SCRIPTURE STUDIES

„Vie Imparatia Ta”

 Capitolul 8 -- Restabilirea lui Izrael

((C574)) Spre a ilustra pregătirea Evreilor pe drumul care trebuie să-i ducă la recunoaşterea morţii lui Christos ca răscumpărător, preţul echivalent sau corespunzător, satisfacţia legală sau ispăşirea păcatelor omului, redăm mai jos cîteva rînduri scrise de un tînăr Evreu convertit la Christos, cu privire la comemorarea anuală a „marei zi de ispăşire” aşa cum este încă păzită astăzi de Evreii ortodocşi; aceste rînduri au apărut în ziarul „Creştinul Ebreu”:

((C575)) „Yom Kippur sau ziua cea mare a ispăşirii era o zi solemnă pentru tatăl meu, căci el postea, se ruga şi îşi chinuia trupul în această zi sfinţită; pe lîngă aceasta, el petrecea noaptea întreagă în sinagogă rugîndu-se şi închinîndu-se. In acea zi, am văzut adesea pe părinţii mei adînc mişcaţi şi plîngînd cînd înşirau (enumerau) jertfele cerute de Dumnezeu pentru păcatele săvîrşite cu voie şi fără voie. Adesea vărsam lacrimi de compătimire cînd mă alăturam lor, cînd se biciau că astăzi nu mai au nici templu, nici arhiereu, nici altar, nici jertfă. In ajunul acestei zile solemne, tatăl meu, în tovărăşire cu alţi Evrei din comunitate, luau un cocoş şi în timp ce se rosteau anumite rugăciuni, el ridica de trei ori deasupra capului său pasărea vie, repetînd cuvintele următoare: «Fie ca acest animal să mă substituie, el să fie înlocuitorul meu, ispăşirea mea; să moară această pasăre, iar eu să dobîndesc o viaţă fericită». Apoi, îşi aşeza mîinile pe animal cum se făcea odinioară în jertfele tipice şi îndată după aceasta cocoşul era omorît. Astăzi, aceasta este singurul sînge vărsat în Izrael. Sîngele taurilor şi al ţapilor nu mai curge lîngă altarul de aramă.

((C576)) „Tatăl meu făcea tot ce putea pentru a-şi procura un cocoş alb; el se ferea să ia unul roşu crezînd că un cocoş roşu era acoperit de păcate, căci păcatul era roşu după cuvintele lui Isaia: «De vor fi păcatele voastre cum e cîrmîzul, se vor face albe ca zăpada; de vor fi roşii ca purpura, se vor face ca lîna». (Is. 1:18.) Tatăl meu povestea că, după rabini şi Talmud, cocoşul alb nu este milipsit de păcate, el poate deci purta păcatele Evreilor; dacă, din contră, cocoşul e roşu, el e acoperit de păcate şi deci n-ar putea purta nelegiuirile lor.

((C577)) „De ce se serveau Evreii de un cocoş şi nu de un alt animal? Pentrucă omul, în limba ebraică, se numeşte gever. Evreii zic atunci: dacă gever (omul) a păcătuit, tot gever (omul) trebuie să sufere osînda păcatului. Şi fiindcă pedeapsa (moartea) e mai grea decît ar putea suporta Evreii, rabinii au înlocuit viaţa omenească cu un cocoş care, în dialectul chaldeean, se numeşte tot gever şi astfel pretind că dreptatea divină este satisfăcută, deoarece gever (omul) a păcătuit, gever (cocoşul) trebuie să fie jertfit.

((C578)) „Această deşartă parodie este totuşi o dovadă remarcabilă a faptului că astăzi, printre Evrei (dintre cari mulţi tăgăduiesc necesitatea unei ispăşiri) mulţimea naţiunii are încă sentimentul necesităţii absolute a unei jertfe pentru păcate, şi că fără o ispăşire, căinţa singură n-ar putea ajuta cu nimic la mîntuire. Dacă în loc de a ceti poveştile rabinilor, Evreii ar studia Biblia, ei ar vedea că Domnul Isus, adevăratul Messia, a împlinit în propria sa persoană sfinţită adevărata ispăşire pentru păcate pe care Evreii, în ignoranţa lor, cred că o împlinesc prin jertfirea unui cocoş. Gever (omul) a păcătuit, şi tot gever (omul), da, omul Christos Isus şi-a dat sufletul ca jertfă pentru păcat.--Is. 53:10”.

Evreilor mai intai

((C579)) Astfel deci, potrivit Cuvîn-t tului divin, vedem că Izrael, cu excepţia cîtorva credincioşi, va fi orbit de lege. (Rom. 11:8-10.) Această profeţie se împlini în mod natural şi tot în mod natural favorurile şi condiţiunile din epoca milenară vor binecuvînta pe mulţi dintre ei mai repede decît pe alţii; şi acest rezultat se va datora unor cauze logice.

((C580)) Favorurile vor veni deci asupra Evreilor mai întîi fiindcă aceasta li s-a garantat prin făgăduinţele divine, după cum tot lor li s-a oferit mai întîi favorurile dispensaţiei evanghelice. Se va întîmpla deci după cum profeţise Simeon: „Copilul acesta este rînduit spre căderea şi ridicarea multora în Izrael”. (Luca 2:33.) Timpul ridicării acestei naţiuni, atît de mult timp decăzută din favorurile divine, este acum aproape.

((C581)) Cu toate acestea, să ne păzim de o greşeală prea obişnuită care constă din a lua literal cuvintele următoare: „După aceea, mă voi întoarce, şi voi ridica din nou cortul (casa) lui David din prăbuşirea lui, îi voi zidi dărîmăturile, şi-l voi înălţa din nou”. „Şi Domnul Dumnezeu îi va da scaunul de domnie (tronul) al tatălui său David”. „Robul meu David va fi împărat peste ei”. (Fapte 15:16; Luca 1:32; Ezec. 37:24.) Este sigur că reîntoarcerea literală a lui Izrael în propria lui ţară se va împlini conform promisiunii, precum şi reconstrucţia Ierusalimului pe ruinele lui. Sîntem totuşi siguri că expresiunile casa şi tronul lui David nu înseamnă reconstrucţia literală cu pietre, lemne etc. Ridicarea casei lui David despre care se vorbeşte aici însemnează restabilirea regalităţii şi a domniei în mîinile unui membru din seminţia lui David. Isus Christos este vlăstarul făgăduit din casa lui David şi moştenitorul tronului său; de aceea cînd autoritatea sa începe a se stabili, atunci începe şi ridicarea, stabilirea definitivă a casei lui Izrael sau cortul lui David, care fu răsturnat, rămînînd în ţărînă timp de secoli. Intr-un chip asemănător, „tronul lui David” pe care trebuie să se aşeze Messia nu este tronul literal din lemn, aur şi fildeş pe care şedea David, ci majiestatea, puterea şi autoritatea legate de funcţiuninile regelui. Această autoritate, această sarcină, acest tron ocupat cîţiva ani de David trebuie să fie acum stabilit în proporţii mult mai mari de către Unsul lui Iehova, Domnul nostru Isus.--Ezech. 21:24-27; Luca 1:32,33.

((C582)) Ce autoritate poseda şi exercita deci David? Autoritatea lui Iehova, căci David „a şezut pe tronul lui Iehova” (1 Cron. 29:23); aceeaşi autoritate va susţine şi pe Christos în timpul domniei sale milenare. Acest fapt bineînţeles, este evident că David şi tronul său sau autoritatea divină care-l aşeza în sînul naţiunii lui Izrael, nu erau la urma urmei decît figuri tipice ale lui Christos şi ale împărăţiei sale. Cinstea de care se va bucura David, dacă o va merita, va consta simplaminte din a fi unul dintre „domnitorii” cărora Emanuel le va încredinţa departamentul pămîntesc al împărăţiei sale.--Ps.45:17.

((C583)) Numele lui David ca şi împărăţia sa erau tipuri; David înseamnă preaiubit, iar Rege peste tot pămîntul va fi Fiul prea-iubit al lui Dumnezeu şi nu tipul care este prea-iubitul David de altădată. Trebuie de asemeni să se facă o distincţie netă între noul Ierusalim, cetatea cerească şi spirituală ale cărei temelii sînt cei doisprezece apostoli, şi Ierusalimul care va fi reconstruit pe vechile sale ruine. Restabilirea Ierusalimului de altădată, conform făgăduinţei, însemnează nu numai reconstruirea edificiilor etc., ci mai ales reorganizarea guvernămîntului lui Izrael; căci, în profeţii, o cetate este totdeauna simbolul unui guvernămînt. De aceea reconstruirea literală a Ierusalimului cuprinde deci în sine reorganizarea naţională a lui Izrael pe baze asemănătoare acelora ce posedau odinioară cînd el era poporul asupra căruia Unsul lui Iehova îşi exercita autoritatea. Noul Ierusalim, din contră, reprezintă Biserica evanghelică în gloria şi puterea împărăţiei; el este spiritual, nevăzut oamenilor şi totuşi atotputernic. Cînd el va coborî pe pămînt (Apoc. 21:2), atunci se va împlini rugăciunea Domnului: „Vie împărăţia ta”. Venirea ei va fi treptată şi nu deodată; această rugăciune se realizează acum; împărăţia se stabileşte pe nesimţite şi vedem deja primele etape ale ridicării Ierusalimului de odinioară; mai tîrziu va avea loc împlinirea integrală a rugăciunii Domnului nostru care mai spune că voia lui Dumnezeu se va face pe pămînt ca în cer. Cuvintele „Ierusalimul cel nou” şi „cerurile noi” au acelaşi înţeles, şi arată noua putere spirituală domnind.

((C584)) Conform profeţiilor examinate mai înainte, anul 1878 este data la care „îndoitul” timp de aşteptare a regelui Iudeilor s-a împlinit şi, din acel moment, trebuia să înceapă să revină favoarea lor şi orbirea lor să dispară. Era timpul cu începere de la care trebuia să se spună: „Vorbiţi la inima Ierusalimului şi strigaţi către dînsul, că timpul oştirei lui (timpul său de aşteptare, «îndoitul» său) s-a împlinit, că iertatu-s-a păcatul său; căci a luat din mîna lui Iehova îndoit pentru toate păcatele sale”.--Is. 40:1,2--Niţ.

((C585)) Intr-adevăr, din acel moment, avem indicii caracteristice desprereîntoarcerea treptată a favoarei la acest popor--o mişcare pentru a-i replanta în ţara lor, pentru a-i restabili ca mare naţiune, potrivit numeroaselor făgăduinţe ale lui Dumnezeu: „Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeul lui Izrael: Cum deosebeşti tu aceste smochine bune, aşa voi deosebi eu, ca să le dau îndurare, pe prinşii de război şi lui Iuda, pe cari i-am trimes din locul acesta în ţara Chaldeilor (în Babilon--simbolul naţiunilor aşa zise creştine (vezi vers. 9); căci de la lepădarea lui Izrael, Evreii au fost împrăştiaţi printre toate naţiunile pretinsei Creştinătăţi). Îi voi privi cu un ochi binevoitor (pentru disciplinarea şi pedepsirea lor, în realitate un lucru folositor pentru ei), şi-i voi aduce înapoi în ţara aceasta; îi voi aşeza şi nu-i voi mai nimici, îi voi sădi şi nu-i voi mai smulge (această făgăduinţă nu e în legătură cu reîntoarcerea din captivitate a Babilonului literal deoarece, după aceea reîntoarcere, ei au fost iarăşi nimiciţi şi smulşi din ţara lor). Le voi da o inimă ca să înţeleagă că eu sînt Domnul. Ei vor fi poporul meu, iar eu voi fi Domnezeu lor, dacă se vor întoarce la mine cu toată inima lor”.--Ier. 24:5-7.

((C586)) „Aşa vorbeşte Domnul: Iată aduc înapoi pe prinşii de război ai corturilor lui Iacob, şi mi-e milă de locaşurile lui; cetatea (Ierusalimul) va fi zidită iarăşi . . . Fiii lui vor fi ca altădată, adunarea lui va rămînea înaintea mea, şi voi pedepsi pe toţi asupritorii lui. Căpetenia lui va fi din mijlocul lui, si stăpînitorul lui va ieşi din mijlocul lui. Iată îi aduc înapoi din ţara de la miazănoapte (din Rusia unde se găsesc aproape două treimi din Evreii care trăiesc astăzi), îi adun de la marginile pămîntului . . . O mare mulţime se întoarce înapoi aici. Ei vin plîngînd, şi îi duc în miglocul rugăciunilor lor . . . Ascultaţi cuvîntul Domnului, neamuri, şi vestiţi-i în ostroave depărtate! Spuneţi: Cel ce a risipit pe Izrael îl va aduna, şi-l va păzi cum îşi păzeşte păstorul turma. Căci Dumnul răscumpără pe Iacob, şi-l izbăveşte din mîna unuia mai tare decît el. Ei vor veni, şi vor chiui de bucurie pe înălţimile Sionului; vor alerga la bunătăţile Domnului, la grîu, la must, la untdelemn, la oi şi boi; sufletul lor va fi ca o grădină bine udată, şi nu vor mai tînji (nu vor mai suferi)”.--Ier. 30:18,20,21; 31:8-12.

((C587)) Marele Mîntuitor, lepădat odini oară de ei, va restabili şi va regenera nu numai generaţiunile în viaţă ale lui Izrael, dar şi cei morţi vor fi restabiliţi, căci: „Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeu: Iată, vă voi deschide mormintele, vă voi scoate din mormintele voastre, poporul meu, şi vă voi aduce iarăşi în ţara lui Izrael. Şi veţi şti că eu sînt Domnul, cînd vă voi deschide mormintele, şi vă voi scoate din mormintele voastre, poporul meu! Voi pune duhul meu în voi, şi veţi trăi; vă voi aşeza iarăşi în ţara voastră, şi veţi şti că eu, Domnul, am vorbit şi am şi făcut, zice Domnul”.--Ezec. 37:12-14; 16:53-55.

((C588)) Este evident că aceste făgăduinţe nu se vor împlini într-o zi de douăzeci şi patru de ore, ci în timpul zilei milenare complete. Aceste făgăduinţe începură a se realiza într-adevăr în 1878, graţie anumitor clauze favorabile Evreilor adoptate de Congresul Internaţional de la Berlin. Astăzi, Evreii se bucură în ţara strămoşilor lor de mai mari privilegii decît în secolii trecuţi. Ei nu mai sînt consideraţi drept „cîini” de către Turcii obraznici.

((C589)) In general nu se dă prea mare importanţă faptului că Anglia exercită deja un oarecare protectorat asupra Palestinei şi asupra unor provincii din Turcia asiatică. Ea are mai multe motive pentru a ţine la existenţa imperiului turc: (1) pentru că marii financiari engleji deţin o cantitate considerabilă din valorile turceşti; (2) pentru că este clar că o împărţire a Turciei ar mări teritoriul vecinelor ei, le-ar face mai puternice şi le-ar da un acces mai liber la Mediterană, ceea ce ar schimba condiţiunile de echilibru în detrimentul Angliei; (3) şi în fine, pentru că Anglia ştie prea bine că în ziua cînd Turcia n-ar mai exista, influenţa Rusiei ar creşte peste măsură de mult în Asia meridională şi că astfel ar putea absorbi, într-un timp destul de scurt, imperiul Indiilor peste care regina Angliei este împărăteasă şi de unde Anglia scoate venituri enorme prin comerţul său. Acestea sînt motivele pentru cari partidul conservator şi regal din Anglia sprijinea cu căldură Turcia. Cînd în 1878 Rusia era cît pe aici să intre în Constantinopol, Anglia interveni şi trimise o flotă de război în portul acestui oraş. La conferinţa din Berlin una din personalităţile cele mai eminente era un Evreu, lordul Beaconsfield, atunci prim-ministru al Angliei, care puse capat, acestui război la 13 iunie 1878. S-a hotărît atunci ca existenţa natională a Turciei să fie menţinută, însă s-au specificat totuşi provinciile turceşti cari, în caz de desmembrare finală, să revină marilor puteri europene. Tot în acel moment Turcia acorda o mai mare libertate religioasă în toate provinciile sale, iar Anglia, printr-un tratat secret cu Turcia, deveni protectoarea provinciilor asiatice. Iată ce spune istoricianul Justin McCarthy:

((C590)) „Guvernul britanic consimţi să garanteze Turciei posesiunile sale din Asia contra oricărei invazii . . . Anglia se angaja în mod formal să apere Turcia împotriva oricărui atac sau oricărei invazii; şi numai în acest scop ocupă ea insula Cipru pentru ca să aibă o situaţie politică care să-i permită să execute mai repede planurile sale”.

((C591)) Astfel, Palestina, ca provincie asiatică, este astăzi sub protectoratul britanic prin faptul că guvernul turc prea neglijase să asigure protecţia Evreilor. Această deschidere providenţială a Palestinei, pentru Evrei, fu imediat urmată de noi persecuţiuni în „ţara de la miazănoapte”--în Rusia şi în România, aceste persecuţiuni provocară o oarecare emigraţie evreească spre Palestina. Rezultatul acestor diferite evenimente fu înapoierea în Palestina, şi mai ales în Ierusalim, a numeroşi Evrei ortodocşi. Iar acum, la Ierusalim, numărul Evreilor este mai mare decît al tuturor celorlalte naţionalităţi, luate la un loc, în timp ce de-a lungul secolilor trecuţi ei nu erau acolo decît o mică minoritate.

((C592)) Iată un extras din „New York Herald” care comenta chestiunea Orientului aşa cum rezultă ea din faptul ocupaţiunii de către Engleji a insulei Cipru şi a Egiptului:

((C593)) „Trăim într-o epocă rapidă; chiar istoria se desfăşoară în mare viteză. Altădată, războaiele era interminabile, civilizaţia înainta încet, comunicaţiile între naţiuni erau încete, comerţul puţin activ. Astăzi, invenţiile realizate într-o ţară sînt repede cunoscute pînă departe, şi fiecare se poate folosi de ele. In politică mai ales, spiritul gracei este cunoscut de toţi. Altădată trebuie să treacă cîteva generaţiuni pînă să se execute planurile oamentilor de Stat; în zilele noastre, planurile cele mai îndrăzneţe sînt efectuate chiar sub ochii acelora cari le-au conceput şi harta unui continent este schimbată într-o săptămînă. Evenimentele se scurg în mod rapid. Aceasta se constată într-un mod izbitor în acea faimoasă chestiune a Orientului atît de pasionantă . . . Pe teatrul conflictului atîtor interese diverse, se află Palestina atît de scumpă Evreilor creştinilor şi mohamedanilor. Oamenii de Stat declară că această ţară este cheia întregei situaţii internaţionale căci ei cunosc avantajele materiale enorme ce fiecare naţiune ar putea scoate din posesiunea Palestinei, a cărei fertilitate este minunată şi situaţia comercială unică. Palestina este întra-devăr legătura de unire între Europa şi Asia, de aceea toate puterile doresc posesiunea ei. Istoricianul spune de altminteri că primul epizod relatat de istoria internaţională este invazia Palestinei şi, din acel moment pînă în zilele noastre, Palestina a rămas centrul intereselor lumii întregi. Viitorul acestei ţări este foarte mare. Omul religios oricare ar fi credinţa sa, nu găseşte destule cuvinte pentru a exprima interesul ce-l poartă aceleia care se numeşte Pămîntul sfînt; pentru el fiecare piatră este o epopee, fiecare copac un poem. Negustorul iscusit înţelege toată importanţa comercială a acestei ţări, căci în ziua cînd reţeaua căilor ferate asiatice va fi fost stabilită, ceea ce se va întîmpla de îndată ce un guvern stabil va fi instalat, situaţia geografică a Palestinei va face din acest Stat punctul de convergenţă (întîlnire) a marilor linii de căi ferate, aducînd produsele din Asia în Europa şi în America şi vice versa. Intr-adevăr, comerţul a trei continente ajungea în această ţară pe vremea lui Solomon, şi tot aşa va fi iarăşi în viitor. Nimic nu va putea distruge speranţele negustorului, cu toate că realizarea acestui program pare a fi încă departe. Dar să ne amintim de creşterea rapidă a oraşului Chicago sau San Francisco, şi cum deşerturile din Vestul american au fost repede schimbate din State populate, şi să aşteptăm, căci în epoca noastră, evenimentele se succed cu repeziciune.

((C594)) „Cu toate acestea, în momentul cînd marile puteri creştine întind o mînă lacomă şi înarmată pentru a inşfăca această bucăţică rîvnită şi ispititoare, în momentul cînd Turcia muribundă lasă să-i scape din mîini puterea, o figură istorică înaintează pe primul plan şi declară: «Această ţară îmi aparţine!» Şi, privind pe acest interlocutor (vorbitor), recunoaşte, în el pe Evreul, pe copilul patriarhului Avraam care trăia în Palestina cînd această ţară fu invadată pentru prima oară şi care ar fi fost întra-adevăr fericit să fie astăzi prezent spre a primi această ţară care-i aparţine, în momentul cînd mulţi se ceartă pentru posesiunea ei, treizeci şi şase de secoli mai tîrziu.

((C595)) „Ce minunată coincidenţă! Dar nu o nicidecum o coincidenţă, răspunde Evreul, ci este destinul meu. Să examinăm pe scurt situaţia Evreilor în legătură cu destinele Palestinei. Naţiunile se nasc din anumite concepţii. Concepţia unităţii germanice aduse fondarea imperiului actual. Concepţia Italiei iredente, sau neeliberate, dădu naştere la noua Italie de astăzi. Grecia modernă avu o formaţie asemănătoare. Creştinii înţeleg acum în ce chip năzuinţele Evreilor, atît de scumpe inimii lor, vor putea fi realizate. Ei admit în întregime că Palestina aparţine Evreilor, cari de altminteri au toate însuşirile necesare pentru a face să prospereze această regiune fertilă. Trecerea în stăpînirea Evreilor a acestei ţări va pune capăt temerilor puterilor invidioase; şi aceasta nu va fi decît un act de dreptate şi o reparaţiune pentru grozavele nedraptăţi săvîrşite contra Evreului, martirul istoriei.

((C596)) „Cît despre Evrei, este inutil a spune cît de nerăbdători sînt să vadă această restabilire. In fiecare an, în ziua a noua a lunei Ab, ei postesc spre aducere aminte de nimicirea templului lor şi de nenorobirile naţionale ce s-au abătut asupra lor. Nicio dimineaţă, nicio seară nu trece fără ca ei să se roage: «Adună-ne din cele patru margini ale pămîntului». «Aşează iarăşi poporul nostru ca altădată». «Rămîi, Iehova, în mijlocul Ierusalimului». Această rugăciune se rosteşte în fiecare oraş, sau sat unde se află un Evreu--adică în lumea întreagă. O asemenea statornicie este minunată; şi astăzi încă Evreii spaniolii împrăştiaţi în toate ţările, chiar în Statele Unite, presărează puţină ţărînă din Palestina sau din Pămîntul sfînt peste ochii morţilor lor, ceea ce este o dovadă mişcătoare a drogostei lor pentru această ţară sfîntă.

((C597)) „Cînd calea ferată va ajunge la Ierusalim, va veni Messia, zic ei, făcînd aluzie la Isaia 66:20. In acest pasaj, profetul are o viziune despre reîntoarcerea exilaţilor lui Izrael în ţară, care se va face prin toate mijloacele de locomoţiune posibile, inclusiv acela arătat prin cuvîntul evreesc Kirkaroth. Uneori acest cuvînt a fost tradus prin dromaderi (cămile cu două cocoaşi) sau prin animale rapide: aceste traduceri sînt necorecte. Cîţiva filologi, derivînd cuvîntul Kirkaroth din Kar care înseamnă cuptor mare aprins şi din Karkar care înseamnă a se mişca, afirmă că profetul a căutat să exprime printr-un cuvînt potrivit ceea ce văzuse în viziunea sa, adică un tren mişcîndu-se cu repeziciune. Cînd Nicolae va domni, mîntuirea lui Izrael va fi învederată, zic Evrei referindu-se la Isaia 63:4, text pe care ebraiştii se sprijină pentru a interpreta cuvîntul evreesc reshe-teboth. După ei, «orice Evrei va auzi şi va vedea căderea lui Nicolae, împăratul Moscovei (Rusiei), fiindcă copiii lui Iuda au fost apăsaţi. După căderea noastră completă, va veni adevărata noastră mîntuire şi copiii lui Iuda vor primi curînd vestea cea bună prin profetul Thischbite (Ilie).» Toate aceste indicaţiuni, ca şi altele asemănătoare, sînt importante, căci ele arată gîndurile cari frămîntă pe Izrael”.

((C598)) Sîntem foarte surprinşi văzînd cum adesea oameni din lume sînt aproape de adevăr fără ca să-l cunoască, de exemplu expresiunea ziaristului, deja citată, că Avraam ar fi „fericit să fie prezent pentru a primi acum”, ţara făgăduinţei care-i aparţine, lui şi seminţiei sale, primind-o astfel treizeci şi şase de secoli după moartea sa, ceea ce s-ar putea lua drept o imaginaţie poetică; totuşi nu este aşa. Scripturile declară că aceste sînt fapte actuale. Am văzut deja (Vol. 1, cap. 14) că Avraam, Isaac, Iacob, Daniel şi toţi sfinţii profeţi vor fi „făcuţi desăvîrşiţi”, sculaţi din moarte la perfecţiunea omenească, după glorificarea Bisericii evanghelice (Evrei 11:40 şi Ps. 45:17); ei vor fi reprezentanţii vizibili şi pămînteşti ai lui Christos, Regele spiritual şi invizibil. Tara făgăduinţei fu dată în stăpînire veşnică lui Avraam şi seminţiei sale. Avraam trebuie deci să primească această ţară în viitor, căci pînă în prezent el n-a stăpînit cu adevărat „nici măcar o palmă de loc”.--Fapte 7:5.

((C599)) Iată un extras dintr-o scrisoare publicată într-un ziar din Chicago. Ea ne arată progresele treptate a restabilirii în Palestina şi pregătirea binecuvîntărilor divine rezervate acestei ţări şi acestui popor:

Ierusalim, la 23 Novembrie 1887

((C600)) Sînt fericit să vorbesc despre lucrurile minunate ai căror martori sîntem de şase ani de cînd trăim aici. Cînd am sosit numărăm patrusprezece adulţi şi cinci copii. Suindu-ne de la Iafa la Ierusalim, am fost profund impresionaţi de pustiirea ţării. Nicio urmă de verdeaţă nu se vedea în nicio parte. Măslinii să viile erau complet acoperite de praful cenuşiu al unei veri călduroase şi uscate sub care nici nu se putea închipui că ar exista ceva verdeaţă. Tot pămîntul părea secătuit pînă în măruntaele lui. De atunci, însă, din contră nu l-am mai văzut în această stare. In fiecare an el apare mai verde şi acum multe din aceste delureţe altădată sterpe sînt acoperite cu vii şi cu măslini cari le schimbă cu totul înfăţişarea.

((C601)) Care este cauza acestei schimbări? Oare Dumnezeu n-a promis că după ce va fi îngăduit răului să domnească în această ţară, el va aduce asupra ei mai tîrziu mare binecuvîntări? Şi acestea au început în mod evident, căci astăzi plouă mult mai des decît în secolii trecuţi. Domnezeu trimite ploi îmbelşugate şi rouă mănoasă în această ţară care nu primea mai de loc. El trimite nori în timpul verii, ceea ce era cu totul necunoscut în urmă cu douăzeci de ani. Aceasta potoleşte arşiţa zilei şi uscă mai puţin solul. In urmă cu cinci ani, în Iulie şi August, luni în care altădată nu ploua de loc, a plouat timp de trei ore la Iafa şi şaisprezece ore la Damasc, cum şi în împrejurimi, aşa încît ziarele comentară chestiunea şi văzură în aceasta o dovadă a unei schimbări de climă în Palestina. Cînd am sosit aici, puţin numeroşi erau Evreii cari se întorceau în ţara lor, dar persecuţiunile din Rusia, din Germania şi din alte ţări îi izgoniră din acele locuri şi cu toate edictele Sultanului, ei începură să intre iarăşi în Palestina. Ei cumpărară pămînt, sădiră, construiră şi acaparară comerţul oraşului, de aceea astăzi sînt cîteva mii de Evrei mai mulţi decît la sosirea noastră.

((C602)) Acum, Ierusalimul, în ceea ce priveşte comerţul, este în mîinile Evreilor. Evreul nu mai este ca altădată călcat în picioare de musulman. Ei clădesc cu repeziciune un nou oraş, în conformitate cu cele arătate în Ieremia 31:38-40; 32:43,44, încet chiar Turcii cari sînt la putere observă această schimbare şi zic unii către alţii: „Dacă Dumnezeu vrea aşa, ce putem noi face?” Noi înşine ce putem spune despre toate acestea decît că, în zilele noastre Dumnezeu împlineşte cu repeziciune cuvîntul său precum şi legămîntul pe care l-a încheiat cu Avraam. Iar noi sîntem martori ai acestor lucruri.

((C603)) Astfel, deci, cu toată apăsarea şi tirania cari au copleşit pe Evrei, mulţi dintre ei, în aceşti din urmă ani, s-au îmbogăţit şi ridicat la onoruri mult mai pre sus de vecinii lor, Neamurile. Prin urmare, dispunînd de asemenea mijloace şi de asemenea influenţe, ei le-au putut pune adesea în slujba neamului evresc pentru a-l ridica; eforturi constante şi bine dirijate eu împlinit lucruri mari în acest domeniu. Astăzi, atenţiunea Evreilor şi a intelectualilor este îndreptată asupra afacerilor poporului evreu dintre Neamuri.

((C604)) Este sigur că, după principalele ziare evreeşti, mii dintre ei îşi îndreaptă privirile spre ţara făgăduinţei. Se poate constata aceasta din sforţările enorme ce le fac acum în domeniul colonizării Palestinei şi din ajutorul ce-l dau acelora cari s-au stabilit acolo. Această schimbare în afacerile lor s-au produs de la 1878, dată la care întersătura evenimentelor a pricinuit o desteptare remarcabilă asupra acestei chestiuni; acest fapt prin el însuşi este un semn grătitor al timpurilor. „Lumea Evreească” din 20 August 1886, scria:

((C605)) „In norii cari au întunecat atîta vreme Pămîntul sfînt se fac luminişuri Viitorul acestui loc nefericit, învăluit în neguri de nepătruns timp de veacuri, începe să se lumineze, şi zarele luminoase ale unei stări de lucruri mai bune se văd acum limpede de fiecare . . . Două instituţii sînt menite să joace un rol esenţial în ameliorarea condiţiunilor Evreilor din Palestina: Acoala de agricultură din Iafa şi Institutul Lionel de Rotschild, de lîngă Ierusalim. Putem încă adăuga o a treia instituţie utilă, fondul testamentar Montefiore care a creeat şi susţinut mai multe societăţi imobiliare cari procură locuinţe ieftine şi sănătoase Evreilor, ceea ce a provocat o mare activitate şi a redus considerabil starea de mizerie şi greutăţile vieţii domestice (casnice) în cetatea sfîntă . . . Astăzi putem constata că viitorul Evreilor în Palestina nu mai este întristător. De o parte, forţe considerabile sînt la lucru pentru a îmbunătăţi condiţiunile fraţilor noştri după un plan foarte înţelept şi ingenios organizat, executat acum cu perseverenţă; de altă parte, locuitorii acestei ţări sînt obosiţi de inactivitatea şi de mizeria lor. Ei manifestă o dorinţă crescîndă de a se folosi de toate sforţările făcute pentru a le veni într-ajutor. O asemenea stare de lucruri va avea consecinţe fericite şi fiecare Evreu se va bucura de aceasta”.

((C606)) Un alt număr din acelaşi ziar se ocupă de viitorul Palestinei, şi articolul se termina în aceste cuvinte:

((C607)) „Ultima sosire în Palestina de elemente cultivatoare şi rurale, aşezate în coloniile organizate graţie fondurilor Montefiore, Hirsch şi Rotschild, va da posibilitate a se obţine mîna de lucru gata să transforme ţara potrivit făgăduinţei, că pustiul va înflori ca trandafirul. (Is. 35:1,2.) Numai aceste elemente muncitoare, aceste inimi pline de avînt vor putea scoate Pămîntul sfînt din lunga-i noapte de moarte naţională şi vor aduce vieaţă şi lumină în căminul naţional al Evreilor”.

((C608)) Un alt ziar „Mesagerul Evreu”, scria:

((C609)) „In timp ce oamenii sînt absorbiţi de grimile lor mărunte, mişcaţi alternativ de speranţe şi de temeri, marele şi măreţul curs al evenimentelor înaintează spre împlinirea irezistibilă a unei legi implacabile care controlează toată acţiunea omenească. Ici şi colo se mai aude cîte un glas singuratic încercînd parcă să ţină pe loc această mişcare şi să oprească lucrarea Celui Etern, dar aceasta este ca şi cînd ar încerca să oprească legile care guvernează universul. Neamurile omeneşti au un destin fixat mai dinainte pe care ele trebuie să-l urmeze aşa precum stelele scînteiază pe bolta cerului. Neamul lui Izrael este printre ele o stea strălucitoare de mărimea întîia. In toate peregrinările lui, el a rămas credincios în drumul pe care mergea. Misiunea lui a fost prevăzută şi profeţită. Restabilirea lui definitivă în Pămîntul sfînt a fost hotărîtă. Această profeţie se împlineşte, o dovedesc Semnele timpului. Implinire ei e însă atît de lină şi cu întreruperi în timp încît nu poate fi observată decît numai de cei ce veghează asupra desfăşurării evenimentelor.

((C610)) Pentru poporul Evreu, stăpînirea pămîntului Palestinei este o necesitate politică. Stabilirea acestei naţiuni în Pămîntul sfînt înseamnă odată mai mult ridicarea la cel mai înalt grad a întreg Izraelului care devine astfel o naţiune printre toate naţiunile pămîntului. Ea dă Evreilor puterea politică şi drepturile suverane care-i asigură protecţia sa; el redevine cetăţean al ţării sale, ceea ce-i oferă un paşaport pentru toate ţările pămîntului . . . Aceasta poate părea impracticabil pentru cel care, în cabinetul său de lucru, este absorbit de vrafurile sale de cărţi, comerciantului în magazinul său ocupat cu calcularea profiturilor şi pierderilor, omului de lume preocupat de plăcerile sale. Din contră, orice individ care are cîteva noţiuni serioase despre marile chestiuni politice înţelege aceasta cu o claritate desăvîrşită.

((C611)) Cînd autonomia lor politică va fi un fapt împlinit, Evreii împrăştiaţi în lumea întreagă nu se vor întoarce în totalitatea lor în Palestina; ei sînt cam 300.000 în Asia, 400.000 în Africa şi 5.000.000 în Europa. Numai din acestea din urmă îşi va trage Palestina seva vitală a restabilirii sale. Evreul născut în America va rămînea foarte probabil un American şi dacă se va îndrepta vreodată spre Pămîntul sfînt, el va merge acolo numai din plăcere sau ca turist ca să admire o ţară atît de vestită care fu leagănul neamului său eroic.

((C612)) Geograficeşte vorbind, Palestina pare prea mică spre a putea exercita o mare influenţă ca putere politică, intelectuală sau morală în lume. La aceasta noi răspundem că altădată mica Grecie era o putere de rangul întîi şi că astăzi micile insule britanice formează o mare putere mondială, cu toate că din punct de vedere geografic ele nu sînt prea mari. Nu întinderea teritoriului face ca o naţiune să fie puternică şi măreaţă, ci puterea intelectuală şi morală, precum şi orgoliul naţional şi patriotismul ei. Tot aşa, renumele şi pretigiul de care se va bucura Izrael printre naţiuni se vor datora puterii sale intelectuale şi morale, iar nu întinderii teritoriului său”.

((C613)) Ziarul „Cronica Evreească” zice:

((C614)) „Mişcarea actuală este irezistibilă. Noi nu putem sta cu braţele încrucişate şi să ne uităm la acest nou exod. Timp de aproape două mii de ani, noi, Evreii, am crezut că suferinţele noastre se vor sfîrşi în ziua cînd vom fi din nou stăpîni pe ţara părinţilor noştri. Oare această încredere are să se spulbere tocmai în momentul cînd speranţa noastră pare să se realizeze? Credem noi, poate, că această reîntoarcere se va face prin mijloace misterioare, fără contribuţia şi colaborarea fiinţelor omeneşti? Dumnezeu îşi îndeplineşte voinţa sa prin cea a oamenilor; şi împlinirea profeţilor se va face după toată probabilitatea prin voinţa şi energia oamenilor. Aceste consideraţiuni pot să pară prea abstracte şi prea înalte pentru a avea vreo legătură cu planul de execuţie practică în vederea colonizării Evreilor în Palestina. Dar evenimentele mari s-au pregătit totdeauna prin începuturi mici ca acestea. Reîntoarcerea unui număr mic de Evrei credincioşi în Pămîntul sfînt nu va putea să nu demonstreze posibilitatea realizării uşoare a unei reîntoarceri mai generale pe deplin justificată de istorie şi de năzuinţele poporului Evreu care sînt concentrate asupra acestui ţel”.

((C615)) In afară de Evrei, şi alte personaliţăţi eminente din lume văd şi comentează viitorul şi măreaţa ridicare a lui Izrael; iată cum se exprimă „Presbiterianul Central”:

((C616)) „In loc de a muri, poporul evreu dă dovadă de o vitalitate mereu crescîndă. Evreii nu pot fi nimiciţi, nici absorbiţi. Ei umblă din ţară în ţară şi pretutindeni ei devin stăpînii finanţei. Ei acaparează pămîntul în Germania şi în Ungaria; devin bogaţi în Rusia. Ei sînt cei mai mari bancheri la Londra şi la Paris; ei au centralizat în mîinile lor comerţul european. In aceşti zece ani din urmă, Rotschild-zii au împrumutat două miliarde şi jumătate de franci Angliei, Austriei, Prusiei, Franţei, Rusiei şi Braziliei”.

((C617)) Iată ce spunea de curînd o personalitate engleză, lordul Shaftesbury:

((C618)) „Evreii, acest popor minunat care a apărut astăzi pe scenă, a început să fie invidiat. Un semn indiscutabil al vremii este că pretutindeni unde există Evrei, ei sînt ori cei mai persecutaţi, ori personalităţile cele mai eminente în diferitele ramuri de activitate. S-a pus întrebarea unui mare personagiu din Berlin: «De ce în acest oraş şi în toată Germania există o mişcare antisemită atît de accentuată?» Pentrucă, răspunse el: «Dacă Evreii se ocupă de comerţ, ei devin primii comercianţi; dacă intră în finanţe, ei devin primii bancheri; dacă îmbrăţişează dreptul ei devin primii avocaţi, iar în literatură ne întrec pe toţi, oricare ar fi cariera ce şi-o aleg, ei iau locul Neamurile şi vă pot asigura, stimate Domnule, că noi nu sîntem dispuşi a suporta o asemenea stare de lucruri.»

((C619)) „Dispreţul şi persecuţiunile la care este expus Evreul în Rusia şi în Polonia nu are nicio legătură cu credinţele sale sau cu naţionalitatea sa; Ruşii ar persecuta la fel pe oricare alt popor care ar ocupa o situaţie asemănătoare; ele sînt consecinţa invidiei şi a faptului că Evreul deţine o mare întindere de pămînt în Rusia. Evreii sînt creditorii celei mai mari părţi a ţăranilor ruşi şi a negustorilor ţării. De aceea poporul rus se foloseşte de orice prilej pentru a maltrata şi a jefui pe Evrei. Omorîndu-i şi distrugîndu-le titlurile. Ruşii se scapă astfel de documente care-i leagă în faţa legii. Atît timp cît Evreii vor pune mîna pe pămînturile lor, Ruşii se vor ridica împotrivă-le.”

((C620)) Iată un extras dintr-o scrisoare publicată într-un ziar englez şi semnată de Carol Reade, autor bine cunoscut în cercurile literare, şi care se converti la Christos în urmă cu cîţiva ani:

((C621)) „Poporul Evreu, astăzi atît de dezmoştenit, va intra iarăşi în cele din urmă în stăpînirea vechiului său teritoriu care se păstrează pentru el într-un mod atît de vădit. Profeţiile dovedesc în chip neîndoios două lucruri: că Evreii trebuie să ajungă iarăşi în stăpînirea Palestinei şi să domnească de la Liban la Eufrat şi că această restabilire a lui Izrael va fi primul dintr-o serie de evenimente menite să amelioreze soarta omenirii întregi, a creaţiunii gemînde. Acest eveniment va avea loc tot atît de sigur ca mîine răsăritul soarelui, totuşi cu singura deosebire că noi ştim la ce oră va răsări soarele, în vreme ce nu cunoaştem ziua cînd Evreii vor intra în stăpînirea Siriei. Dar ar fi neînţelept a conchide că un eveniment al cărui dată nu o cunoaştem aparţine neapărat unui viitor îndepărtat. Omul chibzuit ştie să observe indiciile premergătoare ale acestor evenimente şi va şti să dea ajutor unei desfăşurări imposibil de oprit.

((C622)) „Oare această subită persecuţie a Evreilor în ţara unde sînt cei mai numeroşi nu este un semn premergător şi un avertisment al Providenţei că adevărata lor patrie nu este Tartarul Europei (Rusia)? Din Rusia singură, Palestina va putea fi într-adevăr colonizată, căci în această ţară trăiesc trei milioane de Evrei care tremură pentru vieaţa şi avutul lor. Cînd aceştia vor fi început mişcarea ceilalţi îi vor urma. Istoria este o oglindă înapoia noastră; tot ceea ce Evreii au făcut în trecut vor face din nou; el este un popor de geniu şi geniul nu este limitat de natură, ci de voinţă, de obiceiuri sau de noroc. Oare aceşti oameni au eşuat ei vreodată în întreprinderile lor? Militarii, legislatorii, scriitorii, constructorii, negustorii, agricultorii lor au fost totdeauna primii în toate lucrurile şi, în acest domeniu, istoria se repetă.

((C623)) „Ei vor fi mari în arta păcii şi a războiului şi duşmanii lor se vor risipi în faţa lor cum se spulberă praful de vînt. Dacă ar avea trebuinţă de ajutorul unei alte naţiuni, binecuvîntată va fi aceea care le va oferi sprijinul necesar; în schimb naţiunea care-i va persecuta va primi o pedeapsă exemplară, într-un fel sau altul. Dacă deci ultimele persecuţiuni vor decide pe conducătorii Evreilor din Rusia să colonizeze Palestina, să le oferim gratuit vapoare, marinari, bani şi tot ce se va cere; acest plasament va fi infinit mai bun decît obligaţiunile sau titlurile de rentă din Egipt, din Brazilia sau din Peru”.

((C624)) Un recent proverb evreu spune că Messia va veni cînd drumul de fier va duce la Ierusalim. Aceasta este în perfectă armonie cu înfăţişarea simbolică a drumului de fier, zugrăvită de profetul Naum (2:3-5) şi Isaia (66:20). De sigur proverbul nu şi-a greşit ţinta căci drumul de fier va atinge Ierusalimul „în ziua pregătirii sale” în timpul prezenţei lui Messia. Or, iată ce publica de curînd un ziar:

((C625)) „Galileu avea dreptate, pămîntul se mişcă. Iată că un drum de fier de aproape cincizeci de kilometri lungime, va lega Ierusalimul de Iafa, vechiul său port, unde pe vremuri s-au descărcat cedrii din Liban cari serviră la construirea templului. Un evreu din Ierusalim, cu numele Iosif Nabon, supus turc, a obţinut de la sultan, în acest scop, o concesiune pe o durată de 71 de ani. Costul acestei linii se evaluiază la un milion şi un sfert de franci. Civilizaţia este deci pe punctul de a se întinde la Palestina pentru care secolul al dăuzecilea va începe în ziua cînd prima locomotivă va pufăi la Ierusalim”. (Astăzi, acest drum de fier e terminat.--Red.)

((C626)) Scrisoarea următoare a unui corespondent al ziarului „Pittsburg Dispatch” ne arată progresele realizate în Palestina şi în special la Ierusalim:

Ierusalim, la 12 Iulie 1889.

((C627)) „Abia s-a ridicat opre iştea care interzicea Evreilor să stea mai mult de trei săptămîni consecutive în Pămîntul sfînt, că Evreii au şi alergat acolo cu sutele şi astăzi se găsesc în Ierusalim treizeci de mii, adică trei sferturi din populaţia oraşului. Ei se ocupă cu comerţul şi au acaparat aproape în întregime pe cel al Ierusalimului. Unii dintrei ei cred că ziua restabilirii poporului lor în Palestina a sosit, că profeţiile se împlinesc. Un curios trib din sudul Arabiei pretinde că a primit o revelaţie care-i obligă să părăsească deşertul ţării lor şi să se înapoieze în Palestina. Potrivit unor vechi documente de valoare pe cari le-au adus cu ei şi cari dovedesc originea lor, strămoşii lor ar fi locuit Yemenul (partea de miazăzi-apus a Arabiei, de-a lungul mării Roşii) de mai bine de 2500 de ani. Ei ar fi urmaşii lui Gad şi ar fi părăsit Palestina înainte de Christos cu vreo 700 de ani. Astăzi, acest trib se ocupă cu agricultura aproape de Ierusalim. Persecuţiile Evreilor din Rusia şi din Austria au făcut pe mulţi să se înapoieze în Palestina ca şi un mare număr de Evrei polonezi şi apanioli. Ne mai întîlnind aici greutăţile destinate odinioară să împiedice colonizarea Palestinei de către Evrei, aceştia au devenit din ce în ce mai numeroşi. In urmă cu cincisprezece ani în Ierusalim nu erau decît treizeci şi două de familii de Evrei şi în toată Palestina se găseau numai 3.000. Astăzi sînt vreo 50.000 în Pămîntul sfînt şi trei sferturi din populaţia Ierusalimului sînt Evrei.

((C628)) „Acest curios trib n-are nicio asemănare cu ceilalţi Evrei. Ei se apropie mai mult de vechiul tip iudeu; ei au fost aduşi aici de persecuţiuni şi sînt întreţinuţi aproape în întregime de către diferitele comunităţi evreeşti din lumea întreagă.

((C629)) „Una din marile curiozităţi ale Ierusalimului este zidul plîngerilor, la exteriorul moscheii lui Omar, pe locul unde a fost templul lui Solomon. In fiecare vineri vin aici anumite secte iudaicei şi, cu capul răzimat de zid, ele se tînguiesc asupra ruinelor Ierusalimului şi roagă pe Dumnezeu să dea înapoi ţara poporului ales. Acest obiceiu există din evul-mediu şi este un spectacol dintre cele mai mişcătoare: Se vede aici o alee îngustă înconjurată de locuinţe mizerabile; ea e acoperită cu lespezi de piatră uzate de frecătura picioarelor goale ale miilor de Evrei; ea se întinde de-a lungul unui zid gros şi antic făcut din blocuri mari de marmoră şi înalt cam de cincisprezece metri. Această alee e ocupată de un lung şirag de oameni în caftane lungi, cu bărbi albe şi părul buclat precum şi de femei învelite în basmale; altii sînt tineri. Toţi sînt aplecaţi, se roagă şi plîng; e greu să nu fii uitmit văzînd faţa acestor oameni uneori cuprinsă de spasmuri de emoţie. Fiecare din ei are în mînă o Biblie obraică, obişnuită. Din cînd în cînd, ei intonează un cînten monoton sub conducerea unui bătrîn cu perii albi; acesta din urmă cîntă singur, apoi ceilalţi răspund ca un fel de refren; acest cîntec e psalmodiat într-o limbă ciudată; iată-i cuvintele:

Solo: Din pricina templului în ruine--
Corul: Sîntem în singurătate şi în doliu.
Solo: Din pricina zidurilor distruse--
Corul: Sîntem în singurătate şi în doliu.
Solo: Din pricina măreţiei noastre care nu
mai e--
Corul: Sîntem în singurătate şi în doliu.
Solo: Din pricina mai marilor noştri morţi--
Corul: Sîntem în singurătate şi în doliu.
Solo: Dinpricina preoţilor noştri cari au călcat
legea--
Corul: Sîntem în singurătate şi în doliu.
Solo: Din pricina regilor noştri cari au di
preţuit-o--
Corul: Sîntem în singurătate şi în doliu.

((C630)) „Nu-ţi poţi da seama de efectul acestui cîntec dacă nu l-ai auzit. Femeile şi bătrînii cu lacrămi în ochi sărută pietrele zidului care-i desparte de locul unde era odată templul lui Solomon şi care, astăzi, este încă pentru Evrei partea cea mai sfîntă a pămîntului. Sentimentele sincere şi profunde exprimate de toţi aceşti oameni, credinţa de care dau dovadă în acest loc, săptămînă după săptămînă, an după an--toate acestea lucruri sînt impresionante în cel mai înalt grad; este cu adevărat un spectacol ciudat în cel mai ciudat dintre oraşe.

((C631)) „Sînt opt colonii agricole în diferitele părţi ale Palestinei. Una din aceste şcoli de agricultură, aproape de Iafa, numără peste şapte sute de elevi, iar domeniul are o întindere de 11.200 hectare, şi e situat în cîmpiile Saronului unde au trăit Filistenii; el cuprinde astăzi mii de plantaţii cu vii şi cu măslini. Turcii nu vînd cu bucurie teren Evreilor; totuşi aceştia din urmă se dovedesc a fi atît buni fermieri cît şi oameni de afaceri. Colinele din jurul Ierusalimului dovedesc că Pămîntul sfînt era mult mai bine cultivat de Evrei decît de cuceritorii lor. O mare parte din teren din vecinătatea cetăţii aparţine acum Evreilor sau instituţiunilor lor de binefacere. Directorul şcolilor Rotschild declară că nu de mult instituţia lor a cumpărat horelul din Ierusalim care va fi anexat şcoalei lor. Sir Moise de Montefiore care administrează fondurile lăsate de un bogat Izraelit din Noul-Orleans, a clădit pentru Evrei un mare număr de case bine amenajate, de-a lungul drumului ce duce de la Bethleem la Ierusalim; tot aici există mai multe spitale evreeşti.

((C632)) „Am găsit la Ierusalim şi o mică colonie de ne-Evrei, numărînd cincisprezece persoane şi cari au locuit laolaltă într-o casă foarte confortabilă pe zidurile Ierusalimului spre a fi martori oculari ai reintegrării Evreilor în vechea lor patrie. (Ei nu înţeleg că mai întîi trebuie să se termine alegerea Bisericii.) Aceştia sînt creştini veniţi din diferitele părţi ale Statelor Unite şi în deosebi din Chicago, de aceea se numesc «Americanii».

((C633)) „Este sigur că îmbunătăţiri foarte mari se fac la Ierusalim; cea mai mare parte a drumurilor sînt acum bine pavate şi măsuri de igienă au asanat diferitele cartiere. Oraşul care se întinde în afara zidurilor va fi în curînd tot aşa de mare ca şi oraşul interior propriu zis, iar preţul locurilor de case a suferit o urcare considerabilă. De-a lungul drumului de la Iafa, în afara porţilor oraşului, proprietăţile funciare şi-au triplat, împătrit, sau chiar înzecit valoarea în timp de un an. Un teren ce aparţine unei instituţii de binefacere a fost cumpărat înainte cu două mii cinci sute de franci; astăzi, el costă patruzeci de mii de franci. Telegraful leagă acum oraşul cu coasta mării; o societate de cale ferată va construi o linie de la Iafa la Ierusalim. Pentru prima dată în istoria sa, Ierusalimul are o poliţie bine organizată şi domneşte acolo o ordine tot atît de desăvîrşită ca la New York”.

((C634)) Iată încă raportul unui Evreu american care a vizitat zidul plîngerilor la Ierusalim; e un extras din ziarul „Creştinul Evreu” din Iulie 1889:

((C635)) „Petrecusem mai multe ore în vizite pe la Evrei cu prietenul meu, un bătrîn rabin din Kovno (Rusia), cînd acesta mă întrebă dacă n-aşi vrea să-l însoţesc la zidul plîngerilor spre a se tîngui asupra pustiirii Ierusalimului şi să roage pe Dumnezeu ca să aducă iarăşi pe Izrael la mărirea sa de altădată. Consimţii bucuros, avînd astfel ocazia de a exprima lui Dumnezeu dorinţa mea arzătoare de a grăbi ziua cînd favoarea sa se va întoarce iarăşi la Iuda. Era tocmai într-o vineri, zi aleasă de mulţi Evrei pentru a se ruga la picioarele zidului lui Solomon, şi mă alăturai lor. Era un spectacol dintre cele mai pătrunzătoare. Erau adunaţi acolo Evrei din toate naţiunile, în hainele lor orientale, unii chiar îmbrăcaţi în talith-ul (haină de rugăciune). Ei citeau cu glas tare Psalmul 22. Femeile strigau către Dumnezeu din adîncul inimei lor, zicînd: Dumnezeul meu, Dumnezeul meu! de ce m-ai părăsit şi te deparţi de mine fără să mă ajuţi, fără să-mi asculţi tînguirile? (Ps. 22:1,2.) Dumnezeul meu! strig către tine ziua şi tu nu nu-mi răspunzi, Bărbaţii plîngeau şi ei şi recitau psalmi, ectenii şi rugăciuni. Cei mai mulţi sărutau zidul. In timp ce ascullam rugăciunile lor mişcătoare, mi-a venit în minte pasajul din Talmud care spune că «de la nimicirea templului, porţile rugăciunii s-au închis şi numai porţile lacrimilor stau deschise». In acest moment rabinul tocmai intona cu glas melancolic:

((C636)) „«Din pricina templului în ruine», etc.

((C637)) „In locuinţele Evreilor pioşi se pot auzi adesea cîntecele de jale cele mai mişcătoare asupra Ierusalimului. La miezul nopţii, ei se înfăşoară în haina lor de rugăciune, îşi împrăştie cenuşe pe cap şi se închină pînă la pămînt, apoi repetă melancolic cuvintele următoare:

((C638)) „Un ţipăt de blestem se aude din turnul din Rama, un glas de plînset amar se înalţă de pe colina sfîntă a Sionului. Vai! cu cît amar mă cuget la diadema de regină, la mărirea din tinereţea mea! Ce trisţă locuinţă singuratică am, eu, care altădată şedeam pe un tron strălucit.--v. Ier. 31:15.

((C639)) „Mă numiam cea mai frumoasă logodnică a lui Iehova. Dar iată, astăzi sînt asuprită, întristată şi pustiită, şi răzbunarea Dumnezeului meu este asupra mea. Bucuria mea s-a dus, inima-mi fierbe de durere. Veniţi şi plîngeţi alături de mine, voi fiicele mele, căci nimeni nu se apropie de mine ca să-mi aline durerea.

((C640)) „Mărirea mea n-o avea nimeni, dar iată-mă căzută pradă trufiei şi mindirei mele deşarte. Inima-mi bate puternic din pricina durerii fără nădejde. Iuda se tînguie cu lacrimi amare pentru păcatele lui; sînt văduvă, în doliu, în captivitate.

((C641)) „Eram o regină strălucitoare în Solima, un nor de aur, muntele lui Dumnezeu; dar iată--mă acum jefuită de cei necredincioşi. Niciun pelerin al deşertului nu e mai nenorocit decît mine. Toţi copilaşii mi-au fost smulşi de la sîn, iar cei mai mari au fost ucişi şi sîngele lor s-a amestecat cu ţărîna.

((C642)) „Nimănui nu-i este milă de nenorocirea mea? Nimeni nu-mi va şterge lacrimile? Nimeni nu-mi va uşura durerea care-mi străpunge sufletul? Nimeni nu va spune neamurilor să nu mai cuteze a numi pe Dumnezeu Mirele meu? Oh! ce săgeţi otrăvite! Ce batjocuri nemiloase trebuie să îndur!

((C643)) „Tată al îndurărilor, vino, intră iarăşi cu milă în locuinţa Sionului din nou strălucită. Să privească ochii lui Izrael locuinţa ta făcută iarăşi ca în vechime. Să asculte apoi corurile de aleluia şi cîntările de laudă şi mulţămită ale unui neam răscumpărat, şi să zică bun-venit zidurilor acestui templu veşnic care se înalţă acum din nou.

((C644)) „După aceasta au citit cîţiva psalmi şi s-au rugat. In timp ce se ridicau de jos, toţi ziceau: «Scutură-ţi ţărîna, scoală-te, aşează-te la locul tău, Ierusalime! Desfă-ţi legăturile de la gît, captivă, fiica Sionului.»

((C645)) „Cu acest prilej ei rostesc o rugăciune însemnată care, fără îndoială, este o aluzie la Isaia 7:14.

((C646)) „Dumnezeule, ascultă din mila ta, rugăciunea poporului tău, împlineşte dorinţa lui Izrael, în necazul său. O scutul lui Avraam, trimite-ne pe Mîntuitorul (Răscumpărătorul) nostru şi pune-i numele măreţ, Emanuel”.--Is. 7:14.

((C647)) Mai tîrziu, după ce alte persecuţiuni vor fi gonit un mai mare număr de Evrei săraci spre Palestina, după ce civilizaţia modernă va fi acolo mai înaintată--abia atunci clasele de Evrei bogaţi vor fi atrase într-acolo; dar numai din motive pur egoiste, în timpul marei strîmtori generale, cînd bogăţiile nu vor mai fi în siguranţă în alte ţări. Atunci, Palestina, departe de socialism şi de anarhie, va apărea ca un liman de refugiu pentru Evreii bogaţi.

Orbirea lui Izrael începe să dispară

((C648)) Vom vedea în curînd împlinirea unei alte profeţii cu privire la Izraelul trupesc. Apostolul explică în epistola sa către Romani că orbirea sau împietrirea lui Izrael va ţine pînă va intra plinătatea neamurilor, adică pînă cînd numărul celor aleşi dintre neamuri va fi complet, pentru a constitui împreună cu rămăşiţa lui Izrael partea spirituală a împărăţiei--favoare de care Izraelul trupesc nu s-a mai bucurat după ce a fost lepădat ca naţiune; poporul evreu, rămas orbit, n-a înţeles aceste privilegii. Se poate spune că orbirea Izraelului trupesc, uneori numit Iacob, nu va dispărea pînă ce nu se va fi terminat alegerea Izraelului spiritual. Pavel ne spune anume (Rom. 11:26) că mîntuirea Izraelului trupesc, eliberarea lui din orbire şi de prejudecăţi, va veni de la muntele Sionului, Biserica glorificată a împărăţiei. Impărăţia Sionului începu într-un fel, în 1878, cînd Regele nostru îşi luă puterea şi începu să domnească, cu toate că membrii ce formează „picioarele” corpului lui Christos nu fuseseră încă dezvoltaţi şi glorificaţi; tot aşa se petrec lucrurile în ceea ce priveşte reîntoarcerea favoarei lui Dumnezeu la „Iacob”; ea începu a se manifesta în Sion, dar nu va fi în deplină desfăşurare pînă cînd ultimii membri „picioare” al Izraelului spiritual vor fi intrat în glorie. Şi deoarece anul 1881 este data paralelă şi corespunzătoare aceleia cînd lumina Evangheliei s-a întors de la Iacob pentru a lumina Neamurile, astfel ea marchează reîntoarcerea unei lumini speciale care începe a lumina pe Evrei, atît de mult timp orbiţi. Intocmai ca odinioară Evreii, astăzi biserica nominală este orbită, decăzută; numai o rămăşiţă mică de creştini va primi binecuvîntările. Ce puternice şi potrivite epocii noastre sînt cuvintele apostolului: „Nu te îngîmfa dar, ci teme-te! Căci dacă n-a cruţat Dumnezeu ramurile fireşti, nu te va cruţa nici pe tine”.--Rom. 1:20,21.

((C649)) Este puţin probabil ca Izrael să recunoască pe adevăratul Messia şi împărăţia lui înainte ca patriarhii şi profeţii să fie restabiliţi la perfecţiune, după ce întreg „corpul” lui Christos va fi fost glorificat. Această restabilire va fi prima lucrare a Domnului. Dar orbirea lui Izrael va începe să dispară înainte de acest moment, semnele timpurilor fiind foarte înaintate şi surprinzătoare. Există astăzi o remarcabilă mişcare religioasă printre Evreii din Rusia meridională (de miazăzi) dintre cari mai multe mii recunosc în persoana lui Isus Christos pe Messia cel de-atîta timp făgăduit şi consideră nenorocirile şi necazurile lor ca fiind urmarea păcatului naţional săvîrşit de ei prin lepădarea şi crucificarea lui Isus. Această mişcare nu este în nici un chip rodul activităţii misionare; ea e cu totul independentă şi a ţîşnit spontan (de la sine) din însăşi sînul Evreilor. Conducătorul acestei mişcări este un Evreu, Iosif Rabinovici din Chişinău, fost negustor, mai tîrziu avocat--un om de înaltă reputaţie. Rabinovici nu era un rabin, după cum nici personalităţile eminente cari s-au întovărăşit cu el în această mişcare nu erau rabini. Niciunul dintre ei nu era membru al vreunei comunităţi religioase. Iată ce citim cu privire la această mişcare religioasă într-o gazetă săptămînală „Harper's Weekly”:

((C650)) „Experienţa a dat dreptate autorului mişcării care dovedeşte o mare şi sănătoasă vitalitate atunci cînd evită orice pripeală şi exagerare. Dezvoltarea ei este de aşa fel că se poate spune cu certitudine că nu este vorba acolo de o simplă manifestare ale cărei condiţii de existenţă sînt problematice. Autorităţile ruseşti au recunoscut acestei mişcări titlul de «religie autorizată». Ea are deci acum o existenţă şi drepturile legale; caracterul săm îi dă un semn special şi unic în mijlocul diferitelor secte şi religii care-şi împart inimile celor o sută şaisprezece milioane de supuşi ai ţarului.

((C651)) „Credinţa acestei noi comunităţi este de o formă deosebită. Aceşti credincioşi resping ideea de a se alătura la vreo sectă sau religie şi năzuinţa lor este să formeze adunări asemănătoare cu acele de pe timpul apostolilor. Ei îşi scot învăţăturile direct din Noul Testament fără să le pese de formele şi învăţăturile bisericilor ortodoxe din zilele noastre.

((C652)) „Inzestrat cu un caracter energic şi dornic de a se instrui şi de a putea lucra la dezvoltarea politică, socială şi morală a popurului său, Rabinovici se bucură în curînd de o mare reputaţie printre Evreii orientali. Inalta sa educaţie, spiritul său de iniţiativă, zelul său aprins îl îndemnară să caute mijloacele pentru realizarea idealului şi a ţelului său. El se strădui să obţină drepturi politice pentru Evrei, dar nu-i putu apăra împotriva persecuţiunilor nemiloase cari s-au abătut asupra bieţilor Izraeliţi în Rusia, în România şi în ţările vecine. El încercă să convingă pe compatrioţii săi să accepte civilizaţia Europei occidentale, sperînd ca prin aceasta să ridice nivelul moral al poporului său, să-i dea un ideal şi un scop mai nobil, dar nu întîrzie a se îndoi atît de eficacitatea acestui mijloc cît şi de posibilitatea de a-l aplica la un popor opus din principiu şi prin tradiţie unor idei atît de deosebite de concepţiile lor naţionale. El făcu apel la conştiinţa Evreilor ca să renunţe la lăcomia de cîştig care-i caracterizează nu mai puţin ca formalismul lor religios şi-i micşorează moraliceşte. Sforţările sale de a întemeia colonii agricole pentru Evrei, fie în Rusia, fie în Palestina, n-au reuşit. In timpul şederii sale în Pămîntul sfînt, Rabinovici studie în mod cu totul independent legătura dintre Noul Testament şi cel Vechiu, şi ajunge curînd la convingerea că respingerea lui Isus Christos fu o greşeală fundamentală din punct de vedere naţional şi aduse lui Izrael decăderea din destinul său istoric.

((C653)) „Pentru el, personalitatea lui Christos este împlinirea vechilor profeţii; ea este temeiul esenţial pe care zace această întreagă mişcare. Aceşti oameni recunosc că principiile învăţate de umilul Nazarinean sînt singurele cari pot îngădui acestui popor să realizeze destinul său şi să ajungă la scopul pentru care fusese ales şi pus de o parte; ei sînt încredinţaţi că o adevărată ruptură în tradiţiunile istorice şi seculare ale lui Izrael s-a petrecut cînd, în urmă cu nouăsprezece veacuri, acest popor refuză să accepte învăţăturile şi principiile cari, pentru toţi creştinii ca şi pentru Rabionovici şi adepţii săi, sînt înnădirea logică a formaţiunii anterioare a poporului evreu. Tocmai pentru a vindeca pe Izrael de această eroare (greşeală) reformatorul din Chişinău vrea să pună o nouă bază, aceea care fu lepădată de poporul său cînd acesta din urmă se angajă pe un drum greşit în viaţa sa naţională. In 1880, Rabinovici publică un program care preconiza o reformare completă a învăţăturilor rabinice; el se ocupă apoi de opera unei societăţi de dezvoltare agricolă pentru Evreii din Rusia meridională, după aceea în timpul persecuţiunilor din 1882, el sfătui în mod serios pe poporul său să se reîntoarcă în Palestina. Tot atunci convingerile sale religioase se modificară, dar prin mijlocirea vreunei misiuni creştine; el nu e un convertit în înţelesul ordinar al cuvîntului. Această schimbare s-a petrecut în el treptat şi numai după mature chibzuieli încercă el să organizeze comunităţi religioase creştine de naţionalitate evreească. După ce intră în Palestina, Rabinovici zicea: «Cheia Pămîntului sfînt se află în mîinile fratelui nostru Isus.» Expresiunea: «fratelui nostru Isus» dă nota principală a convingerilor sale religioase. Opera sa avu un mare succes şi numeroşi Evrei au acceptat învăţăturile lui”.

((C654)) Cînd Rabinovici începu să devină un adevărat credincios în Christos, el fu nedumerit privind numeroasele secte creştine; el ezită a se alătura la vreuna din ele şi judeca astfel: „Dacă pentru a intra în Canaan trebuie să treci prin Iordan, pentru a intra în moştenirea şi repausul spiritual trebuie la fel să treci prin Isus”. Cît despre cina comemorativă a morţii Domnului, Rabinovici declară că membrii noului legămînt (sau mai bine zis ai legămîntului de har) celebrează această serbare pascală simplu ca o cină obişnuită a Paştelui odată pe an, la data ei potrivită (aşa cum facem şi noi), iar nu la o altă dată. El declară că Isus a cerut ucenicilor săi să facă aceasta spre amintirea sa iar nu a învierii sale. Nici el, nici adepţii său, n-au ţinut dumineca zi de sabat (de repaus); totuşi ei continuă să ţină sabatul evreesc şi circumciziunea, dar el nu mai consideră acestea ca necesare mîntuirii.

((C655)) Se raportează că un pastor lutheran făcu o încercare pe lîngă un comitet din Londra ca Rabinovici să fie angajat ca misionar pentru Evrei. Comitetul refuză sub pretext că Rabinovici nu era botezat. El se boteză mai tîrziu la Berlin, dar nu în biserica lutherană, nici în biserica anglicană, ci în biserica lui Christos. Rabinovici primea scrisori din toate părţile Rusiei şi ale României de la Evreii dornici să fie informaţi asupra acestei mişcări religioase, asupra regulilor şi învăţăturilor ei, în scopul de a se uni cu el sau de a întemeia noi comunităţi surori.

((C656)) „Animat de un spirit blînd, foarte umilit, plin de dragoste, Rabinovici răspunde uneori chiar cu lacrimi în ochi mărturiilor de dragoste creştinească; el refuză mereu să devină membru al vreunei secte; dorinţa sa este să caute şi să găsească elementele vieţii creştine în Noul Testament. El încearcă să se debaraseze de vechile sale obiceiuri şi doctrine şi să primească în locul lor altele noi pe măsură ce Spiritul Sfînt îl va învăţa în studiul său neîncetat din tot Cuvîntul lui Dumnezeu”.

((C657)) Profesorul Franz Delitzsch, din Leipzig (Lipsca), preşedinte al misiunilor evreeşti din Germania şi editor al ziarului „Sămănături în speranţă”, consacră acestei mişcări o broşură de 75 de pagini în care reproduce documente autentice asupra acestei mişcări, în evreeşte şi în traducere germană. Aceste documente cuprind trei teze, o mărturisire de credinţă a bisericii naţionale evreeşti bazată pe Noul Testament; o expunere a credinţei în Messia, Isus din Nazaret, după interpretarea acestei comunităţi religioase; un Haggada pentru Izraeliţii cari cred în Messia, Isus din Nazaret, şi în fine o ordonanţă despre cina de Paşti, a Domnului nostru. La acestea s-a dăugat, ca anexă, o declaraţie a unui profesor, numit Friedmann, care se adresează Evreilor credincioşi în Christos precum şi o rezoluţie adoptată la o conferinţă care avu loc la Chişinău, de către Evreii cari consideră pe Isus ca Messia. Această broşură conţine toate elementele necesare studiului acestei mişcări.

((C658)) Tezele care servesc de bază nouei credinţe tratează mai întîi despre condiţia jalnică a Evreilor din Rusia şi despre insuccesul vădit al tuturor încercărilor făcute pînă aici de către Evrei pentru remedierea acestei situaţii; iată ce spun aceste teze:

((C659)) „Ne trebuie, nouă Izraeliţilor, o primenire morală şi spirituală radicală. Trebuie să renunţăm la zeii noştri falsi--argintul şi arurul --şi să facem loc în inimile noastre iubirii de adevăr şi groazei de rău. Pentru aceasta ne trebuie un conducător, dar nu găsim nici unul în Izrael. L-am căutat deci în toate cărţile care se ocupă cu istoria poporului nostru şi l-am găsit, pe omul, care întruneşte toate calităţile spre a fi conducătorul lui Izrael: dragostea pentru Izrael, spiritul de sacrificiu, curăţenia intenţiilor, cunoaşterea inimii omeneşti, curajul de a pune degetul pe rănile poporului său--toate acestea sînt reunite în persoana lui Isus din Nazaret. Inţelepţii Izraeliţi de pe vremea sa nu l-au putut înţelege, dar astăzi, noi putem afirma că numai Isus a căutat şi a voit cu adevărat binele fraţilor săi; de aceea trebuie să cinstim numele fratelui nostru Isus şi să ne procurăm cărţile Evangheliei şi să le adăugăm la cărţile sfinte ale înţelepţilor noştri”.

((C660)) Iată un articol de credinţă, din o serie din cele mai remarcabile pe care le-au adoptat:

((C661)) „Potrivit hotărîrilor înţelepciunii de nepătruns a lui Dumnezeu, părinţii noştri şi-au împietrit inima şi Domnul i-a pedepsit cu un spirit de adînc somn spiritual, de aceea ei s-au împotrivit lui Isus Christos şi au păcătuit contra lui pînă în ziua de astăzi. Dar necredinţa Evreilor, în schimb, aprinse zelul altor neamuri şi aşa el contribui la înpăcarea întregei omeniri cu Dumnezeu prin acceptarea mesajului păcii (Is. 52:7) de către acei cari i-au vestit pe Isus, Fiul lui David, Regele Iudeilor. Aceşti mesageri au fost ruşinos izgoniţi, privaţi de orice comuniune cu Izrael. Pentru acest motiv, din pricina păcatului nostru contra Christosului lui Dumnezeu, lumea s-a îmbogăţit prin credinţa sa în Christos, şi plinătatea neamurilor a intrat în împărăţia lui Dumnezeu. (Asupra acestui punct ei nu sînt luminaţi, deoarece, în Romani 11:25, apostolul Pavel vorbeşte despre numărul complet al membrilor turmei mici aleasă din mijlocul tuturor neamurilor, iar nu neamurile întregi.) Acum, deopotrivă, timpul plinătăţii noastre a venit şi noi înşine, seminţia lui Avraam, vom fi binecuvîntaţi prin credinţa noastră în Domnul Isus Christos, Dumnezeul părinţilor noştri Avraam, Isaac şi Iacob va avea milă de noi şi va răsădi iarăşi ramurile cari au fost amulse, în rădăcina noastră sfîntă care este Isus. Şi aşa tot Izraelul va avea parte de mîntuire veşnică, Ierusalimul, cetatea noastră sfîntă, va fi zidit din nou şi tronul lui David aşezat iarăşi pentru totdeauna şi în veci de veci”.

((C662)) Iată un extras dintr-o scrisoare a lui Rabinovici adresată unui domn din Londra, cu data de 2 ianuarie 1885:

((C663)) „Sînt în posesiunea stimatei Dvs. din . . . Inima mea saltă de bucurie găsind într-însa mărturia unei dragoste atît de mari pentru fraţii Domnului nostru Isus, Messia după trup, şi de a vedea că vă interesează aşa de mult de mîntuirea neamului evreesc.

((C664)) „Mă închin în faţa lui Iehova, Dumnezeul Domnului nostru Isus, şi cînd din toată inima cuvintele blîndului psalmist al lui Izrael: «Să roşească şi să fie daţi de ruşine toţi cei ce se bucură de nenorocirea mea! Să se bucure şi să se velelească cei ce doresc biruinţa dreptăţii mele, şi să zică neîncetat: Mărit să fie Iehova, care vrea pacea servului său!»--Ps. 35:26,27 textul fr. de C.

((C665)) „Prin prezenta, vă trimet gîndurile mele şi părerea mea cu privire la copiii lui Izrael din Rusia meridională cari cred în Isus ca Messia. Veţi găsi într-însa originea credinţei noastre în Isus (frateie nostru după trup) în care noi vedem pe Messia. El este dorinţa cea mai adîncă, năzuinţa supremă a inimilor noastre. Prietenii noştri din Anglia şi fraţi în Isus se vor putea convinge din memoriul aici anexat că acum Domnul a descoperit braţul sfînt tuturor neamurilor şi că marginile pămîntului au văzut mîntuirea Dumnezeului nostru; că a venit momentul de a da afară din mijlocul lui Izrael orice element necurat şi de a curăţi pe cei ce poartă vasele sfinte ale lui Iehova.

((C666)) „Este sigur că mîntuirea lui Dumnezeu nu va ieşi şi nu se va întinde în grabă în lume (Iosua 6:1); ea nu poate propăşi cu repeziciune. Cu toate acestea, eu sînt încredinţat că Iehova, care odinioară mergea înaintea lui Izrael şi-l conducea prin pustiu, este acum ocupat cu adunarea oilor rătăcite ale lui Izrael. Timpul meu şi persoana mea sînt în întregime consacrate cauzei neamului meu atît de nenorocit şi atît de nesupus; în puterea Domnului, eu vestesc cu hotărîre fraţilor mei Evanghelia făgăduinţei care fu dată părinţilor noştri şi potrivit căreia Dumnezeu a făcut să se nască Isus din Nazaret din seminţia lui David spre a fi Liberatorul lui Izrael.

((C667)) „Potrivit cu adîncimea bogăţiilor şi a înţelepciunii Celui Prea Inalt, părinţii noştri, cari avea făgăduinţele, se răsculară împotriva lui Isus, şi astfel harul a putut fi dăruit neamurilor păgîne, nu în virtutea unei făgăduinţe oarecare, ci numai prin harul Evangheliei lui Messia. Astăzi, plinătatea Neamurilor a intrat, de aceea a sosit timpul pentru noi, copiii lui Izrael, ca să ne întoarcem la Dumnezeul lui Izrael, Regele nostru, să devenim copiii săi prea-iubiţi şi să intrăm în stăpînirea moştenirii lui Iacob, căci noi suntem moştenitorii legitimi, copiii lui Avraam, discipolii lui Moise şi servii casei lui David pentru vecie. Şi în acest chip plinătatea noastră (acceptarea lui Christos ca Messia de către numeroşi Evrei) va fi bogăţia noastră şi bogăţia neamurilor, potrivit cuvintelor lui Iehova transmis prin Sf. Pavel, unul dintre primii născuţi în Izrael, şi care, în acelaşi timp, reprezintă începutul reîntoarcerii păgînilor spre adevăratul Dumnezeu.

((C668)) „In adunări, şi în mijlocul fraţilor mei, nu încetez să dau îndemnuri serioase şi să repet: Scutură-ţi praful scoală-te, înbracă-ţi hainele de sărbătoare, poporul meu, căci Iehova a făcut lucruri mari pentru tine prin fiul lui Işai, Isus din Nazaret, pentru ca să poată şi el împlini lucruri mari printre neamurile pămîntului cari fură binecuvîntate mai dinainte în persoana părinţilor noştri.

((C669)) „Mulţumesc lui Dumnezeu că mii de Izraeliţi ascultă cu însufleţire. Multi dintre cei mai vrednici copii ai lui Izrael sînt în aşteptare şi doresc din tot sufletul să vadă ivindu-se momentul cînd harul Dumnezeului nostru va fi manifestat. Vă rog fierbinte, în numele fraţilor noştri din Rusia, însetaţi de mîntuire, să nu staţi liniştiţi, voi, prietenii Domnului nostru Isus, din tot locul! Sprijiniţi-ne prin sfaturile voastre înţelepte, vorbiţi cu îndrăzneală pînă cînd Emanuel va fi cu noi şi Iehova ne va arăta căminul nostru.

((C670)) „Aceste modeste cuvine sînt scrise de foarte departe.” Iosif Rabinovici

((C671)) Deosebit de această deşteptare, s-a mai produs o mişcare asemănătoare în Siberia; „Martorul Presbiterian” ne dă despre ea următorul raport:

((C672)) „Veşti noi ne sosesc din Siberia îngheţată. S-a format acolo o mişcare religioasă la fel cu cea a lui Rabinovici. Iniţiatorul ei este Iacob Scheinmann, un evreu polonez care, prin meditaţiile sale de aproape douăzeci de ani, ajunse la concluzia că Isus din Nazaret, Fiul lui David, era adevăratul Mîntuitor. Evreii rigorişti, partizani ai Talmudului, îl deportară în Siberia unde se strădui aproape fără succes, timp de vreo cincisprezece ani, să trezească la credinţă pe tovarăşii săi de exil. Intr-o zi, la Tomsk, unde se ocupa de comerţul său, găsi printre corespondenţa nereclamată o broşură de Rabinovici. Imediat intră în legătură cu el şi se ocupă cu răspîndirea ideilor sale prin broşuri intitulate: «Glasul celui ce strigă în Pustiu». Traducerea în evreeşte a Noului Testament de Delitzsch este citit cu nesaţ şi studiat de Evreii din Siberia. Se spune că aproape 36.000 de exemplare au fost puse deja în circulaţie”.

((C673)) Vedem astfel indicii remarcabile despre reîntoarcerea favoarea lui Dumnezeu la Izrael care, alungat din unele ţări prin persecuţii, găseşte Palestina deschisă, gata să-l primească. Această invitaţie adresată Evreilor deasemeni prin mijloace providenţiale, sub formă de opere de binefacere sau de utilitate publică pentru a îmbunătăţi soarta lor şi situaţia lor în Palestina, vine de la Dumnezeu, ca şi mişcarea religioasă despre care am vorbit şi care este începutul luminei care vine să alunge orbirea lui Izrael. In toate acestea, ce bine vedem mîna lui Dumnezeu! De altfel observăm că în lucrarea de restabilire a Izraelului trupesc, ca şi în cea a secerişului care trebuie să adune Izraelul spiritual, mijlocirea şi sprijinul bisericii nominale, astăzi lepădată, sînt cu totul date la o parte, nesocotite. In aceste două măreţe lucrări cari acum progresează cu repeziciune, diferitele organizaţiuni ale „creştinătăţii” nominale n-au nici o parte. Şi astfel la timpul său şi potrivit cu propriile sale căi, Dumnezeu face să prospereze şi să progreseze lucrarea sa prin unelte umile fără titluri, înalte, fără speranţă, întocmai ca în timpul secerişului iudeu.

((C674)) Ce însemnează toate acestea? Care va fi rezultatul acestei lucrări ciudate şi minunate din care se vede atît de clar începutul şi progresele rapide cari s-au manifestat în această perioadă a secerişului? Apostolul Pavel afirmă pozitiv că adunarea lui Izrael însemnează o adunare sau restabilire a întregei omeniri: „Dacă deci căderea lor a fost o bogăţie pentru lume, şi paguba lor a fost o bogăţie pentru Neamuri (cum a fost cazul în momentul cînd favoarea divină se întorcea de la ei), ce va fi plinătatea întoarceerii lor!” Cînd Izraelul trupesc fu lepădat, Neamurile primiră favorurile înaltei chemări. Un mic număr dintre ei ştiură să aprecieze valoarea, ei învinseră toate piedicile din drum pentru a dobîndi premiul acestei înalte chemări; ei vor fi glorificaţi şi vor deveni moştenitori împreună cu Christos. Această mică turmă va constitui corpul lui Christos, marele Liberator. Lepădarea lui Izrael (după trup) avu ca rezultat formarea Bisericii mai ales dintre Neamuri. Dimpotrivă, adunarea lui Izrael şi restabilirea lui în ţara făgăduinţei marchiază o altă etapă a marelui plan divin. Restatornicirea tuturor lucrurilor, după Scripturi, va fi pentru Evrei mai întîi, după aceea pentru toate familiile pămîntului; această lucrare va începe în curînd, ca şi marele Jubileu al pămîntului şi, potrivit cu ordinea hotărîtă de Dumnezeu, ea va începe cu Evreii. Astfel, fraţii noştri Rabinovici, Scheimann şi colaboratorii lor sînt unelte alese de Dumnezeu cari pregătesc poporul lui Izrael pentru restatornicirea tuturor lucrurilor, la fel este privilegiul nostru de a fi colaboratorii Domnului în lucrarea secerişului ce are loc la sfîrşitul vîrstei evanghelice pentru a aduna clasa persoanelor alese, spre a forma Izraelul spiritual. Reîntoarcerea completă a lui Izrael în ţara făgăduinţei şi în favorurile lui Dumnezeu va fi dovada sigură că marele Liberator, Cap şi corp, a fost glorificat şi înălţat la putere; lumea va şti atunci că împărăţia a venit şi că restatornicirea tuturor lucrurilor, al cărei prim rod va fi Izrael, a început deja. Această restatornicire se va face deci de către Christos şi Biserica sa. De aceea, dacă lepădarea Izraelului trupesc „a adus împăcarea lumii, ce va fi primirea lor din nou, decît viaţă din morţi?” Aceasta va fi restatornicirea tuturor lucrurilor nu numai pentru cei vii, dar şi pentru cei morţi, potrivit făgăduinţei, nu numai pentru Izrael, ci pentru toată omenirea, pentru care Izrael era un tip şi al cărei prim rod va fi el. Primele semne ale reîntoarcerii harului divin către Izrael nu sînt decît primele picături ale unei ploi îmbelşugate care va înviora pe Izrael şi lumea întreagă în vîrsta viitoare. Chiar dacă lupte groaznice se vor mai ridica încă şi vor lovi greu pe Izraeliţi, aducîndu-le suferinţe şi necazuri mari, totuşi Dumnezeu va fi cu ei, le va ajuta şi-i va ridica cînd timpul va fi sosit.

((C675)) E interesant de citit articolul următor din presa publică, în legătură cu viitorul lui Izrael. Toţi cei ce umblă în lumina adevărului prezent urmăresc cu atenţie şi vigilenţă fazele mişcării actuale în sînul Izraelului trupesc; graţie Cuvîntului lui Dumnezeu, ei înţeleg că a sosit timpul cînd Dumnezeu ne spune prin profetul Isaia: „Mîngăiaţi, mîngăiaţi pe poporul meu, zice Dumnezeul vostru. Vorbiţi la inima Ierusalimului, şi strigaţi către dînsul că timpul său de războiu s-a împlinit, că s-a iertat păcatul său, căci a primit din mîna lui Dumnezeu îndoit pentru toate păcatele sale”. --Is. 40:1,2 textul fr. de L.

((C676)) Iată textul articolului:

Se Propune un stat Evreesc in Palestina Washington, D.C., la 5 Martie 1891.

((C677)) William Blackstone, din Chicago, asistat de secretarul de Stat Blaine, a vizitat astăzi pe preşedintele Statelor Unite şi i-a prezentat un memoriu în favoarea Evreilor din Rusia.

((C678)) Acest memoriu a fost redactat apoi de o conferinţă de creştini şi de Evrei, care s-a ţinut la Chicago. Delegatul ei, Dl. Blackstone, a atras atenţia preşedintelui asupra faptului că propunerile conferinţei nu erau nicidecum ostile Rusiei; că ea nu urmăreşte decît să înlesnească intrarea din nou a Evreilor în stăpînirea ţării lor prin mijloace paşnice. El se strădui să demonstreze că un guvern energic şi priceput va reuşi cu uşurinţă să aducă în Palestina prosperitatea materială şi că înainte de toate va trebui să se obţină o prelungire a luniei ferate de la Iafa la Ierusalim şi pînă la Eufrat, trecînd prin Danmasc şi Tadmor, şi că ea va deveni o mare linie de comunicaţie internaţională.

((C679)) El arată (preşedintelui) că situaţia puţin favorabilă a Turciei ar favoriza în mare măsură proectele conferinţei, că Palestina, capitaliştii Statului în formaţie ar garanta, cu titlu de compensaţie pentru avantajele obţinute, o parte din datoria otomană; că proectele conferinţei n-ar ameninţa proprietatea privată şi că conferinţa nu cerea decît un lucru: ca negocieri diplomatice să fie începute în scopul urmărit de ea. El socotea că guvernul Statelor Unite era cel mai indicat să facă primele începuturi, dat fiindcă chestiunea orientală nu atinge cu nimic interesele americane, că ar putea deci examina fără părtinire posibilitatea de a da urmare doleanţelor conferinţei şi de a procura o patrie pentru exilaţii Izraeliţi.

((C680)) Preşedintele a ascultat cu toată bunăvoinţa observaţiunile D-lui Blackstone şi făgădui să le studieze în mod serios.

Textul memoriului:

((C681)) „Ce s-ar putea face în favoarea Evreilor din Rusia? Ar fi puţin înţelept şi fără folos a voi să dictezi Rusiei linia de conduită în afacerile sale interne. Iată că Evreii locuiesc de veacuri în Rusia iar aceasta îi consideră ca pe nişte străini nepoftiţi cari vatămă populaţia rurală, şi de aceea Rusia este hotărîtă să le înlesnească plecarea. Prin urmare, cum vor emigra Sefardinii (Evreii) din Spania, Aschkenazimii (Evreii ruşi)? Şi unde se vor duce aceşti două milioane de năpăstuiţi în ziua cînd Rusia le va interzice să mai stea la ea acasă? Europa este deja suprapopulată şi nu mai poate primi o mare populaţie agricolă. Vrem poate să-i aducem în Statele Unite? Aceasta are fi foarte costisitor şi ne-ar trebui mai mulţi ani pentru a transporta acest număr mare de oameni aici.

((C682)) „Dar pentru ce nu s-ar reda Evreilor Palestina? Potrivit hotărîrilor divine, această ţară este căminul lor, patria lor, moştenirea lor inalienabilă din care ei fură izgoniţi cu forţa. Cînd era locuită de ei, această ţară era una dintre cele mai roditoare şi putea să hrănească mai multe milioane de locuitori care dădeau văilor şi colinelor ei înverzite îngrijiri pricepute. De altminteri, nici în comerţ nu erau mai prejos. Tara lor era un centru religios şi civilizat. Se constată că astăzi ploile s-au înmulţit şi peste tot se observă că această ţară îşi recapătă fertilitatea de altădată.

((C683)) „In 1878, prin tratatul de la Berlin, marile puteri au redat Bulgaria Bulgarilor şi Serbis Sirbilor; de ce nu s-ar reda şi Palestina Evreilor? România, Muntenegru, Grecia fură smulse imperiului otoman pentru a fi redate posesorilor lor fireşti. Dar oare Palestina nu aparţine de drept Evreilor?

((C684)) „In ziua cînd va fi creeat Statul evreesc, Evreii, din lumea întreagă se vor aduna ca să aducă acolo pe compatrioţii lor persecutaţi. De mai bine de şaptesprezece veacuri Izraeliţii aşteaptă acest moment. Ei nu s-au făcut agricultori în nicio parte a lumii fiind de ideea că nu trebue să îngrijească decît de pămîntul ţării lor şi că, fără îndoială, într-o zi ei se vor întoarce acolo.

((C685)) „Cît despre dreptul de stăpînire ce l-ar fi dobîndit Turcia, acesta va fi compensat uşor prin faptul că Evreii vor lua asupra lor o parte din datoria naţională turcă.

((C686)) „Socotim că a sosit momentul ca toate popoarele, şi în deosebi naţiunile europene să se arate binevoitoare faţă de Izrael. Un milion de Evrei persecutaţi imploră mila noastră, sprijinul nostru. Să le dăm înapoi ţara pe care strămoşii noştrii, Romanii, le-au răpit-o.

((C687)) „In acest scop, prezentăm respectuos petiţia noastră Excelenţei sale, Benjamin Harrison, preşedintele Statelor Unite şi prea stimatului J. G. Blaine, secretar de Stat, şi-i rugăm să uzeze de bunele lor oficii şi de influenţa lor pe lîngă guvernele Rusiei, Marei Britanii, Germaniei, Austro-Ungariei, Turciei, Spaniei, Franţei . . . şpre a obţine convocarea cît mai urgent cu putinţă a unei conferinţe internaţionale în scopul de a examina situaţia actuală a Izraeliilor, precum şi revendicările lor cu privire la Palestina, vechea lor patrie, şi modul cum s-ar putea îmbunătăţi condiţiunile jalnice ale acestui popor”.

((C688)) (Acest memoriu a fost semnat de un mare număr de oameni cu influenţă (aparţinînd diferitelor confesiuni) din Chicago, Boston, New York, Filadelfia, Baltimore şi Washington.) Chestiunea Anglo-Izraelita

((C689)) Am menţionat deja pentru a o combate teoria după care Anglo-Saxonii ar fi urmaşii celor zece seminţii pierdute ale lui Izrael. Aceasta a dat naştere unei critici din partea ziarului englez „Flamura lui Izrael”, devotat sus-zisei teorii. Cu privire la aceasta, iată ce răspundem noi (vezi revista noastră „Zion's Watch Tower”--vechiul „Turn de Veghere” englez, din Decembrie 1891):

Stimate Domnule,

((C690)) De curînd aţi publicat o critică a Volumului 3 din „Studii în Scripturi” care era atacat mai cu seamă în partea care priveşte chestiunea Anglo-Saxonilor şi modul nostru de a înţelege făgăduinţele privitoare la restabilirea Evreilor în Palestina. Deoarece articolul dvs. pare a cere un răspuns, mă grăbersc să vi-l dau.

((C691)) Este vorba deci de a se şti dacă, mai tîrziu, cele zece seminţii despărţite de cele două seminţii ale lui Izrael sub Roboam, s-au reunit din nou cu acestea, fie în mod efectiv fie în mod figurativ. Corespondentul dvs. afirmă că n-a mai avut loc nicio reunire şi că din acel moment, numele lui Izrael aparţinea numai celor zece seminţii şi nu celor două seminţii ale lui Iuda şi Beniamin care formară poporul Evreu. Această profundă eroare pare să fie una din temeiurile argumentării corespondentului dvs. care, bazîndu-se pe ea, vrea să dovedească că anglo-saxonii sînt tocmai cele zece seminţii ale lui Izrael şi că prosperitatea lor naţională s-ar datora acestui fapt. Noi susţinem că de la perioada celor şaptezeci de ani de pustiire şi mai cu seamă de la înapoierea din captivitatea Babilonului, naţiunea lui Izrael a fost recunoscută de Dumnezeu ca fiind un singur popor reunit şi cuprinzînd pe toţi membrii din fiecare seminţie care, respectînd făgăduinţele divine, s-au înapoiat în Palestina cînd Cirus porunci elibrerarea lui Izrael. Toţi acei cari nu s-au înapoiat în ţara făgăduinţei n-au mai făcut parte din Statul lui Izrael, n-au mai fost adevăraţi Izraeliţi şi, din acel moment, Dumnezeu îi consideră ca Neamuri (Ginţi); aceste seminţii „pierdute” vor fi totuşi recunoscute şi binecuvîntate, dar sub noul legămînt, în vîrsta milenară şi nu in timpul vîrstei evanghelice. Se pare că asupra mai multor puncte nu este înţeles modul nostru de a vedea. Noi nu tăgăduim că cele zece seminţii s-au despărţit de celelalte două; noi recunoaştem că aceste zece seminţii îşi păstrează numele de „Izrael” fiindcă ele erau majoritatea. Noi nu tăgăduim că celelalte două seminţii fură numite împreună Iuda; noi recunoaştem perfect că au existat motive serioase cari au adus despărţirea sub Roboam, şi ştim că aceasta era în perfectă armonie cu măsurile luate de Dumnezeu pentru a pedepsi pe răsvrătiţi. Noi nu tăgăduim că cele zece seminţii au mers în captivitate cu aproape şaptezeci de ani înaintea celorlalte două; noi nu spunem nici că Dumnezeu n-ar fi rezervat binecuvîntări pentru urmaşii celor zece seminţii, precum şi pentru cei din alte seminţii ca şi pentru toate familiile de pe pămînt în „timpurile de restatornicire a tuturor lucrurilor despre care Dumnezeu a vorbit prin gura tuturor sfinţilor săi profeţi de la începutul facerii lumii”.--Fapte 3:19-21.

((C692)) Noi afirmăm că marele Invăţător, Isus, a spus adevărul cînd a zis: „Slavă, cinste şi pace va veni însă peste oricine face binele: întîi peste Iudeu, apoi peste Grec. Căci înaintea lui Dumnezeu nu se are în vedere faţa omului”. (Rom. 2:10,11.) Dar Scripturile dovedesc cu prisosinţă că numele de „Iudeu” deveni sinonim cu Izraelit, că el înglobează pe toţi acei cari au rămas credincioşi legii lui Moise şi cari continuară să-şi bazeze speranţa pe făgăduinţele făcute lui Avraam--inclusiv o parte din cele zece seminţii ca şi prozeliţii dintre Neamuri--cu un cuvînt toţi cei ce luară parte la circumciziune. De altminteri, chiar în timpul răscoalei celor zece seminţii împotriva lui Roboam, nu toţi din aceste seminţii s-au alăturat mişcării, cîţiva dintre ei au rămas credincioşi regatului lui Iuda şi continuară să trăiască printre Iudeii propriu-zişi.--1 Regi 12:17.

((C693)) Să observaţi că Domnul şi apostolii se adresau celor douăsprezece seminţii şi le numiau „Casa lui Israel” chiar cînd vorbiau despre locuitorii Ierusalimului, cari în marea lor majoritate erau fără îndoială Iudei, urmaşi ai lui Iuda. Singurul fapt că Domnul nostru şi apostolii se adresau celor douăsprezece seminţii considerîndu-le ca o singură naţiune, şi ca atare le-au aplicat profeţiile, ne pare un motiv suficient pentru a împărtăşi acest mod de a vedea.

((C694)) Din lipsă de spaţiu, nu putem cita aici toate pasajele din Scripturi cari sprijinesc părerea noastră. Cei ce vor să ia o Concordanţă de Young ca să caute într-însa la pagina 528 toate pasajele în care se foloseşte cuvîntul Izrael în Noul Testament vor avea dovezi convingătoare că cuvîntul „Izrael” nu înseamnă regatul celor zece seminţii, ci casa lui Izrael întreagă. Acei cari nu au concordanţă îl îndrumăm la pasajele următoare: Mat. 8:10; 10:6; 15:24,31; 27:9,42; Marcu 12:29; 15:32; Luca 1:54,68 şi mai cu seamă versetul 80; Luca 2:25,32,34; 24:21; Ioan 1:31,49; 3:10; 12:13; Fapte 2:22,36; 3:12; 4:10,27; 5:21,30,31,35; 13:16,24; 21:28; Rom. 9:6,31; 10:19; 11:25,26; 1 Cor. 10:18; Gal. 6:16; Efes. 2:12; Filip. 3:5; Evrei 8:8.

((C695)) „Mîntuirea vine de la Iudei”, adică de la Izraeliţii credincioşi legămîntului lor în sensul că (1) Domnul nostru Isus, Mîntuitorul, coboară de la acest seam; (2) că o rămăşiţă din aceşti Iudei (cuprinzînd pe apostoli şi cea mai mare parte a membrilor Bisericii primitive), numiţi o rămăşiţă din Izrael în Rom. 9:27; 11:5,7 deveniră mesagerii (vestitorii) cari au vestit Neamurilor împăcarea; şi (3) că potrivit providenţii lui Dumnezeu, la timpul restatornicirii tuturor lucrurilor, Izrael după trup, vindecat de orbirea lui, va fi întrebuinţat ca un canal, ca o unealtă prin care mîntuirea ce va veni de la Izraelul spiritual glorificat va fi revărsată asupra tuturor familiilor de pe pămînt, conform profeţiei: „Din Sion (Biserica evanghelică sau Izraelul spiritual glorificat) va ieşi legea şi din Ierusalim (Izraelul trupesc restabilit) cuvîntul Domnului”.--Is. 2:3.

((C696)) In toate cazurile, cele zece seminţii sînt excluse de la toate aceste dispoziţiuni speciale, ele nu au parte de aceste făgăduinţe, deoarece nici Sionul nici Ierusalimul (nici făgăduinţele reale, nici făgăduinţele tipice) nu sînt ale lor. Pentru a fi părtaşe la legămîntul făcut cu Avraam, ele trebuie să fie sau unite cu Izraelul spiritual, al cărui Cap, Conducător, este Leul din seminţia lui Iuda (Isus), sau să facă parte din Iuda literal, din Ierusalim, pentru a lua parte la ceea ce este rezervat, în timpul restatornicirii, căci „Domnul va mîntui mai întîi corturile lui Iuda”.--Zah. 12:7.

((C697)) Argumentele corespondentului dvs. sînt rezumate, după cît se pare, în extrasul următor din suscitatul ziar:

((C698)) „Comparaţia între Ieremia 29:1,4,10 şi Ezra 1:1 ar face să reiasă că edictul (porunca) lui Cirus a fost împlinirea unei promisiuni făcute lui Iuda (adică regatului celor două sminţii), şi Ezechiel 4:3-8 arată că robia celor zece seminţii trebuia să aibă o durată mult mai lungă decît cea a lui Iuda. Nimic nu dovedeşte că porunca lui Cirus se referea la cele zece seminţii”.

((C699)) Noi nu putem admite acest argument şi rugăm pe cititorii noştri să examineze cu băgare de seamă textele citate. Ieremia (29:1-10) nu recomandă poporului să se stabilească definitiv fără nicio speranţă de înapoiere la Ierusalim, dar sfătuieşte pe toţi Izraeliţii să se instaleze confortabil în ţara Babilonului fiindcă robia avea să ţină şapzezeci de ani, robie mult mai lungă decît acele pe care le cunoscuseră pînă aici.

((C700)) Ezra 1:1 nu limitează nicidecum privilegiul sau libertatea de a se înapoia în pămîntul făgăduit membrilor din seminţiile lui Iuda şi Beniamin. Dimpotrivă, noi ceţim în versetul 3 că Cirus dădu edictului său o întindere generală, oferindu-l întregei naţiuni: „Oricine din voi, care sînteţi din poporul lui, vrea să meargă de bună voie”. Iar în versetul 4 spune chiar: „Ori unde locuiesc rămăşiţe din poporul Domnului (textul francez: din acest popor)”. In versetul 5 se spune că nu numai „capii de familie din Iuda şi Beniamin” au răspuns chemării, dar şi „preoţii şi Leviţii, şi anume toţi aceia al căror spirit l-a trezit Dumnezeu”, adică toţi aceia cari, ca şi Simeon, „aşteptau mîngăierea lui Izrael”. (Luca 2:25.) Printre ei se aflau şi unii din cele zece seminţii, desi în număr mic. Stim de asemeni că împreună cu cei ce aşteptau ca Simeon mîngăerea lui Izrael, „Mai era acolo Ana, prorociţa, fiica lui Fanuil, din seminţia lui Aşer”.--Luca 2:36.

((C701)) In ce priveşte pe Ezechiel 4:3-8, noi nu avem niciun punct dat care să ne îngăduie a stabili data la care cei 40 de ani de nelegiuire a lui Iuda şi cei 390 de ani de nelegiuire a lui Izrael trebuiau să se împlinească. Corespondentul dvs. omite faptul că aceste pedepse sînt desfăcute în două părţi. Scripturile le arată ca privind un singur popor care avea în realitate o singură capitală, Ierusalinul, de care profetul se serveşte spre a numi întreaga naţiune. Unii presupun că mînia lui Dumnezeu s-a ridicat împotriva celor zece seminţii în timpul răscoalei, cînd ele s-au scufundat în idolatrie, şi anume cam 390 de ani înainte de pustiirea Ierusalimului; şi că mînia dumnezeiască s-a ridicat împotriva celorlalte două seminţii cam 40 de ani înainte de pustiire (de robia din Babilon), cînd, sub regele Manase, cele două seminţii deveniră şi ele idolatre şi că atunci mînia lui Dumnezeu fu potolită prin ispăşirea păcatelor lor cu ocazia nimicirii complete a Ierusalimului şi a ţării. Dacă aceasta ar fi adevărat, atunci favoarea dumnezeiască s-ar fi reîntors, în timpul robiei din Babilon, la toţi cei cari respectau făgăduinţele divine şi aşteptau sfîrşitul celor şaptezeci de ani de pustiire, pentru a se înapoia ca să mărească pe Dumnezeu în cetatea să sfîntă şi în templul său.

((C702)) Răspundem deci că nimic nu se opunea la aceea ca membrii credinioşi şi gata de a pleca din cele zece seminţii să se poată reîntoarce în Pămîntul sfînt, ca ei să se îndrepte într-acolo la sfîrşitul celor şaptezeci de ani de pustiire; dimpotrivă, este dovedit că ei se puteau înapoia şi că mulţi dintre ei s-au folosit de acest privilegiu.

((C703)) Criticul dvs. citează fraza următoare din Vol. 3 al „Studiilor în Scripturi”: „Cele zece seminţii părăsiră legămîntul lui Izrael, deveniră idolatre, necredincioase, în practică de fapt Neamuri”, apoi adăugă:

((C704)) „Aceasta este perfect adevărat, cele zece seminţii deveniră apostate, se despărtiră de legămîntul mozaic (Ier. 3:8); dar să nu uităm noua şi preţioasa consoartă a lui Izrael, căci acesta trebuia să se recăsătorească cu un nou şi mai bun legămînt. (Is. 54:4-8; Osea 2:9,21; Ier. 31:31,33) Este sigur că Izraeliţii deveniseră, de fapt, Neamuri şi sînt consideraţi ca atare pînă în ziua de astăzi, ceea ce este conform profeţiei; căci mulţimea neamurilor lui Efraim e formată din cei ce se numesc Neamuri (goyim) (vezi Gen. 48:19); copiii lui Efraim-Izrael, al căror număr nu poate fi nici măsurat nici socotit, sînt urmaşii lui Lo-Ami sau numiţi deasemeni Neamuri nominali”.--Osea 1:9; 2:1.

((C705)) Fie-ne îngăduit să înţelegem lucrurile altfel. Dumnezeu n-a făcut niciodată şi nu va face niciodată un nou legămînt cu cele zece seminţii. Citatele de mai sus nu dovedesc de loc aşa ceva. Osea face o aspră descriere a unui popor rău. Capitolul 1:4,6,7 pare să menţioneze pe cele zece seminţii deosebit de celelalte două, dar nu li se făgăduieşte o mai mare milă; dimpotrivă o lepădare completă a celor zece seminţii se arată; în schimb, milă va avea Iuda în capitolele 1:9 şi 2:1 este vorba de lepădarea (vremelnică) a întreg Izraelului (a ramurilor tăiate din măslinul firesc) pe care s-a altoit, bazat pe rădăcina originală a făgăduinţei, Izraelul spiritual--cei dintre neamuri cari înainte nu fuseseră recunoscuţi de Dumnezeu ca poporul său, cari au fost străini (Efes. 2:12), îndepărtaţi, în afara Statului lui Izrael, dar cari acum sînt apropiaţi şi făcuţi părtaşi prin Christos. Sfîntul Pavel, în Rom. 9:23-26, citează şi explică astfel pe Osea. In capitolul 1:11, Osea declară că atunci, în timpul lepădării lor şi acceptării lui Izrael, Iuda şi Izrael vor fi adunaţi la un loc sub o singură Căpetenie.

((C706)) Osea 2:3-9 pare să confirme una din afirmaţiunile corespondentului dvs., dar examinarea cea mai aprofundată a acestor pasaje nu arată nicidecum că Dumnezeu voieşte să facă un nou legămînt cu cele zece seminţii; versetele 11-15 dove esc aceasta îndeajuns. In schimb, versetele 16-20 demonstrează că nu e totul pierdut pentru Izrael; că o „uşă de nădejde” se va deschide pentru acest popor răzvrătit şi îndărătnic în vîrsta milenară, prin seminţia spirituală a lui Avraam (Gal. 3:16,29), după timpul de mare strîmtoare, cînd popoarele nu vor mai învăţa arta războiului.

((C707)) Dacă s-ar admite că versetele 21 şi 22 sînt aplicabile la seminţia trupească a lui Avraam, ele ar trebui să se aplice la „tot Izraelul”, după cum am văzut în cap. 1:11, şi în acest caz, împlinirea lor n-ar avea loc decît la sfîrşitul vîrstei evanghelice cînd nu vor mai exista războaie. Totuşi avem temeinice motive să credem că versetele 21 şi 22 se referă la clasa Izraelului spiritual, aleasă în perioada cînd Izraelul după trup a fost lepădat. Versetele 2:23 şi 2:1 întăresc această părere, căci ambele şînt citate în Rom. 9:23-26; şi aceasta se acordă cu alte declaraţiuni ale sfîntului Pavel: „Izrael n-a dovîndit ceea ce căuta, dar cei aleşi dobîndiră, pe cînd ceilalţi au fost împietriţi”.--Rom. 11:7.

((C708)) Cît despre Isaia 54:1-8, Pavel a lămurit cu măestri acest text prin înţelepciunea dumnezeiască şi el îl aplică la Sionul spiritual, mama noastră sau legămîntul simbolizat prin Sara. Seminţia trupească a lui Avraam fusese lepădată şi nu mai era moştenitoarea făgăduinţei; în schimb, adevărata seminţie, Christosul (simbolizat prin Isaac şi Rebeca), a fost acceptat ca singurul moştenitor al făgăduinţei.--Gal. 4:22,24,26-31.

((C709)) Citatul din Ieremia 31:29-33 este cum nu se poate mai potrivit; el fu scris la o epocă cînd cele zece seminţii, numite Izrael, erau despărţite de celelalte două numite Iuda, de aceea a fost necesar ca profetul să le menţioneze pe amîndouă pentru ca să se ştie bine că el nu se adresează numai celor zece seminţii. In versetul 31 le pune pe amîndouă laolaltă, pentru a forma un tot, apoi întrebuinţează numele unic (Izrael) pentru a numi toate seminţiile, în versetele 33 şi 36; el confirmă aceasta în versetele 38-40 care descriu locurile situate pe teritoriul celor două seminţii (Iuda şi Beniamin), în Ierusalim şi împrejurimi.

((C710)) Să băgăm bine de seamă că această profeţie nu s-a împlinit încă şi dacă cele zece sminţii s-ar putea astăzi identifica, n-ar fi cazul ca ele să se mîndrească şi ar face mai bine să aştepte ca noul legămînt să fie încheiat cu ele şi ca legea acestui legămînt să fie scrisă în inimile lor. Şi cînd aceasta se va întîmpla, atunci ele nu se vor mai lăuda cu vechiul lor legămînt pe care l-au călcat în picioare, ci mai degrabă cu cel nou.

((C711)) In timpul vîrstei evanghelice, legămîntul de har şi binecuvîntările lui, legea lui scrisă în inimi, învăţămintele lui date de spirit, nu sînt destinate celor zece seminţii şi nici celorlalte două, ci „rămăşiţei” aleasă dintre cele douăsprezece seminţii şi celor aleşi dintre neamuri. Seminţia trupească (Ismael) trebuie să aştepte ca seminţia spirituală (Isaac) să primească întreaga moştenire; apoi seminţia trupească va primi moştenirea sa prin intermediul seminţiei spirituale (prin Isaac). In ziua aceea, cînd seminţia trupească va primi partea sa, privilegiile binecuvîntate milenare, menţionate în versetele 29 şi 30, vor deveni o realitate.

((C712)) Pre iubiţilor în Domnul, să întărim chemarea şi alegerea noastră prin ascultarea şi supunerea prin credinţă, şi să nu nădăjduim a dobîndi binecuvîntările spirituale prin meritul legăturilor după trup, căci Cuvîntul Domnului ne arată că aceasta nu se poate. Dacă Anglo-Saxonii ar fi coborîtori adevăraţi din cele zece seminţii pierdute, ar fi mai bine pentru ei ca Domnul să nu ţină seama de ascendenţa lor ci să-i considere simplu ca Neamuri, deoarece favorurile dumnezeieşti fură retrase de la seminţia naturală după ce rămăşiţa lui Izrael a fost aleasă; tocmai atunci Dumnezeu şi-a întors faţa de la naţiunea iudee spre a-şi alege un popor, dintre aceia cari nu erau poporul său, care să-i poarte numele între popoare. Şi după cum am văzut, favorurile divine nu se vor întoarce către Izrael decît cînd Biserica aleasă, acest popor deosebit, va fi completă şi glorificată, la aurora zilei milenare.

((C713)) Aceasta nu înseamnă că noi am înţelege Biblia în sensul că n-ar exista în Marea Britanie, în Germania şi Statele Unite cîţiva coborîtori din cele zece seminţii care s-au despărtit de celelalte două, în timpul lui Roboam. Dar orice persoană care nu e străină de amestecul de rase ce s-a efectuat în Statele Unite mai ales, nu va putea pretinde că una sau cealaltă din aceste naţiuni este de obîrşie pur Izraelită. Noi nu căutăm nici aceea de a şti dacă posteritatea acestor naţiuni, mai mare decît cea a altor naţiuni, se datorează „ascendentei lor genealogice”; aceasta e cu putinţă. Ceea ce susţinem noi în schimb, este că în ceea ce priveşte „înalta chemare” a Bisericii Domnului, zidul de despărţire între Iudei şi Neamuri (Ginţi) a fost dărîmat. Prin urmare, sub condiţiunile legămîntului de har, faptul--pentru un individ sau o naţiune--de a fi de neam izraelit nu-i poate aduce un avantaj oarecare asupra altor indivizi sau naţiuni de neamuri diferite. „Tot Izraelul” format din „ramuri fireşti” fu tăiat de la rădăcina sau legămîntul lui Avraam cu excepţia unei „rămăşiţe” care primi pe Christos, Mijlocitorul legămîntului de har, şi această „rămăşiţă” nu are nicio preponderenţă (întîietate) asupra altora în numele naţionalităţii sale. Dumnezeu n-a anunţat că se va acorda o favoare Izraelului după trup în timpul alegerii Izraelui spiritual, dar el făcu cunoscut prin apostolii săi că după formarea completă a Izraelului spiritual din „turma mică” favorurile sale se vor întoarce iarăşi către casa trupească a lui Izrael.

((C714)) Or, noi credem că Izraelul spiritual va fi curînd complet şi că în curînd deasemenea binecuvîntările au să fie răsplătite asupra Izraelului după trup; orbirea lor are să dispară ceea ce va fi prima binecuvîntare milenară acordată de Izraelul spiritual, şi aşa „prin mila voastră vor cîştiga şi ei milă” (trad. engl. Rom. 11:31). După ce vor fi dobîndit astfel milă prin Biserica lui Christos glorificată, la rîndul lor Izraeliţii vor fi uneltele Domnului pentru a binecuvînta toate familiile pămîntului. Şi în acest chip făgăduinţele făcute lui Avraam vor fi împlinite pentru cele două seminţii--pentru seminţia trupească şi pentru seminţia spirituală--„pentru ca făgăduinţa să fie chezăşuită pentru toată săminţa lui Avraam: nu numai pentru aceea care este sub lege, ci şi pentru sămînţa aceea care are credinţa lui Avraam”. --Rom. 4:16.

Al D-voastră cu tot respectul.
Autorul „Studiilor în Scripturi”.

((C715)) Acei cari pretind că sub cuvîntul „Izrael” se înţeleg cele zece seminţii pierdute, iar sub cuvîntul „Iuda” Iudeii reîntorşi în Palestina după robia din Babilon, ar trebui să părăsească pretenţiunile lor pînă cînd nu vor fi răspuns la următoarele întrebări: „Cum se face că Domnul nostru afirmă că nu a fost trimes decît la oile pierdute ale casei lui Izrael.” (Mat. 15:24; 10:6.) Şi că el şi-a limitat activitatea la Palestina care, după Anglo-Izraeliţim n-ar fi casa lui Izrael, ci casa lui Iuda? Oare Petru a făcut o greşeală gravă atunci cînd călăuzit de Spiritual Sfînt, a declarat: „Să ştie bine dar, toată casa lui Izrael, că Dumnezeu a făcut Domn şi Christos pe acest Isus, pe care L-aţo răstignit voi”. (Fapte 2:36.) Anglo-Izraeliţii susţin totuşi că nu casa lui Izrael, ci casa lui Iuda este vinovată de crucificarea lui Christos. Cine vrea poate să creadă că Domnul nostru şi apostolii săi s-au înşelat şi că părerile Anglo-Izraeliţilor şînt adevărate; cît despre noi, dăm dreptate lui Dumnezeu şi ne însuşim în totul părerea Domnului şi a lui Petru şi toate învăţăturile expuse în Noul Testament--şi aceasta cu toată convingerea.

((C716)) Moise ne vorbeşte (Deut. 28:15,46,49,63-67) despre blestemele ce vor lovi pe Izrael (cele douăsprezece seminţii) dacă vor fi necredincioşi lui Dumnezeu. Aceste preziceri par să fi avut o împlinire cu totul literală asupra Izraeliţilor constituiţi din cele două seminţii ale lui Iuda şi Beniamin, cu cîşiva reprezentanţi din celelalte seminţii, în viaţă în zilele Domnului nostru, despre cari el declară că tot ce este scris în lege şi profeţi se va împlinii cu ei, iar Pavel declară la fel că asupra lor s-au împlinit aceste preziceri „în timpul din urmă”.--1 Tes. 2:15,16 (L. şi D.--fr.).

((C717)) Dacă naţiunea britanică ar fi o parte din Izraelul despre care a vorbit Moise, atunci profeţia cuprinsă în Deut. 28:64,65 s-ar fi împlinit cu dînsa.

- - - - - - - - - - - - - - - - -

ELIBERAREA LUI IZRAEL

Sionule, şterge-ţi lacrimile, Nu fii întristat!
Iehova este Dumnezeul tău, nu mai fii înspăimîntat!
Te aşteaptă odihna, în pămîntul păcii,
Unde te va duce Domnul, şi te va păzi în veci.
Incălzeşte-ţi nădejdea Sionule descurajat!
Prin Iehova Dumnezeu, tu vei fi mîngăiat.
El vine să adune pe copiii tăi fariciţi,
Şi în curînd îi vei vedea sub ochii tăi reuniţi.
Universul va cuneaştecă însuşi Dumnezeu
A eliberat pe Iacob--poporul său.
Sionule, Dumnezeul tău domneşte! şi toţi vrăsmaşii tăi,
Fi-vor la urmă uimiţi şi supuşi şi ei!