((i))
Noua
Creaţie - Prefaţa autorului
Mare parte din lucrarea
fiecărui slujitor al lui Dumnezeu se face în ascuns — adică,
asemenea ţesătorului unui covor frumos, noi stăm în spate,
văzând puţin din rezultatele muncii noastre şi având încredere
că la timpul cuvenit al Domnului vom auzi „bine rob bun” şi
vom vedea ceva roade. „Cum mă voi trezi, mă voi sătura de
chipul Tău.”
Cu toate acestea,
Domnul foarte îndurător ne-a dat încurajare în privinţa
influenţei acestui volum în inimile poporului lui Dumnezeu din
diferite părţi ale lumii. Am avut plăcerea să auzim
din partea multora în privinţa binecuvântărilor primite printr-o
mai bună înţelegere a îndreptăţirii, sfinţirii
şi eliberării promise Bisericii în Cuvântul lui Dumnezeu. Mulţi
alţii ne-au spus despre binecuvântările primite din sfatul
scriptural dat soţilor şi soţiilor, părinţilor
şi copiilor, în privinţa căilor de pace, dreptate şi
creştere în har. De asemenea mulţi ne-au informat despre marile
binecuvântări şi ajutor în privinţa datoriilor,
privilegiilor şi obligaţiilor Bătrânilor şi
Diaconilor, şi în privinţa ordinii scripturale în Ecclesie. Ne
bucurăm de aceste lucruri şi avem încredere că lucrarea
bună va continua sub îndrumarea divină, spre lauda Domnului
nostru şi spre mângâierea şi edificarea poporului Său.
Atragem atenţia
asupra faptului că de când a fost scris acest volum, lumina în
privinţa marilor Legăminte ale lui Dumnezeu a devenit mai clară.
Vedem acum că Legământul Legii a fost o preumbrire a Legământului
Nou (al Legii), care este pe cale să fie stabilit la a Doua Venire a
lui Isus, de către marele Mijlocitor, Isus Capul şi Biserica
corpul Său — antitipul lui Moise care a scris: „Domnul Dumnezeul
vostru vă va ridica, dintre fraţii voştri, un Proroc ca
mine”. Moise a fost numai un tip al acestui Proroc mai mare, iar Legământul
Legii pe care Moise l-a mijlocit a fost numai un tip sau o preumbrire a
Legământului mai mare al Legii din Veacul Milenar.
Dumnezeu a ridicat întâi
pe Isus, Capul acestui mare Mijlocitor, când L-a înviat dintre morţi.
De atunci El ridică ((ii)) Biserica, în calitate de Creaţie
Nouă; iar când toţi fraţii din Corpul lui Cristos vor fi
fost adunaţi din lume printr-o cunoştinţă a Adevărului,
sfinţiţi de Spiritul sfânt şi găsiţi vrednici
prin credincioşie până la moarte, şi când toţi vor
fi fost ridicaţi prin puterea lui Dumnezeu de la condiţiile pământeşti
la condiţiile cereşti ca şi Corp al lui Cristos, marele
Melhisedec antitipic va fi complet, Preot pe Tronul Său — marele
Mijlocitor al Noului Legământ va fi întronat în putere divină.
Atunci va intra în vigoare Noul Legământ, aşa cum i-a spus
Dumnezeu lui Israel: „@Iată, vin zile#, zice Domnul, @când voi
face cu casa lui Israel şi cu casa lui Iuda un legământ nou#”.
Mijlocitorul antitipic,
după ce a plătit Dreptăţii divine pe deplin şi
pentru totdeauna Preţul de Răscumpărare pentru Adam şi
pentru rasa lui, va prelua controlul deplin şi sub acel Legământ
Nou, astfel sigilat, va începe lucrarea de binecuvântare şi
restabilire a tuturor celor doritori şi ascultători din rasa lui
Adam. Toţi care vor veni în armonie cu Domnul vor fi socotiţi
ca parte din sămânţa pământească a lui Avraam, până
când în cele din urmă, la sfârşitul Mileniului, toţi
care vor exercita credinţă şi ascultare vor fi cunoscuţi
de Domnul ca sămânţa lui Avraam. „Devenind acea sămânţă,
se vor binecuvânta toate familiile pământului.”
În mod nepotrivit,
denumirea Noul Legământ, care se referă la lucrarea lui
Dumnezeu cu lumea în timpul Mileniului, a fost folosită în privinţa
Legământului care este acum în vigoare în acest Veac Evanghelic
pentru Biserică. Legământul nostru, desigur, este un legământ
nou în sensul că este diferit de Legământul Evreiesc de la
Muntele Sinai, dar nu este Legământul Cel Nou. Legământul
Bisericii este menţionat în Biblie ca „Legământul prin Jertfă”.
Pentru cititorii acestui volum va fi folositor să reţină
aceste lucruri. Toate aceste Legăminte sunt legate unele de altele.
Toate au fost reprezentate şi simbolizate prin Avraam şi prin
Legământul pe care Dumnezeu l-a făcut cu el. Biserica este
numită Sămânţa Spirituală a lui Avraam şi este
asemănată cu stelele cerului. Oamenii din lume, pe măsură
ce vor veni în armonie cu Dumnezeu, vor deveni sămânţa pământească
a lui Avraam, ((iii)) ca nisipul de pe ţărmul mării.
Sămânţa Spirituală va fi canalul pentru binecuvântarea
seminţei naturale.
Subiectul Îndrepăţirii
nu s-a schimbat, ci s-a lărgit şi s-a clarificat. Dacă ar
scrie acest volum astăzi, autorul ar face unele uşoare modificări
de exprimare, dar fără nici o schimbare importantă în
privinţa sensului şi aplicării cuvântului Îndreptăţire.
Vedem acum că o îndreptăţire
la viaţă este un lucru, iar o îndreptăţire la mai
multă sau mai puţină prietenie cu Dumnezeu este alt lucru.
De exemplu, Avraam şi credincioşii de dinainte de Cincizecime au
fost îndreptăţiţi la prietenie cu Dumnezeu şi să
aibă mai multă sau mai puţină comunicare cu El prin
rugăciune etc., dar ei n-au putut avea îndreptăţire deplină
până când Sângele Ispăşirii a fost vărsat şi până
când acesta a fost prezentat şi acceptat de Justiţia divină
— Tatăl. Întocmai aşa s-ar putea spune şi despre păcătosul
care se apropie astăzi de Dumnezeu, că este pe calea îndreptăţirii
— el ar avea mai mult din favoarea lui Dumnezeu decât dacă ar fi întors
spre păcat.
Cândva am vorbit
despre un păcătos în această stare ca fiind îndreptăţit,
fiindcă el credea în Isus ca Răscumpărătorul său
şi se îndrepta spre o deplină consacrare. Acum vedem că în
timp ce atitudinea păcătosului, ca şi aceea a Vrednicilor
din Vechime, ar putea fi numită „îndreptăţire de probă”,
ea n-ar ajunge la starea unei depline, complete îndreptăţiri
din păcat până când păcătosul s-ar prezenta deplin
în consacrare marelui nostru Preot Isus şi ar fi acceptat de El în
numele Tatălui. Atunci, sub acoperirea meritului atribuit al
sacrificiului lui Cristos, păcătosul ar fi acceptabil pentru Tatăl
sub Haina lui Cristos şi ar fi conceput de Spirit.
Este o fericire pentru
masele care au auzit despre Isus şi au crezut în parte, că
starea lor înaintea Domnului nu este aceea a deplinei îndreptăţiri,
că El refuză să-i îndreptăţească pe deplin
înainte de a deveni ucenicii Săi prin legământ, urmaşi în
urmele Sale. Aceasta este fiindcă îndreptăţirea poate veni
doar o dată pentru fiecare persoană, şi dacă persoana
ar folosi rău acea îndreptăţire şi n-ar obţine
viaţa ((iv)) veşnică, ar fi într-o stare mai rea
decât dacă n-ar fi fost niciodată îndreptăţită.
Dacă nu este îndreptăţită şi concepută de
spirit în prezent, nu este din Biserică, dar va avea parte de
meritul sacrificiului lui Cristos şi de îndreptăţirea pe
care o va oferi Împărăţia Sa fiecărui membru al
familiei umane — aparte de Biserică — Biserica primind lucrul acela
mai bun pe care-l are Dumnezeu în păstrare pentru cei care-L iubesc —
glorie, onoare, nemurire, natura divină.
Multora li se va părea
că nu merită a fi menţionate aceste distincţii fine
asupra subiectului îndreptăţirii; şi totuşi, primind
această apreciere mai clară a Planului divin, avem plăcerea
s-o transmitem tuturor celor care sunt flămânzi şi însetaţi
după dreptate — tuturor celor care studiază Biblia, de
pretutindeni.
Rugăciunea
autorului este ca Domnul să continue să binecuvânteze acest
volum pentru binele poporului Său.
Charles T. Russell
Brooklyn, N. Y.
1 octombrie 1916
