Studies in the Scriptures

Tabernacle Shadows

 The PhotoDrama of Creation

 

SCRIPTURE STUDIES

„Vie Imparatia Ta”

 

 Capitolul 8 -- Restabilirea lui Izrael

„In vremea aceea voi ridica din căderea lui cortul lui David, īi voi drege spărturile, īi voi ridica dărīmăturile, şi-l voi zidi iarăşi cum era odinioară . . . Voi aduce īnapoi pe prinşii de război ai poporului meu Izrael; ei vor zidi iarăşi cetăţile pustiite şi le vor locui, vor sădi vii şi le vor bea vinul, vor face grădini şi le vor mīnca roadele. Ii voi sădi īn ţara lor, şi nu vor mai fi smulşi din ţara pe care le-am dat-o, zice Domnul, Dumnezeul tău!”--Amos 9:11,14,15.

((C549)) Poporul Evreu se găseşte printre lucrurile cele mai interesante ce ni le-a lăsat antichitatea. Arheologi neobosiţi au cercetat şi examinat fiecare obiect martor al antichităţii care putea furniza date istorice sau ştiinţifice. Ei au măsurat şi descris tot felul de monumente, ca: altare, morminte, ruine de edificii publice sau de locuinţe private, fresce (picturi), ornamente sculptate; ei au scotocit literatura celor vechi spre a descoperi īntr-īnsa, dacă e posibil, urmele adevărului ascuns īn mituri, īn operele poeţilor, īn feluritele tradiţii. Ei doreau astfel să poată schiţa drumul parcurs de omenire, să-i găsească originea şi, dacă e posibil, destinul. Ei bine, obiectul cel mai demn de eforturile lor este poporul Evreu ale cărui origine, istorie şi viitor le cunoaştem. El este un martor viu şi inteligent despre īmplinirea treptată a unui plan minunat relative la destinere omenirii--un plan absolut īn conformitate cu prezicerile sfinţilor profeţi.

((C550)) Istoria lui Izrael, credinţele sale, caracterul său, obieceiurile sale, ba chiar liniile feţei sale, stabilesc o distincţie netă īntre acest popor şi restul omenirii. El şi-a păstrat cerbicia (dīrzenia, tenacitatea), precum şi predilecţia sa pentru ceapa şi usturoiul relatate īn cărţile lui Moise.

((C551)) Ca popor, Izrael are īntr-adevăr avantagii „mari īn toate privinţele”; lui i s-au īncredinţat cuvintele viului Dumnezeu, ceea ce i-a permis să se dezvolte; din sīnul său au ieşit poeţi şi legislatori, oameni de Stat şi filozofi care, īncetul cu īncetul au făcut din acest popor sclav un popor distins şi respectat de toate neamurile--ca īn timpul lui Solomon, culmea gloriei lor--un popor care a atras asupra lui uimirea şi admiraţia lumii īntregi. --Rom. 3:1,2; 1 Regi 4:30-34; 10:1-29.

((C552)) Profeţia care figurează īn fruntea acestui capitol ne anunţă īn mod formal că restabilirea lui Izrael īn Palestina este un eveniment care trebuie să se īmplinească īn ziua Domnului. Se observă numaidecīt că această profeţie nu poate da loc la nici o interpretare simbolică. Canaanul făgăduit Evreilor nu este īn cer, ci pe pămīnt. Ei vor fi „sădiţi” īn „ţara lor”, īn ţara dăruită lor de Dumnezeu, īn ţara cu privire la care el zise lui Avraam (Amos 9:14,15):

((C553)) „Ridică-ţi ochii şi, din locul īn care eşti, priveşte spre miazănoapte şi spre miazăzi, spre răsărit şi spre apus; căci toată ţara pe care ovezi, ţi-o voi da ţie şi seminţei tale īn veac. Iţi voi face sămīnţa ca pulberea pămīntului de mare; aşa că, dacă poate număra cineva pulberea pămīntului, şi sămīnţa ta va putea să fie numărată (aici era o indicaţie la un timp viitor, foarte īndepărtat, dīnd timpul necesar īnmulţirii seminţei sale). Scoală-te, străbate ţara īn lung şi īn lat, căci ţie ţi-o voi da . . . Tie, şi seminţei tale după tine, īţi voi da ţara īncare locuieşti acum ca străin, şi anume īţi voi da toată ţara Canaanului, īn stăpīnire veşnică”. (Gen. 13:14-17; 17:8.) Aceasta este ţara īn care Evreii īn vremuri īndepărtate au avut privilegiul să intre şi s-o locuiască, Ei au locuit-o timp de veacuri, īn decursul cărora au fost adesea jefuiţi, duşi robi īn alte ţări, īn timp ce străinii le prădau oraşele, le beau vinul viilor lor şi le mīncau roadele grădinilor lor. In cele din urmă Evreii au fost complet smulşi din ţara lor, oraşele lor distruse şi pustiite iar ei īnşişi alungaţi ca nişte vagabonzi, goniţi din ţară īn ţară, īn lumea īntreagă. Dimpotrivă, cīnd vor fi replantaţi īn ţara lor, conform făgăduinţei, „ei nu vor mai fi smulşi din ţara lor”, din ţara pe care Dumnezeu le-o dăruise şi „vor reclădi oraşele pustiite (acele īn care trăise--ră odinioară) şi le vor locui”. Deşi īmprăştiat, fără patrie, amărīţi şi persecutaţi, Evreii au rămas un popor distinct şi omogen (bine īnchegat). Ei sīnt uniţi prin legături solide (trainice) de rudenie şi de sīnge, prin speranţele lor comune, īntemeiate pe aceeaşi credinţă īn minunatele făgăduinţe ale lui Dumnezeu, pe care īnsă prea puţin le-au īnţeles. Ei mai sīnt legaţi īntre ei şi prin o simpatie reciprocă provenind din suferinţele şi privaţiunile (lipsurile) lor comune ca exilaţi. Astăzi iarăşi, toţi sīnt īnsufleţiţi din nou de speranţele lui Izrael.

((C554)) Ca popor, ei au īncă credinţă īn Dumnezeu, cu toate că īn orbirea şi trufia lor s-au īmpiedecat şi au căzut peste piatra de poticnire care era umilul Sol ales de Dumnezeu ca să aducă mīntuirea neamului omenesc. Astfel, īn loc de a primi pe Mīntuitorul, pe Domnul măririi, ei īl crucificară. Cu toate acestea, apostolii, ca şi profeţii, ne arată că această crimă flagrantă, la care i-a dus trufia şi īncăpăţinarea lor, nu este o crimă care nu va putea fi iertată. Ei au fost aspru pedepsiţi pentrucă au crucificat pe Isus. Intr-adevăr, ei nu se aşteptau la aceea că Dumnezeu va da o atīt de grozavă urmare strigătului lor: „Sīngele lui să cadă asupra noastră şi asupra copiilor noştri!”--Mat. 27:25.

((C555)) Un timp de năprasnică strīmtorare ce urmă morţii lui Christos, formidabilul masacru al Evreilor, distrugerea catăţii sfinte şi a templului lor, nimicirea completă a existenţei lor naţionale, īmprăştierea supravieţuitorilor printre toate neamurile--iată cum s-a terminat lucrarea secerişului iudaic. Mai īntīi avură loc răscoale şi lupte civile īn sīnul naţiunii, apoi o armată romană invadă ţara. Focul sabia şi foametea veniră īn sfīrşit să desăvīrşească teribila răsplată (pedeapsă) a Evreilor.

((C556)) De atunci, Izrael a fost mereu un popor răzleţit şi jefuit. Gonit din ţară īn ţară ca exilat, el fu privat (despuiat) de aproape toate drepturile şi privilegiile de care se bucurau oamenii. Evreii respingeau creştinătatea atīt īn forma ei coruptă cīt şi īn forma ei pură a Bisericii primitive. De aceea ei deveniră obiectul dispreţului şi al persecuţiunilor bisericii romane, Istoria spune:

((C557)) „Īn Germania, īn Franţa, īn Englitera şi īn Italia, ei au fost supuşi unor legi şi regulamente foarte aspre, be chiar tiranice. Au fost excluşi dela toate slujbele onorabile, alungaţi din loc īn loc, siliţi să trăiască aproape numai din ocupaţiuni mercantile (negustoreşti), din camătă; erau greu impuşi la oraşe, menţinuţi īntro-o adevărată mizerie, oropsiţi (exilaţi) īn odăi şi cartiere īngrozitoare; veşmintele lor purtau semnele mizeriei, erau jefuiţi de baroni prădalnici şi de prinţi lipsiţi de bani, erau o pradă uşoară, la cheremul (īn voia) tuturor īn timpul războaielor civile; erau răiţi şi vīnduţi ca sclavi, populaţia răsculată şi ţăranii revoltaţi īi masacrau, călugării īi urmăriau cu īnverşunare şi īn sfīrşit erau arşi pe rug cu miile īn cruciade speciale--de altminteri, cruciaţii au ars astfel şi pe fraţii lor īn sinagogile din Ierusalim, i-a batjocorit, i-a chinuit prin predici defăimătoare, prin īnvinuiri şi metode monstruoase. Erau ameninţaţi şi s-a īncercat a-i converti cu forţa . . . Ei nu aveau dreptul să aibă proprietate, pămīnt, nici să practice vreo meserie sau vreo profesiune artistică. Erau deci siliţi să se limiteze la comerţ. Faptul că īntreaga omenire era īndreptată īmpotriva lor, n-a contribuit desigur la orgoliul lor naţional şi domolirea mīndriei şi orgoliului lor naţional, nu fură de sigur īmblīnzite (micşorate). Astfel prăpastia īntre Evrei şi Neamuri s-a adīncit tot mai mult pretutindeni.”

((C558)) Deveniţi străini faţă de Dumnezeu şi faţă de oameni, starea lor fu mizerabilă, soarta lor mereu jalnică şi tristă. In cursul nemiloaselor persecuţii papale, ei sufereau laolaltă cu sfinţii şi martirii lui Isus; creştinul adevărat suferea pentrucă a respins pe antichrist; Evreul, dimpotrivă, suferea pentrucă a respins pe Christos şi antichrist. Dumnezeu a permis ca aceste nenorociri şi persecuţiuni să fie pedeapsa naţională a Evreilor pentru crima de a fi lepădat Evanghelia şi de a fi crucificat pe Mīntuitorul. Dar la timpul hotărīt, Dumnezeu va răsplăti statornicia credinţei lor īn făgăduinţele sale la care au ţinut atīt de mult timp, cu atīta stăruinţă. Dumnezeu cunoscu mai dinainte trufia lor şi vīrtoşenia inimei lor. El prezise aceasta precum şi nenorocirile ce aveau să vină peste ei; şi nu e mai puţin adevărat, Dumnezeu a prezis cauza orbirii lor şi, īn sfīrşit, īmplinirea făgăduinţelor pămīnteşti făcute lui Avraam; aceste făgăduinţe au fost anunţate de toţi sfinţii profeţi cari au urmat.

((C559)) Astăzi, ne apropiem de momentul cīnd, conform făgăduinţei, favoarea lui Dumnezeu se va īntoarce iarăşi la Izrael; şi vedem chiar pregătirile ce se fac īn acest scop. In cursul secolului trecut o cernere şi o despărţire a avut loc īntre ei, despărţindu-i īn două clase: Evreii ortodocşi şi neortodocşi. Primii ţin cu hotărīre la făgăduinţele lui Dumnezeu şi mai sperează că timpul hotărīt de Dumnezeu, cīnd Sionul trebuie să intre iarăşi īn favorurile divine, va veni īn curīnd. Ultimii, din contră, au pierdut credinţa īntr-un Dumnezeu personal, precum şi īn făgăduinţele avraamice, şi sīnt tīrīţi īncet-īncet spre libera cugetare, spre raţionalism şi spre necredinţă. Evreii ortodocşi, cea mai mare parte săraci şi asupriţi, sīnt mult mai numeroşi decīt cei neortodocşi, cu toate că aceştia din urmă sīnt influenţi (cu trecere, cu vază) şi respectaţi, deoarece adesea ei sīnt mari negustori, mari financiari, editori, etc.

((C560)) Iată un scurt rezumat arătīnd credinţa Evreilor ortodocşi:

((C561)) „Cred cu credinţă adevărată şi desăvīrşită: (1) că Dumnezeu este Creatorul, Suveranul Autor al tuturor făpturilor şi că toate lucrurile au fost create de el; (2) că nu există decīt un singur Creator şi că numai el a fost este şi va fi totdeauna Dumnezeul nostru; (3) că Creatorul nu e materie, nu conţine īn el niciuna din proprietăţile sau trăsăturile caracteristice corpurilor, şi că nicio materie avīnd corp nu poate fi comparată că el; (4) că nimic nu exista īnainte de el şi că el va rămīnea īn veci de veci; (5) că numai lui trebuie să ne īnchinăm; (6) că toate cuvintele profeţilor sīnt adevărate; (7) că profeţiile lui Moise erau adevărate, că el era cel mai mare dintre toţi īnţelepţii cari au trăit īnainte de el sau cari vor trăi după el (credem că Evreii sīnt īntrucītva scuzabili de a fi supravieţuit astfel un caracter atīt de nobil şi de minunat ca al lui Moise); (8) că toate legile ce le avem astăzi au fost date de īnsuşi Dumnezeu īnvăţătorului nostru Moise; (9) că aceste legi nu vor fi niciodată schimbate sau īnlocuite; (10) că Dumnezeu, conform mărturiei profeţilor, cunoaşte toate cugetele şi faptele oamenilor; «El a īntocmit inimile lor la fel, şi ia cunoştinţă de toate faptele lor»; (11) că Dumnezeu va răsplăti pe cei ce păzesc poruncile lui şi va pedepsi pe cei ce le calcă; (12) că Messia va venii--şi chiar dacă īntīrzie, voi aştepta oricum venirea lui; (13) că morţii se vor scula iarăşi la vieaţă, cīnd Dumnezeu Creatorul va găsi de bine, binecuvīntat şi sfinţit fie numele său, sărbătorită īn veci de veci amintirea Sa!”

((C562)) De la distrugerea templului şi a īmprăştierii lor printre neamuri, jertfele au fost īntrerupte. Dar, īn toate celelalte privinţe, prescripţiile legii lui Moise au fost totdeauna păzite cu sfinţenie de Evreii ortodocşi. Ca şi altădată, cultul lor constă din citirea Scripturilor, din rugăciuni şi cīntece de laudă şi de mulţumire. In ziua a doua a sărbătoarei Trīmbiţelor, ei citesc darea de seamă despre jertfirea lui Isaac şi despre binecuvīntările promise lui Avraam şi sminţiei sale; apoi fac să răsune trīmbiţele şi roagă pe Dumnezeu să ducă pe poporul său īnapoi la Ierusalim.

((C563)) Evreii neortodocşi sau reformaţi, numiţi şi „radicali”, se deosebesc mult de cei ortodocşi. Mulţi dintre ei sīnt atei mărturisiţi, tăgăduind un Dumnezeu personal; ei tăgăduiesc că un Messia oarecare trebuie să vină; şi chiar dacă nu resping īn īntregime profeţia, ei pretind īnsă că īnsuşi naţiunea lor este Messia care va reforma treptat lumea, şi că suferinţele prezise despre Messia s-au īmplinit īn persecuţiunile şi suferinţele lor ca naţiune. Alţii susţin că īnsăşi civilizaţia ar fi unicul mīntuitor īn care poate spera omenirea.

((C564)) Este fără doar şi poate că Evreii ortodocşi sīnt aceia cari vor fi iarăşi adunaţi şi binecuvīntaţi īn Palestina la a doua venire a lui Messia, cīnd el va veni īn mărire şi putere. Numai el vor zice: „Iată, acesta este Dumnezeul nostru, pe care l-am aşteptat şi el ne va mīntui; Iehova, pe care l-am aşteptat: să tresăltăm de bucurie şi să ne veselim de mīntuirea lui!” (Is. 25:9--textul francez.) Atunci, la lumina strălucitoare a īnvăţăturilor lui Messia, Evreii vor părăsi deşartele tradiţiuni pe care īncă le consideră ca pe nişte adăogiri preţioase ale legii. Nu e departe timpul cīnd Dumnezeu le va vorbi despre pace, īi va mīngīia şi va pune capăt orbirei lor. Noi nu vrem să spunem prin aceasta că orbirea Evreilor necredincioşi nu va dispărea niciodată. Departe de noi aceasta! Ochii tuturor orbilor, urechile tuturor surzilor, oricare ar fi naţionalitatea lor, se vordeschide, īnsă Evreii necredincioşi nu vor primi niciunea din favorurile speciale făgăduite lui Izrael, cīnd acesta va intra iarăşi īn favorurile lui Dumnezeu, căci adevăratul „Iudeu nu este acela care este pe dinafar㔠(Rom. 2:28,29; 9:6) prin legături de sīnge sau prin forma feţei. Iudeii pe cari Dumnezeu īi recunoaşte ca fii ai lui Avraam sīnt aceia cari au credinţa lui Avraam şi cari se īncred īn făgăduinţele divine.--Rom. 11:25,26; Is. 29:18; 42:6-8.

Anglo-Izraelitii

((C565)) Noi nu īmpărtăşim nicidecum părerea acelora cari pretind că Anglo-saxonii sīnt Izraelul făgăduinţei despre care vorbesc Scripturile. Pe scurt, ei pretind că Anglo-saxonii, populaţia Statelor Unite ale Americii şi alţii īncă, sīnt urmaţii celor zece seminţii ale lui Izrael cari s-au despărţit de seminţiile lui Iuda şi Beniamin după moartea lui Solomon. Ele sīnt numite adesea „cele zece seminţii pierdute”, căci după captivitatea (celor douăsprezece seminţii complete) īn Babilon, cele zece seminţii n-au mai intrat īn pămintul Canaanului spre a forma naţiunea lui „Izrael”. Aceste seminţii rămaseră īmprăştiate printre diferite naţiuni. Noi nu sīntem de acord cu teoria că cele zece seminţii s-au īndreptat spre Marea Britanie unde s-au stabilit, ducīnd cu ele calităţile şi aptitudinile cari fac astăzi strălucirea şi puterea acestor popoare de limbă engleză; se mai pretinde că aceste seminţii au dus cu ele binecuvīntarea făgăduinţelor făcute lui Izrael.

((C566)) Dovezile care sprijină această teorei sīnt foarte slabe şi dacă le-am admite, aceasta n-ar dovedi nicidecum că strălucirea rasei anglo-saxone provine din faptul că ar aparţine rassei evreieşti şi nici măcar celor „zece seminţii pierdute”. Strălucirea popoarelor anglo-saxone se datorează libertăţii şi inteligenţei lor care provin, nu din faptul că ei ar fi Izraeliţi după trup ci din acela că au īnvăţăturile lui Christos pe care cei cīţiva membrii ai seminţei spirituale a lui Avraam le-au făcut să lumineze ca o făclie īn mijlocul lor.

((C567)) Faptul că cele zece seminţii s-au despărţit de celelalte două, nu este o mărturie īn favoarea lor, ci tocmai dinpotrivă. Aceasta dovedeşte că ele erau dispuse să lepede făgăduinţele lui Dumnezeu, ceea ce era un semn de necredincioşie şi de necredinţă, deoarece ele ştiau perfect de bine că Legislatorul, Mīntuitorul, Liberatorul, Regele, īn care şi prin care trebuiau să se īmplinească făgăduinţele va ieşi din Iuda. Seminţia lui Beniamin fu singura--īn afară de a lui Iuda--care, īn timpul răscoalei īşi manifestă credinţa īn făgăduinţele lui Dumnezeu. In timpul reīntoarcerii din captivitatea Babilonului, cei ce dovediră credinţă īn Dumnezeu şi īn făgăduinţele sale prin īnapoindu-se īn pămīntul Canaanului, aparţineau mai cu seamă seminţiilor lui Iuda şi Beniamin; dar nu toţi cei ce reveniră aparţineau numai celor două seminţii. In toate seminţiile se aflau cīţiva care iubeau pe Dumnezeu, care īi căutau cu sentimente de căinţă, sprijinindu-se pe făgăduinţele sale. Marea majoritate a celor zece seminţii īnsă, ca şi o bună parte din cele două, nu se īngrijiră să se īnapoieze īn pămīntul făgăduinţei, preferīnd Babilonul şi alte ţări. Mulţi dintre ei căzuseră chiar īn idolatrie şi pierduseră orice consideraţie pentru făgăduinţele lui Dumnezeu.

((C568)) Să ne aducem aminte că numai un mic număr dintre cei ce se īnapoiară īn ţara lor sub conducerea lui Esdra erau dintre acei care fuseseră duşi odinioară īn robie, şi că niciunul dintre acei care se īntoarseră cu Neemia nu fuseseră duşi īn capitivitate marea majoritate fiind morţi īn Babilon. Astfel această mică turmă de mai puţin de cincizeci de mii de Izraeliţi erau copiii lor īn inima cărora ardea īncă credinţa părinţilor lor şi cari sperau īn binecuvīntările şi onorurile făgăduite seminţiei lui Avraam. Numai la urmaşii acestei turme de elită, aleasă şi cernută dintre toate seminţiile lui Izrael--īndeosebi dintre seminţiile lui Iuda şi Beniamin, care fură numiţi Iudei, nume derivat din Iuda, seminţia regală şi precumpănitoare--se prezintă Domnul nostru Isus, la īntīia venire, şi le oferi īmpărăţia ca naţiune sfīntă, Izraelul īntreg.

((C569)) Adresīndu-se poporului iudeu, Isus īl numea Izrael, īl considera ca un īntreg şi nu ca o parte din Izraelul format din Iuda. El vorbeşte despre cei ce s-au alipit făgăduinţelor, şi despre alţii ca despre „oile pierdute ale casei lui Izrael”, fiindcă ele s-au rătăcit de la calea adevărului urmīnd tradiţiunile păstorilor falşi care le-au condus pe căile lor proprii şi nu pe căile lui Dumnezeu. Isus zise: „Eu nu sīnt trimes decīt la oile pierdute ale casei lui Izrael”. Potrivit acestei declaraţii, misiunea sa fu īntr-adevăr mărginită numai la casa lui Izrael; el arată astfel că la epoca sa, singur Iudeii erau reprezentanţii recunoscuţi ai „casei lui Izrael”. Apostolii se serviră aşişderea de cuvintele „tot Izraelul”, „cele douăsprezece seminţii ale noastre, care slujesc necurmat lui Dumnezeu” (Fapte 26:7), precum şi de multe alte expresii asemănătoare. Să ne amintim de asemenea că Domnul nostru, vrīnd să arate că misiunea sa se mărginea numai la Izrael, interzice ucenicilor săi să meargă la alţii īn afară de Iudeii din Palestina.--Mat. 10:5,6; 15:24.

((C570)) Să notăm deasemeni că apostolii īntrebuinţau cuvīntul „Izrael” şi nu „Iuda” cīnd vorbiau despre cei ce trăiau īn momentul acela īn Palestina (Fapte 2:22; 3:12; 5:35; 13:16; 21:28) şi că ei aplicau cuvintele profetului. (Is. 10:21, 22.) Isaia privind rămăşiţa lui Izrael la numărul mic al Evreilor cari primiseră Evanghelia (Rom. 9:4,27,29,31-33; 10:1-4; 11:1,7-14,25,26-31); Din contră apostolii vorbesc despre toţi ceilalţi Evrei ca despre unii cari s-au poticnit fiind orbiţi. Dacă deci Anglo-Saxonii ar forma o parte din cele „zece seminţii pierdute”, vedem că ei n-ar putea avea pretenţie la nicio favoare divină, deoarece ei părăşiseră legămīntul lui Izrael şi deveniră idolatri, necredincioşi, īntr-un cuvīnt Neamuri. De altfel, după cum am văzut (Vol. 2, cap. 7), toţi acei cari aparţinuseră cu adevărat seminţiei trupeşti a lui Avraam şi cari respinseră pe Christos, fură lipsiţi de orice favoare divină, de la moartea lui Christos pīnă īn 1878, dată cronologică la care favoarea lui Dumnezeu trebuia să vină iarăşi asupra lor; atunci, la acel moment, orbirea lor īncepu să dispară. Vedem prin urmare că strălucirea Anglo-Saxonilor īn decursul veacurilor trecute nu poate fi, īn niciun chip, legată de reintrarea lui Izrael īn favoarea lui Dumnezeu. Cei cărora li s-a ridicat favoarea fiindcă au respins şi crucificat pe Domnul nostru, sīnt tocmai aceia la cari această favoare se va īntoarce iarăşi acuma. De pe timpul Domnului nostru şi pīnă īn zilele noastre, Izrael a fost reprezentat numai prin „Iudei” (Rom. 2:9,10); şi acum Iudeilor va fi īnapoiată favoarea divină prin faptul că ei sīnt „seminţia lui Avraam” după trup. Această seminţie trupească, ca şi „seminţia” spirituală (aleasă īn vīrsta evanghelică şi cuprinzīnd o rămăşiţă a lui Izrael sau de Iudei care fu completată prin Neamuri) vor deveni reprezentanţii şi uneltele lui Dumnezeu pentru binecuvīntarea tuturor familiilor de pe pămīnt.

((C571)) Favoarea ce trebuie să se reverse asupra lui Izrael nu va fi exclusivă; toţi cei ce cred īn făgăduinţele noului legămīnt vor putea să participe la favoarea ce se va īntoarce la seminţia trupească a lui Avraam, după cum īn decursul vīrstei evanghelice orice Iudeu care primea pe Christos avea parte de aceste binecuvīntări şi privilegii. La īnceputul vīrstei evanghelice, numai un mic număr de Iudei crezură īn Evanghelie şi primiră astfel această favoare; tot astfel va fi pentru omenire la īnceputul vīrstei milenare; puţini vor fi gata să primească noile legi şi noua stare de lucruri pe care Domnul nostru şi Biserica sa glorificată le vor stabili şi administra după dreptate. Deci la īnceput numai Iudeii (Evreii) şi o minoritate vor primi binecuvīntările.

((C572)) Evreul de multă vreme deprins cu efortul pentru īmplinirea legii, şi crezīnd că prin faptele sale de ascultare de lege va putea dobīndi binecuvīntările divine, se poticni de punctul principal al dispensaţiei evanghelice--iertarea păcatelor fără fapte pentru toţi acei cari cred īn opera desăvīrşită a lui Isus şi īn jertfa sa cu totul īndestulătoare pentru păcat. Respectul Evreului pentru lege īi va fi de mare folos la aurora milenară, cīnd va trebui să primească şi să asculte de legile şi de aşezămintele noului legămīnt milenar; el va trebui să īnţeleagă valoarea jertfei īmplinită de Christos pentru păcate; deoarece īntīi se cere credinţă īn Christos, apoi fapte; ale nu sīnt primite īnainte. Şi primind iubirea şi favoarea lui Dumnezeu īn Christos, Evreul nu va pierde din vedere dreptatea lui Dumnezeu, după cum mulţi fac aceasta astăzi. Alţii, din contră, vor fi orbiţi un timp oarecare şi nu vor fi dispuşi să recunoască legile īmpărăţiei īn care dreptatea va fi o regulă şi echitatea o cumpănă.--Rom. 3:21-24.

((C573)) Iudeul a fost orbit din cauza unei greşite īnţelegeri a legii lui Moise, zădărnicită de īnvăţături false. Tot astfel īn zilele noastre, mulţi dintre Neamuri (pretinşi creştini) vor īntīmpina deopotrivă mari greutăţi pentru a-şi da seama de noile contiţii impuse pentru a dobīndi favorurile divine īn timpul vīrstei milenare, deoarece ei au īnţelegeri greşite despre harul iertării păcatelor; predicatori şi īnvăţători mincinoşi din timpul prezent au făcut īntr-adevăr zadarnică Evanghelia harului lui Dumnezeu prin diferite sofisme şi „au tăgăduit (chiar) pe Stăpīnul care i-a răscumpărat” (2 Pet. 2:1); ei tăgăduiesc de asemeni că un preţ de răscumpărare fu plătit şi fusese necesar pentru mīntuirea omului. Ei susţin că este cu totul natural ca omul să greşească iar Dumnezeu să ierte, şi deduc din această teorie că un păcat ocazional este perfect scuzabil şi că, prin urmare, o pedeapsă strictă şi dreaptă nu are niciun rost, şi nici preţul de răscumpărare deoarece, zic ei, dacă n-ar fi păcate de iertat aceasta ar lipsi pe Dumnezeu de bucuria de a ierta. Pierzīnd din vedere dreptatea lui Dumnezeu, ei nu īnţeleg īnţelepciunea planurilor lui Dumnezeu pentru īmpăcarea omului cu Creatorul prin sīngele crucii care permite a dobīndi iertarea păcatelor prin credinţa īn jertfa răscumpărării. Intr-adevăr, numai cu condiţia de a primi pe Christos şi de a lupta contra păcatului se poate cīştiga īmpăcarea cu Dumnezeu. Orbiţi de ideile lor greşite īn ceea ce priveşte dreptatea lui Dumnezeu şi păzirea ei cu sfinţenie, ei vor fi mult mai puţin pregătiţi decīt Evreii să accepte o supenere strictă ce va fi cerută de la toţi īn epoca viitoare.

((C574)) Spre a ilustra pregătirea Evreilor pe drumul care trebuie să-i ducă la recunoaşterea morţii lui Christos ca răscumpărător, preţul echivalent sau corespunzător, satisfacţia legală sau ispăşirea păcatelor omului, redăm mai jos cīteva rīnduri scrise de un tīnăr Evreu convertit la Christos, cu privire la comemorarea anuală a „marei zi de ispăşire” aşa cum este īncă păzită astăzi de Evreii ortodocşi; aceste rīnduri au apărut īn ziarul „Creştinul Ebreu”:

((C575)) „Yom Kippur sau ziua cea mare a ispăşirii era o zi solemnă pentru tatăl meu, căci el postea, se ruga şi īşi chinuia trupul īn această zi sfinţită; pe līngă aceasta, el petrecea noaptea īntreagă īn sinagogă rugīndu-se şi īnchinīndu-se. In acea zi, am văzut adesea pe părinţii mei adīnc mişcaţi şi plīngīnd cīnd īnşirau (enumerau) jertfele cerute de Dumnezeu pentru păcatele săvīrşite cu voie şi fără voie. Adesea vărsam lacrimi de compătimire cīnd mă alăturam lor, cīnd se biciau că astăzi nu mai au nici templu, nici arhiereu, nici altar, nici jertfă. In ajunul acestei zile solemne, tatăl meu, īn tovărăşire cu alţi Evrei din comunitate, luau un cocoş şi īn timp ce se rosteau anumite rugăciuni, el ridica de trei ori deasupra capului său pasărea vie, repetīnd cuvintele următoare: «Fie ca acest animal să mă substituie, el să fie īnlocuitorul meu, ispăşirea mea; să moară această pasăre, iar eu să dobīndesc o viaţă fericită». Apoi, īşi aşeza mīinile pe animal cum se făcea odinioară īn jertfele tipice şi īndată după aceasta cocoşul era omorīt. Astăzi, aceasta este singurul sīnge vărsat īn Izrael. Sīngele taurilor şi al ţapilor nu mai curge līngă altarul de aramă.

((C576)) „Tatăl meu făcea tot ce putea pentru a-şi procura un cocoş alb; el se ferea să ia unul roşu crezīnd că un cocoş roşu era acoperit de păcate, căci păcatul era roşu după cuvintele lui Isaia: «De vor fi păcatele voastre cum e cīrmīzul, se vor face albe ca zăpada; de vor fi roşii ca purpura, se vor face ca līna». (Is. 1:18.) Tatăl meu povestea că, după rabini şi Talmud, cocoşul alb nu este milipsit de păcate, el poate deci purta păcatele Evreilor; dacă, din contră, cocoşul e roşu, el e acoperit de păcate şi deci n-ar putea purta nelegiuirile lor.

((C577)) „De ce se serveau Evreii de un cocoş şi nu de un alt animal? Pentrucă omul, īn limba ebraică, se numeşte gever. Evreii zic atunci: dacă gever (omul) a păcătuit, tot gever (omul) trebuie să sufere osīnda păcatului. Şi fiindcă pedeapsa (moartea) e mai grea decīt ar putea suporta Evreii, rabinii au īnlocuit viaţa omenească cu un cocoş care, īn dialectul chaldeean, se numeşte tot gever şi astfel pretind că dreptatea divină este satisfăcută, deoarece gever (omul) a păcătuit, gever (cocoşul) trebuie să fie jertfit.

((C578)) „Această deşartă parodie este totuşi o dovadă remarcabilă a faptului că astăzi, printre Evrei (dintre cari mulţi tăgăduiesc necesitatea unei ispăşiri) mulţimea naţiunii are īncă sentimentul necesităţii absolute a unei jertfe pentru păcate, şi că fără o ispăşire, căinţa singură n-ar putea ajuta cu nimic la mīntuire. Dacă īn loc de a ceti poveştile rabinilor, Evreii ar studia Biblia, ei ar vedea că Domnul Isus, adevăratul Messia, a īmplinit īn propria sa persoană sfinţită adevărata ispăşire pentru păcate pe care Evreii, īn ignoranţa lor, cred că o īmplinesc prin jertfirea unui cocoş. Gever (omul) a păcătuit, şi tot gever (omul), da, omul Christos Isus şi-a dat sufletul ca jertfă pentru păcat.--Is. 53:10”.

Evreilor mai intai

((C579)) Astfel deci, potrivit Cuvīn-t tului divin, vedem că Izrael, cu excepţia cītorva credincioşi, va fi orbit de lege. (Rom. 11:8-10.) Această profeţie se īmplini īn mod natural şi tot īn mod natural favorurile şi condiţiunile din epoca milenară vor binecuvīnta pe mulţi dintre ei mai repede decīt pe alţii; şi acest rezultat se va datora unor cauze logice.

((C580)) Favorurile vor veni deci asupra Evreilor mai īntīi fiindcă aceasta li s-a garantat prin făgăduinţele divine, după cum tot lor li s-a oferit mai īntīi favorurile dispensaţiei evanghelice. Se va īntīmpla deci după cum profeţise Simeon: „Copilul acesta este rīnduit spre căderea şi ridicarea multora īn Izrael”. (Luca 2:33.) Timpul ridicării acestei naţiuni, atīt de mult timp decăzută din favorurile divine, este acum aproape.

((C581)) Cu toate acestea, să ne păzim de o greşeală prea obişnuită care constă din a lua literal cuvintele următoare: „După aceea, mă voi īntoarce, şi voi ridica din nou cortul (casa) lui David din prăbuşirea lui, īi voi zidi dărīmăturile, şi-l voi īnălţa din nou”. „Şi Domnul Dumnezeu īi va da scaunul de domnie (tronul) al tatălui său David”. „Robul meu David va fi īmpărat peste ei”. (Fapte 15:16; Luca 1:32; Ezec. 37:24.) Este sigur că reīntoarcerea literală a lui Izrael īn propria lui ţară se va īmplini conform promisiunii, precum şi reconstrucţia Ierusalimului pe ruinele lui. Sīntem totuşi siguri că expresiunile casa şi tronul lui David nu īnseamnă reconstrucţia literală cu pietre, lemne etc. Ridicarea casei lui David despre care se vorbeşte aici īnsemnează restabilirea regalităţii şi a domniei īn mīinile unui membru din seminţia lui David. Isus Christos este vlăstarul făgăduit din casa lui David şi moştenitorul tronului său; de aceea cīnd autoritatea sa īncepe a se stabili, atunci īncepe şi ridicarea, stabilirea definitivă a casei lui Izrael sau cortul lui David, care fu răsturnat, rămīnīnd īn ţărīnă timp de secoli. Intr-un chip asemănător, „tronul lui David” pe care trebuie să se aşeze Messia nu este tronul literal din lemn, aur şi fildeş pe care şedea David, ci majiestatea, puterea şi autoritatea legate de funcţiuninile regelui. Această autoritate, această sarcină, acest tron ocupat cīţiva ani de David trebuie să fie acum stabilit īn proporţii mult mai mari de către Unsul lui Iehova, Domnul nostru Isus.--Ezech. 21:24-27; Luca 1:32,33.

((C582)) Ce autoritate poseda şi exercita deci David? Autoritatea lui Iehova, căci David „a şezut pe tronul lui Iehova” (1 Cron. 29:23); aceeaşi autoritate va susţine şi pe Christos īn timpul domniei sale milenare. Acest fapt bineīnţeles, este evident că David şi tronul său sau autoritatea divină care-l aşeza īn sīnul naţiunii lui Izrael, nu erau la urma urmei decīt figuri tipice ale lui Christos şi ale īmpărăţiei sale. Cinstea de care se va bucura David, dacă o va merita, va consta simplaminte din a fi unul dintre „domnitorii” cărora Emanuel le va īncredinţa departamentul pămīntesc al īmpărăţiei sale.--Ps.45:17.

((C583)) Numele lui David ca şi īmpărăţia sa erau tipuri; David īnseamnă preaiubit, iar Rege peste tot pămīntul va fi Fiul prea-iubit al lui Dumnezeu şi nu tipul care este prea-iubitul David de altădată. Trebuie de asemeni să se facă o distincţie netă īntre noul Ierusalim, cetatea cerească şi spirituală ale cărei temelii sīnt cei doisprezece apostoli, şi Ierusalimul care va fi reconstruit pe vechile sale ruine. Restabilirea Ierusalimului de altădată, conform făgăduinţei, īnsemnează nu numai reconstruirea edificiilor etc., ci mai ales reorganizarea guvernămīntului lui Izrael; căci, īn profeţii, o cetate este totdeauna simbolul unui guvernămīnt. De aceea reconstruirea literală a Ierusalimului cuprinde deci īn sine reorganizarea naţională a lui Izrael pe baze asemănătoare acelora ce posedau odinioară cīnd el era poporul asupra căruia Unsul lui Iehova īşi exercita autoritatea. Noul Ierusalim, din contră, reprezintă Biserica evanghelică īn gloria şi puterea īmpărăţiei; el este spiritual, nevăzut oamenilor şi totuşi atotputernic. Cīnd el va coborī pe pămīnt (Apoc. 21:2), atunci se va īmplini rugăciunea Domnului: „Vie īmpărăţia ta”. Venirea ei va fi treptată şi nu deodată; această rugăciune se realizează acum; īmpărăţia se stabileşte pe nesimţite şi vedem deja primele etape ale ridicării Ierusalimului de odinioară; mai tīrziu va avea loc īmplinirea integrală a rugăciunii Domnului nostru care mai spune că voia lui Dumnezeu se va face pe pămīnt ca īn cer. Cuvintele „Ierusalimul cel nou” şi „cerurile noi” au acelaşi īnţeles, şi arată noua putere spirituală domnind.

((C584)) Conform profeţiilor examinate mai īnainte, anul 1878 este data la care „īndoitul” timp de aşteptare a regelui Iudeilor s-a īmplinit şi, din acel moment, trebuia să īnceapă să revină favoarea lor şi orbirea lor să dispară. Era timpul cu īncepere de la care trebuia să se spună: „Vorbiţi la inima Ierusalimului şi strigaţi către dīnsul, că timpul oştirei lui (timpul său de aşteptare, «īndoitul» său) s-a īmplinit, că iertatu-s-a păcatul său; căci a luat din mīna lui Iehova īndoit pentru toate păcatele sale”.--Is. 40:1,2--Niţ.

((C585)) Intr-adevăr, din acel moment, avem indicii caracteristice desprereīntoarcerea treptată a favoarei la acest popor--o mişcare pentru a-i replanta īn ţara lor, pentru a-i restabili ca mare naţiune, potrivit numeroaselor făgăduinţe ale lui Dumnezeu: „Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeul lui Izrael: Cum deosebeşti tu aceste smochine bune, aşa voi deosebi eu, ca să le dau īndurare, pe prinşii de război şi lui Iuda, pe cari i-am trimes din locul acesta īn ţara Chaldeilor (īn Babilon--simbolul naţiunilor aşa zise creştine (vezi vers. 9); căci de la lepădarea lui Izrael, Evreii au fost īmprăştiaţi printre toate naţiunile pretinsei Creştinătăţi). Īi voi privi cu un ochi binevoitor (pentru disciplinarea şi pedepsirea lor, īn realitate un lucru folositor pentru ei), şi-i voi aduce īnapoi īn ţara aceasta; īi voi aşeza şi nu-i voi mai nimici, īi voi sădi şi nu-i voi mai smulge (această făgăduinţă nu e īn legătură cu reīntoarcerea din captivitate a Babilonului literal deoarece, după aceea reīntoarcere, ei au fost iarăşi nimiciţi şi smulşi din ţara lor). Le voi da o inimă ca să īnţeleagă că eu sīnt Domnul. Ei vor fi poporul meu, iar eu voi fi Domnezeu lor, dacă se vor īntoarce la mine cu toată inima lor”.--Ier. 24:5-7.

((C586)) „Aşa vorbeşte Domnul: Iată aduc īnapoi pe prinşii de război ai corturilor lui Iacob, şi mi-e milă de locaşurile lui; cetatea (Ierusalimul) va fi zidită iarăşi . . . Fiii lui vor fi ca altădată, adunarea lui va rămīnea īnaintea mea, şi voi pedepsi pe toţi asupritorii lui. Căpetenia lui va fi din mijlocul lui, si stăpīnitorul lui va ieşi din mijlocul lui. Iată īi aduc īnapoi din ţara de la miazănoapte (din Rusia unde se găsesc aproape două treimi din Evreii care trăiesc astăzi), īi adun de la marginile pămīntului . . . O mare mulţime se īntoarce īnapoi aici. Ei vin plīngīnd, şi īi duc īn miglocul rugăciunilor lor . . . Ascultaţi cuvīntul Domnului, neamuri, şi vestiţi-i īn ostroave depărtate! Spuneţi: Cel ce a risipit pe Izrael īl va aduna, şi-l va păzi cum īşi păzeşte păstorul turma. Căci Dumnul răscumpără pe Iacob, şi-l izbăveşte din mīna unuia mai tare decīt el. Ei vor veni, şi vor chiui de bucurie pe īnălţimile Sionului; vor alerga la bunătăţile Domnului, la grīu, la must, la untdelemn, la oi şi boi; sufletul lor va fi ca o grădină bine udată, şi nu vor mai tīnji (nu vor mai suferi)”.--Ier. 30:18,20,21; 31:8-12.

((C587)) Marele Mīntuitor, lepădat odini oară de ei, va restabili şi va regenera nu numai generaţiunile īn viaţă ale lui Izrael, dar şi cei morţi vor fi restabiliţi, căci: „Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeu: Iată, vă voi deschide mormintele, vă voi scoate din mormintele voastre, poporul meu, şi vă voi aduce iarăşi īn ţara lui Izrael. Şi veţi şti că eu sīnt Domnul, cīnd vă voi deschide mormintele, şi vă voi scoate din mormintele voastre, poporul meu! Voi pune duhul meu īn voi, şi veţi trăi; vă voi aşeza iarăşi īn ţara voastră, şi veţi şti că eu, Domnul, am vorbit şi am şi făcut, zice Domnul”.--Ezec. 37:12-14; 16:53-55.

((C588)) Este evident că aceste făgăduinţe nu se vor īmplini īntr-o zi de douăzeci şi patru de ore, ci īn timpul zilei milenare complete. Aceste făgăduinţe īncepură a se realiza īntr-adevăr īn 1878, graţie anumitor clauze favorabile Evreilor adoptate de Congresul Internaţional de la Berlin. Astăzi, Evreii se bucură īn ţara strămoşilor lor de mai mari privilegii decīt īn secolii trecuţi. Ei nu mai sīnt consideraţi drept „cīini” de către Turcii obraznici.

((C589)) In general nu se dă prea mare importanţă faptului că Anglia exercită deja un oarecare protectorat asupra Palestinei şi asupra unor provincii din Turcia asiatică. Ea are mai multe motive pentru a ţine la existenţa imperiului turc: (1) pentru că marii financiari engleji deţin o cantitate considerabilă din valorile turceşti; (2) pentru că este clar că o īmpărţire a Turciei ar mări teritoriul vecinelor ei, le-ar face mai puternice şi le-ar da un acces mai liber la Mediterană, ceea ce ar schimba condiţiunile de echilibru īn detrimentul Angliei; (3) şi īn fine, pentru că Anglia ştie prea bine că īn ziua cīnd Turcia n-ar mai exista, influenţa Rusiei ar creşte peste măsură de mult īn Asia meridională şi că astfel ar putea absorbi, īntr-un timp destul de scurt, imperiul Indiilor peste care regina Angliei este īmpărăteasă şi de unde Anglia scoate venituri enorme prin comerţul său. Acestea sīnt motivele pentru cari partidul conservator şi regal din Anglia sprijinea cu căldură Turcia. Cīnd īn 1878 Rusia era cīt pe aici să intre īn Constantinopol, Anglia interveni şi trimise o flotă de război īn portul acestui oraş. La conferinţa din Berlin una din personalităţile cele mai eminente era un Evreu, lordul Beaconsfield, atunci prim-ministru al Angliei, care puse capat, acestui război la 13 iunie 1878. S-a hotărīt atunci ca existenţa natională a Turciei să fie menţinută, īnsă s-au specificat totuşi provinciile turceşti cari, īn caz de desmembrare finală, să revină marilor puteri europene. Tot īn acel moment Turcia acorda o mai mare libertate religioasă īn toate provinciile sale, iar Anglia, printr-un tratat secret cu Turcia, deveni protectoarea provinciilor asiatice. Iată ce spune istoricianul Justin McCarthy:

((C590)) „Guvernul britanic consimţi să garanteze Turciei posesiunile sale din Asia contra oricărei invazii . . . Anglia se angaja īn mod formal să apere Turcia īmpotriva oricărui atac sau oricărei invazii; şi numai īn acest scop ocupă ea insula Cipru pentru ca să aibă o situaţie politică care să-i permită să execute mai repede planurile sale”.

((C591)) Astfel, Palestina, ca provincie asiatică, este astăzi sub protectoratul britanic prin faptul că guvernul turc prea neglijase să asigure protecţia Evreilor. Această deschidere providenţială a Palestinei, pentru Evrei, fu imediat urmată de noi persecuţiuni īn „ţara de la miazănoapte”--īn Rusia şi īn Romānia, aceste persecuţiuni provocară o oarecare emigraţie evreească spre Palestina. Rezultatul acestor diferite evenimente fu īnapoierea īn Palestina, şi mai ales īn Ierusalim, a numeroşi Evrei ortodocşi. Iar acum, la Ierusalim, numărul Evreilor este mai mare decīt al tuturor celorlalte naţionalităţi, luate la un loc, īn timp ce de-a lungul secolilor trecuţi ei nu erau acolo decīt o mică minoritate.

((C592)) Iată un extras din „New York Herald” care comenta chestiunea Orientului aşa cum rezultă ea din faptul ocupaţiunii de către Engleji a insulei Cipru şi a Egiptului:

((C593)) „Trăim īntr-o epocă rapidă; chiar istoria se desfăşoară īn mare viteză. Altădată, războaiele era interminabile, civilizaţia īnainta īncet, comunicaţiile īntre naţiuni erau īncete, comerţul puţin activ. Astăzi, invenţiile realizate īntr-o ţară sīnt repede cunoscute pīnă departe, şi fiecare se poate folosi de ele. In politică mai ales, spiritul gracei este cunoscut de toţi. Altădată trebuie să treacă cīteva generaţiuni pīnă să se execute planurile oamentilor de Stat; īn zilele noastre, planurile cele mai īndrăzneţe sīnt efectuate chiar sub ochii acelora cari le-au conceput şi harta unui continent este schimbată īntr-o săptămīnă. Evenimentele se scurg īn mod rapid. Aceasta se constată īntr-un mod izbitor īn acea faimoasă chestiune a Orientului atīt de pasionantă . . . Pe teatrul conflictului atītor interese diverse, se află Palestina atīt de scumpă Evreilor creştinilor şi mohamedanilor. Oamenii de Stat declară că această ţară este cheia īntregei situaţii internaţionale căci ei cunosc avantajele materiale enorme ce fiecare naţiune ar putea scoate din posesiunea Palestinei, a cărei fertilitate este minunată şi situaţia comercială unică. Palestina este īntra-devăr legătura de unire īntre Europa şi Asia, de aceea toate puterile doresc posesiunea ei. Istoricianul spune de altminteri că primul epizod relatat de istoria internaţională este invazia Palestinei şi, din acel moment pīnă īn zilele noastre, Palestina a rămas centrul intereselor lumii īntregi. Viitorul acestei ţări este foarte mare. Omul religios oricare ar fi credinţa sa, nu găseşte destule cuvinte pentru a exprima interesul ce-l poartă aceleia care se numeşte Pămīntul sfīnt; pentru el fiecare piatră este o epopee, fiecare copac un poem. Negustorul iscusit īnţelege toată importanţa comercială a acestei ţări, căci īn ziua cīnd reţeaua căilor ferate asiatice va fi fost stabilită, ceea ce se va īntīmpla de īndată ce un guvern stabil va fi instalat, situaţia geografică a Palestinei va face din acest Stat punctul de convergenţă (īntīlnire) a marilor linii de căi ferate, aducīnd produsele din Asia īn Europa şi īn America şi vice versa. Intr-adevăr, comerţul a trei continente ajungea īn această ţară pe vremea lui Solomon, şi tot aşa va fi iarăşi īn viitor. Nimic nu va putea distruge speranţele negustorului, cu toate că realizarea acestui program pare a fi īncă departe. Dar să ne amintim de creşterea rapidă a oraşului Chicago sau San Francisco, şi cum deşerturile din Vestul american au fost repede schimbate din State populate, şi să aşteptăm, căci īn epoca noastră, evenimentele se succed cu repeziciune.

((C594)) „Cu toate acestea, īn momentul cīnd marile puteri creştine īntind o mīnă lacomă şi īnarmată pentru a inşfăca această bucăţică rīvnită şi ispititoare, īn momentul cīnd Turcia muribundă lasă să-i scape din mīini puterea, o figură istorică īnaintează pe primul plan şi declară: «Această ţară īmi aparţine!» Şi, privind pe acest interlocutor (vorbitor), recunoaşte, īn el pe Evreul, pe copilul patriarhului Avraam care trăia īn Palestina cīnd această ţară fu invadată pentru prima oară şi care ar fi fost īntra-adevăr fericit să fie astăzi prezent spre a primi această ţară care-i aparţine, īn momentul cīnd mulţi se ceartă pentru posesiunea ei, treizeci şi şase de secoli mai tīrziu.

((C595)) „Ce minunată coincidenţă! Dar nu o nicidecum o coincidenţă, răspunde Evreul, ci este destinul meu. Să examinăm pe scurt situaţia Evreilor īn legătură cu destinele Palestinei. Naţiunile se nasc din anumite concepţii. Concepţia unităţii germanice aduse fondarea imperiului actual. Concepţia Italiei iredente, sau neeliberate, dădu naştere la noua Italie de astăzi. Grecia modernă avu o formaţie asemănătoare. Creştinii īnţeleg acum īn ce chip năzuinţele Evreilor, atīt de scumpe inimii lor, vor putea fi realizate. Ei admit īn īntregime că Palestina aparţine Evreilor, cari de altminteri au toate īnsuşirile necesare pentru a face să prospereze această regiune fertilă. Trecerea īn stăpīnirea Evreilor a acestei ţări va pune capăt temerilor puterilor invidioase; şi aceasta nu va fi decīt un act de dreptate şi o reparaţiune pentru grozavele nedraptăţi săvīrşite contra Evreului, martirul istoriei.

((C596)) „Cīt despre Evrei, este inutil a spune cīt de nerăbdători sīnt să vadă această restabilire. In fiecare an, īn ziua a noua a lunei Ab, ei postesc spre aducere aminte de nimicirea templului lor şi de nenorobirile naţionale ce s-au abătut asupra lor. Nicio dimineaţă, nicio seară nu trece fără ca ei să se roage: «Adună-ne din cele patru margini ale pămīntului». «Aşează iarăşi poporul nostru ca altădată». «Rămīi, Iehova, īn mijlocul Ierusalimului». Această rugăciune se rosteşte īn fiecare oraş, sau sat unde se află un Evreu--adică īn lumea īntreagă. O asemenea statornicie este minunată; şi astăzi īncă Evreii spaniolii īmprăştiaţi īn toate ţările, chiar īn Statele Unite, presărează puţină ţărīnă din Palestina sau din Pămīntul sfīnt peste ochii morţilor lor, ceea ce este o dovadă mişcătoare a drogostei lor pentru această ţară sfīntă.

((C597)) „Cīnd calea ferată va ajunge la Ierusalim, va veni Messia, zic ei, făcīnd aluzie la Isaia 66:20. In acest pasaj, profetul are o viziune despre reīntoarcerea exilaţilor lui Izrael īn ţară, care se va face prin toate mijloacele de locomoţiune posibile, inclusiv acela arătat prin cuvīntul evreesc Kirkaroth. Uneori acest cuvīnt a fost tradus prin dromaderi (cămile cu două cocoaşi) sau prin animale rapide: aceste traduceri sīnt necorecte. Cīţiva filologi, derivīnd cuvīntul Kirkaroth din Kar care īnseamnă cuptor mare aprins şi din Karkar care īnseamnă a se mişca, afirmă că profetul a căutat să exprime printr-un cuvīnt potrivit ceea ce văzuse īn viziunea sa, adică un tren mişcīndu-se cu repeziciune. Cīnd Nicolae va domni, mīntuirea lui Izrael va fi īnvederată, zic Evrei referindu-se la Isaia 63:4, text pe care ebraiştii se sprijină pentru a interpreta cuvīntul evreesc reshe-teboth. După ei, «orice Evrei va auzi şi va vedea căderea lui Nicolae, īmpăratul Moscovei (Rusiei), fiindcă copiii lui Iuda au fost apăsaţi. După căderea noastră completă, va veni adevărata noastră mīntuire şi copiii lui Iuda vor primi curīnd vestea cea bună prin profetul Thischbite (Ilie).» Toate aceste indicaţiuni, ca şi altele asemănătoare, sīnt importante, căci ele arată gīndurile cari frămīntă pe Izrael”.

((C598)) Sīntem foarte surprinşi văzīnd cum adesea oameni din lume sīnt aproape de adevăr fără ca să-l cunoască, de exemplu expresiunea ziaristului, deja citată, că Avraam ar fi „fericit să fie prezent pentru a primi acum”, ţara făgăduinţei care-i aparţine, lui şi seminţiei sale, primind-o astfel treizeci şi şase de secoli după moartea sa, ceea ce s-ar putea lua drept o imaginaţie poetică; totuşi nu este aşa. Scripturile declară că aceste sīnt fapte actuale. Am văzut deja (Vol. 1, cap. 14) că Avraam, Isaac, Iacob, Daniel şi toţi sfinţii profeţi vor fi „făcuţi desăvīrşiţi”, sculaţi din moarte la perfecţiunea omenească, după glorificarea Bisericii evanghelice (Evrei 11:40 şi Ps. 45:17); ei vor fi reprezentanţii vizibili şi pămīnteşti ai lui Christos, Regele spiritual şi invizibil. Tara făgăduinţei fu dată īn stăpīnire veşnică lui Avraam şi seminţiei sale. Avraam trebuie deci să primească această ţară īn viitor, căci pīnă īn prezent el n-a stăpīnit cu adevărat „nici măcar o palmă de loc”.--Fapte 7:5.

((C599)) Iată un extras dintr-o scrisoare publicată īntr-un ziar din Chicago. Ea ne arată progresele treptate a restabilirii īn Palestina şi pregătirea binecuvīntărilor divine rezervate acestei ţări şi acestui popor:

Ierusalim, la 23 Novembrie 1887

((C600)) Sīnt fericit să vorbesc despre lucrurile minunate ai căror martori sīntem de şase ani de cīnd trăim aici. Cīnd am sosit numărăm patrusprezece adulţi şi cinci copii. Suindu-ne de la Iafa la Ierusalim, am fost profund impresionaţi de pustiirea ţării. Nicio urmă de verdeaţă nu se vedea īn nicio parte. Măslinii să viile erau complet acoperite de praful cenuşiu al unei veri călduroase şi uscate sub care nici nu se putea īnchipui că ar exista ceva verdeaţă. Tot pămīntul părea secătuit pīnă īn măruntaele lui. De atunci, īnsă, din contră nu l-am mai văzut īn această stare. In fiecare an el apare mai verde şi acum multe din aceste delureţe altădată sterpe sīnt acoperite cu vii şi cu măslini cari le schimbă cu totul īnfăţişarea.

((C601)) Care este cauza acestei schimbări? Oare Dumnezeu n-a promis că după ce va fi īngăduit răului să domnească īn această ţară, el va aduce asupra ei mai tīrziu mare binecuvīntări? Şi acestea au īnceput īn mod evident, căci astăzi plouă mult mai des decīt īn secolii trecuţi. Domnezeu trimite ploi īmbelşugate şi rouă mănoasă īn această ţară care nu primea mai de loc. El trimite nori īn timpul verii, ceea ce era cu totul necunoscut īn urmă cu douăzeci de ani. Aceasta potoleşte arşiţa zilei şi uscă mai puţin solul. In urmă cu cinci ani, īn Iulie şi August, luni īn care altădată nu ploua de loc, a plouat timp de trei ore la Iafa şi şaisprezece ore la Damasc, cum şi īn īmprejurimi, aşa īncīt ziarele comentară chestiunea şi văzură īn aceasta o dovadă a unei schimbări de climă īn Palestina. Cīnd am sosit aici, puţin numeroşi erau Evreii cari se īntorceau īn ţara lor, dar persecuţiunile din Rusia, din Germania şi din alte ţări īi izgoniră din acele locuri şi cu toate edictele Sultanului, ei īncepură să intre iarăşi īn Palestina. Ei cumpărară pămīnt, sădiră, construiră şi acaparară comerţul oraşului, de aceea astăzi sīnt cīteva mii de Evrei mai mulţi decīt la sosirea noastră.

((C602)) Acum, Ierusalimul, īn ceea ce priveşte comerţul, este īn mīinile Evreilor. Evreul nu mai este ca altădată călcat īn picioare de musulman. Ei clădesc cu repeziciune un nou oraş, īn conformitate cu cele arătate īn Ieremia 31:38-40; 32:43,44, īncet chiar Turcii cari sīnt la putere observă această schimbare şi zic unii către alţii: „Dacă Dumnezeu vrea aşa, ce putem noi face?” Noi īnşine ce putem spune despre toate acestea decīt că, īn zilele noastre Dumnezeu īmplineşte cu repeziciune cuvīntul său precum şi legămīntul pe care l-a īncheiat cu Avraam. Iar noi sīntem martori ai acestor lucruri.

((C603)) Astfel, deci, cu toată apăsarea şi tirania cari au copleşit pe Evrei, mulţi dintre ei, īn aceşti din urmă ani, s-au īmbogăţit şi ridicat la onoruri mult mai pre sus de vecinii lor, Neamurile. Prin urmare, dispunīnd de asemenea mijloace şi de asemenea influenţe, ei le-au putut pune adesea īn slujba neamului evresc pentru a-l ridica; eforturi constante şi bine dirijate eu īmplinit lucruri mari īn acest domeniu. Astăzi, atenţiunea Evreilor şi a intelectualilor este īndreptată asupra afacerilor poporului evreu dintre Neamuri.

((C604)) Este sigur că, după principalele ziare evreeşti, mii dintre ei īşi īndreaptă privirile spre ţara făgăduinţei. Se poate constata aceasta din sforţările enorme ce le fac acum īn domeniul colonizării Palestinei şi din ajutorul ce-l dau acelora cari s-au stabilit acolo. Această schimbare īn afacerile lor s-au produs de la 1878, dată la care īntersătura evenimentelor a pricinuit o desteptare remarcabilă asupra acestei chestiuni; acest fapt prin el īnsuşi este un semn grătitor al timpurilor. „Lumea Evreeasc㔠din 20 August 1886, scria:

((C605)) „In norii cari au īntunecat atīta vreme Pămīntul sfīnt se fac luminişuri Viitorul acestui loc nefericit, īnvăluit īn neguri de nepătruns timp de veacuri, īncepe să se lumineze, şi zarele luminoase ale unei stări de lucruri mai bune se văd acum limpede de fiecare . . . Două instituţii sīnt menite să joace un rol esenţial īn ameliorarea condiţiunilor Evreilor din Palestina: Acoala de agricultură din Iafa şi Institutul Lionel de Rotschild, de līngă Ierusalim. Putem īncă adăuga o a treia instituţie utilă, fondul testamentar Montefiore care a creeat şi susţinut mai multe societăţi imobiliare cari procură locuinţe ieftine şi sănătoase Evreilor, ceea ce a provocat o mare activitate şi a redus considerabil starea de mizerie şi greutăţile vieţii domestice (casnice) īn cetatea sfīntă . . . Astăzi putem constata că viitorul Evreilor īn Palestina nu mai este īntristător. De o parte, forţe considerabile sīnt la lucru pentru a īmbunătăţi condiţiunile fraţilor noştri după un plan foarte īnţelept şi ingenios organizat, executat acum cu perseverenţă; de altă parte, locuitorii acestei ţări sīnt obosiţi de inactivitatea şi de mizeria lor. Ei manifestă o dorinţă crescīndă de a se folosi de toate sforţările făcute pentru a le veni īntr-ajutor. O asemenea stare de lucruri va avea consecinţe fericite şi fiecare Evreu se va bucura de aceasta”.

((C606)) Un alt număr din acelaşi ziar se ocupă de viitorul Palestinei, şi articolul se termina īn aceste cuvinte:

((C607)) „Ultima sosire īn Palestina de elemente cultivatoare şi rurale, aşezate īn coloniile organizate graţie fondurilor Montefiore, Hirsch şi Rotschild, va da posibilitate a se obţine mīna de lucru gata să transforme ţara potrivit făgăduinţei, că pustiul va īnflori ca trandafirul. (Is. 35:1,2.) Numai aceste elemente muncitoare, aceste inimi pline de avīnt vor putea scoate Pămīntul sfīnt din lunga-i noapte de moarte naţională şi vor aduce vieaţă şi lumină īn căminul naţional al Evreilor”.

((C608)) Un alt ziar „Mesagerul Evreu”, scria:

((C609)) „In timp ce oamenii sīnt absorbiţi de grimile lor mărunte, mişcaţi alternativ de speranţe şi de temeri, marele şi măreţul curs al evenimentelor īnaintează spre īmplinirea irezistibilă a unei legi implacabile care controlează toată acţiunea omenească. Ici şi colo se mai aude cīte un glas singuratic īncercīnd parcă să ţină pe loc această mişcare şi să oprească lucrarea Celui Etern, dar aceasta este ca şi cīnd ar īncerca să oprească legile care guvernează universul. Neamurile omeneşti au un destin fixat mai dinainte pe care ele trebuie să-l urmeze aşa precum stelele scīnteiază pe bolta cerului. Neamul lui Izrael este printre ele o stea strălucitoare de mărimea īntīia. In toate peregrinările lui, el a rămas credincios īn drumul pe care mergea. Misiunea lui a fost prevăzută şi profeţită. Restabilirea lui definitivă īn Pămīntul sfīnt a fost hotărītă. Această profeţie se īmplineşte, o dovedesc Semnele timpului. Implinire ei e īnsă atīt de lină şi cu īntreruperi īn timp īncīt nu poate fi observată decīt numai de cei ce veghează asupra desfăşurării evenimentelor.

((C610)) Pentru poporul Evreu, stăpīnirea pămīntului Palestinei este o necesitate politică. Stabilirea acestei naţiuni īn Pămīntul sfīnt īnseamnă odată mai mult ridicarea la cel mai īnalt grad a īntreg Izraelului care devine astfel o naţiune printre toate naţiunile pămīntului. Ea dă Evreilor puterea politică şi drepturile suverane care-i asigură protecţia sa; el redevine cetăţean al ţării sale, ceea ce-i oferă un paşaport pentru toate ţările pămīntului . . . Aceasta poate părea impracticabil pentru cel care, īn cabinetul său de lucru, este absorbit de vrafurile sale de cărţi, comerciantului īn magazinul său ocupat cu calcularea profiturilor şi pierderilor, omului de lume preocupat de plăcerile sale. Din contră, orice individ care are cīteva noţiuni serioase despre marile chestiuni politice īnţelege aceasta cu o claritate desăvīrşită.

((C611)) Cīnd autonomia lor politică va fi un fapt īmplinit, Evreii īmprăştiaţi īn lumea īntreagă nu se vor īntoarce īn totalitatea lor īn Palestina; ei sīnt cam 300.000 īn Asia, 400.000 īn Africa şi 5.000.000 īn Europa. Numai din acestea din urmă īşi va trage Palestina seva vitală a restabilirii sale. Evreul născut īn America va rămīnea foarte probabil un American şi dacă se va īndrepta vreodată spre Pămīntul sfīnt, el va merge acolo numai din plăcere sau ca turist ca să admire o ţară atīt de vestită care fu leagănul neamului său eroic.

((C612)) Geograficeşte vorbind, Palestina pare prea mică spre a putea exercita o mare influenţă ca putere politică, intelectuală sau morală īn lume. La aceasta noi răspundem că altădată mica Grecie era o putere de rangul īntīi şi că astăzi micile insule britanice formează o mare putere mondială, cu toate că din punct de vedere geografic ele nu sīnt prea mari. Nu īntinderea teritoriului face ca o naţiune să fie puternică şi măreaţă, ci puterea intelectuală şi morală, precum şi orgoliul naţional şi patriotismul ei. Tot aşa, renumele şi pretigiul de care se va bucura Izrael printre naţiuni se vor datora puterii sale intelectuale şi morale, iar nu īntinderii teritoriului său”.

((C613)) Ziarul „Cronica Evreeasc㔠zice:

((C614)) „Mişcarea actuală este irezistibilă. Noi nu putem sta cu braţele īncrucişate şi să ne uităm la acest nou exod. Timp de aproape două mii de ani, noi, Evreii, am crezut că suferinţele noastre se vor sfīrşi īn ziua cīnd vom fi din nou stăpīni pe ţara părinţilor noştri. Oare această īncredere are să se spulbere tocmai īn momentul cīnd speranţa noastră pare să se realizeze? Credem noi, poate, că această reīntoarcere se va face prin mijloace misterioare, fără contribuţia şi colaborarea fiinţelor omeneşti? Dumnezeu īşi īndeplineşte voinţa sa prin cea a oamenilor; şi īmplinirea profeţilor se va face după toată probabilitatea prin voinţa şi energia oamenilor. Aceste consideraţiuni pot să pară prea abstracte şi prea īnalte pentru a avea vreo legătură cu planul de execuţie practică īn vederea colonizării Evreilor īn Palestina. Dar evenimentele mari s-au pregătit totdeauna prin īnceputuri mici ca acestea. Reīntoarcerea unui număr mic de Evrei credincioşi īn Pămīntul sfīnt nu va putea să nu demonstreze posibilitatea realizării uşoare a unei reīntoarceri mai generale pe deplin justificată de istorie şi de năzuinţele poporului Evreu care sīnt concentrate asupra acestui ţel”.

((C615)) In afară de Evrei, şi alte personaliţăţi eminente din lume văd şi comentează viitorul şi măreaţa ridicare a lui Izrael; iată cum se exprim㠄Presbiterianul Central”:

((C616)) „In loc de a muri, poporul evreu dă dovadă de o vitalitate mereu crescīndă. Evreii nu pot fi nimiciţi, nici absorbiţi. Ei umblă din ţară īn ţară şi pretutindeni ei devin stăpīnii finanţei. Ei acaparează pămīntul īn Germania şi īn Ungaria; devin bogaţi īn Rusia. Ei sīnt cei mai mari bancheri la Londra şi la Paris; ei au centralizat īn mīinile lor comerţul european. In aceşti zece ani din urmă, Rotschild-zii au īmprumutat două miliarde şi jumătate de franci Angliei, Austriei, Prusiei, Franţei, Rusiei şi Braziliei”.

((C617)) Iată ce spunea de curīnd o personalitate engleză, lordul Shaftesbury:

((C618)) „Evreii, acest popor minunat care a apărut astăzi pe scenă, a īnceput să fie invidiat. Un semn indiscutabil al vremii este că pretutindeni unde există Evrei, ei sīnt ori cei mai persecutaţi, ori personalităţile cele mai eminente īn diferitele ramuri de activitate. S-a pus īntrebarea unui mare personagiu din Berlin: «De ce īn acest oraş şi īn toată Germania există o mişcare antisemită atīt de accentuată?» Pentrucă, răspunse el: «Dacă Evreii se ocupă de comerţ, ei devin primii comercianţi; dacă intră īn finanţe, ei devin primii bancheri; dacă īmbrăţişează dreptul ei devin primii avocaţi, iar īn literatură ne īntrec pe toţi, oricare ar fi cariera ce şi-o aleg, ei iau locul Neamurile şi vă pot asigura, stimate Domnule, că noi nu sīntem dispuşi a suporta o asemenea stare de lucruri.»

((C619)) „Dispreţul şi persecuţiunile la care este expus Evreul īn Rusia şi īn Polonia nu are nicio legătură cu credinţele sale sau cu naţionalitatea sa; Ruşii ar persecuta la fel pe oricare alt popor care ar ocupa o situaţie asemănătoare; ele sīnt consecinţa invidiei şi a faptului că Evreul deţine o mare īntindere de pămīnt īn Rusia. Evreii sīnt creditorii celei mai mari părţi a ţăranilor ruşi şi a negustorilor ţării. De aceea poporul rus se foloseşte de orice prilej pentru a maltrata şi a jefui pe Evrei. Omorīndu-i şi distrugīndu-le titlurile. Ruşii se scapă astfel de documente care-i leagă īn faţa legii. Atīt timp cīt Evreii vor pune mīna pe pămīnturile lor, Ruşii se vor ridica īmpotrivă-le.”

((C620)) Iată un extras dintr-o scrisoare publicată īntr-un ziar englez şi semnată de Carol Reade, autor bine cunoscut īn cercurile literare, şi care se converti la Christos īn urmă cu cīţiva ani:

((C621)) „Poporul Evreu, astăzi atīt de dezmoştenit, va intra iarăşi īn cele din urmă īn stăpīnirea vechiului său teritoriu care se păstrează pentru el īntr-un mod atīt de vădit. Profeţiile dovedesc īn chip neīndoios două lucruri: că Evreii trebuie să ajungă iarăşi īn stăpīnirea Palestinei şi să domnească de la Liban la Eufrat şi că această restabilire a lui Izrael va fi primul dintr-o serie de evenimente menite să amelioreze soarta omenirii īntregi, a creaţiunii gemīnde. Acest eveniment va avea loc tot atīt de sigur ca mīine răsăritul soarelui, totuşi cu singura deosebire că noi ştim la ce oră va răsări soarele, īn vreme ce nu cunoaştem ziua cīnd Evreii vor intra īn stăpīnirea Siriei. Dar ar fi neīnţelept a conchide că un eveniment al cărui dată nu o cunoaştem aparţine neapărat unui viitor īndepărtat. Omul chibzuit ştie să observe indiciile premergătoare ale acestor evenimente şi va şti să dea ajutor unei desfăşurări imposibil de oprit.

((C622)) „Oare această subită persecuţie a Evreilor īn ţara unde sīnt cei mai numeroşi nu este un semn premergător şi un avertisment al Providenţei că adevărata lor patrie nu este Tartarul Europei (Rusia)? Din Rusia singură, Palestina va putea fi īntr-adevăr colonizată, căci īn această ţară trăiesc trei milioane de Evrei care tremură pentru vieaţa şi avutul lor. Cīnd aceştia vor fi īnceput mişcarea ceilalţi īi vor urma. Istoria este o oglindă īnapoia noastră; tot ceea ce Evreii au făcut īn trecut vor face din nou; el este un popor de geniu şi geniul nu este limitat de natură, ci de voinţă, de obiceiuri sau de noroc. Oare aceşti oameni au eşuat ei vreodată īn īntreprinderile lor? Militarii, legislatorii, scriitorii, constructorii, negustorii, agricultorii lor au fost totdeauna primii īn toate lucrurile şi, īn acest domeniu, istoria se repetă.

((C623)) „Ei vor fi mari īn arta păcii şi a războiului şi duşmanii lor se vor risipi īn faţa lor cum se spulberă praful de vīnt. Dacă ar avea trebuinţă de ajutorul unei alte naţiuni, binecuvīntată va fi aceea care le va oferi sprijinul necesar; īn schimb naţiunea care-i va persecuta va primi o pedeapsă exemplară, īntr-un fel sau altul. Dacă deci ultimele persecuţiuni vor decide pe conducătorii Evreilor din Rusia să colonizeze Palestina, să le oferim gratuit vapoare, marinari, bani şi tot ce se va cere; acest plasament va fi infinit mai bun decīt obligaţiunile sau titlurile de rentă din Egipt, din Brazilia sau din Peru”.

((C624)) Un recent proverb evreu spune că Messia va veni cīnd drumul de fier va duce la Ierusalim. Aceasta este īn perfectă armonie cu īnfăţişarea simbolică a drumului de fier, zugrăvită de profetul Naum (2:3-5) şi Isaia (66:20). De sigur proverbul nu şi-a greşit ţinta căci drumul de fier va atinge Ierusalimul „īn ziua pregătirii sale” īn timpul prezenţei lui Messia. Or, iată ce publica de curīnd un ziar:

((C625)) „Galileu avea dreptate, pămīntul se mişcă. Iată că un drum de fier de aproape cincizeci de kilometri lungime, va lega Ierusalimul de Iafa, vechiul său port, unde pe vremuri s-au descărcat cedrii din Liban cari serviră la construirea templului. Un evreu din Ierusalim, cu numele Iosif Nabon, supus turc, a obţinut de la sultan, īn acest scop, o concesiune pe o durată de 71 de ani. Costul acestei linii se evaluiază la un milion şi un sfert de franci. Civilizaţia este deci pe punctul de a se īntinde la Palestina pentru care secolul al dăuzecilea va īncepe īn ziua cīnd prima locomotivă va pufăi la Ierusalim”. (Astăzi, acest drum de fier e terminat.--Red.)

((C626)) Scrisoarea următoare a unui corespondent al ziarului „Pittsburg Dispatch” ne arată progresele realizate īn Palestina şi īn special la Ierusalim:

Ierusalim, la 12 Iulie 1889.

((C627)) „Abia s-a ridicat opre iştea care interzicea Evreilor să stea mai mult de trei săptămīni consecutive īn Pămīntul sfīnt, că Evreii au şi alergat acolo cu sutele şi astăzi se găsesc īn Ierusalim treizeci de mii, adică trei sferturi din populaţia oraşului. Ei se ocupă cu comerţul şi au acaparat aproape īn īntregime pe cel al Ierusalimului. Unii dintrei ei cred că ziua restabilirii poporului lor īn Palestina a sosit, că profeţiile se īmplinesc. Un curios trib din sudul Arabiei pretinde că a primit o revelaţie care-i obligă să părăsească deşertul ţării lor şi să se īnapoieze īn Palestina. Potrivit unor vechi documente de valoare pe cari le-au adus cu ei şi cari dovedesc originea lor, strămoşii lor ar fi locuit Yemenul (partea de miazăzi-apus a Arabiei, de-a lungul mării Roşii) de mai bine de 2500 de ani. Ei ar fi urmaşii lui Gad şi ar fi părăsit Palestina īnainte de Christos cu vreo 700 de ani. Astăzi, acest trib se ocupă cu agricultura aproape de Ierusalim. Persecuţiile Evreilor din Rusia şi din Austria au făcut pe mulţi să se īnapoieze īn Palestina ca şi un mare număr de Evrei polonezi şi apanioli. Ne mai īntīlnind aici greutăţile destinate odinioară să īmpiedice colonizarea Palestinei de către Evrei, aceştia au devenit din ce īn ce mai numeroşi. In urmă cu cincisprezece ani īn Ierusalim nu erau decīt treizeci şi două de familii de Evrei şi īn toată Palestina se găseau numai 3.000. Astăzi sīnt vreo 50.000 īn Pămīntul sfīnt şi trei sferturi din populaţia Ierusalimului sīnt Evrei.

((C628)) „Acest curios trib n-are nicio asemănare cu ceilalţi Evrei. Ei se apropie mai mult de vechiul tip iudeu; ei au fost aduşi aici de persecuţiuni şi sīnt īntreţinuţi aproape īn īntregime de către diferitele comunităţi evreeşti din lumea īntreagă.

((C629)) „Una din marile curiozităţi ale Ierusalimului este zidul plīngerilor, la exteriorul moscheii lui Omar, pe locul unde a fost templul lui Solomon. In fiecare vineri vin aici anumite secte iudaicei şi, cu capul răzimat de zid, ele se tīnguiesc asupra ruinelor Ierusalimului şi roagă pe Dumnezeu să dea īnapoi ţara poporului ales. Acest obiceiu există din evul-mediu şi este un spectacol dintre cele mai mişcătoare: Se vede aici o alee īngustă īnconjurată de locuinţe mizerabile; ea e acoperită cu lespezi de piatră uzate de frecătura picioarelor goale ale miilor de Evrei; ea se īntinde de-a lungul unui zid gros şi antic făcut din blocuri mari de marmoră şi īnalt cam de cincisprezece metri. Această alee e ocupată de un lung şirag de oameni īn caftane lungi, cu bărbi albe şi părul buclat precum şi de femei īnvelite īn basmale; altii sīnt tineri. Toţi sīnt aplecaţi, se roagă şi plīng; e greu să nu fii uitmit văzīnd faţa acestor oameni uneori cuprinsă de spasmuri de emoţie. Fiecare din ei are īn mīnă o Biblie obraică, obişnuită. Din cīnd īn cīnd, ei intonează un cīnten monoton sub conducerea unui bătrīn cu perii albi; acesta din urmă cīntă singur, apoi ceilalţi răspund ca un fel de refren; acest cīntec e psalmodiat īntr-o limbă ciudată; iată-i cuvintele:

Solo: Din pricina templului īn ruine--
Corul: Sīntem īn singurătate şi īn doliu.
Solo: Din pricina zidurilor distruse--
Corul: Sīntem īn singurătate şi īn doliu.
Solo: Din pricina măreţiei noastre care nu
mai e--
Corul: Sīntem īn singurătate şi īn doliu.
Solo: Din pricina mai marilor noştri morţi--
Corul: Sīntem īn singurătate şi īn doliu.
Solo: Dinpricina preoţilor noştri cari au călcat
legea--
Corul: Sīntem īn singurătate şi īn doliu.
Solo: Din pricina regilor noştri cari au di
preţuit-o--
Corul: Sīntem īn singurătate şi īn doliu.

((C630)) „Nu-ţi poţi da seama de efectul acestui cīntec dacă nu l-ai auzit. Femeile şi bătrīnii cu lacrămi īn ochi sărută pietrele zidului care-i desparte de locul unde era odată templul lui Solomon şi care, astăzi, este īncă pentru Evrei partea cea mai sfīntă a pămīntului. Sentimentele sincere şi profunde exprimate de toţi aceşti oameni, credinţa de care dau dovadă īn acest loc, săptămīnă după săptămīnă, an după an--toate acestea lucruri sīnt impresionante īn cel mai īnalt grad; este cu adevărat un spectacol ciudat īn cel mai ciudat dintre oraşe.

((C631)) „Sīnt opt colonii agricole īn diferitele părţi ale Palestinei. Una din aceste şcoli de agricultură, aproape de Iafa, numără peste şapte sute de elevi, iar domeniul are o īntindere de 11.200 hectare, şi e situat īn cīmpiile Saronului unde au trăit Filistenii; el cuprinde astăzi mii de plantaţii cu vii şi cu măslini. Turcii nu vīnd cu bucurie teren Evreilor; totuşi aceştia din urmă se dovedesc a fi atīt buni fermieri cīt şi oameni de afaceri. Colinele din jurul Ierusalimului dovedesc că Pămīntul sfīnt era mult mai bine cultivat de Evrei decīt de cuceritorii lor. O mare parte din teren din vecinătatea cetăţii aparţine acum Evreilor sau instituţiunilor lor de binefacere. Directorul şcolilor Rotschild declară că nu de mult instituţia lor a cumpărat horelul din Ierusalim care va fi anexat şcoalei lor. Sir Moise de Montefiore care administrează fondurile lăsate de un bogat Izraelit din Noul-Orleans, a clădit pentru Evrei un mare număr de case bine amenajate, de-a lungul drumului ce duce de la Bethleem la Ierusalim; tot aici există mai multe spitale evreeşti.

((C632)) „Am găsit la Ierusalim şi o mică colonie de ne-Evrei, numărīnd cincisprezece persoane şi cari au locuit laolaltă īntr-o casă foarte confortabilă pe zidurile Ierusalimului spre a fi martori oculari ai reintegrării Evreilor īn vechea lor patrie. (Ei nu īnţeleg că mai īntīi trebuie să se termine alegerea Bisericii.) Aceştia sīnt creştini veniţi din diferitele părţi ale Statelor Unite şi īn deosebi din Chicago, de aceea se numesc «Americanii».

((C633)) „Este sigur că īmbunătăţiri foarte mari se fac la Ierusalim; cea mai mare parte a drumurilor sīnt acum bine pavate şi măsuri de igienă au asanat diferitele cartiere. Oraşul care se īntinde īn afara zidurilor va fi īn curīnd tot aşa de mare ca şi oraşul interior propriu zis, iar preţul locurilor de case a suferit o urcare considerabilă. De-a lungul drumului de la Iafa, īn afara porţilor oraşului, proprietăţile funciare şi-au triplat, īmpătrit, sau chiar īnzecit valoarea īn timp de un an. Un teren ce aparţine unei instituţii de binefacere a fost cumpărat īnainte cu două mii cinci sute de franci; astăzi, el costă patruzeci de mii de franci. Telegraful leagă acum oraşul cu coasta mării; o societate de cale ferată va construi o linie de la Iafa la Ierusalim. Pentru prima dată īn istoria sa, Ierusalimul are o poliţie bine organizată şi domneşte acolo o ordine tot atīt de desăvīrşită ca la New York”.

((C634)) Iată īncă raportul unui Evreu american care a vizitat zidul plīngerilor la Ierusalim; e un extras din ziarul „Creştinul Evreu” din Iulie 1889:

((C635)) „Petrecusem mai multe ore īn vizite pe la Evrei cu prietenul meu, un bătrīn rabin din Kovno (Rusia), cīnd acesta mă īntrebă dacă n-aşi vrea să-l īnsoţesc la zidul plīngerilor spre a se tīngui asupra pustiirii Ierusalimului şi să roage pe Dumnezeu ca să aducă iarăşi pe Izrael la mărirea sa de altădată. Consimţii bucuros, avīnd astfel ocazia de a exprima lui Dumnezeu dorinţa mea arzătoare de a grăbi ziua cīnd favoarea sa se va īntoarce iarăşi la Iuda. Era tocmai īntr-o vineri, zi aleasă de mulţi Evrei pentru a se ruga la picioarele zidului lui Solomon, şi mă alăturai lor. Era un spectacol dintre cele mai pătrunzătoare. Erau adunaţi acolo Evrei din toate naţiunile, īn hainele lor orientale, unii chiar īmbrăcaţi īn talith-ul (haină de rugăciune). Ei citeau cu glas tare Psalmul 22. Femeile strigau către Dumnezeu din adīncul inimei lor, zicīnd: Dumnezeul meu, Dumnezeul meu! de ce m-ai părăsit şi te deparţi de mine fără să mă ajuţi, fără să-mi asculţi tīnguirile? (Ps. 22:1,2.) Dumnezeul meu! strig către tine ziua şi tu nu nu-mi răspunzi, Bărbaţii plīngeau şi ei şi recitau psalmi, ectenii şi rugăciuni. Cei mai mulţi sărutau zidul. In timp ce ascullam rugăciunile lor mişcătoare, mi-a venit īn minte pasajul din Talmud care spune că «de la nimicirea templului, porţile rugăciunii s-au īnchis şi numai porţile lacrimilor stau deschise». In acest moment rabinul tocmai intona cu glas melancolic:

((C636)) „«Din pricina templului īn ruine», etc.

((C637)) „In locuinţele Evreilor pioşi se pot auzi adesea cīntecele de jale cele mai mişcătoare asupra Ierusalimului. La miezul nopţii, ei se īnfăşoară īn haina lor de rugăciune, īşi īmprăştie cenuşe pe cap şi se īnchină pīnă la pămīnt, apoi repetă melancolic cuvintele următoare:

((C638)) „Un ţipăt de blestem se aude din turnul din Rama, un glas de plīnset amar se īnalţă de pe colina sfīntă a Sionului. Vai! cu cīt amar mă cuget la diadema de regină, la mărirea din tinereţea mea! Ce trisţă locuinţă singuratică am, eu, care altădată şedeam pe un tron strălucit.--v. Ier. 31:15.

((C639)) „Mă numiam cea mai frumoasă logodnică a lui Iehova. Dar iată, astăzi sīnt asuprită, īntristată şi pustiită, şi răzbunarea Dumnezeului meu este asupra mea. Bucuria mea s-a dus, inima-mi fierbe de durere. Veniţi şi plīngeţi alături de mine, voi fiicele mele, căci nimeni nu se apropie de mine ca să-mi aline durerea.

((C640)) „Mărirea mea n-o avea nimeni, dar iată-mă căzută pradă trufiei şi mindirei mele deşarte. Inima-mi bate puternic din pricina durerii fără nădejde. Iuda se tīnguie cu lacrimi amare pentru păcatele lui; sīnt văduvă, īn doliu, īn captivitate.

((C641)) „Eram o regină strălucitoare īn Solima, un nor de aur, muntele lui Dumnezeu; dar iată--mă acum jefuită de cei necredincioşi. Niciun pelerin al deşertului nu e mai nenorocit decīt mine. Toţi copilaşii mi-au fost smulşi de la sīn, iar cei mai mari au fost ucişi şi sīngele lor s-a amestecat cu ţărīna.

((C642)) „Nimănui nu-i este milă de nenorocirea mea? Nimeni nu-mi va şterge lacrimile? Nimeni nu-mi va uşura durerea care-mi străpunge sufletul? Nimeni nu va spune neamurilor să nu mai cuteze a numi pe Dumnezeu Mirele meu? Oh! ce săgeţi otrăvite! Ce batjocuri nemiloase trebuie să īndur!

((C643)) „Tată al īndurărilor, vino, intră iarăşi cu milă īn locuinţa Sionului din nou strălucită. Să privească ochii lui Izrael locuinţa ta făcută iarăşi ca īn vechime. Să asculte apoi corurile de aleluia şi cīntările de laudă şi mulţămită ale unui neam răscumpărat, şi să zică bun-venit zidurilor acestui templu veşnic care se īnalţă acum din nou.

((C644)) „După aceasta au citit cīţiva psalmi şi s-au rugat. In timp ce se ridicau de jos, toţi ziceau: «Scutură-ţi ţărīna, scoală-te, aşează-te la locul tău, Ierusalime! Desfă-ţi legăturile de la gīt, captivă, fiica Sionului.»

((C645)) „Cu acest prilej ei rostesc o rugăciune īnsemnată care, fără īndoială, este o aluzie la Isaia 7:14.

((C646)) „Dumnezeule, ascultă din mila ta, rugăciunea poporului tău, īmplineşte dorinţa lui Izrael, īn necazul său. O scutul lui Avraam, trimite-ne pe Mīntuitorul (Răscumpărătorul) nostru şi pune-i numele măreţ, Emanuel”.--Is. 7:14.

((C647)) Mai tīrziu, după ce alte persecuţiuni vor fi gonit un mai mare număr de Evrei săraci spre Palestina, după ce civilizaţia modernă va fi acolo mai īnaintată--abia atunci clasele de Evrei bogaţi vor fi atrase īntr-acolo; dar numai din motive pur egoiste, īn timpul marei strīmtori generale, cīnd bogăţiile nu vor mai fi īn siguranţă īn alte ţări. Atunci, Palestina, departe de socialism şi de anarhie, va apărea ca un liman de refugiu pentru Evreii bogaţi.

Orbirea lui Izrael īncepe să dispară

((C648)) Vom vedea īn curīnd īmplinirea unei alte profeţii cu privire la Izraelul trupesc. Apostolul explică īn epistola sa către Romani că orbirea sau īmpietrirea lui Izrael va ţine pīnă va intra plinătatea neamurilor, adică pīnă cīnd numărul celor aleşi dintre neamuri va fi complet, pentru a constitui īmpreună cu rămăşiţa lui Izrael partea spirituală a īmpărăţiei--favoare de care Izraelul trupesc nu s-a mai bucurat după ce a fost lepădat ca naţiune; poporul evreu, rămas orbit, n-a īnţeles aceste privilegii. Se poate spune că orbirea Izraelului trupesc, uneori numit Iacob, nu va dispărea pīnă ce nu se va fi terminat alegerea Izraelului spiritual. Pavel ne spune anume (Rom. 11:26) că mīntuirea Izraelului trupesc, eliberarea lui din orbire şi de prejudecăţi, va veni de la muntele Sionului, Biserica glorificată a īmpărăţiei. Impărăţia Sionului īncepu īntr-un fel, īn 1878, cīnd Regele nostru īşi luă puterea şi īncepu să domnească, cu toate că membrii ce formeaz㠄picioarele” corpului lui Christos nu fuseseră īncă dezvoltaţi şi glorificaţi; tot aşa se petrec lucrurile īn ceea ce priveşte reīntoarcerea favoarei lui Dumnezeu la „Iacob”; ea īncepu a se manifesta īn Sion, dar nu va fi īn deplină desfăşurare pīnă cīnd ultimii membri „picioare” al Izraelului spiritual vor fi intrat īn glorie. Şi deoarece anul 1881 este data paralelă şi corespunzătoare aceleia cīnd lumina Evangheliei s-a īntors de la Iacob pentru a lumina Neamurile, astfel ea marchează reīntoarcerea unei lumini speciale care īncepe a lumina pe Evrei, atīt de mult timp orbiţi. Intocmai ca odinioară Evreii, astăzi biserica nominală este orbită, decăzută; numai o rămăşiţă mică de creştini va primi binecuvīntările. Ce puternice şi potrivite epocii noastre sīnt cuvintele apostolului: „Nu te īngīmfa dar, ci teme-te! Căci dacă n-a cruţat Dumnezeu ramurile fireşti, nu te va cruţa nici pe tine”.--Rom. 1:20,21.

((C649)) Este puţin probabil ca Izrael să recunoască pe adevăratul Messia şi īmpărăţia lui īnainte ca patriarhii şi profeţii să fie restabiliţi la perfecţiune, după ce īntreg „corpul” lui Christos va fi fost glorificat. Această restabilire va fi prima lucrare a Domnului. Dar orbirea lui Izrael va īncepe să dispară īnainte de acest moment, semnele timpurilor fiind foarte īnaintate şi surprinzătoare. Există astăzi o remarcabilă mişcare religioasă printre Evreii din Rusia meridională (de miazăzi) dintre cari mai multe mii recunosc īn persoana lui Isus Christos pe Messia cel de-atīta timp făgăduit şi consideră nenorocirile şi necazurile lor ca fiind urmarea păcatului naţional săvīrşit de ei prin lepădarea şi crucificarea lui Isus. Această mişcare nu este īn nici un chip rodul activităţii misionare; ea e cu totul independentă şi a ţīşnit spontan (de la sine) din īnsăşi sīnul Evreilor. Conducătorul acestei mişcări este un Evreu, Iosif Rabinovici din Chişinău, fost negustor, mai tīrziu avocat--un om de īnaltă reputaţie. Rabinovici nu era un rabin, după cum nici personalităţile eminente cari s-au īntovărăşit cu el īn această mişcare nu erau rabini. Niciunul dintre ei nu era membru al vreunei comunităţi religioase. Iată ce citim cu privire la această mişcare religioasă īntr-o gazetă săptămīnal㠄Harper's Weekly”:

((C650)) „Experienţa a dat dreptate autorului mişcării care dovedeşte o mare şi sănătoasă vitalitate atunci cīnd evită orice pripeală şi exagerare. Dezvoltarea ei este de aşa fel că se poate spune cu certitudine că nu este vorba acolo de o simplă manifestare ale cărei condiţii de existenţă sīnt problematice. Autorităţile ruseşti au recunoscut acestei mişcări titlul de «religie autorizată». Ea are deci acum o existenţă şi drepturile legale; caracterul săm īi dă un semn special şi unic īn mijlocul diferitelor secte şi religii care-şi īmpart inimile celor o sută şaisprezece milioane de supuşi ai ţarului.

((C651)) „Credinţa acestei noi comunităţi este de o formă deosebită. Aceşti credincioşi resping ideea de a se alătura la vreo sectă sau religie şi năzuinţa lor este să formeze adunări asemănătoare cu acele de pe timpul apostolilor. Ei īşi scot īnvăţăturile direct din Noul Testament fără să le pese de formele şi īnvăţăturile bisericilor ortodoxe din zilele noastre.

((C652)) „Inzestrat cu un caracter energic şi dornic de a se instrui şi de a putea lucra la dezvoltarea politică, socială şi morală a popurului său, Rabinovici se bucură īn curīnd de o mare reputaţie printre Evreii orientali. Inalta sa educaţie, spiritul său de iniţiativă, zelul său aprins īl īndemnară să caute mijloacele pentru realizarea idealului şi a ţelului său. El se strădui să obţină drepturi politice pentru Evrei, dar nu-i putu apăra īmpotriva persecuţiunilor nemiloase cari s-au abătut asupra bieţilor Izraeliţi īn Rusia, īn Romānia şi īn ţările vecine. El īncercă să convingă pe compatrioţii săi să accepte civilizaţia Europei occidentale, sperīnd ca prin aceasta să ridice nivelul moral al poporului său, să-i dea un ideal şi un scop mai nobil, dar nu īntīrzie a se īndoi atīt de eficacitatea acestui mijloc cīt şi de posibilitatea de a-l aplica la un popor opus din principiu şi prin tradiţie unor idei atīt de deosebite de concepţiile lor naţionale. El făcu apel la conştiinţa Evreilor ca să renunţe la lăcomia de cīştig care-i caracterizează nu mai puţin ca formalismul lor religios şi-i micşorează moraliceşte. Sforţările sale de a īntemeia colonii agricole pentru Evrei, fie īn Rusia, fie īn Palestina, n-au reuşit. In timpul şederii sale īn Pămīntul sfīnt, Rabinovici studie īn mod cu totul independent legătura dintre Noul Testament şi cel Vechiu, şi ajunge curīnd la convingerea că respingerea lui Isus Christos fu o greşeală fundamentală din punct de vedere naţional şi aduse lui Izrael decăderea din destinul său istoric.

((C653)) „Pentru el, personalitatea lui Christos este īmplinirea vechilor profeţii; ea este temeiul esenţial pe care zace această īntreagă mişcare. Aceşti oameni recunosc că principiile īnvăţate de umilul Nazarinean sīnt singurele cari pot īngădui acestui popor să realizeze destinul său şi să ajungă la scopul pentru care fusese ales şi pus de o parte; ei sīnt īncredinţaţi că o adevărată ruptură īn tradiţiunile istorice şi seculare ale lui Izrael s-a petrecut cīnd, īn urmă cu nouăsprezece veacuri, acest popor refuză să accepte īnvăţăturile şi principiile cari, pentru toţi creştinii ca şi pentru Rabionovici şi adepţii săi, sīnt īnnădirea logică a formaţiunii anterioare a poporului evreu. Tocmai pentru a vindeca pe Izrael de această eroare (greşeală) reformatorul din Chişinău vrea să pună o nouă bază, aceea care fu lepădată de poporul său cīnd acesta din urmă se angajă pe un drum greşit īn viaţa sa naţională. In 1880, Rabinovici publică un program care preconiza o reformare completă a īnvăţăturilor rabinice; el se ocupă apoi de opera unei societăţi de dezvoltare agricolă pentru Evreii din Rusia meridională, după aceea īn timpul persecuţiunilor din 1882, el sfătui īn mod serios pe poporul său să se reīntoarcă īn Palestina. Tot atunci convingerile sale religioase se modificară, dar prin mijlocirea vreunei misiuni creştine; el nu e un convertit īn īnţelesul ordinar al cuvīntului. Această schimbare s-a petrecut īn el treptat şi numai după mature chibzuieli īncercă el să organizeze comunităţi religioase creştine de naţionalitate evreească. După ce intră īn Palestina, Rabinovici zicea: «Cheia Pămīntului sfīnt se află īn mīinile fratelui nostru Isus.» Expresiunea: «fratelui nostru Isus» dă nota principală a convingerilor sale religioase. Opera sa avu un mare succes şi numeroşi Evrei au acceptat īnvăţăturile lui”.

((C654)) Cīnd Rabinovici īncepu să devină un adevărat credincios īn Christos, el fu nedumerit privind numeroasele secte creştine; el ezită a se alătura la vreuna din ele şi judeca astfel: „Dacă pentru a intra īn Canaan trebuie să treci prin Iordan, pentru a intra īn moştenirea şi repausul spiritual trebuie la fel să treci prin Isus”. Cīt despre cina comemorativă a morţii Domnului, Rabinovici declară că membrii noului legămīnt (sau mai bine zis ai legămīntului de har) celebrează această serbare pascală simplu ca o cină obişnuită a Paştelui odată pe an, la data ei potrivită (aşa cum facem şi noi), iar nu la o altă dată. El declară că Isus a cerut ucenicilor săi să facă aceasta spre amintirea sa iar nu a īnvierii sale. Nici el, nici adepţii său, n-au ţinut dumineca zi de sabat (de repaus); totuşi ei continuă să ţină sabatul evreesc şi circumciziunea, dar el nu mai consideră acestea ca necesare mīntuirii.

((C655)) Se raportează că un pastor lutheran făcu o īncercare pe līngă un comitet din Londra ca Rabinovici să fie angajat ca misionar pentru Evrei. Comitetul refuză sub pretext că Rabinovici nu era botezat. El se boteză mai tīrziu la Berlin, dar nu īn biserica lutherană, nici īn biserica anglicană, ci īn biserica lui Christos. Rabinovici primea scrisori din toate părţile Rusiei şi ale Romāniei de la Evreii dornici să fie informaţi asupra acestei mişcări religioase, asupra regulilor şi īnvăţăturilor ei, īn scopul de a se uni cu el sau de a īntemeia noi comunităţi surori.

((C656)) „Animat de un spirit blīnd, foarte umilit, plin de dragoste, Rabinovici răspunde uneori chiar cu lacrimi īn ochi mărturiilor de dragoste creştinească; el refuză mereu să devină membru al vreunei secte; dorinţa sa este să caute şi să găsească elementele vieţii creştine īn Noul Testament. El īncearcă să se debaraseze de vechile sale obiceiuri şi doctrine şi să primească īn locul lor altele noi pe măsură ce Spiritul Sfīnt īl va īnvăţa īn studiul său neīncetat din tot Cuvīntul lui Dumnezeu”.

((C657)) Profesorul Franz Delitzsch, din Leipzig (Lipsca), preşedinte al misiunilor evreeşti din Germania şi editor al ziarului „Sămănături īn speranţă”, consacră acestei mişcări o broşură de 75 de pagini īn care reproduce documente autentice asupra acestei mişcări, īn evreeşte şi īn traducere germană. Aceste documente cuprind trei teze, o mărturisire de credinţă a bisericii naţionale evreeşti bazată pe Noul Testament; o expunere a credinţei īn Messia, Isus din Nazaret, după interpretarea acestei comunităţi religioase; un Haggada pentru Izraeliţii cari cred īn Messia, Isus din Nazaret, şi īn fine o ordonanţă despre cina de Paşti, a Domnului nostru. La acestea s-a dăugat, ca anexă, o declaraţie a unui profesor, numit Friedmann, care se adresează Evreilor credincioşi īn Christos precum şi o rezoluţie adoptată la o conferinţă care avu loc la Chişinău, de către Evreii cari consideră pe Isus ca Messia. Această broşură conţine toate elementele necesare studiului acestei mişcări.

((C658)) Tezele care servesc de bază nouei credinţe tratează mai īntīi despre condiţia jalnică a Evreilor din Rusia şi despre insuccesul vădit al tuturor īncercărilor făcute pīnă aici de către Evrei pentru remedierea acestei situaţii; iată ce spun aceste teze:

((C659)) „Ne trebuie, nouă Izraeliţilor, o primenire morală şi spirituală radicală. Trebuie să renunţăm la zeii noştri falsi--argintul şi arurul --şi să facem loc īn inimile noastre iubirii de adevăr şi groazei de rău. Pentru aceasta ne trebuie un conducător, dar nu găsim nici unul īn Izrael. L-am căutat deci īn toate cărţile care se ocupă cu istoria poporului nostru şi l-am găsit, pe omul, care īntruneşte toate calităţile spre a fi conducătorul lui Izrael: dragostea pentru Izrael, spiritul de sacrificiu, curăţenia intenţiilor, cunoaşterea inimii omeneşti, curajul de a pune degetul pe rănile poporului său--toate acestea sīnt reunite īn persoana lui Isus din Nazaret. Inţelepţii Izraeliţi de pe vremea sa nu l-au putut īnţelege, dar astăzi, noi putem afirma că numai Isus a căutat şi a voit cu adevărat binele fraţilor săi; de aceea trebuie să cinstim numele fratelui nostru Isus şi să ne procurăm cărţile Evangheliei şi să le adăugăm la cărţile sfinte ale īnţelepţilor noştri”.

((C660)) Iată un articol de credinţă, din o serie din cele mai remarcabile pe care le-au adoptat:

((C661)) „Potrivit hotărīrilor īnţelepciunii de nepătruns a lui Dumnezeu, părinţii noştri şi-au īmpietrit inima şi Domnul i-a pedepsit cu un spirit de adīnc somn spiritual, de aceea ei s-au īmpotrivit lui Isus Christos şi au păcătuit contra lui pīnă īn ziua de astăzi. Dar necredinţa Evreilor, īn schimb, aprinse zelul altor neamuri şi aşa el contribui la īnpăcarea īntregei omeniri cu Dumnezeu prin acceptarea mesajului păcii (Is. 52:7) de către acei cari i-au vestit pe Isus, Fiul lui David, Regele Iudeilor. Aceşti mesageri au fost ruşinos izgoniţi, privaţi de orice comuniune cu Izrael. Pentru acest motiv, din pricina păcatului nostru contra Christosului lui Dumnezeu, lumea s-a īmbogăţit prin credinţa sa īn Christos, şi plinătatea neamurilor a intrat īn īmpărăţia lui Dumnezeu. (Asupra acestui punct ei nu sīnt luminaţi, deoarece, īn Romani 11:25, apostolul Pavel vorbeşte despre numărul complet al membrilor turmei mici aleasă din mijlocul tuturor neamurilor, iar nu neamurile īntregi.) Acum, deopotrivă, timpul plinătăţii noastre a venit şi noi īnşine, seminţia lui Avraam, vom fi binecuvīntaţi prin credinţa noastră īn Domnul Isus Christos, Dumnezeul părinţilor noştri Avraam, Isaac şi Iacob va avea milă de noi şi va răsădi iarăşi ramurile cari au fost amulse, īn rădăcina noastră sfīntă care este Isus. Şi aşa tot Izraelul va avea parte de mīntuire veşnică, Ierusalimul, cetatea noastră sfīntă, va fi zidit din nou şi tronul lui David aşezat iarăşi pentru totdeauna şi īn veci de veci”.

((C662)) Iată un extras dintr-o scrisoare a lui Rabinovici adresată unui domn din Londra, cu data de 2 ianuarie 1885:

((C663)) „Sīnt īn posesiunea stimatei Dvs. din . . . Inima mea saltă de bucurie găsind īntr-īnsa mărturia unei dragoste atīt de mari pentru fraţii Domnului nostru Isus, Messia după trup, şi de a vedea că vă interesează aşa de mult de mīntuirea neamului evreesc.

((C664)) „Mă īnchin īn faţa lui Iehova, Dumnezeul Domnului nostru Isus, şi cīnd din toată inima cuvintele blīndului psalmist al lui Izrael: «Să roşească şi să fie daţi de ruşine toţi cei ce se bucură de nenorocirea mea! Să se bucure şi să se velelească cei ce doresc biruinţa dreptăţii mele, şi să zică neīncetat: Mărit să fie Iehova, care vrea pacea servului său!»--Ps. 35:26,27 textul fr. de C.

((C665)) „Prin prezenta, vă trimet gīndurile mele şi părerea mea cu privire la copiii lui Izrael din Rusia meridională cari cred īn Isus ca Messia. Veţi găsi īntr-īnsa originea credinţei noastre īn Isus (frateie nostru după trup) īn care noi vedem pe Messia. El este dorinţa cea mai adīncă, năzuinţa supremă a inimilor noastre. Prietenii noştri din Anglia şi fraţi īn Isus se vor putea convinge din memoriul aici anexat că acum Domnul a descoperit braţul sfīnt tuturor neamurilor şi că marginile pămīntului au văzut mīntuirea Dumnezeului nostru; că a venit momentul de a da afară din mijlocul lui Izrael orice element necurat şi de a curăţi pe cei ce poartă vasele sfinte ale lui Iehova.

((C666)) „Este sigur că mīntuirea lui Dumnezeu nu va ieşi şi nu se va īntinde īn grabă īn lume (Iosua 6:1); ea nu poate propăşi cu repeziciune. Cu toate acestea, eu sīnt īncredinţat că Iehova, care odinioară mergea īnaintea lui Izrael şi-l conducea prin pustiu, este acum ocupat cu adunarea oilor rătăcite ale lui Izrael. Timpul meu şi persoana mea sīnt īn īntregime consacrate cauzei neamului meu atīt de nenorocit şi atīt de nesupus; īn puterea Domnului, eu vestesc cu hotărīre fraţilor mei Evanghelia făgăduinţei care fu dată părinţilor noştri şi potrivit căreia Dumnezeu a făcut să se nască Isus din Nazaret din seminţia lui David spre a fi Liberatorul lui Izrael.

((C667)) „Potrivit cu adīncimea bogăţiilor şi a īnţelepciunii Celui Prea Inalt, părinţii noştri, cari avea făgăduinţele, se răsculară īmpotriva lui Isus, şi astfel harul a putut fi dăruit neamurilor păgīne, nu īn virtutea unei făgăduinţe oarecare, ci numai prin harul Evangheliei lui Messia. Astăzi, plinătatea Neamurilor a intrat, de aceea a sosit timpul pentru noi, copiii lui Izrael, ca să ne īntoarcem la Dumnezeul lui Izrael, Regele nostru, să devenim copiii săi prea-iubiţi şi să intrăm īn stăpīnirea moştenirii lui Iacob, căci noi suntem moştenitorii legitimi, copiii lui Avraam, discipolii lui Moise şi servii casei lui David pentru vecie. Şi īn acest chip plinătatea noastră (acceptarea lui Christos ca Messia de către numeroşi Evrei) va fi bogăţia noastră şi bogăţia neamurilor, potrivit cuvintelor lui Iehova transmis prin Sf. Pavel, unul dintre primii născuţi īn Izrael, şi care, īn acelaşi timp, reprezintă īnceputul reīntoarcerii păgīnilor spre adevăratul Dumnezeu.

((C668)) „In adunări, şi īn mijlocul fraţilor mei, nu īncetez să dau īndemnuri serioase şi să repet: Scutură-ţi praful scoală-te, īnbracă-ţi hainele de sărbătoare, poporul meu, căci Iehova a făcut lucruri mari pentru tine prin fiul lui Işai, Isus din Nazaret, pentru ca să poată şi el īmplini lucruri mari printre neamurile pămīntului cari fură binecuvīntate mai dinainte īn persoana părinţilor noştri.

((C669)) „Mulţumesc lui Dumnezeu că mii de Izraeliţi ascultă cu īnsufleţire. Multi dintre cei mai vrednici copii ai lui Izrael sīnt īn aşteptare şi doresc din tot sufletul să vadă ivindu-se momentul cīnd harul Dumnezeului nostru va fi manifestat. Vă rog fierbinte, īn numele fraţilor noştri din Rusia, īnsetaţi de mīntuire, să nu staţi liniştiţi, voi, prietenii Domnului nostru Isus, din tot locul! Sprijiniţi-ne prin sfaturile voastre īnţelepte, vorbiţi cu īndrăzneală pīnă cīnd Emanuel va fi cu noi şi Iehova ne va arăta căminul nostru.

((C670)) „Aceste modeste cuvine sīnt scrise de foarte departe.” Iosif Rabinovici

((C671)) Deosebit de această deşteptare, s-a mai produs o mişcare asemănătoare īn Siberia; „Martorul Presbiterian” ne dă despre ea următorul raport:

((C672)) „Veşti noi ne sosesc din Siberia īngheţată. S-a format acolo o mişcare religioasă la fel cu cea a lui Rabinovici. Iniţiatorul ei este Iacob Scheinmann, un evreu polonez care, prin meditaţiile sale de aproape douăzeci de ani, ajunse la concluzia că Isus din Nazaret, Fiul lui David, era adevăratul Mīntuitor. Evreii rigorişti, partizani ai Talmudului, īl deportară īn Siberia unde se strădui aproape fără succes, timp de vreo cincisprezece ani, să trezească la credinţă pe tovarăşii săi de exil. Intr-o zi, la Tomsk, unde se ocupa de comerţul său, găsi printre corespondenţa nereclamată o broşură de Rabinovici. Imediat intră īn legătură cu el şi se ocupă cu răspīndirea ideilor sale prin broşuri intitulate: «Glasul celui ce strigă īn Pustiu». Traducerea īn evreeşte a Noului Testament de Delitzsch este citit cu nesaţ şi studiat de Evreii din Siberia. Se spune că aproape 36.000 de exemplare au fost puse deja īn circulaţie”.

((C673)) Vedem astfel indicii remarcabile despre reīntoarcerea favoarea lui Dumnezeu la Izrael care, alungat din unele ţări prin persecuţii, găseşte Palestina deschisă, gata să-l primească. Această invitaţie adresată Evreilor deasemeni prin mijloace providenţiale, sub formă de opere de binefacere sau de utilitate publică pentru a īmbunătăţi soarta lor şi situaţia lor īn Palestina, vine de la Dumnezeu, ca şi mişcarea religioasă despre care am vorbit şi care este īnceputul luminei care vine să alunge orbirea lui Izrael. In toate acestea, ce bine vedem mīna lui Dumnezeu! De altfel observăm că īn lucrarea de restabilire a Izraelului trupesc, ca şi īn cea a secerişului care trebuie să adune Izraelul spiritual, mijlocirea şi sprijinul bisericii nominale, astăzi lepădată, sīnt cu totul date la o parte, nesocotite. In aceste două măreţe lucrări cari acum progresează cu repeziciune, diferitele organizaţiuni ale „creştinătăţii” nominale n-au nici o parte. Şi astfel la timpul său şi potrivit cu propriile sale căi, Dumnezeu face să prospereze şi să progreseze lucrarea sa prin unelte umile fără titluri, īnalte, fără speranţă, īntocmai ca īn timpul secerişului iudeu.

((C674)) Ce īnsemnează toate acestea? Care va fi rezultatul acestei lucrări ciudate şi minunate din care se vede atīt de clar īnceputul şi progresele rapide cari s-au manifestat īn această perioadă a secerişului? Apostolul Pavel afirmă pozitiv că adunarea lui Izrael īnsemnează o adunare sau restabilire a īntregei omeniri: „Dacă deci căderea lor a fost o bogăţie pentru lume, şi paguba lor a fost o bogăţie pentru Neamuri (cum a fost cazul īn momentul cīnd favoarea divină se īntorcea de la ei), ce va fi plinătatea īntoarceerii lor!” Cīnd Izraelul trupesc fu lepădat, Neamurile primiră favorurile īnaltei chemări. Un mic număr dintre ei ştiură să aprecieze valoarea, ei īnvinseră toate piedicile din drum pentru a dobīndi premiul acestei īnalte chemări; ei vor fi glorificaţi şi vor deveni moştenitori īmpreună cu Christos. Această mică turmă va constitui corpul lui Christos, marele Liberator. Lepădarea lui Izrael (după trup) avu ca rezultat formarea Bisericii mai ales dintre Neamuri. Dimpotrivă, adunarea lui Izrael şi restabilirea lui īn ţara făgăduinţei marchiază o altă etapă a marelui plan divin. Restatornicirea tuturor lucrurilor, după Scripturi, va fi pentru Evrei mai īntīi, după aceea pentru toate familiile pămīntului; această lucrare va īncepe īn curīnd, ca şi marele Jubileu al pămīntului şi, potrivit cu ordinea hotărītă de Dumnezeu, ea va īncepe cu Evreii. Astfel, fraţii noştri Rabinovici, Scheimann şi colaboratorii lor sīnt unelte alese de Dumnezeu cari pregătesc poporul lui Izrael pentru restatornicirea tuturor lucrurilor, la fel este privilegiul nostru de a fi colaboratorii Domnului īn lucrarea secerişului ce are loc la sfīrşitul vīrstei evanghelice pentru a aduna clasa persoanelor alese, spre a forma Izraelul spiritual. Reīntoarcerea completă a lui Izrael īn ţara făgăduinţei şi īn favorurile lui Dumnezeu va fi dovada sigură că marele Liberator, Cap şi corp, a fost glorificat şi īnălţat la putere; lumea va şti atunci că īmpărăţia a venit şi că restatornicirea tuturor lucrurilor, al cărei prim rod va fi Izrael, a īnceput deja. Această restatornicire se va face deci de către Christos şi Biserica sa. De aceea, dacă lepădarea Izraelului trupesc „a adus īmpăcarea lumii, ce va fi primirea lor din nou, decīt viaţă din morţi?” Aceasta va fi restatornicirea tuturor lucrurilor nu numai pentru cei vii, dar şi pentru cei morţi, potrivit făgăduinţei, nu numai pentru Izrael, ci pentru toată omenirea, pentru care Izrael era un tip şi al cărei prim rod va fi el. Primele semne ale reīntoarcerii harului divin către Izrael nu sīnt decīt primele picături ale unei ploi īmbelşugate care va īnviora pe Izrael şi lumea īntreagă īn vīrsta viitoare. Chiar dacă lupte groaznice se vor mai ridica īncă şi vor lovi greu pe Izraeliţi, aducīndu-le suferinţe şi necazuri mari, totuşi Dumnezeu va fi cu ei, le va ajuta şi-i va ridica cīnd timpul va fi sosit.

((C675)) E interesant de citit articolul următor din presa publică, īn legătură cu viitorul lui Izrael. Toţi cei ce umblă īn lumina adevărului prezent urmăresc cu atenţie şi vigilenţă fazele mişcării actuale īn sīnul Izraelului trupesc; graţie Cuvīntului lui Dumnezeu, ei īnţeleg că a sosit timpul cīnd Dumnezeu ne spune prin profetul Isaia: „Mīngăiaţi, mīngăiaţi pe poporul meu, zice Dumnezeul vostru. Vorbiţi la inima Ierusalimului, şi strigaţi către dīnsul că timpul său de războiu s-a īmplinit, că s-a iertat păcatul său, căci a primit din mīna lui Dumnezeu īndoit pentru toate păcatele sale”. --Is. 40:1,2 textul fr. de L.

((C676)) Iată textul articolului:

Se Propune un stat Evreesc in Palestina Washington, D.C., la 5 Martie 1891.

((C677)) William Blackstone, din Chicago, asistat de secretarul de Stat Blaine, a vizitat astăzi pe preşedintele Statelor Unite şi i-a prezentat un memoriu īn favoarea Evreilor din Rusia.

((C678)) Acest memoriu a fost redactat apoi de o conferinţă de creştini şi de Evrei, care s-a ţinut la Chicago. Delegatul ei, Dl. Blackstone, a atras atenţia preşedintelui asupra faptului că propunerile conferinţei nu erau nicidecum ostile Rusiei; că ea nu urmăreşte decīt să īnlesnească intrarea din nou a Evreilor īn stăpīnirea ţării lor prin mijloace paşnice. El se strădui să demonstreze că un guvern energic şi priceput va reuşi cu uşurinţă să aducă īn Palestina prosperitatea materială şi că īnainte de toate va trebui să se obţină o prelungire a luniei ferate de la Iafa la Ierusalim şi pīnă la Eufrat, trecīnd prin Danmasc şi Tadmor, şi că ea va deveni o mare linie de comunicaţie internaţională.

((C679)) El arată (preşedintelui) că situaţia puţin favorabilă a Turciei ar favoriza īn mare măsură proectele conferinţei, că Palestina, capitaliştii Statului īn formaţie ar garanta, cu titlu de compensaţie pentru avantajele obţinute, o parte din datoria otomană; că proectele conferinţei n-ar ameninţa proprietatea privată şi că conferinţa nu cerea decīt un lucru: ca negocieri diplomatice să fie īncepute īn scopul urmărit de ea. El socotea că guvernul Statelor Unite era cel mai indicat să facă primele īnceputuri, dat fiindcă chestiunea orientală nu atinge cu nimic interesele americane, că ar putea deci examina fără părtinire posibilitatea de a da urmare doleanţelor conferinţei şi de a procura o patrie pentru exilaţii Izraeliţi.

((C680)) Preşedintele a ascultat cu toată bunăvoinţa observaţiunile D-lui Blackstone şi făgădui să le studieze īn mod serios.

Textul memoriului:

((C681)) „Ce s-ar putea face īn favoarea Evreilor din Rusia? Ar fi puţin īnţelept şi fără folos a voi să dictezi Rusiei linia de conduită īn afacerile sale interne. Iată că Evreii locuiesc de veacuri īn Rusia iar aceasta īi consideră ca pe nişte străini nepoftiţi cari vatămă populaţia rurală, şi de aceea Rusia este hotărītă să le īnlesnească plecarea. Prin urmare, cum vor emigra Sefardinii (Evreii) din Spania, Aschkenazimii (Evreii ruşi)? Şi unde se vor duce aceşti două milioane de năpăstuiţi īn ziua cīnd Rusia le va interzice să mai stea la ea acasă? Europa este deja suprapopulată şi nu mai poate primi o mare populaţie agricolă. Vrem poate să-i aducem īn Statele Unite? Aceasta are fi foarte costisitor şi ne-ar trebui mai mulţi ani pentru a transporta acest număr mare de oameni aici.

((C682)) „Dar pentru ce nu s-ar reda Evreilor Palestina? Potrivit hotărīrilor divine, această ţară este căminul lor, patria lor, moştenirea lor inalienabilă din care ei fură izgoniţi cu forţa. Cīnd era locuită de ei, această ţară era una dintre cele mai roditoare şi putea să hrănească mai multe milioane de locuitori care dădeau văilor şi colinelor ei īnverzite īngrijiri pricepute. De altminteri, nici īn comerţ nu erau mai prejos. Tara lor era un centru religios şi civilizat. Se constată că astăzi ploile s-au īnmulţit şi peste tot se observă că această ţară īşi recapătă fertilitatea de altădată.

((C683)) „In 1878, prin tratatul de la Berlin, marile puteri au redat Bulgaria Bulgarilor şi Serbis Sirbilor; de ce nu s-ar reda şi Palestina Evreilor? Romānia, Muntenegru, Grecia fură smulse imperiului otoman pentru a fi redate posesorilor lor fireşti. Dar oare Palestina nu aparţine de drept Evreilor?

((C684)) „In ziua cīnd va fi creeat Statul evreesc, Evreii, din lumea īntreagă se vor aduna ca să aducă acolo pe compatrioţii lor persecutaţi. De mai bine de şaptesprezece veacuri Izraeliţii aşteaptă acest moment. Ei nu s-au făcut agricultori īn nicio parte a lumii fiind de ideea că nu trebue să īngrijească decīt de pămīntul ţării lor şi că, fără īndoială, īntr-o zi ei se vor īntoarce acolo.

((C685)) „Cīt despre dreptul de stăpīnire ce l-ar fi dobīndit Turcia, acesta va fi compensat uşor prin faptul că Evreii vor lua asupra lor o parte din datoria naţională turcă.

((C686)) „Socotim că a sosit momentul ca toate popoarele, şi īn deosebi naţiunile europene să se arate binevoitoare faţă de Izrael. Un milion de Evrei persecutaţi imploră mila noastră, sprijinul nostru. Să le dăm īnapoi ţara pe care strămoşii noştrii, Romanii, le-au răpit-o.

((C687)) „In acest scop, prezentăm respectuos petiţia noastră Excelenţei sale, Benjamin Harrison, preşedintele Statelor Unite şi prea stimatului J. G. Blaine, secretar de Stat, şi-i rugăm să uzeze de bunele lor oficii şi de influenţa lor pe līngă guvernele Rusiei, Marei Britanii, Germaniei, Austro-Ungariei, Turciei, Spaniei, Franţei . . . şpre a obţine convocarea cīt mai urgent cu putinţă a unei conferinţe internaţionale īn scopul de a examina situaţia actuală a Izraeliilor, precum şi revendicările lor cu privire la Palestina, vechea lor patrie, şi modul cum s-ar putea īmbunătăţi condiţiunile jalnice ale acestui popor”.

((C688)) (Acest memoriu a fost semnat de un mare număr de oameni cu influenţă (aparţinīnd diferitelor confesiuni) din Chicago, Boston, New York, Filadelfia, Baltimore şi Washington.) Chestiunea Anglo-Izraelita

((C689)) Am menţionat deja pentru a o combate teoria după care Anglo-Saxonii ar fi urmaşii celor zece seminţii pierdute ale lui Izrael. Aceasta a dat naştere unei critici din partea ziarului englez „Flamura lui Izrael”, devotat sus-zisei teorii. Cu privire la aceasta, iată ce răspundem noi (vezi revista noastr㠄Zion's Watch Tower”--vechiul „Turn de Veghere” englez, din Decembrie 1891):

Stimate Domnule,

((C690)) De curīnd aţi publicat o critică a Volumului 3 din „Studii īn Scripturi” care era atacat mai cu seamă īn partea care priveşte chestiunea Anglo-Saxonilor şi modul nostru de a īnţelege făgăduinţele privitoare la restabilirea Evreilor īn Palestina. Deoarece articolul dvs. pare a cere un răspuns, mă grăbersc să vi-l dau.

((C691)) Este vorba deci de a se şti dacă, mai tīrziu, cele zece seminţii despărţite de cele două seminţii ale lui Izrael sub Roboam, s-au reunit din nou cu acestea, fie īn mod efectiv fie īn mod figurativ. Corespondentul dvs. afirmă că n-a mai avut loc nicio reunire şi că din acel moment, numele lui Izrael aparţinea numai celor zece seminţii şi nu celor două seminţii ale lui Iuda şi Beniamin care formară poporul Evreu. Această profundă eroare pare să fie una din temeiurile argumentării corespondentului dvs. care, bazīndu-se pe ea, vrea să dovedească că anglo-saxonii sīnt tocmai cele zece seminţii ale lui Izrael şi că prosperitatea lor naţională s-ar datora acestui fapt. Noi susţinem că de la perioada celor şaptezeci de ani de pustiire şi mai cu seamă de la īnapoierea din captivitatea Babilonului, naţiunea lui Izrael a fost recunoscută de Dumnezeu ca fiind un singur popor reunit şi cuprinzīnd pe toţi membrii din fiecare seminţie care, respectīnd făgăduinţele divine, s-au īnapoiat īn Palestina cīnd Cirus porunci elibrerarea lui Izrael. Toţi acei cari nu s-au īnapoiat īn ţara făgăduinţei n-au mai făcut parte din Statul lui Izrael, n-au mai fost adevăraţi Izraeliţi şi, din acel moment, Dumnezeu īi consideră ca Neamuri (Ginţi); aceste seminţii „pierdute” vor fi totuşi recunoscute şi binecuvīntate, dar sub noul legămīnt, īn vīrsta milenară şi nu in timpul vīrstei evanghelice. Se pare că asupra mai multor puncte nu este īnţeles modul nostru de a vedea. Noi nu tăgăduim că cele zece seminţii s-au despărţit de celelalte două; noi recunoaştem că aceste zece seminţii īşi păstrează numele de „Izrael” fiindcă ele erau majoritatea. Noi nu tăgăduim că celelalte două seminţii fură numite īmpreună Iuda; noi recunoaştem perfect că au existat motive serioase cari au adus despărţirea sub Roboam, şi ştim că aceasta era īn perfectă armonie cu măsurile luate de Dumnezeu pentru a pedepsi pe răsvrătiţi. Noi nu tăgăduim că cele zece seminţii au mers īn captivitate cu aproape şaptezeci de ani īnaintea celorlalte două; noi nu spunem nici că Dumnezeu n-ar fi rezervat binecuvīntări pentru urmaşii celor zece seminţii, precum şi pentru cei din alte seminţii ca şi pentru toate familiile de pe pămīnt īn „timpurile de restatornicire a tuturor lucrurilor despre care Dumnezeu a vorbit prin gura tuturor sfinţilor săi profeţi de la īnceputul facerii lumii”.--Fapte 3:19-21.

((C692)) Noi afirmăm că marele Invăţător, Isus, a spus adevărul cīnd a zis: „Slavă, cinste şi pace va veni īnsă peste oricine face binele: īntīi peste Iudeu, apoi peste Grec. Căci īnaintea lui Dumnezeu nu se are īn vedere faţa omului”. (Rom. 2:10,11.) Dar Scripturile dovedesc cu prisosinţă că numele de „Iudeu” deveni sinonim cu Izraelit, că el īnglobează pe toţi acei cari au rămas credincioşi legii lui Moise şi cari continuară să-şi bazeze speranţa pe făgăduinţele făcute lui Avraam--inclusiv o parte din cele zece seminţii ca şi prozeliţii dintre Neamuri--cu un cuvīnt toţi cei ce luară parte la circumciziune. De altminteri, chiar īn timpul răscoalei celor zece seminţii īmpotriva lui Roboam, nu toţi din aceste seminţii s-au alăturat mişcării, cīţiva dintre ei au rămas credincioşi regatului lui Iuda şi continuară să trăiască printre Iudeii propriu-zişi.--1 Regi 12:17.

((C693)) Să observaţi că Domnul şi apostolii se adresau celor douăsprezece seminţii şi le numiau „Casa lui Israel” chiar cīnd vorbiau despre locuitorii Ierusalimului, cari īn marea lor majoritate erau fără īndoială Iudei, urmaşi ai lui Iuda. Singurul fapt că Domnul nostru şi apostolii se adresau celor douăsprezece seminţii considerīndu-le ca o singură naţiune, şi ca atare le-au aplicat profeţiile, ne pare un motiv suficient pentru a īmpărtăşi acest mod de a vedea.

((C694)) Din lipsă de spaţiu, nu putem cita aici toate pasajele din Scripturi cari sprijinesc părerea noastră. Cei ce vor să ia o Concordanţă de Young ca să caute īntr-īnsa la pagina 528 toate pasajele īn care se foloseşte cuvīntul Izrael īn Noul Testament vor avea dovezi convingătoare că cuvīntul „Izrael” nu īnseamnă regatul celor zece seminţii, ci casa lui Izrael īntreagă. Acei cari nu au concordanţă īl īndrumăm la pasajele următoare: Mat. 8:10; 10:6; 15:24,31; 27:9,42; Marcu 12:29; 15:32; Luca 1:54,68 şi mai cu seamă versetul 80; Luca 2:25,32,34; 24:21; Ioan 1:31,49; 3:10; 12:13; Fapte 2:22,36; 3:12; 4:10,27; 5:21,30,31,35; 13:16,24; 21:28; Rom. 9:6,31; 10:19; 11:25,26; 1 Cor. 10:18; Gal. 6:16; Efes. 2:12; Filip. 3:5; Evrei 8:8.

((C695)) „Mīntuirea vine de la Iudei”, adică de la Izraeliţii credincioşi legămīntului lor īn sensul că (1) Domnul nostru Isus, Mīntuitorul, coboară de la acest seam; (2) că o rămăşiţă din aceşti Iudei (cuprinzīnd pe apostoli şi cea mai mare parte a membrilor Bisericii primitive), numiţi o rămăşiţă din Izrael īn Rom. 9:27; 11:5,7 deveniră mesagerii (vestitorii) cari au vestit Neamurilor īmpăcarea; şi (3) că potrivit providenţii lui Dumnezeu, la timpul restatornicirii tuturor lucrurilor, Izrael după trup, vindecat de orbirea lui, va fi īntrebuinţat ca un canal, ca o unealtă prin care mīntuirea ce va veni de la Izraelul spiritual glorificat va fi revărsată asupra tuturor familiilor de pe pămīnt, conform profeţiei: „Din Sion (Biserica evanghelică sau Izraelul spiritual glorificat) va ieşi legea şi din Ierusalim (Izraelul trupesc restabilit) cuvīntul Domnului”.--Is. 2:3.

((C696)) In toate cazurile, cele zece seminţii sīnt excluse de la toate aceste dispoziţiuni speciale, ele nu au parte de aceste făgăduinţe, deoarece nici Sionul nici Ierusalimul (nici făgăduinţele reale, nici făgăduinţele tipice) nu sīnt ale lor. Pentru a fi părtaşe la legămīntul făcut cu Avraam, ele trebuie să fie sau unite cu Izraelul spiritual, al cărui Cap, Conducător, este Leul din seminţia lui Iuda (Isus), sau să facă parte din Iuda literal, din Ierusalim, pentru a lua parte la ceea ce este rezervat, īn timpul restatornicirii, căci „Domnul va mīntui mai īntīi corturile lui Iuda”.--Zah. 12:7.

((C697)) Argumentele corespondentului dvs. sīnt rezumate, după cīt se pare, īn extrasul următor din suscitatul ziar:

((C698)) „Comparaţia īntre Ieremia 29:1,4,10 şi Ezra 1:1 ar face să reiasă că edictul (porunca) lui Cirus a fost īmplinirea unei promisiuni făcute lui Iuda (adică regatului celor două sminţii), şi Ezechiel 4:3-8 arată că robia celor zece seminţii trebuia să aibă o durată mult mai lungă decīt cea a lui Iuda. Nimic nu dovedeşte că porunca lui Cirus se referea la cele zece seminţii”.

((C699)) Noi nu putem admite acest argument şi rugăm pe cititorii noştri să examineze cu băgare de seamă textele citate. Ieremia (29:1-10) nu recomandă poporului să se stabilească definitiv fără nicio speranţă de īnapoiere la Ierusalim, dar sfătuieşte pe toţi Izraeliţii să se instaleze confortabil īn ţara Babilonului fiindcă robia avea să ţină şapzezeci de ani, robie mult mai lungă decīt acele pe care le cunoscuseră pīnă aici.

((C700)) Ezra 1:1 nu limitează nicidecum privilegiul sau libertatea de a se īnapoia īn pămīntul făgăduit membrilor din seminţiile lui Iuda şi Beniamin. Dimpotrivă, noi ceţim īn versetul 3 că Cirus dădu edictului său o īntindere generală, oferindu-l īntregei naţiuni: „Oricine din voi, care sīnteţi din poporul lui, vrea să meargă de bună voie”. Iar īn versetul 4 spune chiar: „Ori unde locuiesc rămăşiţe din poporul Domnului (textul francez: din acest popor)”. In versetul 5 se spune că nu numai „capii de familie din Iuda şi Beniamin” au răspuns chemării, dar şi „preoţii şi Leviţii, şi anume toţi aceia al căror spirit l-a trezit Dumnezeu”, adică toţi aceia cari, ca şi Simeon, „aşteptau mīngăierea lui Izrael”. (Luca 2:25.) Printre ei se aflau şi unii din cele zece seminţii, desi īn număr mic. Stim de asemeni că īmpreună cu cei ce aşteptau ca Simeon mīngăerea lui Izrael, „Mai era acolo Ana, prorociţa, fiica lui Fanuil, din seminţia lui Aşer”.--Luca 2:36.

((C701)) In ce priveşte pe Ezechiel 4:3-8, noi nu avem niciun punct dat care să ne īngăduie a stabili data la care cei 40 de ani de nelegiuire a lui Iuda şi cei 390 de ani de nelegiuire a lui Izrael trebuiau să se īmplinească. Corespondentul dvs. omite faptul că aceste pedepse sīnt desfăcute īn două părţi. Scripturile le arată ca privind un singur popor care avea īn realitate o singură capitală, Ierusalinul, de care profetul se serveşte spre a numi īntreaga naţiune. Unii presupun că mīnia lui Dumnezeu s-a ridicat īmpotriva celor zece seminţii īn timpul răscoalei, cīnd ele s-au scufundat īn idolatrie, şi anume cam 390 de ani īnainte de pustiirea Ierusalimului; şi că mīnia dumnezeiască s-a ridicat īmpotriva celorlalte două seminţii cam 40 de ani īnainte de pustiire (de robia din Babilon), cīnd, sub regele Manase, cele două seminţii deveniră şi ele idolatre şi că atunci mīnia lui Dumnezeu fu potolită prin ispăşirea păcatelor lor cu ocazia nimicirii complete a Ierusalimului şi a ţării. Dacă aceasta ar fi adevărat, atunci favoarea dumnezeiască s-ar fi reīntors, īn timpul robiei din Babilon, la toţi cei cari respectau făgăduinţele divine şi aşteptau sfīrşitul celor şaptezeci de ani de pustiire, pentru a se īnapoia ca să mărească pe Dumnezeu īn cetatea să sfīntă şi īn templul său.

((C702)) Răspundem deci că nimic nu se opunea la aceea ca membrii credinioşi şi gata de a pleca din cele zece seminţii să se poată reīntoarce īn Pămīntul sfīnt, ca ei să se īndrepte īntr-acolo la sfīrşitul celor şaptezeci de ani de pustiire; dimpotrivă, este dovedit că ei se puteau īnapoia şi că mulţi dintre ei s-au folosit de acest privilegiu.

((C703)) Criticul dvs. citează fraza următoare din Vol. 3 al „Studiilor īn Scripturi”: „Cele zece seminţii părăsiră legămīntul lui Izrael, deveniră idolatre, necredincioase, īn practică de fapt Neamuri”, apoi adăugă:

((C704)) „Aceasta este perfect adevărat, cele zece seminţii deveniră apostate, se despărtiră de legămīntul mozaic (Ier. 3:8); dar să nu uităm noua şi preţioasa consoartă a lui Izrael, căci acesta trebuia să se recăsătorească cu un nou şi mai bun legămīnt. (Is. 54:4-8; Osea 2:9,21; Ier. 31:31,33) Este sigur că Izraeliţii deveniseră, de fapt, Neamuri şi sīnt consideraţi ca atare pīnă īn ziua de astăzi, ceea ce este conform profeţiei; căci mulţimea neamurilor lui Efraim e formată din cei ce se numesc Neamuri (goyim) (vezi Gen. 48:19); copiii lui Efraim-Izrael, al căror număr nu poate fi nici măsurat nici socotit, sīnt urmaşii lui Lo-Ami sau numiţi deasemeni Neamuri nominali”.--Osea 1:9; 2:1.

((C705)) Fie-ne īngăduit să īnţelegem lucrurile altfel. Dumnezeu n-a făcut niciodată şi nu va face niciodată un nou legămīnt cu cele zece seminţii. Citatele de mai sus nu dovedesc de loc aşa ceva. Osea face o aspră descriere a unui popor rău. Capitolul 1:4,6,7 pare să menţioneze pe cele zece seminţii deosebit de celelalte două, dar nu li se făgăduieşte o mai mare milă; dimpotrivă o lepădare completă a celor zece seminţii se arată; īn schimb, milă va avea Iuda īn capitolele 1:9 şi 2:1 este vorba de lepădarea (vremelnică) a īntreg Izraelului (a ramurilor tăiate din măslinul firesc) pe care s-a altoit, bazat pe rădăcina originală a făgăduinţei, Izraelul spiritual--cei dintre neamuri cari īnainte nu fuseseră recunoscuţi de Dumnezeu ca poporul său, cari au fost străini (Efes. 2:12), īndepărtaţi, īn afara Statului lui Izrael, dar cari acum sīnt apropiaţi şi făcuţi părtaşi prin Christos. Sfīntul Pavel, īn Rom. 9:23-26, citează şi explică astfel pe Osea. In capitolul 1:11, Osea declară că atunci, īn timpul lepădării lor şi acceptării lui Izrael, Iuda şi Izrael vor fi adunaţi la un loc sub o singură Căpetenie.

((C706)) Osea 2:3-9 pare să confirme una din afirmaţiunile corespondentului dvs., dar examinarea cea mai aprofundată a acestor pasaje nu arată nicidecum că Dumnezeu voieşte să facă un nou legămīnt cu cele zece seminţii; versetele 11-15 dove esc aceasta īndeajuns. In schimb, versetele 16-20 demonstrează că nu e totul pierdut pentru Izrael; că o „uşă de nădejde” se va deschide pentru acest popor răzvrătit şi īndărătnic īn vīrsta milenară, prin seminţia spirituală a lui Avraam (Gal. 3:16,29), după timpul de mare strīmtoare, cīnd popoarele nu vor mai īnvăţa arta războiului.

((C707)) Dacă s-ar admite că versetele 21 şi 22 sīnt aplicabile la seminţia trupească a lui Avraam, ele ar trebui să se aplice la „tot Izraelul”, după cum am văzut īn cap. 1:11, şi īn acest caz, īmplinirea lor n-ar avea loc decīt la sfīrşitul vīrstei evanghelice cīnd nu vor mai exista războaie. Totuşi avem temeinice motive să credem că versetele 21 şi 22 se referă la clasa Izraelului spiritual, aleasă īn perioada cīnd Izraelul după trup a fost lepădat. Versetele 2:23 şi 2:1 īntăresc această părere, căci ambele şīnt citate īn Rom. 9:23-26; şi aceasta se acordă cu alte declaraţiuni ale sfīntului Pavel: „Izrael n-a dovīndit ceea ce căuta, dar cei aleşi dobīndiră, pe cīnd ceilalţi au fost īmpietriţi”.--Rom. 11:7.

((C708)) Cīt despre Isaia 54:1-8, Pavel a lămurit cu măestri acest text prin īnţelepciunea dumnezeiască şi el īl aplică la Sionul spiritual, mama noastră sau legămīntul simbolizat prin Sara. Seminţia trupească a lui Avraam fusese lepădată şi nu mai era moştenitoarea făgăduinţei; īn schimb, adevărata seminţie, Christosul (simbolizat prin Isaac şi Rebeca), a fost acceptat ca singurul moştenitor al făgăduinţei.--Gal. 4:22,24,26-31.

((C709)) Citatul din Ieremia 31:29-33 este cum nu se poate mai potrivit; el fu scris la o epocă cīnd cele zece seminţii, numite Izrael, erau despărţite de celelalte două numite Iuda, de aceea a fost necesar ca profetul să le menţioneze pe amīndouă pentru ca să se ştie bine că el nu se adresează numai celor zece seminţii. In versetul 31 le pune pe amīndouă laolaltă, pentru a forma un tot, apoi īntrebuinţează numele unic (Izrael) pentru a numi toate seminţiile, īn versetele 33 şi 36; el confirmă aceasta īn versetele 38-40 care descriu locurile situate pe teritoriul celor două seminţii (Iuda şi Beniamin), īn Ierusalim şi īmprejurimi.

((C710)) Să băgăm bine de seamă că această profeţie nu s-a īmplinit īncă şi dacă cele zece sminţii s-ar putea astăzi identifica, n-ar fi cazul ca ele să se mīndrească şi ar face mai bine să aştepte ca noul legămīnt să fie īncheiat cu ele şi ca legea acestui legămīnt să fie scrisă īn inimile lor. Şi cīnd aceasta se va īntīmpla, atunci ele nu se vor mai lăuda cu vechiul lor legămīnt pe care l-au călcat īn picioare, ci mai degrabă cu cel nou.

((C711)) In timpul vīrstei evanghelice, legămīntul de har şi binecuvīntările lui, legea lui scrisă īn inimi, īnvăţămintele lui date de spirit, nu sīnt destinate celor zece seminţii şi nici celorlalte două, ci „rămăşiţei” aleasă dintre cele douăsprezece seminţii şi celor aleşi dintre neamuri. Seminţia trupească (Ismael) trebuie să aştepte ca seminţia spirituală (Isaac) să primească īntreaga moştenire; apoi seminţia trupească va primi moştenirea sa prin intermediul seminţiei spirituale (prin Isaac). In ziua aceea, cīnd seminţia trupească va primi partea sa, privilegiile binecuvīntate milenare, menţionate īn versetele 29 şi 30, vor deveni o realitate.

((C712)) Pre iubiţilor īn Domnul, să īntărim chemarea şi alegerea noastră prin ascultarea şi supunerea prin credinţă, şi să nu nădăjduim a dobīndi binecuvīntările spirituale prin meritul legăturilor după trup, căci Cuvīntul Domnului ne arată că aceasta nu se poate. Dacă Anglo-Saxonii ar fi coborītori adevăraţi din cele zece seminţii pierdute, ar fi mai bine pentru ei ca Domnul să nu ţină seama de ascendenţa lor ci să-i considere simplu ca Neamuri, deoarece favorurile dumnezeieşti fură retrase de la seminţia naturală după ce rămăşiţa lui Izrael a fost aleasă; tocmai atunci Dumnezeu şi-a īntors faţa de la naţiunea iudee spre a-şi alege un popor, dintre aceia cari nu erau poporul său, care să-i poarte numele īntre popoare. Şi după cum am văzut, favorurile divine nu se vor īntoarce către Izrael decīt cīnd Biserica aleasă, acest popor deosebit, va fi completă şi glorificată, la aurora zilei milenare.

((C713)) Aceasta nu īnseamnă că noi am īnţelege Biblia īn sensul că n-ar exista īn Marea Britanie, īn Germania şi Statele Unite cīţiva coborītori din cele zece seminţii care s-au despărtit de celelalte două, īn timpul lui Roboam. Dar orice persoană care nu e străină de amestecul de rase ce s-a efectuat īn Statele Unite mai ales, nu va putea pretinde că una sau cealaltă din aceste naţiuni este de obīrşie pur Izraelită. Noi nu căutăm nici aceea de a şti dacă posteritatea acestor naţiuni, mai mare decīt cea a altor naţiuni, se datoreaz㠄ascendentei lor genealogice”; aceasta e cu putinţă. Ceea ce susţinem noi īn schimb, este că īn ceea ce priveşte „īnalta chemare” a Bisericii Domnului, zidul de despărţire īntre Iudei şi Neamuri (Ginţi) a fost dărīmat. Prin urmare, sub condiţiunile legămīntului de har, faptul--pentru un individ sau o naţiune--de a fi de neam izraelit nu-i poate aduce un avantaj oarecare asupra altor indivizi sau naţiuni de neamuri diferite. „Tot Izraelul” format din „ramuri fireşti” fu tăiat de la rădăcina sau legămīntul lui Avraam cu excepţia unei „rămăşiţe” care primi pe Christos, Mijlocitorul legămīntului de har, şi aceast㠄rămăşiţ㔠nu are nicio preponderenţă (īntīietate) asupra altora īn numele naţionalităţii sale. Dumnezeu n-a anunţat că se va acorda o favoare Izraelului după trup īn timpul alegerii Izraelui spiritual, dar el făcu cunoscut prin apostolii săi că după formarea completă a Izraelului spiritual din „turma mic㔠favorurile sale se vor īntoarce iarăşi către casa trupească a lui Izrael.

((C714)) Or, noi credem că Izraelul spiritual va fi curīnd complet şi că īn curīnd deasemenea binecuvīntările au să fie răsplătite asupra Izraelului după trup; orbirea lor are să dispară ceea ce va fi prima binecuvīntare milenară acordată de Izraelul spiritual, şi aşa „prin mila voastră vor cīştiga şi ei mil㔠(trad. engl. Rom. 11:31). După ce vor fi dobīndit astfel milă prin Biserica lui Christos glorificată, la rīndul lor Izraeliţii vor fi uneltele Domnului pentru a binecuvīnta toate familiile pămīntului. Şi īn acest chip făgăduinţele făcute lui Avraam vor fi īmplinite pentru cele două seminţii--pentru seminţia trupească şi pentru seminţia spirituală--„pentru ca făgăduinţa să fie chezăşuită pentru toată săminţa lui Avraam: nu numai pentru aceea care este sub lege, ci şi pentru sămīnţa aceea care are credinţa lui Avraam”. --Rom. 4:16.

Al D-voastră cu tot respectul.
Autorul „Studiilor īn Scripturi”.

((C715)) Acei cari pretind că sub cuvīntul „Izrael” se īnţeleg cele zece seminţii pierdute, iar sub cuvīntul „Iuda” Iudeii reīntorşi īn Palestina după robia din Babilon, ar trebui să părăsească pretenţiunile lor pīnă cīnd nu vor fi răspuns la următoarele īntrebări: „Cum se face că Domnul nostru afirmă că nu a fost trimes decīt la oile pierdute ale casei lui Izrael.” (Mat. 15:24; 10:6.) Şi că el şi-a limitat activitatea la Palestina care, după Anglo-Izraeliţim n-ar fi casa lui Izrael, ci casa lui Iuda? Oare Petru a făcut o greşeală gravă atunci cīnd călăuzit de Spiritual Sfīnt, a declarat: „Să ştie bine dar, toată casa lui Izrael, că Dumnezeu a făcut Domn şi Christos pe acest Isus, pe care L-aţo răstignit voi”. (Fapte 2:36.) Anglo-Izraeliţii susţin totuşi că nu casa lui Izrael, ci casa lui Iuda este vinovată de crucificarea lui Christos. Cine vrea poate să creadă că Domnul nostru şi apostolii săi s-au īnşelat şi că părerile Anglo-Izraeliţilor şīnt adevărate; cīt despre noi, dăm dreptate lui Dumnezeu şi ne īnsuşim īn totul părerea Domnului şi a lui Petru şi toate īnvăţăturile expuse īn Noul Testament--şi aceasta cu toată convingerea.

((C716)) Moise ne vorbeşte (Deut. 28:15,46,49,63-67) despre blestemele ce vor lovi pe Izrael (cele douăsprezece seminţii) dacă vor fi necredincioşi lui Dumnezeu. Aceste preziceri par să fi avut o īmplinire cu totul literală asupra Izraeliţilor constituiţi din cele două seminţii ale lui Iuda şi Beniamin, cu cīşiva reprezentanţi din celelalte seminţii, īn viaţă īn zilele Domnului nostru, despre cari el declară că tot ce este scris īn lege şi profeţi se va īmplinii cu ei, iar Pavel declară la fel că asupra lor s-au īmplinit aceste preziceri „īn timpul din urmă”.--1 Tes. 2:15,16 (L. şi D.--fr.).

((C717)) Dacă naţiunea britanică ar fi o parte din Izraelul despre care a vorbit Moise, atunci profeţia cuprinsă īn Deut. 28:64,65 s-ar fi īmplinit cu dīnsa.

- - - - - - - - - - - - - - - - -

ELIBERAREA LUI IZRAEL

Sionule, şterge-ţi lacrimile, Nu fii īntristat!
Iehova este Dumnezeul tău, nu mai fii īnspăimīntat!
Te aşteaptă odihna, īn pămīntul păcii,
Unde te va duce Domnul, şi te va păzi īn veci.
Incălzeşte-ţi nădejdea Sionule descurajat!
Prin Iehova Dumnezeu, tu vei fi mīngăiat.
El vine să adune pe copiii tăi fariciţi,
Şi īn curīnd īi vei vedea sub ochii tăi reuniţi.
Universul va cuneaştecă īnsuşi Dumnezeu
A eliberat pe Iacob--poporul său.
Sionule, Dumnezeul tău domneşte! şi toţi vrăsmaşii tăi,
Fi-vor la urmă uimiţi şi supuşi şi ei!

 

Prefaţa -- Capitolul 1 -- Capitolul 2 -- Capitolul 3 -- Capitolul 4 -- Capitolul 5 -- Capitolul 6 -- Capitolul 7 -- Capitolul 8 -- Capitolul 9 -- Capitolul 10

 
Illustrated 1st Volume
in 31 Languages
 Home Page Contact Information