Relatarea despre căderea îngerilor de la poziţia de fii ai lui Dumnezeu la cea de demoni ne ajută să înţelegem de ce a hotărât Dumnezeu potopul pentru a desfiinţa orice urmă a rasei umane, cu excepţia lui Noe şi a familiei sale. Observăm că de la început Dumnezeu a vrut să aibă de-a face numai cu Adam şi cu familia sa. Fiii uriaşi ai îngerilor căzuţi (Nefilim) au venit în existenţă contrar voinţei divine; deci, în mod cuvenit, pentru ei nu s-a prevăzut nimic. Ei n-au avut niciodată dreptul la viaţă şi nici nu vor avea parte de înviere. Pe de altă parte, toţi urmaşii lui Adam, răscumpăraţi prin moartea lui Isus, trebuie să fie recuperaţi din moarte, cu deplină posibilitate de a-şi câştiga viaţa veşnică.

După potop îngerii-demoni s-au dematerializat - şiau reluat starea spirituală. Sf. Petru şi Sf. Iuda arată pedeapsa care lea fost aplicată. „El păstrează pentru judecata zilei celei mari, în lanţuri veşnice, în întuneric, pe acei îngeri care nu şi-au păstrat starea [spirituală] de la început, ci şiau părăsit locuinţa.” Iuda 6; 2 Pet. 2:4.

Libertăţile îngerilor căzuţi - demonilor - au fost restrânse. Ei nu mai pot înşela la lumina zilei - nu se mai pot materializa ca înainte. Dar să observăm că specificarea „pentru” sugerează că atunci când „ziua cea mare a mâniei” va veni, acestor îngeri li se va permite să se materializeze şi să devină factori puternici în conflict. Alte scripturi arată că aceşti îngeri căzuţi vor avea mult de-a face cu marele „timp de strâmtorare” cu care se va încheia acest veac şi în care se va inaugura Împărăţia lui Mesia.

Aceşti îngeri căzuţi au fost aruncaţi în tartar - atmosfera Pământului. Satan, un înger-heruvim de rang superior, este numit prinţul demonilor. Ei nu sunt undeva întrun loc îndepărtat, alimentând focul, ci sunt cât se poate de aproape de omenire. Nefiindu-le îngăduit să se materializeze, ei caută să stăpânească, să demonizeze prin sugestii vizuale şi auditive. Oamenii lear respinge dacă lear cunoaşte adevăratul caracter. De aceea ei întruchipează morţii, comunicând prin medii spiritiste.

17