OSANA ÎN LOCURILE PREAÎNALTE

Către sfârşitul slujirii, Isus a mers în Betania la casa lui Lazăr, a Martei şi a Mariei - acelaşi Lazăr pe care-l trezise din somnul morţii. Maria a ales această ocazie ca să-I ungă picioarele Învăţătorului cu uleiul de preţ, despre care El a spus că era ungere pentru înmormântarea Sa. Mat. 26:12.

În ziua următoare a trimis să aducă un mânz pe care a intrat călare în Ierusalim, după maniera împăraţilor lui Israel. Văzând Ierusalimul, a plâns pentru cetate, exclamând: „Ierusalime, Ierusalime, care omori pe proroci şi ucizi cu pietre pe cei trimişi la tine! De câte ori am dorit să strâng pe copiii tăi, cum îşi strânge găina puii sub aripi, şi n-aţi vrut! Iată, vi se lasă casa pustie, căci vă spun că de acum încolo nu Mă veţi mai vedea până [în ziua de glorie a lui Mesia] când veţi zice: «Binecuvântat este Cel care vine în numele Domnului»” (Mat. 23:37-39). Între timp Împărăţia nu este abandonată, ci numai amânată. Mireasa lui Mesia va fi numai în parte dintre evrei. „Israel n-a căpătat” favoarea principală dorită, dar aleşii au căpătat-o.

Mulţimea a înţeles spiritul acelei ocazii, că Isus era Împăratul promis, şi L-a salutat ca Mesia. Au aşternut haine şi ramuri de palmier în faţa Lui, sugerând că nimic din ce era mai bun pe Pământ nu era prea bun pentru Unul atât de mare. În timpul acesta strigau: „Osana, Fiul lui David!”, mult făgăduitul Mesia din linia lui David! „Binecuvântat este Cel care vine în numele DOMNULUI!” Mat. 21:9.

Fariseii, care nu credeau, au considerat că era un sacrilegiu şi I-au cerut lui Isus să oprească strigătele. Isus le-a spus că profetul Zaharia (9:9) a zis, „Strigă”, şi de aceea trebuiau să strige. „Dacă aceştia vor tăcea, pietrele vor striga.” Dumnezeu o spusese, trebuia să se strige; profeţia trebuia împlinită.

După intrarea triumfală a Domnului nostru în cetate a urmat curăţirea Templului de schimbătorii de bani şi de comercianţi. 

65