SCRIPTURE STUDIES

„Vie Imparatia Ta”

Pentru ce, cînd şi de cine fu construită Piramida cea Mare

((C755)) In ultimii ani această chestiune a fost mult discutată din punct de vedere ştiinţific şi scriptural. Timp de multe veacuri ea a rămas nerezolvată. Vechea teorie, după care ea ar fi cavoul sau mormîntul unui rege egiptean, este acum respinsă, deoarece, după cum vom vedea, ar trebui o întelepciune şi pricepere someneaseă mult mai mare decît cea de astăzi--fără să mai nici vorbim de cea a Egiptului, de acum patru mii de ani--pentru a ridica un asemenea monument. De altiminteri acesta nu conţine nici sarcofagii, nici mumii (corpuri îmbălsămate), nici inscripţii. Totul a rămas obscur pînă la epoca numită de Daniel „timpul sfîrşitului”, perioadă în care cunoştinţa trebuia să crească şi cei înţelepţi să înţeleagă planul lui Dumnezeu. (Dan. 12:4,9,10.) Aceştia au început atunci să pătrundă tainele marei piramide, iar diferitele întrebări primiră un răspuns potrivit.

((C756)) Prima scriere importantă despre acest subiect, dovedind că marea piramidă ascunde date ştiinţifice, apăru în 1859. Autorul ei este un englez, cu numele John Taylor. Atenţiunea mai multor persoane calificate (competente) s-a îndreptat de atunci spre studierea şi cercetarea mai departe a mărturiei acestui martor însemnat. Profesorul Piazzi Smyth, astronom regal din Scoţia, a vizitat marea piramidă. Timp de mai multe luni, el îi studie particularităţile (însuşirile deosebite) şi prezentă publicului caracteristicile principale ale construcţiei şi dimensiunile ei precum şi concluziunile ce se desprind dint însa. Lucrării sale ştiinţifice, intitulată „Moştenirea noastră în Marea Piramidă” îi datorăm aproape toate datele şi informaţiunile noastre, din care am reprodus şi cîteva clişee din cele douăzeci şi cinci cari împodobesc ultima ediţie a acestei lucrări.

((C757)) Cîţiva ani după reîntoarcerea profesorului P. Smyth s-a pus în circulaţie ideea că marea piramidă ar fi martorul lui Iehova a cărui mărturie este tot aşa de importantă pentru adevărul divin ca şi pentru ştiinţa pură. Acest cuget era nou pentru prof. Smyth. Primul care sugeră această idee fu un tînăr scoţian, Robert Menzies, care studiind datele ştiinţifice ale marei piramide descoperi că aceasta conţinea şi învăţăminte profetice şi cronologice.

((C758)) S-a putut înţelege atunci că scopul construirii sale a fost de a cuprinde în ea o mărturie despre planul lui Dumnezeu de mîntuire a omenrii şi despre înţelepciunea dumnezeiască manifestată prin datele astronomice, cronologice, geometrice şi alte adevăruri importante. Cu toate acestea, aceşti savanti n-au putut vedea întreage însemnătate şi măreţie a planului de mîntuire descoperit în Scripturi şi m-au putut înţelege însuşirile cele mai minunate ale mărturiei piramidei celei mari în acest domeniu. Noi vedem acum că această mărturie este în armonie cu planul vîrstelor, cu diferitele sale perioade cronologice, timpuri şi anotimpuri, astfel cum ne sînt descoperite în Cuvîntul lui Dumnezeu şi cum sînt înfăţişate în acest volum şi în celelalte ale „Studiilor în Scripturi”. Noi vedem mai departe că acest izvor de cunoştinţe, asemănător în aceasta cu cea mai mare parte a Bibliei, a fost anume sigilat pînă în momentul cînd mărturia lui fu necesară şi putut să fie apreciată. Oare nu înseamnă aceasta că marele ei arhitect ştia că va veni un timp cînd această mărturie va fi necesară? Cu alte cuvinte, că va veni un timp cînd Cuvîntul scris al lui Dumnezeu va fi puţin considerat (dacă nu chiar de loc) şi autenticitatea lui chiar contestată, atunci cînd în schimb, filosofia oamenilor, sub numele de ştiinţă, va fi preamărită şi toate lucrurile vor fi măsurate, examinate şi cernute prin ea? Oare Dumnezeu a hotărît să se menifesteze şi să-şi dovedească înţelepciunea prin aceste probe? Aşa se pare. Această monumentală clădire va face să roşească înţelepciunea celor înţelepti „în ziua aceea” care a început deja, căci ea este un „martor” al lui Iehova, Dumnezeul oştirilor.

((C759)) Prof. Smyth fu de părere că piramida a fost construită în anul 2170 înainte de Christos. El ajunse la această concluzie mai întîi prin observaţiuni astronomice. Constatînd că pasajul ce duce în sus corespundea axei unui telescop iar „pasajul de intrare” la „căutătorul” (mică lunetă auxiliară a telescopului) astronomului, el calculă care era steaua asupra căreia a putut fi îndreptat acesta din urmă în trecut. Calculele sale demonstrară că steaua „a” din constelaţia „Dragonului” se găsea, la miezul nopţii echinocţiului de toamnă din anul 2170 înainte de Christos, într-o astfel de poziţie pe cer că privea direct în „pasajul (orificiul) de intrare”. Considerîndu-se apoi pe sine ca un astronom care, la acea dată, ar fi îndreptat „căutătorul (ochitorul)” său asupra stelei „a” din constelaţia Dragonului şi admiţînd că pasajul ascendent (ce duce sus) fu însuşi telescopul, el calculă care era constelaţia sau steaua importantă ţintită (ochită) la aceeaşi dată de telescop şi conchise că aceasta trebuia să fie constelaţia Pleiadelor (Cloşca cu pui). O coincidenţă atît de minunată îl convinse că data construirii marei piramide era indicată chiar de acest fapt. Intr-adevăr, steaua „a” din constelaţia Dragonului simbolizează tot aşa de perfect păcatul şi pe autorul său, Satan, după cum Pleiadele simbolizează pe Dumnezeu şi centrul universului. Astfel marea piramidă arată că Arhitectul ei cunoştea greutatea covîrşitoare a răului şi influenţa lui dominatoare asupra mersului degradant al omenirii; ea mai arată--ceea ce întrece orice pricepere a oamenilor--că unica speranţă a omenirii este în Iehova. Concluziunile profesorului Smyth cu privire la data construirii marei piramide au fost confirmate mai tîrziu de unele dimensiuni ale ei prin care ea însăşi arată data propriei sale construiri. Faptul că structura marei piramide ne vorbeşte despre o înţelepciune pe care Egiptenii n-o aveau, despre o înţelepciune dumnezeiască, care s-a manifestat sub conducerea unui slujitor inspirat al lui Dumnezeu, a dus la ipoteza (presupunerea) că Melchisedec ar fi constructorul ei. El era „regele Salemului (adică regele păcii) şi preot al Celui Prea Inalt” şi avea o poziţie atît de înaltă ca om şi ca tip încît binecuvîntă pe Avraam şi primi de la el zeciuială. Noi nu cunoaştem multe lucruri despre acest mare personaj, dar ştim că a fost un rege mare şi paşnic, că a trăit în timpul acela şi nu departe de locul unde se află marea piramidă.

((C760)) Deşi Melchisedec n-a fost Egiptean, se presupune totuşi că el a folosit Egiptenii la construirea acestui edificiu. Tradiţiile Egiptului par să confirme această presupunere; ele învaţă că Egiptul a fost invadat în vremea aceea de un popor arătat simplu sub numele de Hyksos (adică regi păstori sau regi paşnici). Se pare că aceşti invadatori n-au voit să răstoarne organizaţia guvernamentală a Egiptului. După ce au locuit un oarecare timp în acea ţară, cu un scop pe care tradiţia nu-l pomeneşte, ei o părăsiră tot aşa de liniştit, cum veniseră. Se presupune că Melchisedec a fost unul din aceşti Hyksoş-i sau regi paşnici cari, după cum se crede, au construit marea piramidă, acel „altar” şi „martor” al lui Dumnezeu în ţara Egiptului. Istoricul Iosef (Flavius) şi alţii la fel redau cuvintele următoare ale unui preot şi scrib egiptean, cu numele Manetho:

((C761)) „Aveam cîndva un rege al cărui nume era Timaus. Sub domnia lui s-a întîmplat, nu ştiu cum, că divinitatea s-a aprins foarte împotriva noastră şi au venit din Răsărit, într-un mod cu adevărat ciudat, nişte oameni de neam nedemn (nu erau războinici), Hyksoş-ii, cari au avut curajul să ne invadeze ţara şi o supuseră uşor, fără luptă, prin puterea lor mare. Iar după ce se văzură stăpîni pe ţară, ei dărîmară templele zeilor noştri”.

Poziţia ei deosebită

((C762)) Marea piramidă e situată nu departe de Cairo, pe un şes ridicat şi pietros, de unde ea domină Nilul. Există o legătură geografică importantă între poziţia acestui monument şi delta Nilului; aceasta din urmă se mărgineşte la Nord cu marea Mediterană; ea are forma unui sfert de cerc al cărui unghiu inferor este tocmai piramida cea mare.

((C763)) Această poziţie deosebită a marei piramide a fost descoperită de M. Henry Mitchell, inginer hidrograf, şeful serviciului topografic al coastelor din Statele Unite, care vizită Egiptul în anul 1868 pentru a constata progresele lucrărilor canalului de Suez. Cu această ocazie el observă curba regulată a părţii de nord a Egiptului şi căută să vadă care ar putea fi punctul central al formării fizice şi originale a deltei, şi constată că acest centru era în mod precis ocupat de marea piramidă. Mare îi fu mirarea şi exclamă: „Acest monument ocupă o poziţie fizică mai importantă decît oricare altă construcţie ridicată de oameni!”

((C764)) O linie trasă de la pasajul de intrare, în direcţia nord, ar trece prin punctul cel mai de miazănoapte al coastei Egiptului. Diagonalelel (linii piezişe) nord-est şi nord-vest prelungite de la baza edificiului ar limita exact delta de fiecare parte, închizînd astfel între ele ţara aşezată în formă de evantaliu a Egiptului de jos. Piramida este aşezată pe punctul cel mai nordic al stîncilor de la Gizeh şi pare a contempla sectorul sau ţara în formă de evantaliu a Egiptului de jos. Se poate spune foarte bine că ea e aşezată la hotarul şi în mijlocul Egiptului, aşa cum a spus profetul: „În ziua aceea va fi un altar pentru Iehova în mijlocul Egiptului şi un stîlp (o piramidă) la hotarele lui pentru Iehova. Şi va fi drept semn şi mărturie pentru Iehova, Dumnezeul oştirilor, în pămîntul Egiptului”. Un fapt vrednic de notat este că marea piramidă e situată în centrul geografic al suprafeţei continentelor, inclusiv cele două Americi cari rămaseră încă multă vreme necunoscute după construirea acestei piramide.

Invăţămintele ei ştiinţifice

((C765)) Marea piramidă nu ne vorbeşte cu ajutorul hieroglifelor sau a zugrăvelilor, ci simplu prin structura şi prin dimensiunile ei. Singurele semne sau figuri originale ce s-au găsit erau în „camerele construcţiei” dar nicio inscripţie, de niciun fel, nu s-a găsit în pasajele (coridoarele) şi camerele propriu-zise ale piramidei. Lăsăm de o parte învăţămintele ştiinţifice ale acestui monument, fiindcă numai un mic număr de cititori ar putea înţelege şi aprecia valoarea dovezilor ştiinţifice, dar mai ales fiindcă aceasta nu face parte din misiunea noastră care este de a vesti Evanghelia. E suficient să arătăm cum învaţă şi inspiră pe savanţi marea piramidă. Constatăm spre exemplu că perimetrul bazei, măsurat la nivelul „pietrelor unghiulare de la bază”, numără tot atîţia coţi piramidali cîte zile sînt în patru ani, inclusiv anul bisect. Suma celor două diagonale de la bază măsurate cu policarul piramidal este egală cu numărul anilor cuprinşi în ciclul precesiunii (adică a mişcării retrograde) a echinocţiilor. După astronomi, durata acestui ciclu este de 25.827 ani şi piramida confirmă concluziunile lor. Distanţa de la pămînt la soare este de asemeni indicată de înălţimea piramidei care este de 148 metri, distanţa celor doi aştri fiind de 148 milioane de kilometri. Marea piramidă are de asemeni un mod special de a indica valoarea exactă a unităţilor de greutate şi de măsură cele mai potrivite şi cele mai logice, bazate pe dimensiunile şi greutate pămîntului, ceea ce acest monument arată deopotrivă.

((C766)) „Profesorul astronom Piazzi Smyth determină în mod pur ştiinţific valoarea unităţii de lungime care a servit lo construirea marei piramide; acesta este «policarul piramidal» care e foarte puţin superior policarului englez (1000 policari englezi fiind egali cu 999 policari piramidali). Policarul piramidal are 25,42 milimetri. Unitatea superioară este cotul, egal cu 25 de policari sau cu 636 milimetri”. (Red.)

((C767)) Rev. Iosif Seiss comuntînd mărturia ştiinţifică şi poziţia acestui martor strălucit, scrie:

((C768)) „Un gînd măreţ e încă cuprins în acest monument minunat. Unul din cele cinci vîrfuri ale lui are o importanţă specială şi anume, acela spre care se îndreaptă feţele şi colţurile exterioare: este piatra unghiulară din vîrf care îşi îndreaptă indicele (arătătorul) în mod solemn spre soarele dela miazăzi. Prin depărtarea sa de bază piramidei ea arată distanţa soarelui de pămînt. Dacă ne-am întoarce cu gîndul la data construirii piramidei şi am căuta să vedem spre ce se îndrepta indicele său la miezul nopţii, am găsi acolo o indicaţie mult mai sublimă încă. Stiinţa a dovedit că soarele nu este un centru mort, staţionar, cu planete care se mişcă în jurul lui. Acum este dovedit că şi soarele e în mişcare, că el descrie o traectorie în jurul unui alt centru de atracţie mai puternic, antrenînd după sine în spaţiu întreaga sa suită splendidă de comete şi de planete împreună cu sateliţii lor. Astronomii însă, nu sînt încă în totul de acord asupra a ceea ce este acest centru de atracţie şi asupra poziţiei lui în spaţiu. Totuşi, unii dintre ei cred că au găsit direcţia mişcării lui şi că aceasta ar fi constelaţia Pleiadelor şi în mod deosebit Alcion, steaua centrală a acestei constelaţii. Cinstea acestei descoperiri îi revine distrinsului astronom german, profesorul J. H. Maedler. Alcion ar fi deci, după stiinţă, tronul ascuns care ar constitui sediul cental al întregului sistem de gravitaţie, centrul din care Atot-Puternicul ar cîrmui Universul. La aceasta corespunde o coincidenţă minunată: În anul construirii marei piramide, în ziua echinocţiului de toamnă, la miezul nopţii, dată ce marchează începutul exact al anului, dată s-a păstrat în tradiţiile mai multor popoare; ea e începutul anului evreesc, introdus prin ziua ispăşirilor.--vezi Vol. 2 al «Studiilor în Scripturi». Pleiadele se găseau deasupra meridianului pe care e aşezată marea piramidă, iar Alcion era exact pe această linie. Există deci în aceasta o indicaţie sublimă pe care ştiinţa nici măcar n-a bănuit-o şi care dă o întindere neaşteptată şi măreaţă cuvintelor lui Dumnezeu cînd El întreabă pe Iov: «Poţi tu să strîngi mai tare legăturile Pleiadelor?»--Iov 38:31, textul fr.”

Mărturia ei cu privire la planul de mîntuire

((C769)) Cu toate că fiecare parte a învăţămintelor piramidei celei marei e importantă şi prezintă un interes mare, totuşi atenţiunea noastră întreagă se concentrează asupra simbolului ei tăcut, dar mult grăitor care este planul lui Dumnezeu, sau planul vîrstelor. Dar ar fi fost cu neputintă de înţeles acest plan aşa cum ni-l înfăţişează acest monument dacă nu ni s-ar fi descoperit mai întîi în Biblie. Şi credinţa noastră se întăreşte cînd vedem că acest plan ni se înfăţişeaza din nou într-un chip atît de minunat. Este de asemeni un întăritor al credintei faptul de a constata că legile naturii şi adevărurile Revelaţiunii (divine) erau cunoscute de marele Arhitect al tuturor lucrurilor care le-a adeverit în această piatră „martor”.

((C770)) Marea piramidă văzută în forma ei exterioară are o mare însemnătate şi reprezintă planul lui Dumnezeu înfăptuit astfel cum se va realiza el la sfîrşitul vîrstei milenare. Piatra care va încununa atunci totul va fi Christos recunoscut drept Capul sau Conducătorul tuturor şi al totului. Fiecare altă piatră vie va fi aşezată şi potrivită în mod exact în acest edificiu măreţ, astfel complet şi perfect. După ce dăltuitul (cioplitul), fasonatul şi lustruitul fiecărei pietre se va termina, toate vor fi adunate şi cimentate unele de altele şi de Capul lor prin iubire dumnezeiască. Dacă, în ansamblul ei, marea piramidă reprezintă planul lui Dumnezeu în întregime terminat, piatra unghiulară din vîrf simbolizează pe Christos, căci Dumnezeu l-a înălţat mai presus de toate, ca el să fie Capul tuturor. Acest lucru e confirmat nu numai de faptul că această piatră este un simbol al lui Christos minunat de potrivit,i harta Vîrstelor din Vol. 1, lit. x, y, z, W. dar şi pentru că profeţii, apostolii şi însuşi Domnul Isus au vorbit despre ea adesea.

((C771)) Isaia (28:16) profetizînd despre Christos, zice: „Iată, pun ca temelie în Sion o piatră . . . o piatră de preţ, piatră din capul unghiului clădirîi”. Zaharia (4:7), vorbind despre punerea acestei pietre în vîrful edificiului, în mijlocul unor bururii mari, zice: „El va pune piatra cea mai de seamă în vîrful Templului, în mijlocul strigătelor de: Îindurare, îndurare cu ea”. Fără îndoială constructorii piramidei au fost cuprinşi de o mare bucurie cînd piatra din vîrf fu pusă, şi toţi se interesară de încununarea operii isprăvite. In Iov (38:6,7) se vorbeşte de asmeni despre marea bucurie ce avu loc cînd principala piatră unghiulară fu pusă; el deosebeşte limpede Capul şau piatra unghiulară a încununării menţionînd mai întîi celelalte patru pietre ale unghiului de la bază, cînd zice: „pe ce sînt sprinjinite temeliile lui? Sau cine i-a pus piatra din capul unghiului, atunci cînd stelele dimineţii izbucneau în cîntări de bucurie, şi cînd toţi fiii lui Dumnezeu scoteau strigăte de veselie?” Profetul David, făcînd şi el aluzie la Domnul nostru Isus, se serveşte de o figură care corespunde perfect aceleia a martorului de piatră din Egipt; vorbind de vremile viitoare el zice în mod profetic: „Piatra pe care au lepădat-o zidarii, a ajuns să fie pusă în capul unghiului clădirii. Domnul a făcut lucrul acesta: şi este o minunăţie înaintea ochilor noştri. Aceasta este ziua (ziua milenară a gloriei lui Christos, Capul şi Suveranul lumii), pe care a făcut-o Domnul: să ne bucurăm şi să ne veselim în ea!” (Ps. 118:22-24.) Izraelul după trup a refuzat să primească pe Christos ca fiind piatra din vîrful clădirii; de aceea s-a luat de la acest popor favoarea de a forma casa specială a lui Dumnezeu, de a deveni Izraelul spiritual care este clădit în Christos, Capul sau Conducătorul. Ne aducem aminte că Domnul nostru şi-a aplicat-o sieşi această profeţie, arătînd că el însuşi fu piatra lepădată, iar cei ce au lepădat-o au fost Izraeliţii reprezentaţi de conducătorii lor--preoţii şi fariseii.--Mat. 21:42,44; Fapte 4:11.

((C772)) Cît de minunat ilustrează toate acestea piatra din vîrful piramidei celei mari! Această piatră principală terminată trebuia să servească de model pentru întreaga clădire, ale cărei unghiuri şi proporţii trebuiau să fie potrivit cu cele ale pietrei din vîrf. Nu e greu să ne închipuim cum a fost ea lepădată, batjocorită de ziditori înainte de a fi recunoscută ca atare; unii poate cugetau că nu există niciun loc potrivit pentru ea în clădire. Cele cinci feţe, cinci vîrfuri şi şasesprezece unghiuri diferite ale acestei pietre o făceau nepotrivită pentru clădire pînă în momentul cînd trebuiau să fie pusă la loc. Numai atunci putea fi folosită, căci ea îndeplinea singură condiţiunile pietrei unghiulare din vîrf. De-a lungul anilor lungi în cursul cărora lucrarea de clădire progresa, această piatră principală a unghiului fu „o piatră de poticnire” şi o „stîncă de zdruncinare” pentru cei ce nu cunoşteau nici întrebuinţarea ei, nici locul ei. Este tocmai ceea ce se petrece cu Christos şi ceea ce va continua să se petreacă pînă cînd cea mai mare parte dintre oameni Il vor vedea glorificat şi făcut piatra unghiului din vîrf sau Capul, încununarea planului lui Dumnezeu.

((C773)) Forma piramidei reprezintă plinătatea şi desăvîrşirea. Ea expune planul lui Dumnezeu în simboluri arătînd că „la plinirea vremilor, îşi va uni iarăşi într-unul (intr-o singură familie, în armonie desăvîrşită, deşi pe diferite trepte de existenţă) în Christos toate lucrurile (sub un singur Cap), cele din ceruri, şi cele de pe pşmînt”. Iar toţi acei cari nu se vor conforma pietrei unghiulare vor fi nimiciţi.--Efes 1:10; 2:20-22 (textul fr. de D.).

Cum înfăţişează planul de mîntuire întocmirile interioare ale marei piramide

((C774)) Dacă mărturia formei exterioare a acestui mare edificiu este desăvîrşită şi în armonie cu Cuvîntul scris al lui Dumnezeu, învăţămintele ascunse în întocmirile ei interioare sînt încă şi mai minunate. In timp ce structura exterioară reprezintă ansamblul (întregul) planului de mîntuire, construcţia interioară, în schimb, arată şi înfăţişează fiecare trăsătură importantă a acestui plan aşa cum s-a desfăşurat el de-a lungul veacurilor pînă la completa şi glorioasa lui împlinire. Pietrele, formînd rînduri succesive la niveluri diferite, reprezintă, perfecţiunea tuturor acelora cari, sub conducerea lui Isus Christos, Capul sau Conducătorul nostru, vor fi devenit confirm voinţei desăvîrşite a lui Dumnezeu, astfel cum învaţă mărturia Scripturilor. Unii vor fi făcuţi desăvîrşiţi la natura omenească iar alţii pe treapta sau la natura spirituala şi divină. Pardoseaua din „camera regelui” este la nivelul celui de al cincizecilea rînd (de pietre) al zidăriei; cea din „camera reginei” este la nivelul celui de al douăzeci şi cincilea rînd, iar capătul de jos al „primului pasaj suitor” prelungit orin „dopul” (astupuşul) de granit pînă la punctul deîntretăiere cu solul „pasajului suitor” determină un punct la nivelul uneia din liniile de bază ale piramidei. Astfel întreaga piramidă privită de jos de la bază pînă la vîrf pare a fi o emblemă (un semn, un simbol) al planului divin de mîntuire, arătînd eliberarea omenirii din legăturile păcatului şi ale morţii, apoi regenerarea ei. Linia de bază a piramidei corespunde de altminteri cu data întăririi făgăduinţei lui Dumnezeu către Izraelul tip--dată marcînd începutul lucrării de regenerare şi de eliberare a omenirii.

((C775)) Unstudiu atent al diagramei (schiţei) de alături, care arată întocmirile interioare ale acestui monument măreţ, este plin de învăţăminte. Marea piramidă nu e prevăzută decît cu o singură intrare propriu-zisă. Pasajul ascendent este uniform, scund şi foarte înclinat; el duce la o încăpere săpată în stîncă--„Camera subterană”. Construcţia acestei camere este ciudată; plafonul e complet terminat pe cînd pereţii sînt abia începuţi iar pardoseală peste măsură de scofîlcită (scobită) şi neisprăvită. Această cameră a sugerat unor persoane ideea unui „abis fără fund”, expresiune folosită în Scripturi spre a simboliza dezastrul, inconştienţa şi nimicirea. Acest „pasaj de intrare” reprezintă foarte bine mersul în jos al omenirii spre distrugere. „Camera subterană” prin construcţia ei neregulată ilustrează în mod perfect marea strîmtoare, dezastrele, nimicirea--„plata păcatului” către care se îndreaptă omenirea în mersul ei degradant.

((C776)) Primul pasaj ascendent care pleacă de la „pasajul coborîtor” ore aceeaşi lărgime ca şi acesta. El e mic, jos şi greu de urcat, iar la capătul de sus dă într-un coridor elegant şi spaţios numit „marea galerie”, a cărei înălţime e de şapte ori mai mare decît cea a pasajului care duce într-însa. „Pasajul suitor”, putin ridicat, reprezintă dispensaţia legii şi pe Izrael ca naţiune de la ieşirea lui din Egipt. Din acel moment, Izraeliţii se deosebiră de naţiunile lumii, renunţată să mai trăiască în degradare pentru a deveni naţiunea sfîntă a lui Dumnezeu supusă legii, oferindu-se să urmeze o cale de regenerare mai grea, mai anevoioasă decît acea pe care umblă lumea păgînă; ei trebuiau, într-adevăr, să păzească legea divină. „Marea galerie” ilustrează perioada chemării evanghelice; ea formează o pantă (un povîrniş) greu de urcat, dar, contrar de ceea ce se prezintă în pasajul suitor, ea e fără obstacol. Inălţimea şi lărgimea mai mare a acestui pasaj simbolizează speranţele mai minunate şi libertătile mai mari ale dispensaţiunii creştine.

((C777)) Sub „marea galerie”, la nivelul pardoselii sale şi al capătului său de jos, ia fiinţă un „pasaj orizontal” care duce la o odăiţă de obiceiu numită „camera reginei”. La capătul de sus al „Marei galerii” se află un pasaj scund (mic) care duce într-o mică încăpere numită „anticameră” a cărei construcţie deosebită face să te gîndşti la o sală de scoală, la un loc de predarea învăţămîntului şi de probă.

((C778)) Camera principală a marei piramide, atît prin dimensiunile ei cît şi prin imortanţa poziţiei sale, face încă legătura cu anticamera de care e despărtită printr-un culoar (gang) de mică înălţime. Această încăpere este „camera regelui”. Deasupra se află mici încăperi suprapuse (puse unele peste altele) sau „camere de construcţie”. Inţelesul lor simbolic, dacă totuşi au unul, n-are legătură nici cu omul, nici cu alte creaturi vizibile, ci cu fiinţe spirituale. O diagramă arătînd forma acestor camere ne arată nişte pereţi şi un plafon (tavan) lucrate cu echerul (dreptarul) şi terminate; în schimb, ele nu au pardoseală cu suprafaţă regulată. „Camera regelui” conţine o „ladă” sau un chivot de piatră, unica mobilă ce se află în marea piramidă. Două canaluri de aer sînt prevăzute pentru ventilaţia (aerisirea) „camerei regelui”. Ele pleacă din doi pereţi opuşi şi străpung zidăria pînă la suprafaţa dinafară. Unii presupun că ar mai exista şi alte camere şi pasaje necunoscute, dar noi nu împărtăţim această părere; dimpotrivă, noi credem că pasajele şi camerele cunoscute astăzi sînt cu totul suficiente pentru a ilustra planul lui Dumnezeu deoarece ele aduc mărturie despre întreg planul său.

((C779)) Există şi un alt pasaj neregulat ce duce în jos, străbătînd zidăria, numit „puţ”; el ea fiinţă la extremitatea nordică sau de jos a „marei galerii” în partea de vest; acest culoar (gang) merge în jos pînă unde se întîlneşte cu pasajul de intrare coborîtor. Punctul de întîlnire între „puţ” şi „marea galerie” este foarte neregulat. S-ar părea că la început pasajul ce duce la „camera reginei” a fost mascat de lespezi de piatră ce formau pardoseala „marei galerii”; s-ar părea de asemeni că o lespede a acoperit gura „puţului”. Dar acum, toată partea de jos a „marei galerii” pare să fi fost violent smulsă şi ridicată lăsînd descoperit pasajul ce duce la „camera reginei” şi demascînd de asemeni şi „puţul”. Acei cari au făcut cercetări la faţa locului spun că gura puţului pare să fi fost deschisă de o explozie venită de jos, care a aruncat în aer toată partea de sus a puţului. Noi credem totuşi că o asemenea explozie n-a avut loc niciodată, dar că lucrurile au fost lăsate într-adins în această stare de către constructori spre a arăta precis ceea ce trebuie să ne înveţe presupusa explozie, la care vom reveni mai tîrziu. Fapt sigur este că nici o piatră provenită dintr-o asemenea explozie nu se vede în nici o parte şi, cu toate acestea, ar fi fost foarte greu a le ridica.

((C780)) Pardoseala de la camera regelui şi de la anticameră se prelungeşte pînă la „galeria cea mare” la capătul ei de sus sau de sud, şi acolo formează un fel de barieră abruptă (prăpăstioasă) sau treaptă care înaintează cu şasezeci şi unui de policari în interiorul galeriei, de la peretele său de sud. Acest perete mai prezintă şi o altă particularitate: el nu e vertical, ci înclinat în direcţia nord. Inclinaţia totală este de douăzeci şi unu de policari la fîrf în raport (comparaţie) cu baza. Vîrful acestui perete prezinta o deschizătură sau pasaj care duce la camerele de construcţie situate deasupra „camerei regelui”.

((C781)) Culoarele şi pardoselile piramidei, ca de altfel întreaga construcţie, sînt din calcar (piatră de var). Singurele excepţii sînt „camera regelui”, „anticamera” şi pasajul care le uneşte, ale căror pardoseli şi tavanuri sînt din granit. Unica piesă din granit ce se află în altă parte în marea piramidă este „dopul” (astupuşul) care astupă puternic partea de jos a „primului pasaj suitor” pe care constructorii îl lăsaseră sigilat la prtea sa de jos printr-o piatră unghiulară ce se potrivea exact şi astupa orificiul (deschizătura) de comunicaţie cu „pasajul de intrare”. Această lucrare era atît de bine făcută încît „primul pasaj suitor”, a rămas necunoscut pînă la „timpul hotărît”, pînă la timpul cînd piatra căzu. Aproape de capătul de jos al „primului pasaj suitor”, imediat în dosul acelei prime pietre, se afla „dopul” de granit. Fasonat cam în formă de pană (ic), el fu aşezat în această poziţie, în scopul evident de a rămîne astfel bine fixat în acel loc, şi a rezistat într-adevăr la toate încercările făcute pentru a-l ridica.

((C782)) După unii istorici, „pasajul de intrare” era bine cunoscut de cei vechi, Totuşi califul arab, Al Mamun, nu cunoştea poziţia lui exactă deşi tradiţia indica locul unde se află, anume pe faţa de nord a piramidei. Abia după o muncă grea şi costisitoare, în anul 825 al erei noastre, el scobi un pasaj de intrare, după cum ne arată figura, în speranţa că va găsi acolo comori mari. Dar, cu toate că piramida conţinea în sine comori foarte mari de ordin intelectual, apreciate mult astăzi, ea nu ascundea însă din acele pe care le căutau Arabii. Totuşi munca lor ne-a fost zadarnică. Căci în timp ce ei munciau, piatra care sigila „primul pasaj suitor” se desprinse şi căzu în „pasajul de intrare”, descoperind astfel secretul şi scoţînd la iveală prezenţa „primului pasaj suitor”. Arabii crezură că cu descoperit în sfîrşit drumul comorilor ascunse, dar neputincioşi a muta din los „dopul” de granit, ei tăiară un pasaj de-a lungul acestuia scobind calcarul mult mai moale şi mai uşor de ridicat.

Marturia marei piramide cu privire la planul vîrstelor

((C783)) Tînărul scoţian, Robert Menzies, care cel dintîi sugeră ideea că marea piramidă ascundea învăţăminte religioase sau mesianice, spunea într-o scrisoare adresată profesorului Smyth:

((C784)) „De la capătul de nord al marei galerii, urcînd rampa, aflăm indicaţii anii vieţii Mîntuitorului nostru, exprimati în policari--un policar pentru un an--şi treizeci şi trei de policari ne duc exact la gura puţului”.

((C785)) Acest „puţ” este aşa zicînd cheia întregei revelaţiuni a marei piramide; el ilustrează nu numai moartea şi punerea în mormînt a Domnului, ci şi învierea sa. Aceasta din urmă este clar arătată de faptul, deja notat, că gura „puţului” şi împrejurimile lui nemijlocite par să fi ajuns în această stare dărăpănată în urma unei explozii violente ce s-ar fi produs de jos în sus. In acelaşi chip a rupt şi Christos legăturile morţii şi a scos la iveală viaţa şi nemurirea, deschizînd astfel vieţii o nouă cale. (Evrei 10:20.) El nu era cu putinţă să fie ţinut în legăturile morţii (Fapte 2:24)--asa par să ne arate şi să ne înveţe stîncile sfărîmate ce înconjoară partea de sus a „puţului”.

((C786)) Numai prin „puţ” se putea intra la unul din pasajele suitoare ale marei piramide.

((C787)) După cum „puţul” era singura cale prin care se putea intra la unul din pasajele suitoare ale marei piramide, tot astfel moartea şi învierea lui Christos constituiesc singura cale a omenirii decăzute de a putea ajunge la viaţă, pe oricare treaptă. In piramidă exista într-adevăr „primul pasaj suitor”, dar el era de nestrăbătut; tot astfel legămîntul legii mozaice părea să fie o cale sau o perspectivă ce duce la viaţă, dar în realitate era o cale de nestrăbătut, pe care nu se putea trece. Niciun membru al rasei omeneşti decăzute n-a reuşit să ajungă la viaţă urmînd prescripţiile ei. „Căci nimeni nu va fi socotit neprihănit înaintea Lui, prin faptele Legii”. (Rom. 3:20.) Preţul de răscumpărare, simbolizat prin „puţ”, este singura cale prin care un membru al omenirii condamnate poate să ajungă la măreţele binecuvîntări cuprinse în planul lui Dumnezeu, adică la viaţă veşnică.

((C788)) Cu cîţiva ani înainte de a se fi înţeles că „marea galerie” reprezenta dispensaţia evanghelică, prof. Smyth, în urma unor observaţiuni astronomice, determinase data construirii marei piramide şi găsi anul 2170 înainte de Christos. Cînd Dl Menzies sugeră ideea că lungimea rampei „marei galerii”, în policari, reprezintă ani, se crezu că dacă această teorie era adevărată, măsurătoarea rampei, începînd de la capătul de jos al „marei galerii”, coborînd apoi „primul pasaj suitor” pînă la întretăierea lui cu pasajul coborîtor şi de acolo urcînd spre ieşire, trebuia să dea undeva un semn sau o indicaţie care să confirme cifra găsită mai sus şi să dovedească dat construirii precum şi exactitatea teoriei că un policar reprezintă un an. Această idee, care nu era nicidecum nechibzuită, era totuşi o probă decisivă. In 1872, un inginer civil fu însărcinat să măsoare exact pasajele, camerele, etc., ale piramidei. Raportul său confirmă pe deplin această idee. Măsurătorile lungimii rampei arătară că parcursul indicat mai sus era de 2170 şi jumătate policari pînă la o linie trasă cu rigla şi gravată în pereţii „pasajului coborîtor”. Data construirii marei piramide este astfel îndoit adeverită, în timp ce lungimile pasajelor sînt verigile istoriei şi ale cronologiei cari pot fi considerate ca semne şi „o mărturie” pentru Dumnezeu în mijlocul Egiptului.

((C789)) Graţie măsurătorilor precise ale tuturor pasajelor, furnizate de prof. Smyth, sîntem în măsură să atingem părţile cele mai caracteristice ale mărturiei acestui „martor” din piatră, care ne vorbeşte astăzi.

((C790)) Cînd am putut aprecia ceea ce am spus din capul locului despre acest martor, ne cugetam că dacă marea piramidă era o Biblie de piatră, dacă ea expunea planurile ascunse ale marelui Arhitect al universului, dovedindu-i preştiinţa şi întelepciunea, atunci ea ar trebui să fie şi va fi în armonie desăvîrşită cu Cuvîntul scris. Faptul că secretele piramidei au fost păstrate pînă la sfîrşitul celor şase mii de ani ai istoriei lumii, şi că ea începe acum să pună mărturie că zorile milenare apar, este în armonie cu Cuvîntul scris. In acelaşi chip măreaţa mărturie a Bibliei cu privire la planul glorios al lui Dumnezeu a fost ţinută ascunsă de la întemeierea lumii, şi abia acuma începe să strălucească în toată plinătatea şi măreţia ei.

((C791)) Am expus deja în volumnle precedente şi în celelalte capitole ale acestui volum mărturia clară a Cuvîntului, arătînd că sîntem în ajunul unei noi dispensţii, la revărsatul zorilor zilei milenare. Această dispensţie va aduce schimbarea domniei suverane asupra pămîntului. Autoritatea va fi luată de la „atăpînitorul acestei lumi” (Apoc. 11:15) şi de la credincioşii săi şi va fi predată Aceluia „care are drept la ea” (Ezech. 21:27; Dan. 7:27) prin dreptul de răscumpărare, precum şi sfinţilor săi credincioşi. O mare binecuvîntare va rezulta din această schimbare pentru lumea întreagă; totuşi perioada de transferare, în tipul căreia domnitorul actual, „omul cel tare”, va fi legat şi despuiat (desbrăcat) de orice putere (Mat. 12:29; Apoc. 20:2) va fi un timp de mare strîmtoare. (Is. 49:24,25.) Semnele timpului indicate de Scripturi ne arată că acest timp de strîmtorare nu va sosi decît după cea de a doua venire a lui Christos (în Oct. 1874); că judecata naţiunilor va începe atunci cînd lumina şi cunoştinţele se vor revărsa ca nişte valuri în ziua lui Iehova. Marea piramidă ilustrează aceasta în modul următor:

((C792)) „Pasajul coborîtor” care conduce de la intrarea în piramidă la „puţ” sau la „camera subterană”, reprezintă calea urmată de lume în general (sub conducerea domnitorului acestei lumi, Satan) pînă la timpul de mare strîmtorare (simbolizat prin „puţ”) în care se va termina domnia celui rău. Este întrucîtva uşor a determina lungimea acestei perioade şi a vedea cînd puţul strîmtorării va fi atins: e suficient a pleca de la o dată determinată, clar arătată în piramidă şi a face apoi măsurătoarea de la acest punct de plecare. Această dată sau acest punct de plecare e fixat de întîlnirea (joncţiunea) „primului pasaj suitor” cu „marea galerie”. El arată naşterea Domnului nostru Isus, după cum „puţul”, 33 şi 1/2 policari mai departe, marchiază moartea sa. Dacă din acest punct măsurăm lungimea „primului pasaj suitor” pînă la joncţiunea (întîlnirea) lui cu „pasajul coborîtor”, vom determina astfel o dată caracteristică asupra acestuia din urmă. Lungimea acestui „prim pasaj suitor” este de 1542 policari pînă la punctul de întretăiere cu pasajul coborîtor, acest punct corespunde astfel anului 1542 înainte de Christos. Măsurînd apoi „pasajul coborîtor” de la acest punct determinat pînă la intrarea în „puţ” care reprezintă timpul de mare strîmtorare şi de nimicire care va pune capăt acestui veac, aducînd cu sine prăbuşirea puterii celui rău, aflăm 3457 de policari sau ani cari trebuiesc adăugaţi la data de mai sus --1542 înainte de Christos. Acest calcul indică deci că 1915 ani după Christos ne duc la timpul de strîmtorare, căci 1542 ani înainte de Christos adunaţi cu 1915 ani după Christos ne dau 3457 ani. Marea piramidă aduce deci mărturie că anul 1914 va fi începutul unui timp de strîmtorare cum n-a mai fost de cînd sînt naţiunile şi nici nu va mai fi altul asemenea în veacurile viitoare. Vedem deci că acest martor confirmă în totul mărturia Bibliei asupra acestui subiect.--vezi Vol. 2, cap. 7, al Studiilor în Scripturi.

((C793)) Nimeni n-ar trebuisă pună la îndoială faptul că cei patruzeci de ani cari începură de la sfîrşitul anului 1874 sînt anii secerişului, chiar dacă strîmtorarea cea mare n-a atins încă punctul culminant şi critic, chiar dacă acest timp de „seceriş” a fost, de la acea dată, o perioadă în timpul căreia cunoştinţa a crescut considerabil (foarte mult). Amintim că figurile şi ilustraţiunile marei piramide, inclusiv diagrama „puţului”, au fost schiţate de profesorul Smyth fără să aibă în vedere această aplicaţie, adică în afară de orice consideraţie religioasă.

((C794)) Cuvîntul lui Dimnezeu arată clar dă judecăţile executate în cursul acestui timp de strîmtorare vor începe cu biserica nominală; ele vor fi pentru ea preludiul (începutul) prăbuşirii sale în mijlocul unor formidabile ciconiri de interese între capital şi muncă, cari se organizează astăzi pentru luptă.

((C795)) Forma şi gradul de isprăvire a acestei camere subterane sau „puţ” au o semnificaţie cu totul deosebită; o parte din pereţi şi tavalul sînt potrivite, dar ea nu are o pardoseală unită şi reală; solul (padimentul) e scorburos, neisprăvit şi coboară în povîrniş neregulat din ce în ce mai prăpăstios spre peretele de răsărit, justificînd astfel numele de „abis fără fund” ce i se dă uneori. Această cameră ne vorbeşte despre eliberare, despre libertate ca şi despre strîmtorare; despre ridicare ca şi despre degradare. In adevăr, pasajul ce duce acolo e aşa de jos şi aşa de strîmt încît cel ce se duce spre „puţ” trebuie să ia o poziţie foarte aplecată şi prin urmare foarte neplăcută. După ce a ajuns la această cameră, tîrîndu-se, obosit, coboară pe sol pe o treaptă înaltă; de altă parte, tavalul este mai înalt; acest spaţiu foarte mărit simbolizează o oarecare dezvoltare mintală a oamenilor cari merg spre desrobire, spre libertate.

((C796)) Cît de adevărate sînt toate acestea comparîndu-le cu faptele reale! Oare nu vedem noi deja răspîndindu-se spiritul de libertate în sînul masselor populare, în sînul naţiunilor civilizate? Nu vrem să discutăm natura acestor libertăţi, nici să examinăm dacă sînt ele sau nu justificate; ne mărginim să constatăm că ele sînt simbolizate de înălţimea tavanului şi despresiunea (scufundarea) solului (pardoselii); noi constatăm numai faptul că lumina din epoca noastră, care este ziua lui Iehova, aduce cu sine spiritul de neatîrnare. Acest spirit de libertate în atingere cu mîndria de sine, cu bogăţia şi cu puterea claselor conducătoare va fi cauza strîmtorării celei mari care, potrivit sfintelor Scripturi, are să urmeze. Cu toate că aceste lucruri abia au început, regii, împăraţii, oamenii de stat, capitaliştii, cu un cuvînt toţi, văd apropiindu-se evenimentele şi „îşi dau sufletul de groază, în aşteptarea lucrurilor cari se vor întîmpla pe pămînt; căci puterile cerurile vor fi clătinate”. (Luca 21:26.) Organizaţiunile civile, sociale şi religioase din „lumea rea de astăzi” vor dispărea, se vor duce în nimicirea simbolizată prin „puţ” sau camera subterană. „Puţul” este nu numai o ilustraţie a turburărilor cari vor răsturna şi vor nimici preszenta ordine de lucruri (fiindcă aceasta n-ar putea să se armonizeze cu ordinea de lucruri mai bună care va fi stabilită în împărăţia lui Dumnezeu), ci el mai simbolizează şi sfîrşitul sigur al fiecărui individ care va continua să urmeze vreo cale rea şi care în deplina lumină a vîrstei milenare va refuza să se lase de păcate şi să umble pe calea dreptăţii.--Is. 65:20; Ps. 101:8.

((C797)) Să notăm un alt fapt în legătură cu cele de mai sus: Inclinaţia „pasajului coborîtor” este potrivită pînă în apropierea „puţului”, apoi pasajul devine orizontal. Lungimea pasajului orizontal cuprins între intrarea în camera subterană sau „puţ” şi partea înclinată a pasajului coborîtor este de 324 policari; acest punct ar corespunde anului 1591 (1915-324=1591). Acest fapt pare să indice că pe la 1591 s-a petrecut un eveniment important care a influenţat în aşa măsură mersul civilizaţiei încît ea încetă să mai urmeze o cale care duce în jos. Ce s-a întîmplat deci în timpul acela? Fost-a la acea dată o mare mişcare socială care a putut să exercite o asemenea influenţă?

((C798)) Culoarul (gangul) strîmt şi înclinat reprezintă mersul lumii în vreme ce pasagiile coborîtoare simbolizează alergarea Bisericii „chemate”. Schimbarea suferită de pasajul coborîtor care din înclinat cum era devine orizontal, pare să indice apariţia luminii şi a reformelor politice sau morale cari s-au manifestat la epoca aceea; aceasta fu întrucîtva o ameliorare a drumului urmat de omenire pe calea ce duce în jos a păcatului.

((C799)) Reformaţiunea din veacul al 16-lea fu desigur favorabilă primenirii morale; ea curăti atmosfera morală de multă ignoranţă şi superstiţie. Protestanţii şi un mare număr de catolici admit că ea a însemnat începutul unei noi ere pe drumul progresului universal.

((C800)) Noi nu pretindem, cum pretind unii, că în zilele noastre totul merge spre mai bune. Există chiar multe lucruri pe care noi nu le putem aproba, care nu sînt în armonie, nici cu civilizaţia, nici o voinţa divină. Noi nu facem altceva decît să constatăm că în lume domneşte un spirit mai generos şi mai „umanitar”, dar care este încă foarte departe de spiritul Domnului nostru Isus. Totuşi această stare de lucruri e mult mai de dorit decît superstiţia şi ignoranţa din trecut.

((C801)) In realitate, tocmai această ameliorare socială a dat naştere „teoriei evoluţiei”. Acest progres social a făcut pe mulţi să creadă că lumea evolua cu repeziciune. Din acest fapt, s-a tras concluzia că un Mîntuitor şi opera sa de răscumpărare nu erau necesare, că nu era nevoie nici de o împărăţie viitoare, nici de o restatornicire a tuturor lucrurilor. In curînd biata lume va înţelege că o regenerare bazată pe principiile egoismului nu poate decît să mărească nemulţumirea şi chiar să ducă la anarhie. Numai copiii lui Dumnezeu, călăuziţi de Cuvîntul său, pot vedea aceste lucruri sub adevărata lor lumină.

((C802)) In timp ce dimensiunile mai sus indicate deuc o mărturie în armonie cu cea a Bibliei, o dimensiune totuşi părea să fie în dezacord cu Cuvîntul lui Dumnezeu; aceasta era lungimea „primului pasaj suitor” care, după cum s-a presupus, reprezenta perioada începînd cu exodul poporului lui Izrael din Egipt şi terminîndu-se la naşterea Domnului nostru Isus. cu aceea arătată în Vol. 2 al Studiilor în Scripture, cap. 7 şi numită vîrsta iudee, care începu cu 198 de ani înainte de ieşirea lui Iacob şi nu se termină, decît în momentul cînd Domnul, pe care ei îl respinseră, le lăsă casa pustie, cinci zile înainte de crucificarea sa.--Mat. 23:37,38. Perioadele biblice arătate deja în Vol. 2 sînt exacte, sîntem siguri de aceasta şi exactitatea lor am dovedit-o în mai multe chipuri. Am văzut că de la ieşirea din Egipt pînă în anul 1 al erei creştine s-au scurs 1614 ani, iar lungimea rampei (suişului) „primului pasaj suitor” nu măsoară decît 1542 de policari. Pe de altă parte, ştim din Cuvintele Domnului şi ale profeţilor că vîrsta legii sau timpul de „favoare” acordat Izraelului după trup nu s-a terminat la naşterea lui Isus ci trei ani şi jumătate după moartea sa, la sfîrşitul celor 70 de săptămîni de favoare a lui Izrael, adică în anul 36 al erei noastre. Lungimea perioadei de la exod la sfîrşitul timpului de favoare este deci de 1650 ani (1614+36). Marea piramidă trebuia totuşi, după cît se pare, să indice lungimea completă a timpului de favoare acordat lui Izrael deşi, în anumite privinţe, măreţia şi binecuvîntările nouei dispensaţii începuseră deja la naşterea lui Isus. (Luca 2:10-14,25-38.) Am putut constata că piramida exprimă acest lucru într-un chip foarte ingenios. Lungimea „dopului” de granit este exact acea care trebuie adăugată la lungimea obţinută măsurînd rampa (suişul) „primului pasaj suitor” de la peretele de nord a „marei galerii” pînă la capătul de jos a dopului însuşi. Inţelegem prin urmare de ce acest „dop” era atît de solid fixat ca nimeni să nu-l poată mişca de la locul său. El fu aşezat acolo de marele Arhitect în scopul vădit de a rămîne aşa pentru ca astăzi noi să putem auzi mărturia lui care vine să întărească pe cea a Bibliei--planul şi cronologia ei.

((C803)) Pentru a măsura lungimea „primului pasaj suitor” noi îl vom considera drept un telescop al cărui „dop” de granit a fost scos afară din tocul său pînă ce capătul lui de sus va ocupa poziţia capătului de jos oprindu-se în axa (inima) pasajului suitor. Distanţa de la intrarea de nord a „marei galerii” pînă la capătul de jos al „dopului” de granit este de 1470 policari. Dacă adăugăm acum la aceasta lungimea „dopului” ieşit din „tocul” său, care este de 179 policari, obţinem un total de 1649 policari reprezentînd 1649 ani. Diferenţa de un plicar sau de un an între numărul acesta şi cel arătat de cronologia Bibliei (1650), provine din faptul că „dopul” a fost puţin tăiat de către acei cari s-au trudit să-l mute de la locul său în culoar.

((C804)) Astfel, acest „martor” din piatră confirmă pe deplin mărturia Bibliei şi ne arată că perioada începînd de la exodul lui Izrael din Egipt pînă la sfîrşitul favoarei lor naţionale în anul 36 după Chr., este de 1650 ani. Această perioadă nu trebuie confundată cu celelalte două perioade paralele ale dispensaţiunilor iudaică şi creştină. Prima începe la moartea lui Iacob şi se termină în anul 33 al erei noastre; cealaltă la anul 33 (la moartea lui Christos) şi se termină în 1878 după Christos. Durata fiecărei din aceste două perioade este de 1845 ani.

((C805)) Acesta era un mod ingenios de a tăinui durata perioadei începînd de la exod la naşterea Domnului nostru şi păstrînd-o astfel ascunsă, pentru ca la timpul cuvenit marea piramidă să poată confirma mărturia Bibliei. Cititorul atent va observa numai decît că aceasta nu se putea face decît în acest unic mod şi aceasta pentru două motive. Mai întîi, pentru că perioada de favoare a poporului lui Izrael sau dispensaţia iudee care începe la moartea lui Iacob pătrunde în dispensaţiunea evanghelică la fel cu ea în timpul celor 33 de ani ai vieţii pămînteşti a Domnului nostru Isus; în al doilea, dacă s-ar fi construit „primul pasaj suitor” astfel ca lungimea lui măsurată în policari piramidali să reprezinte exact lungimea vîrstei iudaice, piramida ar fi trebuit făcută şi mai mare încă, ceea ce ar fi anulat toate punctele sale caracteristice şi învăţămintele ei ştiinţifice.

((C806)) Să examinăm acum „galeria cea mare” care face legătura cu „primul pasaj suitor” şi să relevăm mărturia ei simbolică. Ea e de şapte ori mai înaltă decît pasajul precedent. Pereţii ei sînt formaţi din şapte rînduri de pietre suprapuse, din calcar de culoare gălbuie, lustruite şi netezi la pipăit. „Marea galerie” are o înălţime de douăzeci şi opt picioare; ea e în schimb mai strîmtă; lărgimea ei uniformă e de şase picioare, dar la nivelul solului (pardoselii) se îngustează şi nu e mai largă de trei picioare; la vîrf ea e încă şi mai îngustă. Profesorul Greaves din Oxford, care a trăit în veacul al cincisprezecelea, o descrie astfel:

((C807)) „E o capodoperă impunătoare care, prin curiozităţile ei artistice şi bogăţia materialelor sale nu se lasă cu nimic mai prejos de cele mai măreţe construcţiuni. Această galerie (sau coridor) e construită din marmoră (calcar) albă şi netedă, tăiată în tăblii mari pătrate. Tavanul, pereţii şi rampa sînt făcute din materiale identice. Blocurile de piatră sîns aşa de bine ajustate încît e aproape cu neputinţă chiar ochilor deprinşi să le deosebească încheieturile. Acest urcuş, foarte înclinat, adaugă un farmec special întregei construcţii deşi aceasta face pasajul mai alunecos şi mai greu de urcat. Aranjamentul şi aşezarea blocurilor de marmoră (calcar) a pereţilor, ale căror straturi sau rînduri sînt în număr de şapte, constituesc o minune arhitecturală; fiecare din aceste rînduri atîrnă cam cu trei policari peste rîndul de dedesupt şi aşa pînă la vîrf”.

((C808)) Profesorul Smyth declară că e imposibil a înfătişa în mod fidel (exact) „marea galerie” prin tablouri.

((C809)) „O reală şi completă reprezentare a «marei galerii» cu ajutorul desenului (zugrăvelii) sau fotografiei e cu neputinţă de realizat din cauza îngustimii acestui culoar (gang), a înălţimii sale uriaşe şi a înclinaţiei deosebite a rampei sale (a povîrnişului). Cel ce se aşează la capătul ei de nord şi priveşte în direcţia sud, va vedea padimentul «marei galerii» ridicîndu-se cît vede cu ochii (cel puţin aşa i se va părea) prin mijlocul întunericului. Inclinaţia (povîrnişul) e astfel că orice zugrăvire făcută pe un simplu plan vertical n-ar putea înfăţişa decît o mică parte a rampei care ar merge pînă la vîrful pînzei şi acolo ar ieşi din cadru. Dacă, din contră, privim de la capătul de sud spre nord, încetăm imediat să vedem padimentul şi nu mai zărim decît o parte din tavan care se lasă în jos vertiginos. De fiecare parte se află pereţii posomorîţi şi înalţi, cu rîndurile lor măreţe şi ieşite în afară. Toate aceste planuri înclinate şi abrupte (prăpăstioase) îţi dau o impresie de indispoziţie (de nelinişte); de o parte simţi primejdia, de alta dificultăţile anevoioase, şi de toate părţile munţi de obstacole de învins”.

((C810)) „Marea galerie” e un simbol minunat al mersului în sus al adevăratei Biserici a lui Christos, al căii înguste pe care umblă „turma mică” de învingători în lunga perioadă a vîrstei evanghelice. Pereţii săi şi tavanul, frumoşi şi de culoare gălbuie odinioară, din pietre suprapuse regulat pînă sus, nu ne povestesc despre istoria bisericii nominale cum au presupus unii, căci atunci ele n-ar avea această formă desăvîrşită şi ducînd în sus. Această galerie superbă ne vorbeşte despre marea favoare pe care Dumnezeu a împrăştiat-o în timpul vîrstei evanghelice care este „înalta chemare”, invitîndu-ne la libertăţile şi privilegiile speciale oferite sub anumite condiţii tuturor îndreptăţiţilor în Christos de-a lungul vîrstei evanghelice, a cărei înaugurare avu loc prin deschiderea puţului (a gropii) simbolizînd plătirea preţului de răscumpărare de către Christos.

((C811)) Inălţimea considerabilă a „marei galerii”--care e de şapte ori mai înaltă decît „primul pasaj suitor” (numărul şapte fiind un simbol al perfecţiunii sau plinătăţii)--ne înfăţişează toată întinderea binecuvîntărilor cuprinse în făgăduinţa făcută lui Avraam cari sînt oferite acum Bisericii vîrstei Evanghelice. „Camera regelui” care face legătura cu „marea galerie” reprezintă scopul final păstrat pentru toţi cei ce vor fi fost credincioşi în condiţiunile înaltei chemări actuale. După cum vom vedea mai departe, această cameră e un simbol foarte potrivit misiunilor din urmă ale Bisericii. „Puţul”, situat la intrarea în galerie, simbolizează preţul de răscumpărare plătit, şi toţi cei ce vor să intre în marea galerie (într-o deplină consacrare) trebuie să recunoască puţul sau preţul de răscumpărare care ne îndreptăţeşte. Astfel, piramida ne grăieşte: „Acum dar, nu este nicio osîndire pentru cei ce sînt în Christos Isus”.--Rom. 8:1.

((C812)) Lungimea „marei galerii”, ce pare interminabilă, arată cît de lungă a părut vîrsta evanghelică pentru Biserică, socotit fiecare membru în parte. Ingustimea culoarului (gangului) reprezintă foarte bine calea îngustă care duce la viaţă. Povîrnişul anevoios al rampei arată dificultăţile ce au de întîmpinat acei cari urcă acest pasaj şi primejdiile neîncetate de a cădea iară şi iară dacă nu sînt destul de atenţi la paşii lor. Intre aceşti pereţi de favoruri divine se află mîntuirea şi siguranţa pentru toţi acei cari prin stăruinţă caută să facă binele, să crească în har, să urce tot mai sus pe drumul greu, să umble „nu după îndemnurile cărnii, ci după cele ale spiritului”.--Gal. 5:16; Rom. 8:4,5,13.

((C813)) Constatăm că „marea galerie” e clar determinată între cele două extremităţi ale sale--ea are un sfîrşit şi un început. Aceasta arată că va veni o vreme cînd marile şi preţioasele privilegii oferite în veacul evanghelic nu vor mai fi acordate minănui, deoarece măreaţa înaltă chemare de a deveni moştenitori cu Christos, de a face parte din mireasa sa, va lua sfîrşit după ce numărul hotărît al credincioşilor cari trebuie să formeze „turma mică” va fi complet, răspunzînd cu toţii la chemare. Cuvîntul scris expune mai clar ceea ce acest „martor” de piatră ne arată prin figuri simbolice. El arată că privilegiul de-a alerga după premiul înaltei chemări este rezervat exclusiv vîrstei evanghelice. Această chemare nu fu oferită niciodată nimănui înainte. Isus, Prinţul mîntuirii noastre, fu cel dintîi căruia I s-a oferit şi cel dintîi care primi condiţiunile ei, toate bazîndu-se pe sacrificiul de sine; şi tot El, cel dintîi primi răsplata acesteia. Extremitatea de nord a „marei galerii” marchiază momentul cînd această mare favoare fu oferită întîia oară, iar extremitatea de sud arată momentul cînd această chemare ia sfîrşit.--Evrei 10:19, 20.

((C814)) Am văzut că „marea galerie” reprezintă „înalta chemare”. Să mergem acum mai departe şi să vedem la ce conduce ea pe cei ce o primesc. Scripturile arată că noi sîntem chemaţi să suferim cu Christos, să murim cu El, pentru ca mai tîrziu să luăm parte la gloria sa. Toate acestea le găsim în mod desăvîrşit simbolizate prin calea ce duce la camera regelui, care arată că intrarea în glorie sau în „camera regelui” nu este directă. Acei cari au acceptat înalta chemare trebuie mai întîi să sufere încercări grele în toate privinţele, să-şi dovedească ascultarea de voinţa lui Dumnezeu, fără de care ei nu vor putea să facă parte din numărul mic al celor ce vor învinge. Invăţămintele scripturale, ca şi experienţele suferite de toţi cei ce aleargă după marele premiu, sînt convingător ilustrate de marea piramidă. După cum chemarea ne conduce la consacrare şi la ucenicia sacrificiului, tot aşa „marea galerie”, ne conduce la anumite pasaje foarte joase care le simbolizează. Ajuns la capătul de sus al acestei galerii, călătorul trebuie să se aplece foarte mult ca să poată răsbate pasajul care duce la anticameră. Această îndoire sau aplecare simbolizează consacrarea sau moartea voinţei credinciosului, începutul sacrificiului de sine la care sînt chemaţi toţi acei cari vor să ajungă la natura divină. Numai acei cari au acceptat chemarea şi cari au renunţat la voinţa lor proprie ştiu ce înseamnă această jertfire de sine.

((C815)) Cupă ce am străbătut acest pasaj foarte jos, care reprezintă consacrarea, ajungem în „anticameră”; pardoseala acestei începăeri nu mai este din calcar deoarece, începînd chiar din prag, ea e formată din lespezi de granit. Această schimbare a naturii materialelor poate să simbolizeze schimbarea de condiţie sau noua stare a celor ce pătrund în „anticameră”' ei devin „creaturi noi” în Christos. Dar cînd punem piciorul pe solul de granit pentru a intra în această nouă condiţie ca creaturi noi, un alt obstacol ne stă în cale: este „placa de granit”; aceasta, ca un fel de oblon, închide în parte drumul, lăsînd numai un pasaj foarte jos, asemănător celui precedent, avînd 44 policari (1 m. 10) înălţime, aşa că, spre a te putes bucura de privilegiile ascunse în „anticameră”, trebuie din nou să te apleci, să te înjoseşti. Această „placă de granit” este simbolul voinţei divine şi pare a spune celui ce a străbătut primul pasaj foarte jos, reprezentînd lepădarea de voinţa sa proprie: „Nu e suficient că ţi-ai sacrificat voinţa, planurile, dorinţele pămînteşti, ci tu mai trebuie să accepţi voinţa, planurile şi hotărîrile unui altuia. Nu numai că trebuie să renunţi la voinţa ta proprie, dar trebuie să te apleci în faţa voinţei divine, s-o primeşti în locul voinţei tale şi să devii un agent activ în serviciul lui Dumnezeu înainte de a fi considerat ca nouă creatură, ca moştenitor al naturii divine”.

((C816)) După ce am trecut pe sub „placa de granit”, ajungem în „anticameră”; acolo, sîntem la larg, putem sta în picioare, liberi, pe duşumeaua de granit (vezi diagrama). Această cameră oferă un aspect particular; pereţii ei se deosebesc unii de alţii; în unele părţi par a fi căptuşiţi cu tăblii, iar în altele se văd scobituri săpate adînc. Ea ascunde desigur multe învăţăminte cari n-au fost încă complet desluşite.

((C817)) Acei care au vizitat această odaie spun că ea seamănă cu o sală de scoală, ceea ce este în perfect acord cu însemnătatea ei simbolică, care ne arată probele şi experienţele celor ce sînt sfinţiţi, concepuţi de cuvîntul Adevărului. (Is. 1:18.) Această „anticameră” simbolizează şcoala lui Christos, disciplina--probele credinţei, ale răbdării, ale suferinţei la care sînt supuşi toţi acei cari s-au consacrat pe deplin pentru a face voia lui Dumnezeu. Aceste probe sînt pentru creştin un prilej bun, o ocazie binecuvîntată oferită pentru a învinge şi a dovedi că e vrednic să aibă ca învingător, un loc lîngă Christos, atunci cînd va veni ca să-şi stabilească domnia glorioasă. Dacă n-am învăţat aceste lecţiuni, dacă n-am trecut prin proba oferită, atunci nu sîntem fii şi nu vom moşteni natura dumnezeiască. (Evrei 12:8.) Doar în timpul vieţii noastre pămînteşti, după ce ne-am consacrat serviciului său, ne instruieşte Dumnezeu şi ne disciplinează. Prin aceste mijloace, Tatăl nostru ceresc ne probează în mod serios credincioşia faţă de legămîntul nostru încheiat cu El şi ne învaţă de asemeni să fim compătimitori cu încercările şi suferinţele oamenilor, peste cari voieşte să ne pună, nu peste mult, domnitori şi judecători.--1 Cor. 6:2,3; Apoc. 2:26,27; 20:6.

((C818)) Înainte de-a ajunge pe deplin şi întra-devăr la „noua noastră poziţie, la natura divină”, noi trebuie nu numai să realizăm moartea voinţei noastre, dar să şi trecem prin moartea adevărată, moartea fiinţei trupeşti. Marele „martor” din piatră ne arată această. La celălalt capăt al „anticamerii” se află un mic pasaj foarte scund, singurul care duce la „camera regelui”. Aceasta din urmă, care este camera cea mai înaltă din tot edificiul, este un simbol al perfecţiunii naturii divine care va fi dobîndită de „turma mică” compusă din puţinii învingători aleşi dintre cei mulţi chemaţi, a căror chemare e simbolizată de galeria cea mare. (Mat. 22:14.) Aceşti aleşi trebuie să treacă prin probele şi prin jertfirea de sine, reprezentate prin „anticameră” şi culoarel ei de intrare şi de ieşire. Chemarea la natura divină fu adresată mai întîi Domnului nostru Isus, a cărui misiune pe pămînt avea două scopuri bine determinate (1) de a salva pe păcătoşi prin plătind preţul de ispăşire necesar pentru răscumpărarea lui Adam şi a tuturor în el (toţi oamenii) (Mat. 20:28; Ioan 3:16,17; 1 Tim. 1:15; 1 Ioan 3:5,8; 4:14); (2) de a dovedi prin ascultarea sa pînă la moarte că era vrednic să moştenească natura divină şi mărirea. (Filip. 2:6-11; Apoc. 5:12.) Este tocmai ceea ce ne învaţă „marea galerie” şi care începe la naşterea Mîntuitorului nostru. Galeria cea mare nu simbolizează deci veacul evanghelic, care nu începu decît atunci cînd Isus a pus capăt veacului legii prin jertfa sa pe cruce, treizecişitrei de ani după naşterea sa, ci ea reprezintă înalta chemare sau chemarea cerească ce deschide drum de intrare la natura divină prin jertfirea de sine; natura divină e simbolizată prin „camera regelui”. Domnul nostru Isus a fost chemat de la naşterea sa; şi cu începere de la Rusalii toţi credincioşii sînt deopotrivă chemaţi la acelaşi mare privilegiu; totuşi numai puţini dintre ei primesc această chemare la sacrificiu; şi mai puţini încă sînt aceia cari îşi întăresc chemarea şi alegerea lor prin o supunere sinceră şi loială la condiţiunile impuse umblînd cu credincioşie pe urmele Învăţătorului. Durata acestei „înalte chemări” la natura divină şi data sfîrşitului ei sînt indicate, după cum am spus deja, de lungimea şi de capătul cel mai de sus al „marei galerii”. „Camera regelui”, la care nu se poate ajunge decît trecînd prin „marea galerie” şi prin „anticameră” şi care, în toate privinţele, este camera cea mai înaltă şi cea mai mare, simbolizează foarte potrivit natura divină. Henri F. Gordon o descrie astfel:

((C819)) „Această cameră, de 34 picioare lungime pe 17 lărgime şi 19 înălţime, este o încăpere splendidă. Ea e în întregime construită din granit neted de culoare roşie. Pereţii, pardoseala şi tavanul sînt din blocuri mari tăiate în formă dreptunghiulară şi cu aşa măestrie aşezate şi îmbinate încît niciun monarh din zilele noastre n-ar putea dori o operă de artă mai minunată şi mai desăvîrşită. Singurul obiect ce se află în această cameră este o ladă goală, un chivot (de granit), fără capac. Remarcăm că această ladă are aceleaşi dimensiuni ca şi chivotul legămîntului din tabernacolul lui Moise”.

((C820)) Granitul folosit în marea piramidă, ca şi aurul în tabernacolul şi în templul tipic al lui Izrael, reprezintă lucrurile divine, natura divină. Cele două culoare (ganguri) foarte joase, dintre care unul conducînd în „anticameră” iar altul în „camera regelui”, corespund celor două perdele ale tabernacolului dintre care una era în locul sfînt (în Sfînta), iar cealaltă în locul prea-sfînt (în Sfinta Sfintelor). Lada de granit, unica mobilă din camera regelui, corespunde chivotului legămîntului care era singura mobilă în locul prea-sfînt al tabernacolului şi în templu. Ceea ce în unul era din aur în cealaltă e din granit, şi amîndouă au aceeaşi însemnătate simbolică.

((C821)) Dar aceasta nu e totul. Marile adevăruri şi învăţăminte sombolizate prin cele două despărţituri din tabernacol şi din templu, de Sfînta şi de Sfînta Sfintelor şi de perdelele lor despărţitoare, sînt sombolizate exact şi în marea piramidă prin cele două încăperi, „anticamera” şi „camera regelui” cu pasajele lor de comunicaţie. „Anticamera”, ca şi locul sfînt din tabernacol, reprezintă starea de concepere, de armonie şi de înrudire cu Dumnezeu, pe toţi aceia pe care Tatăl ceresc îi consideră ca noi creaturi, moştenitori cu Christos, cari vor participa la natura divină şi la glorie cu El, credinciosul este moştenitorul tuturor acestor prespective măreţe atunci cînd, după ce a primit iertarea păcatelor şi împăcarea cu Dumnezeu prin preţul de răscumpărare, îşi oferă persoana sa ca jertfă vie în serviciul lui Dumnezeu (Rom. 12:1) pentru a fi îndreptăţit. După cum prima perdea din tabernacol reprezintă consacrarea, lepădarea de sine sau moartea propriei noastre voinţe şi supunerea noastră deplină voinţei divine, tot astfel intrarea (uşa) scundă a „anticamerei” simbolizează acelaşi mare eveniment care este începutul umblării în înnoirea vieţii a tuturor acelora cari vor voi să devină membri ai preoţimii regale.--Mat. 7:13,14; Luca 13:24-27.

((C822)) După ce a suferit această probă care constă în a se oferi pe sine în întregime pe altarul de jertfă, credinciosul nu mai este considerat de Dumnezeu ca fiinţă omenească, ci ca o „nouă creatură”, ca unul care este „părtaş al naturii divine”. In realitate, el nu este părtaş de fapt la aceasta în timpul experienţelor, a sacrificiilor zilnice şi a învăţămintelor din vieaţa prezentă, toate aceste lucruri sînt reprezentate prin întocmirea deosebită a preţilor din „anticamera” piramidei sau încă şi mai mult de masa cu pîinile pentru punerea înainte, de candelabrul de aur şi de altarul pentru jertfele binemirositoare din locul sfînt al tabernacolului. Credinciosul nu va participa cu Christos la deplinătatea naturii divine şi la mărirea promisă (moştenirea lui veşnică simbolizată prin „camera regelui”) decît avînd parte de întîia înviere, totuşi numai după ce a trecut prin perdeaua a doua a tabernacolului sau de pasajul foarte scund ce conduce la camera regelui.

((C823)) Astfel, marea piramidă adeverşte nu numai mersul în jos (coborîtor) al omenirii în păcat, dar şi diferitele etape succesive ale planului lui Dumnezeu menit să elibereze omenirea, graţie drumului spre viaţă deschis prin moartea şi învierea Domnului nostru Isus.

((C824)) Diagrama ne arată că pardoseala de granit nu ajunge pînă la intrarea în „anticameră”, pe cînd tavanul este întreg din granit. Aceasta pare să ne înveţe o lecţie în perfectă armonie cuunele întocmiri ale planului divin referitoare la cei chemaţi cari se luptă ca să dobîndească natura divină. După cum am văzut deja, primul pasaj foarte scund simbolizează consacrarea propriei voinţe a credinciosului care, în urma acestui fapt, dobîndeşte o liberă intrare în „locul sfînt” (în „Sfînta”) sau condiţia de sfinţenie a celor candidaţi la moştenirea gloriei şi nemuririi reprezentate prin „anticamera” care e acoperită de tavanul din granit; totuşi, credinciosul nu este încă socotit ca participînd pe deplin la noua natură înainte de a fi fost „făcut viu”, înainte de a fi intrat în activitate şi de a umbla în înnoire de vieaţă. Această a doua probă e simbolizată prin „placa de granit” care, prin poziţia ei deosebită, pare suspendată, aproape să cadă sau să împiedece orice mers înainte; ea parcă voieşte a spune: „Pelerinule, ai venit pînă aici, te-ai consacrat lui Dumnezeu, e bine; totuşi tu nu vei avea niciun drept la natura divină la care ai fost chemat sau invitat dacă nu eşti însufleţit de spiritul adevărului în serviciul activ al lui Dumnezeu”. Cele trei faze sau etape prin care trebue să treacă cei chemaţi în vîrsta evanghelică, spre a intra în gloria Domnului lor, sînt astfel arătate în marea piramidă ca şi în Scripturi. Aceste sînt: (1) consacrarea sau conceperea de spirit prin cuvîntul adevărului simbolizat prin pasajul foarte scund ce duce în „anticameră”; (2) însufleţirea care ne mînă în serviciul activ şi la sacrificiu prin sfinţirea spiritului şi prin credinţa adevărului, ceea ce e simbolizat prin pasajul foarte scund sub „placa de granit”; (3) naşterea spiritului în asemănarea desăvîrşită a Domnului nostru prin participarea la întîia înviere simbolizată prin culoarea (gangul) foarte scund care duce la „camera regelui”.

Natura omenească şi natura spirituală arătate deosebit în marea piramidă

((C825)) Dacă trasăm axa verticală a marei piramide asupra ansamblului nord-sud ce arată aşezarea generală a culoarelor şi a camerelor, vom constata că, „camera reginei”, cu al ei „pasaj orizental”, „pasajul coborîtor”, „primul pasaj suitor” şi marea galerie, sînt situate la nord de această linie sau axă, în timp ce „anticamera” şi „camera regelui” sînt la sud. Arhitectul marei piramide (Iehova) a arătat prin aceasta deosebirea ce există între diferitele naturi, după cum s-a explicat şi în Vol. 1, cap. 10.

((C826)) „Camera reginei” reprezintă perfecţiunea umană realizată cînd vîrsta milenară va readuce la asemănarea morală cu Creatorul pe toţi acei cari, prin ascultarea lor, se vor dovedi vrednici de aceasta. Peretele de sud sau cel mai îndepărtat de această cameră se găseşte pe axa piramidei; aceasta arată că omenirea, restabilită la chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, deşi pămîntească, va fi totuşi apropiată de natura divină atît cît o natură poate să fie apropiată de o alta al cărei chip este. Toate pasajele coborîtoare care duc în direcţia acestei axe învaţă că dorinţele şi străduinţele membrilor Bisericii, chemaţi în veacul evanghelic, sînt toate îndreptate spre un ţel ce se află dincolo de perfecţiunea omenească, în timp ce străduinţele celorlalţi oameni ce se vor întoarce la Dumnezeu vor ţinti spre dobîndirea naturii umane perfecte. Numai membrii Bisericii deveniţi comoştenitori cu Christos, vor dobîndi plinătatea naturii divine.

((C827)) „Camera subterană” sau „groapa” simbolizînd strîmtorarea şi moartea, e situată de fiecare parte a axei verticale a piramidei; ea nu e deci cu totul de aceeaşi parte, cum e cazul cu „camera reginei” şi culoarul care duce la dînsa; acest fapt nu e opus interpretării ce tocmai am dat-o căci, la urma urmelor, groapa nu face parte din construcţia piramidei; ea e situată sub piramidă, mult sub nivelul fundaţiilor bazei. Această încăpere ne mai învaţă probabil şi altceva; vedem într-adevăr că o linie verticală trasă de la peretele său de sud, sau cel mai îndepărtat, trece de asemeni exact prin peretele de sud sau cel mai îndepărtat al „anticamerei”; aceasta corespunde fără îndoială avertismentului Scripturilor arătînd că o persoană intrată deja în locul sfînt (în Sfînta) sau ajunsă la condiţiunea de sfinţire, fiind deci concepută de cuvîntul adevărului şi însufleţită de el, poate încă să săvîrşească păcatul care duce la moarte--la moartea a doua.

((C828)) Situaţia „groapei”, în raport cu axa piramidei, are poate o semnificaţie care interesează încpăerile piramidei situate deasupra „groapei”. S-ar părea astfel că moartea a doua sau nimicirea veşnică, fără speranţă de întoarcere, va fi pedeapsa, nu numai acelora cari vor păcătui de bună voie în timpul vîrstei milenare şi cari vor refuza să accepte ocaziunile favorabile şi binecuvîntate de restabilire la perfecţiunea umană, dar şi pedeapsa acelora cari au fost sfinţiţi în timpul vîrstei evanghelice şi cari de bună voie au lepădat haina dreptăţii lui Christos ce le fusese dăruită şi pe care o acceptaseră.

((C829)) O altă cugetare cu privire la axa verticală a piramidei este vrednică de atenţia noastra. Prima venire a Domnului nostru şi moartea sa reprezentate prin orificiul (gura) „puţului” sînt indicate de partea axei piramidei care ilustrează natura umană. Este deasemeni interesant de a constata că extremitatea superioară (capătul de sus) a „puţului” este la acelaşi nivel cu pasajul ce duce la „camera reginei” care simbolizează perfecţiunea umană. Astfel marea piramidă pare să ne grăiască: „El s-a făcut trup”, şi omul, Cristos Isus, „s-a dat pe sine însuşi ca preţ de răscumpărare pentru toţi”. (2 Cor. 5:15; Evr. 2:9; 1 Tim. 2:5,6; 1 Ioan 2:2.) Cu toate acestea el nu cunoscu păcatul, el era sfînt deosebit de păcătoşi şi nu luă parte cîtuşi de puţin la mersul degradant şi vinovat al rasei lui Adam (simbolizat prin pasajul coborîtor ce duce la „groapă”). Pe lîngă aceasta, poziţia „grotei” (peşterii) în puţ şi faptul că ea e naturală şi nu săpată în stîncă au deasemeni o însemnătate. Această peşteră simbolizează evident moartea Domnului nostru Isus; faptul că ea e naturală arată că sacrificiul Domnului nu fu un expedient (mijloc improvizat) de ultimă oră, ci un eveniment rînduit şi hotărît mai dinainte în planul lui Iehova, înainte să fi început punerea în aplicare a acestui plan, simbolizat prin piramidă. Situaţia (poziţia) peşterii deasupra şi nu la nivelul planului de bază al edificiului pare să ne spună, în conformitate cu Sfînta Scriptură, că dacă Domnul nostru Isus, a murit ca preţ de răscumpărare pentru păcătoşi, el n-a coborît însă în păcat şi în degradare; chiar în moarte el rămase în limitele şi hotarele planului divin simbolizat prin structura piramidei aşezată în întregime deasupra liniei de bază a edificiului.

((C830)) Acum se ridică o chestiune de mare interes, Oare mărturia marei piramide confirmă ea mărturia Scripturilor cu privire la timpul sfîrşitului înaltei chemări? Capătul de sud al „marei galerii” indică el data exactă arătată de Sfînta Scriptură ca fiind sfîrşitul chemării lui Dumnezeu de a participa la natura divină? Oare piramida contrazice sau confirmă Cuvîntul lui D-zeu cu privire la perioada acestei înalte chemări?

((C831)) Aceasta va fi o altă încercare hotărîtoare, nu a Cuvîntului lui Dumnezeu şi a mărturiei sale sublime care este superioară oricărei alteia, ci o punere la încercare a acestui „martor” de piatră. Oare acest martor va confirma el odată mai mult că construcţia lui e inspirată de Dumnezeu şi în acord cu mărturia Sfintei Scripturi? Dacă el este în armonie perfectă cu Cuvîntul scris şi aceasta pînă şi în cele mai mici amănunte, atunci merită într-adevăr numele ce i l-a dat doctorul Seiss: „O minune de piatră”.

((C832)) Putem spune cu certitudine că acest martor grandios merită acest nume. Mărturia lui se acordă în totul chiar şi în cele mai mici amănunte cu planul lui Dumnmezeu aşa cum am învăţat să-l cunoaştem din Sf. Scriptură. Armonia desăvîrşită a piramidei cu Biblia nu lasă nicio îndoială că aceeaşi putere divină care a inspirat pe profeţi şi pe apostoli a inspirat şi pe acest martor de piatră. Să examinăm deci în mod deosebit cîteva din consonanţele acestor două mărturii.

((C833)) Să ne amintim că, potrivit Sfintei Scripturi, sfîrşitul puterii naţiunilor şi timpul de strîmtorare care vor aduce prăbuşirea împărăţiilor actuale vor urma anului 1914 şi că puţin timp înainte de prăbuşirea finală, Biserica lui Christos va fi „schimbată” şi glorificată. Să ne amintim de asemenea că Sf. Scriptură ne dovedeşte în felurite chipuri--prin ciclurile jubiliare, prin cele 1335 de zile din Daniel, prin dispensaţiunile paralele, etc.--că secerişul sau sfîrşitul veacului acestuia a început în octomvrie 1874, dată la care marele Secrător-şef trebuia să fie prezent. Vedem de asemenea că şapte ani mai tîrziu, în Octombrie 1881, „înalta chemare” luă sfîrşit ca chemare generală, dar că alţii au fost încă admişi mai tîrziu la aceleaşi favoruri pentru a înlocui pe unii chemaţi cari, în încercarea lor, se dovediră nevrednici de răsplata promisă. Să ne întoarcem acuma la „martorul” de piatră şi să vedem în ce chip ne dă el aceleaşi date şi cum ilustrează aceleaşi învăţăminte.--Apoc. 3:11.

((C834)) Lungimea rampei „marei galerii” de la peretele de nord pînă la peretele de sud a fost măsurată de două ori cu foarte mare grije în cursul ultimilor doi ani. Trei diferite lungimi au fost obţinute: (a) o primă măsurătoare a fost făcută de la peretele de nord pînă la „treaptă”. La celălalt capăt al galeriei; apoi lăsînd la o parte înălţimea verticală a acesteia, s-a continuat a se măsura suprafaţa de sus a acestei „trepte” pînă la peretele de sud. Această lungime este aceea a liniei bătătorită a rampe pe care se poate umbla; (b) o altă măsurătoare dă lungimea rampei „marei galerii”, darprelungită prin „treaptă” ca şi cînd ea n-ar exista; (c) o a treia măsurătoare arată lungimea completă a rampei „marei galerii” inclusiv înălţimea „treptei” şi lungimea suprafeţei de sus pînă la peretele de sud. Prof. Smyth, care primul făcu măsurătorile; află pentru (a) 1874 policari piramidali; pentru (b) 1881 şi pentru (c) 1910 policari. Dl. Flinders Petrie găsi că fiecare din aceste lungimi era mai mare cu 8/10 (opt zecimi de policar). O evaluare potrivită, fără nici o îndoială foarte aproape de măsura exactă, ar fi pentru (a) 1875 policari, pentru (b) 1882 şi pentru (c) 1911 policari piramidali.

((C835)) Dacă fiecare policar din aceste diferite lungimi reprezintă un an, cum spun şi admit toţi acei cari au studiat piramida, se naşte întrebarea care ar fi deci datele indicate de aceste diferite lungimi cu privire la sfîrşitul „înaltei chemări” la natura divină simbolizată prin „marea galerie”? In aceste calculări de perioade, trebue să ţinem seama de modul de a socoti astăzi anii ştiind că anul 1 al erei creştine este cu un an şi trei luni în întîrziere faţă de data reală a naşterii lui Isus, după cum s-a arătat aceasta în Vol. 2 al „Studiilor în Scripturi”. Dacă data naşterii lui Isus este punctul de plecare al perioadelor noastre, trebue să ţinem seama de aceasta pentru a obţine datele efective la care ne duc aceste perioade. Pentru a simplifica socotirea vom lua totuşi ca punct de plecare începutul erei creştine astfel cum e fixată astăzi; vom socoti, cu începere de la acest punct, lungimile sau perioadele piramidale, apoi vom scădea din fiecare din ele un policar şi un sfert (sau un an şi un sfert) şi vom obţine datele adevărate după modul de al calcula timpul; găsim astfel: (a) 1875 1/4 = 1873 3/4; (b) 1882 1/4 = 1880 3/4; (c) 1911 - 1/4 = 1909 3/4; sau datele: (a) Octomvrie 1874; (b) Octomvrie 1881 şi (c) Octomvrie 1910.

((C836)) Aceste trei diferite date sînt în perfect acord cu acele pe care le-am găsit în Biblie. Ele arată că „secerişul” sau sfîrşitul veacului începu în Octomvrie 1874; că „chemarea” generală s-a terminat într-adevăr în Octomvrie 1881. Dar deşi chemarea generală a încetat în 1881, privilegiile acestei chemări sînt încă oferite cîtva timp anumitor persoane vrednice de ea; acestea iau locul altor persoane chemate mai înainte, însă cari, în timpul încercării lor, s-au dovedit nevrednice de coroanele puse pentru ele la o parte, atunci cînd au acceptat chemarea. Sf. Scriptură nu ne arată cît timp va dura această cernere a consacratilor în cursul căreia unii vor dobîndi coroanele acelora cari vor fi socotiţi nevrednici de ele şi a căror nume vor fi şterse din cartea vieţii şi înlocuite cu altele. (Apoc. 3:5,11.) Data 1910 arătată de piramidă pare a se armoniza perfect cu cele arătate de Biblie. Ea cade cu patru ani înainte de expirarea timpului de domnie acordat naţiunilor. Potrivit cuvintelor Domnului, cei ce vor învinge vor fi socotiţi vrednici să scape de perioada cea mai critică a timpului de strîmtorare care va veni peste lumea întreagă după Octombrie 1914; anul 1910 pare să fie un punct de plecare, o dată deja importantă pentru Biserică.

((C837)) Oare nu este aici o potrivire vrednică de notat între acest „martor” de piatră şi Biblie? Octombrie 1974 şi Octombrie 1881 sînt date exacte, în timp ce 1910, deşi nu e arătată în Biblie, pare totuşi să fie o dată foarte potrivită şi pare să arate un eveniment important în legătură cu încercarea Bisericii. 1914 este după cît se pare bine stabilit, încheindu-se cînd trebue să înceapă cea mai mare strîmtorare din lume prin care vor trebui să treacă unii din „mulţimea cea mare”. Este posibil ca această dată să fie în legătură cu terminarea alegerii, a încercărilor şi cu glorificarea corpului lui Christos; este posibil de asemenea ca ea să fie în legătură cu purificarea (curăţirea) unui număr oarecare din această mare mulţime de credincioşi consacraţi cari, din cauza fricei şi a lipsei de curaj, n-au putut aduce lui Domnezeu o jertfă plăcută şi s-au lăsat întrucîtva molipsiţi de ideile şi de felul de vieaţă al lumi. Mare număr din acei cari formează această clasă vor sfîrşi fără îndoială prin a ieşi din marea strîmtorare la sfîrşitul acestei perioade. (Apoc. 7:14.) Mulţi sînt încă legaţi în snopii de neghină şi trebuie să fie arşi; abia în mijlocul focului turburărilor de la sfîrşitul extrem al secerişului vor fi arse legăturile Babilonului care-i înrobeşte, şi ei vor putea fi mîntuiţi, „dar ca prin foc”. (1 Cor. 3:15.) Ei vor asista la nimicirea desăvîrşită a marelui Babilon şi vor fi loviţi întrucîtva cu plăgile lui. (Apoc. 18:4.) Cei patru ani, de la 1910 pînă la sfîrşitul lui 1914, arătaţi în marea piramidă, vor fi fără îndoială un timp de încercări aspre pentru Biserică, precedînd, în lume, anarhia care nu poate să dureze mult timp.--Mat. 24:22.

((C838)) Dar minunatul simbolism al marei piramide nu se opreşte aici; armonia sa remarcabilă cu planul divin e încă manifestată prin o altă trăsătură caracteristică. Este, într-adevăr, logic a se admite că cele două mari evenimente marcante ale veacului nostru, adică: (1) a doua venire a Domnului nostru şi (2) începutul secerişului, sînt indicate la capătul de sus al „marei galerii”, după cum moartea şi învierea sa sînt indicate la capătul de jos al „puţului”. În această privinţă noi nu sîntem înşelaţi. Există o deschizătură la capătul de sus sau sudic al peretelui de est al galeriei, la partea sa cea mai înaltă deasupra „treptei”; acest orificiu uneşte „marea galerie” cu camera neterminată situată deasupra „camerei regelui”. Această deschizătură ne spune în limbajul simbolic al piramidei: „O fiinţă cerească, care nu are trebuinţă de pămînt pentru a umbla, a intrat pe aici, căci el poate să se ducă şi să vină ca vîntul”. Pe de altă parte, măsurătorile peretelui de sud al marei galerii, făcute de prof. Smyth, arată că acesta din urmă este înclinat şi că la partea sa de sus atîrnă cu 7 policari peste muchia de la baza sa. Piramida ne spune astfel că înainte cu 7 ani de sfîrşitul înaltei chemări (înainte de Octombrie 1881) fiinţa măreaţă a cerurilor va veni; că de la acest timp, de la Octombrie 1874, chemarea generală a restrînsă treptat pînă la sfîrşitul ei în Octombrie 1881, ceea ce se arată prin înclinarea peretelui de sud al marei galerii. Aceasta este în perfectă armonie cu mărturia Bibliei relevată în volumele „Studiilor în Scripturi”.

((C839)) Amintim aici că noi înşine, cari am înţeles mărturia Scripturilor cu privire la timpuri şi anotimpuri, nu am luat parte de loc la măsurătorile marei piramide. Pe de altă parte, cei cari au măsurat-o nu aveau nici ei vreo cunoştinţă de aplicaţiunea noastră profetică ale acestor măsuri cînd le-au scos în evidenţă şi, probabil, nici acuma nu ştiu ceva mai mult în această privinţă. In atari condiţiuni trebue oare să admitem că e o simplă coincidenţă datorită întîmplării exacta potrivire a celor şase mii de ani ai istoriei omenirii cu feluritele lungimi ale marei piramide? Nu, de sigur nu, ci adevărul e mult mai ciudat şi mai minunat decît închipuirea: „Domnul a făcut lucrul acesta, şi este o minunăţie înaintea ochilor noştri”.--Ps. 118:23.

((C840)) S-ar părea deasemenea că la terminarea favorurilor speciale ale chemării evanghelice generale (în Octomvrie 1881, va trebui să se învedereze binecuvîntările făgăduite lumii. „Puţul”, al cărui capăt de sus arată preţul de răscumpărare care asigură binecuvîntările destinate lumii, pare să arate la capătul său de jos (care dă în „pasajul suitor”), data la care aceste binecuvîntări ale restatornicirii tuturor lucrurilor vor începe să se răspîndească. Puţul pare aspune că binefacerile preţului de răscumpărare vor începe să binecuvînteze toate familiile pămîntului, numai după ce se va termina alegerea din vîrsta iudaică şi din vîrsta evanghelică.

((C841)) Să adoptăm anul 1881 ca data bine stabilită a închiderii chemării speciale şi a favoarei din vîrsta evanghelică şi ca data cu începere de la care binecuvîntările restatornicirii încep a se răspîndi; să presupunem că partea de jos a „puţului” arată 1881; să măsurăm acum de la acest punct pasajul coborîtor dar urcînd rampa pînă la intrarea primitivă a piramidei. Această distanţă este de 3826 policari piramidali; ea reprezintă deci 3826 ani. Dacă presupunerea noastră e exactă, un mare eveniment trebue să fi avut loc cu 3826 ani înainte de 1881 după Christos. Căutînd faptele istorice relatate în Cuvîntul lui Dumnezeu, găsim o confirmare remarcabilă a presupunerii noastre; 3826 ani înainte de 1881, adică în 1945 înainte de Christos, Isaac, seminţia tipică potrivită făgăduinţei, deveni moştenitorul tuturor bogăţiilor tatălui său Avraam. (Gen. 15:5,6.) El putu, prin urmare, să binecuvînteze pe toţi fraţii săi, pe Ismail, fiul Agarei, care este un simbol (tip) al Izraelului după trup, şi pe numeroşii fii şi fiice ai Keturei, a doua nevastă a lui Avraam (simbolizînd lumea în general).

((C842)) Pasajul coborîtor începînd de la marginea exterioară a intrării piramidei pînă la marginea cea mai apropiată de orificiul de jos al „puţului”, măsurat în policari piramidali, arată în policari, sau ani, perioada cuprinsă între ziua cînd Isaac, care era un tip (asupra căruia zăceau, sub formă tipică, făgăduinţele de a binecuvînta lumea), deveni moştenitorul tuturor binecuvîntărilor tatălui său, în 1945 înainte de Christis, iar pe de altă parte, arată ziua (în 1881 după Chr.) cînd Christos, adevăratul Isaac, moştenitorul tuturor lucrurilor (Gal. 3:16,29; Evr. 1:2) putea într-adevăr să înceapă a binecuvînta lumea.

((C843)) Să recapitulăm: să măsurăm lungimea perioadei cuprinsă între momentul cînd Isaac moşteni de la tatăl său şi dobîndi privilegiul de a putea binecuvînta pe fraţii săi, pînă în 1881 după Christos. Isaac luă în stăpînire moştenirea sa la moartea lui Avraam, 100 ani după ce legămîntul fu încheiat cu Avraam. (Avraam avea 75 de ani cînd acesta fu încheiat şi muri la vîrsta de 175 ani.) De la încheierea legămîntului pînă la moartea lui Iacob, fiul lui Isaac, se scurseseră 232 de ani. Dela momentul cînd Isaac îşi luă în stăpînire moştenirea--la 100 de ani după ce legămîntul fu încheiat--şi pînă la moartea lui Iacob, sînt deci 132 de ani (232-100=132). Adăugînd la această cifră cei 1813 ani scurşi de la moartea lui Iacob pînă la începutul erei creştine; obţinem astfel anul 1945 înainte de Christos, ca data la care Isaac, moştenitorul tip (preînchipuitor) intră în posesiunea tuturor bunurilor tatălui său. (Gen. 25:5.) Aceşti 1945 ani a. Chr. adăugaţi la 1881 ani după Chr., ne dau cei 3826 ani indicaţi de policarii piramidali ca fiind lungimea perioadei ce trebue să treacă între momentul cînd moştenitorul tip (simbolic), Isaac, aduce binecuvîntări tipice fraţilor săi şi momentul cînd Christos, adevăratul moştenitor pentru care Isaac nu era decît un tip (un simbol), începe să binecuvînteze lumea.

((C844)) Se va întreba poate care fu începutul lucrării de restatornicire în Octombrie 1881? Intr-adevăr, nimic nu s-a întîmplat atunci ca lumea să poată vedea clar. Noi umblăm încă prin credinţă şi nu prin vedere. De la 1881 toate etapele (fazele) pregătitoare în vederea marei lucrări de restatornicire pot fi considerate ca primele picături ale ploaiei torenţiale de binecuvîntări care vor reînviora în curînd tot pămîntul. Numai ochiul credinţei poate vedea clar, la lumina Cuvîntului lui Dumnezeu, evenimentele ce veniră pe neaşteptate în 1874 şi 1881. Această din urmă dată indica sfîrşitul înaltei chemări şi, prin urmare, începutul proclamării între popoare a restatornicirii tuturor lucrurilor--erau primele sunete ale trîmbiţei marelui Jubileu. Abia la această dată, pentru prima oară, autorul acestui volum--şi numai dînsul singur, după cîte ştie--a putut observa deosebirea ce există, pe de o parte între chemarea la natura divină în timpul vîrstei evanghelice şi, pe de altă parte ocaziunile favorabile şi perspectivele restatornicirii care trebuie să readucă pe om la perfecţiunea umană şi să-i dea înapoi tot ceea ce fu pierdut prin Adam în Eden. (Mat. 18:11.) Cunoştinţa tuturor acestor lucruri trebuia să sosească la sfîrşitul înaltei chemări a Evangheliei. această coincidenţă decît în timp ce scria acest capitol. Nu este oare într-adevăr vrednic de notat că abia la sfîrşitul anului 1881 apăru lucrarea intitulată „Hrană pentru creştinii cugetători”? Acest volum de 166 pagini, publicat într-un milion patru sute de mii de exemplare, fu distribuit în Statele Unite şi Marea Britanie.

((C845)) Relativ la publicarea acestei lucrări şi la marea şi grabnica ei distribuire, e bine să observăm următoarele trei amănunte: (1) Nicio altă carte, poate n-a fost vreodată atît de larg răspîndită într-un răstimp atît de scurt sau prin aceleaşi procedee. In trei duminici consecutive fu distribuită în mod gratuit la ieşirea din biserică, în principalele oraşe ale Statelor Unite şi Marei Britanii, prin serviciul special de mesagerii al districtului. In oraşele de mai mică importanţă ea a fost distribuită prin serviciul poştal regulat. (2) Cheltuelile făcute cu această ocazie 210.000 frs. au fost acoperite din contribuţiile voluntare, fără să se fi făcut niciun apel la acestea. (3) După a noastră cunoştinţă, această lucrare este prima carte publicată care arată limpede diferenţa între înalta chemare a Bisericii evanghelice, pe de o parte, şi binecuvîntările restatornicirii, pentru lume în general, pe de altă parte. In acest volum, Octomvrie 1881 era indicat ca data sfîrşitului acestei înalte chemări.

((C846)) Să examinăm acum drumul pe care va fi învitată lumea să umble pentru a primi vieaţă veşnică în timpul veacului milenar.

((C847)) Camera de sus sau „camera regelui” reprezintă natura divină; „marea galerie” sau, drumul care duce la ea, reprezintă chemarea pentru a deveni părtaşi ai naturii divine. „Camera reginei”, situată sub „camera regelui”, simbolizează natura umană desăvîrşită, iar drumul care duce la ea este o icoană a drumului care duce la vieaţă pe care va trebui să umble lumea în timpul veacului milenar pentru a atinge perfecţiunea. Aceste două drumuri, şi destinele finale ale omenirii la care conduc ele au fost deschise şi făcute accesibile, prin jertfa preţului de răscumpărare oferit de Mîntuitorul pentru toţi. Aceasta este admirabil arătat prin explozia „aparentă” ce pare să fi deschis în mod violent orificiul (gura) „puţului”, făcînd astfel posibilă intrarea la cele două pasaje care simbolizează, pe de o parte, chemarea actuală a Bisericii la natura divină şi, pe de altă parte, chemarea lumii în timpul epocii milenare, chemare ce va conduce omenirea la restabilirea perfecţiunii omeneşti.

((C848)) Marea piramida, în armonie, cu Scripturile, ne învaţă astfel că Christos „a adus la lumină vieaţa (restabilirea la vieaţa umană desăvîrşită, simbolizată prin camera reginei) şi nemurirea (natura divină reprezentată prin camera regelui), prin Evanghelie”--vestea bună a mîntuirii.--2 Tim. 1:10.

((C849)) „Puţul” era unicul drum prin care se putea ieşi din pasajul coborîtor şi ajunge la „camera reginei” şi la „marea galerie”; la început într-adevăr nu se putea trece în „primul pasaj suitor” din cauza „dopului” de granit. „Martorul” de piatră ne arată prin aceasta că niciun membru al rasei umane decăzute nu putea ajunge la vieaţă (la vieaţa umană) sau la nemurire (la natura divină) prin legămîntul sau chemarea legii mozaice. Cu toate că „primul pasaj suitor” fu un drum (o cale), nimenea nu putea umbla pe el. Tot astfel era şi cu legămîntul legii care oferea o cale spre vieaţă, dar din cauza slăbiciunilor cărnii nimenea n-a putut umbla pe această cale aşa fel ca să dobîndească vieaţa oferită. (Rom. 3:20.) Crucea, sacrificiul, preţul de răscumpărare sînt astfel în mod special puse în evidenţă în acest „martor” de peatră; în Scripturi deasemeni ele ocupă un loc mai important decît oricare altă dispoziţiune (întocmire) din planul divin. „Nimeni nu vine la Tatăl decît prin mine” (Ioan 14:6) a zis Isus. „V-am învăţat ce toate, aşa cum am primit şi eu: că Christos a murit pentru păcatele noastre”--zice Pavel. (1 Cor. 15:3.) „Puţul” (reprezentînd sacrificiul--moartea--şi învierea lui Christos) este singurul drum (singura cale) care duce la vieaţă şi la nemurire--ne spune marea piramidă.

((C850)) Pasajul care duce la „camera reginei” este scund şi călătorul trebue să-şi aplece capul cu umilinţă înaintea tuturor pretenţiunilor sale. Calea urmată de cei ce fac binele a fost totdeauna o cale a umilinţei. Tot aşa va fi şi în epoca milenară cînd toţi vor trebui să asculte şi să se supună în mod riguros legilor stricte ale împărăţiei lui Christos. El va cîrmui cu un toiag de fier. (Apoc. 2:27.) El va face din neprihănire (Is. 2:11), o lege şi din dreptate o cumpănă; orice limbă va trebui să mărturisească despre mărirea şi puterea sa şi orice genunchi va trebui să se plece sub legea şi sub domnia sa. In ziua aceea, numai cei umiliţi şi cei dreptţi vor înflori.--Is. 28:17; Rom. 14:11; Ps. 92:12, 13.

((C851)) „Camera reginei” simbolizează sfîrşitul lucrării de restatornicire--perfecţiunea umană; ea are şapte feţe dacă socotim pardoseala ca o faţă şi tavanul cu cele două panuri (părţi) ca două feţe (vezi diagrama). Culoarul care duce la această cameră ascunde la fel cifra şapte care exprimă perfecţiune. Prima parte a culoarului ce duce la „camera reginei” şi formează cele şase şeptimi din lungimea totală este foarte scundă; ea reprezintă cei şase mii de ani scurşi şi ne arată că era foarte greu a trăi în condiţiuni de îndreptăţire, căci trebuia multă umilinţă celor ce căutau să umble pe această cale--ca patriarhii, profeţii şi alţii care au fost îndreptăţiţi prin credinţă în timpul celor şasemii de ani de domnie a păcatului şi a morţii. Ultima parte a culoarului sau ultima şeptime reprezintă dimpotrivă epoca milenară ale cărei zori s-au ivit deja şi încep să răspîndească razele lor asupra oamenilor. Inălţimea ei e aproape de două ori mai mare decît cea a primei părţi, ceea ce ne arată că oamenii vor avea multă uşurinţă şi comoditate pentru a înainta spre perfecţiunea completă în apropiata mie de ani de har şi de pace pe pămînt.

((C854)) Se va întreba poate: Umblat-a cineva pe această cale în timpul celor şase mii de ani? Desigur; mulţi au umblat pe ea prin credinţă. Ea este calea îndreptăţirii pentru natura omenească şi e cu totul diferită de calea şi chemarea Bisericii evanghelice care trece la fel prin îndreptăţire, dar care duce la o nouă natură--la natura divină. Avraam, Isaac, Iacob şi toţi profeţii credincioşi au umblat pe această cale --au pătruns la ea prin „puţ”--prin credinţă în sacrificiul răscumpărător al lui Christos. Pentru ei, acest sacrificiu era reprezentat prin sacrificiile tipice (simbolice) cari precedară moartea Domnului nostru, chiar înainte ca „martorul” de piatră să indice aceasta; căci planurile lui Dumnezeu, Christos fu Mielul ispăşitor jungheat înainte de facerea lumii.

((C855)) Acest pasaj ce duce la „camera reginei”, confirmă în mod perfect mărturia Bibliei cu privire la calea care, în epoca milenară, va conduce omenirea la natura umană perfectă şi la vieaţă veşnică. Timpul necesar pentru a putea ajunge la perfecţiune se va deosebi de la individ la individ, după felul cît de repede îşi va supune fiecare inima şi viaţa condiţiunilor noului legămînt. Dar străduinţa spre bine şi ridicarea continuă spre perfecţiune nu va mai fi o luptă, o hărţuială continuă cu influenţa contrare, venite dinăuntru sau dinafară, cum a fost cazul în timpul dispensaţiunilor iudaică şi evanghelică. Ci va fi o cale unde totul va favoriza pe călător şi-i va da înlesniri de tot felul ca să ajungă repede la restabilirea vieţii perfecte cu toate binecuvîntările ce decurg din ea.--Is. 65:20.

((C856)) „Camera regelui” prin canalurile ei de ventilaţie (aerisire) simbolizează o locuinţă permanentă, o condiţie veşnică. „Camera reginei” care de asemeni e prevăzută cu asemenea canaluri de ventilaţie arată că starea de perfecţiune umană, odată ce a fost realizată, va putea deveni o condiţie, o stare veşnică. In timp ce în primul caz aceste canaluri simbolizează o condiţie permanentă şi veşnică, în al doilea ele simbolizează o condiţie care poate fi făcută permanentă sau veşnică. Acest fapt este astfel confirmat atît de Scripturi cît şi de mărturia „martorului” de piatră. Scripturile declară că cei cari reuşesc să ajungă la condiţia reprezentată prin „camera regelui” participă la natura divină; ei sînt nemuritori, nesupuşi morţii--ei nu vor mai putea să moară. Biblia spune deasemeni că ceilalţi oameni cari vor reuşi să ajungă la restabilirea completă şi cari vor trece victorioşi ultima probă de credincioşie, la sfîrşitul epocii milenare, vor primi viaţă veşnică potrivit hotărîrilor luate de autorul atotputernic al planului de mîntuire. Cu toate acestea, ei nu vor poseda nemurirea care este prin esenţă un atribut al naturii divine; numai ei vor trăi în veci, cu condiţia însă de a rămînea în armonie cu Dumnezeu şi de-a asculta de voinţa sa.

((C857)) Marea piramidă ne învaţă aceleaşi lucruri. In timp ce canalurile de ventilaţie de la „camera regelui” erau canaluri deschise, cele de la „camera reginei” din contră, erau la început astupate, dar într-un fel special; ele erau complet terminate începînd de la suprafaţa exterioară a marei piramide pînă la vreo cinci policari depărtate de suprafaţa interioară a pereţilor de la „camera reginei”; pietrele fiecăruia din pereţii acestei camere fuseseră tăiate (cioplite), cu excepţia pietrelor care astupau orificiile canalurilor; vedem deci, odată mai mult, ca aceasta s-a făcut aşa anume de către marele Arhitect al piramidei. Waynman Dixon descoperi acest amănunt în timp ce examina pereţii de la „camera reginei”. El observă că înt -un anumit loc peretele suna a gol; făcu deci o gaură şi descoperi un canal de ventilaţie. Prin aceleaşi proceduri descoperi capătul celuilalt canal în peretele din faţă. Astfel, pira, ida declară, în perfectă armonie cu Sf. Scriptură, că dispoziţiuni măreţe au fost luate pentru ca condiţiunea fiinţelor umane perfecte, reprezentată prin „camera reginei”, să poată deveni o condiţiune veşnică pentru toţi cei ce se vor conforma prescripţiunilor şi legilor milenare.

((C858)) Ce să credem acum despre acest „martor” de piatră şi despre mărturia lui care ne vorbeşte cu atîta elocvenţă? O atare mărturie ar fi deja interesantă şi remarcabilă, chiar dacă n-am fi găsit niciun pasaj în Scripturi care să se refere la diferitele subiecte examinate. Dar noi constatăm că Scripturile anunţaseră deja toate aceste evenimente şi toate aceste date în mod clar şi precis înainte ca mărturia piramidei să fi fost auzită; acordul minunat al acestor două mărturii, ca şi confirmarea din partea lor a aceloraşi evenimente au o dublă şi impresionantă semnificaţie. Intr-adevăr, e surprinzător că acest „martor” de piatră vine să confirme mărturia Bibliei în timp ce în zilele noastre înţelepţii acestei lumi o leapădă ca fiind ieşită din mod sau învechită şi contrară ştiinţei. Nu este oare admirabil să auzi mărturia piramidei cu privire la căderea omului, chiar în momentul cînd înţelepţii acestei lumi şi filosofii pretind că niciodată omul n-a fost perfect, că niciodată el n-a fost creat după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu şi că, prin urmare, el n-a pierdut niciodată această asemănare? Desigur e minunat şi plăcut să auzi prin o astfel de mărturie că nimeni nu putea avea intrare la înalta chemare evanghelică ce duce la natura divină sau nici măcar la vieaţă umană îndreptăţită prin mijlocirea legămîntului legii reprezentat de primul pasaj suitor; şi aceasta este cu adevărat remarcabil într-o vreme cînd mulţi propovăduiesc că legea lui Moise este singura cale de intrare la viaţa veşnică. Piramida ne spune cu certitudine că „însuşirile (planurile--textul fr.) nevăzute ale lui Dumnezeu, puterea lui veşnică şi dumnezeirea Lui, se văd lămurit de la facerea lumii, cînd te uiţi cu băgare de seamă la ele în lucrurile făcute de el”.--Rom.1:20.

((C859)) Unii poate îşi vor bate joc de mărturia acestui „martor” de piatră aşa cum îşi bat joc de Cuvîntul scris al lui Dumnezeu. La batjocoririle lor noi răspundem: Explicaţi-ne cauza acestei admirabile corelaţii şi perfecte coincidenţe între toate aceste lucruri; sau încercaţi voi înşivă să preziceţi viitorul şi să vedeţi cum se vor împlini profeţiile voastre. Dovediţi că nu e nevoie de nicio inspiraţie divină pentru a prezice evenimentele viitoare; arătaţi-ne un exemplu despre înţelepciunea lumii. „Apăraţi-vă pricina,--zice Domnul--arătaţi-vă dovezile cele mai tari, zice împăratul lui Iacov. Să le arate şi să ne spună ce are să se întîmple; care sînt procrocirile pe cari le-aţi făcut vreodată? Spuneţi, ca să luăm seama la ele, şi să le vedem împlinirea; sau, vestiţi-ne viitorul. Spuneţi-ne ce se va întîmpla mai tîrziu, ca să ştim că sînteţi dumnezei (puternici)”.--Is. 41:21-23.

((C860)) Dar piramida nu numai că acoperă de ruşine pe savanţii atei, ci ea combate cu deplin succes teoria modernă, şi anti-scripturală a „evoluţiunii” în privinţa că nu putem decît să cităm cuvintele următoare ale doctorului J. Seiss, din minunatul său tratat asupra marei piramide, intitulat: „O minune în piatră”.

((C861)) „Dacă primul om a fost o simplă gorilă sau troglodit (locuitor al peşterilor), cum au putut să cunoască constructorii acestui minunat şi gigant edificiu, în timpurile preistorice, ceea ce savanţii noştri cei mai erudiţi n-au putut descoperi decît în mod imperfect, după douăzeci de secole de observări şi de experienţe? Cum au putut ei să cunoască fabricarea şi mînuitul sculelor, a măsinilor şi a materialelor indispensabile la construirea unui monument atît de uriaş, clădit cu materiale atît de enorme, un edificiu, de o asemenea grandoare, de o asemenea perfecţiune de execuţie, încît chiar astăzi este încă fără rival pe pămînt? Cum au putut cunoaşte aceşti constructori sfericitatea (forma rotundă), rotaţia, diametrul, densitatea pămîntului, datele relative la latitudine, la poli, la aşezarea geografică a continentelor sau la poziţia astronomică a pămîntului în spaţiu? Cum au putut ei să rezolve problema cuadraturii cercului; să calculeze proporţiile acestui monument şi să determine cele patru puncte cardinale? Cum au putut să stabilească graficele istoriei lumii şi dispensaţiile (iudaică, creştină şi milenară) exacte în toate amănuntele şi care acoperiau o perioadă de patru mii de ani după epoca lor pînă la împlinirea tuturor lucrurilor? Cum au putut ei să cunoască data la care trebuia să înceapă dispensaţiunea mozaică, durata ei totală şi chipul în care se va termina? Cum au putut ei cunoaşte data la care se va inaugura creştinismul; marile evenimente şi faptele deosebite ce se vor petrece în epoca lui, precum şi caracteristicile, cariera şi sfîrşitul Bisericii lui Christos? Cum au putut ei cunoaşte ciclul precesiunii (mişcării retrograde a) echinocţiilor, durata sa, numărul exact de zile a anului şolar, distanţa de la pămînt la soare şi poziţia exactă a stelelor în momentul cînd marea piramidă se construia? Cum au putut ei inventa un sistem şi unităţi de greutate şi de măsură atît de minunat adaptate unele la altele, potrivindu-se atît de admirabil nevoilor obişnuite ale omului şi armonizîndu-se atît de perfect cu legile naturii? Cum au putut ei cunoaşte mijlocul de a transcrie toate aceste lucruri într-o simplă bucată de zidărie, fără nici o inscripţie sub formă de litere sau de zugrăveli, la adăpost de ravagiile timpului, de intemperiile anotimpurilor, şi cari au putut fi descifrate şi înţelese acum la fîrşitul timpurilor?

((C862)) „Oamenii pot să-şi bată joc, dar batjocura lor nu va putea nimici această formidabilă construcţie, nici să-i răpească proprietăţile geometrice, proporţiunile, dimensiunile, învăţămintele sfinte ca şi concordanţa şi paralelismul desăvîrşit cu Scripturile ce le-a ascuns într-însa marele ei Constructor. Aceste lucruri stau acolo în toată semnificaţie lor, neînduplecate şi nebiruite, triumfînd asupra oricărei puteri ce ar încerca să le suprime”.

((C863)) Glasul acestui minunat martor ne aminteşte cu tărie de cuvintele Domnului nostru, rostite cu prilejul intrării sale memorabile şi triumfătoare în Ierusalim, cînd în chip simbolic se înfăţişă pe sine lui Izrael ca Regele lui, în mijlocul aclamaţiilor marei mulţimi de ucenici ai săi, toţi lăudînd pe Dumnezeu cu glas tare pentru faptele măreţe ce le-a făcut, zicînd: „Binecuvîntat fie Impăratul care vine în numele Domnului! Pace în cer, şi slavă în locurile prea înalte”. Cînd Fariseii au cerut lui Isus să certe mulţimea şi s-o facă să tacă, el le răspunde: „Vă spun că, dacă vor tăcea ei, pietrele vor striga”. (Luca 19:37-40.) Chiar aşa este astăzi. Regele măririi a venit şi cea mai mare parte dintre acei care se pretind astăzi martorii săi, stau muţi în vreme ce ei ar trebui să exclame plini de bucurie: „Binecuvîntat este Impăratul care vine în numele Domnului”. Unii sînt muţi de teamă să nu fie daţi afară din sinagogile sau din bisericile lor; alţii au aţipit, intoxicaţi (îmbătaţi) de spiritul şi de lucrurile lumii care îi împiedecă să recunoască timpul cercetării lor, şi iată că acuma înseşi pietrele acestei piramide strigă cu glas tare. Fiecare părticică din această construcţie masivă proclamă cu tărie şi convingător întelepciunea, puterea şi darul Dumnezeului nostru.

((C864)) Adînc fixate şi ascunse în acest trainic monument de piatră, ferite de vijeliile vremilor sau de mîna fără milă a nimicitorului, liniile caracteristice ale planului măreţ al lui Dumnezeu au fost conservate timp de patru mii de ani, gata să dea mărturia lor la timpul cuvenit spre a confirma pe cea a cuvîntului profetic sigur, care deasemeni fu ascuns timp de veacuri şi descoperit în chip asemănător. Mărturia acestui martor al lui Dumnezeu în ţara Egiptului, ca şi cea a Cuvîntului scris, anunţă cu o precizie desăvîrşită şi solemnă prăbuşirea finală a ordinei de lucruri actuale în „groapa” uitării, a inconştienţei şi stabilirea glorioasă a noii ordine de lucruri sub domnia lui Christos, care este piatra principală unghiulară a edificiului etern sau a creaţiunii lui Dumnezeu. Şi tot ceea ce este vrednic de existenţă eternă va trebui să se modeleze şi să se fasoneze după liniile şi trăsăturile minunate ale caracterului lui Christos, sub conducerea Sa. Amin! Amin! Vie împărăţia Ta, facă-se voia Ta, precum în cer, aşa şi pe pămînt!--Mat. 6:10.