((B13))
STUDIUL I
TIMPURILE ŞI SEZOANELE STABILITE DIVIN
Timpurile şi sezoanele stabilite divin -- De ce nu
sunt ele declarate mai clar -- Descoperite la timpul cuvenit -- Dorinţa
serioasă de a cunoaşte timpurile şi sezoanele este lăudabilă
-- Greşelile adventiştilor -- Scopul real al profeţiilor
timpului -- Poziţia noastră prezentă -- Scopul capitolelor
următoare
După cum în „Planul divin al Veacurilor” ne-am
străduit să expunem elementele proeminente ale aranjamentului
divin pentru mântuirea omului dintr-un punct de vedere pur scriptural,
tot aşa, scopul acestui volum este să arate, prin aceeaşi
autoritate, că diferitele trăsături ale acestui plan au
timpuri şi sezoane clar stabilite pentru împlinirea lor; că, în
măsura în care acest plan a înaintat, fiecare aspect succesiv al
lui a fost împlinit exact la timp, şi că acum a sosit timpul
pentru culminarea lui în binecuvântarea tuturor familiilor pământului.
Gen. 28:14; Gal. 3:16.
Pe parcursul lungilor secole ale Veacului Evanghelic,
Biserica, aşa cum o învăţase Domnul ei, s-a rugat: „Vie
împărăţia Ta; facă-se voia Ta, precum în cer aşa
şi pe pământ”. Dar, asemenea copiilor somnoroşi, fiindcă
timpul a fost lung, mulţi aproape au uitat importanţa acestor
cuvinte care acum par să se stingă pe buzele lor. Pe toţi
aceştia, ale căror inimi sunt încă loiale Domnului, îi
chemăm prin cuvintele apostolului Pavel: „Este ceasul să vă
treziţi din somn, căci acum mântuirea este mai aproape ((B14))
de noi decât atunci când am crezut. Noaptea este foarte înaintată,
se apropie ziua (milenară)”. Da, este chiar la uşi. Împărăţia
cerurilor este acum aici, nu numai în stadiu embrionar sau incipient ca
la prima venire a Domnului nostru (Mat. 3:2), ci în sensul în care El a
declarat că ea urma să vină (Ioan 18:36, 37) -- „în
putere şi mare slavă”.
Cu toate acestea, numai cei care au făcut un
studiu atent al „Planului Veacurilor” vor fi pregătiţi să
aprecieze învăţăturile acestui volum, privitoare la
timpurile şi sezoanele stabilite divin pentru desfăşurarea
diferitelor trăsături ale acestui plan şi pentru împlinirea
lui finală. Sperăm, prin urmare, că nimeni nu va întreprinde
acest studiu înainte de a fi înţeles pe deplin învăţăturile
volumului precedent. Altfel el nu va fi hrană la timp potrivit pentru
ei. Adevărul este hrană la timp potrivit numai atunci când
suntem pregătiţi să-l primim. Un copil nu este pregătit
să rezolve o problemă de matematică până când mai întâi
a fost instruit să folosească cifrele şi limba. La fel este
şi cu adevărul divin: este construit pas cu pas, şi pentru
a câştiga o înţelegere a lui trebuie să urcăm
treptele prevăzute -- cu grijă, desigur, dovedind cu Scripturile
fiecare pas făcut înainte, totuşi netemându-ne să facem
paşii pe măsură ce astfel găsim teren sigur pentru ei.
Numai cei care au o credinţă deplină în Dumnezeu şi
pentru care un „aşa zice Domnul” este sfârşitul oricărei
îndoieli şi controverse, pot fi conduşi de Spiritul lui
Dumnezeu în adevărul avansat pe măsură ce el devine
cuvenit -- conduşi în lucruri noi, precum şi întăriţi
în cele vechi şi dovedite ca adevărate prin aceeaşi
autoritate.
Numai pe unii ca aceştia Îşi propune
Dumnezeu să-i conducă. La sfârşitul veacului, care este
timpul secerişului, mult adevăr este cuvenit să fie
descoperit, adevăr pe care Dumnezeu nu l-a făcut cunoscut în
timpurile trecute nici ((B15)) chiar celor mai credincioşi
şi mai devotaţi copii ai Săi. Profetul Habacuc (2:3) declară
că la timpul sfârşitului viziunea privitoare la
glorioasa încheiere a planului lui Dumnezeu va vorbi şi nu va minţi;
şi că pentru unii dintre copiii lui Dumnezeu ea va vorbi atât
de clar, încât ei vor fi capabili, aşa cum au fost îndrumaţi,
s-o explice pe table, aşa încât prin ei s-o poată citi clar
şi alţii; şi Daniel de asemenea a declarat (12:4, 9, 10) că
atunci cunoştinţa va creşte şi că înţelepţii
vor înţelege viziunea (prin credinţă).
Obiectivul nostru aici nu este să profeţim
din abundenţa imaginaţiei umane, nici în vreun sens să fim
mai înţelepţi decât ceea ce este scris în Scripturile sacre.
De aceea, înlăturând toate invenţiile omeneşti, ne ţinem
aproape de fântâna adevărului divin, străduindu-ne să
citim profeţia în lumina profeţiei şi a împlinirii ei vădite,
şi să explicăm pe table ceea ce Dumnezeu a spus că va
fi pecetluit şi ceea ce, prin urmare, nu putea fi înţeles înainte
de acest timp al sfârşitului, dar despre care El a dat asigurare că
atunci trebuia să fie înţeles.
În acest volum oferim un lanţ de mărturie
asupra subiectului timpului şi sezoanelor lui Dumnezeu stabilite de
El, considerând fiecare verigă a lui puternică din punct de
vedere scriptural, în timp ce întregul, când este privit laolaltă,
în relaţia pe care o parte o are cu cealaltă, face dovada unui
plan atât de larg şi de cuprinzător, a unui scop atât de adânc
şi a unei armonii atât de perfecte, încât cercetătorului
studios şi reverenţios îi arată în mod clar că
acesta depăşeşte lărgimea şi adâncimea gândirii
umane şi de aceea nu poate fi de origine umană.
Aflăm că sfârşitul Veacului Evanghelic,
la fel ca sfârşitul Veacului Iudeu, este numit seceriş (Mat.
9:37; 13:24, 30, 39), că asemenea aceluia, şi acesta este o
perioadă de patruzeci de ani, şi că razele mărturiei
profetice sunt în mod special concentrate asupra secerişului
veacurilor, şi mai cu seamă asupra secerişului acestui veac,
unde chiar toată lumina ((B16)) Veacului Iudeu -- datorită
caracterului tipic al lui -- se concentrează într-un focar glorios.
În această lumină putem vedea acum clar mersul maiestuos al
Dumnezeului nostru, nu numai în lunga panoramă a veacurilor trecute,
ci şi în realizările prezente ale planului Său. Şi nu
numai atât, dar potrivit făgăduinţei Sale de a ne arăta
lucrurile viitoare (Ioan 16:13), vedem, cu minunată claritate a
viziunii, metoda Lui înţeleaptă pentru binecuvântarea tuturor
în Veacul Milenar care acum intră -- chiar până la încheierea
lui glorioasă în restabilirea tuturor lucrurilor. Aflăm că
multe evenimente mari şi minunate se concentrează în acest
seceriş: că în el are loc marele timp de strâmtorare, ziua lui
Iehova, nimicirea finală şi completă a lui Anticrist şi
căderea marelui Babilon, începutul întoarcerii favorii la evrei, a
doua venire a Domnului nostru şi stabilirea Împărăţiei
Sale, şi învierea şi răsplătirea sfinţilor.
Găsim marcate clar în profeţii începutul
şi sfârşitul acestei perioade de seceriş, precum şi
evenimentele care-şi au timpul să se petreacă în ea. Iar
acest volum are ca obiectiv, în esenţă, să atragă
atenţia şi să urmărească diferitele linii ale
timpului profetic până la evenimentele în care ele culminează.
Pentru a primi mărturia lui, cititorul va trebui să aibă
ureche de auzit (Apoc. 2:7; Mat. 11:15), şi va trebui să vrea să
se debaraseze cu smerenie de multe păreri preconcepute, imediat ce va
ajunge să vadă lipsa lor de armonie cu Cuvântul lui Dumnezeu.
Pentru aceştia care au o astfel de dispoziţie a minţii
şi care vor urmări lecţiile acestui volum cu răbdare
şi grijă, şi în ordinea aranjării lor, nu ne îndoim
că el va fi o mare binecuvântare. Dacă lecţiile lui sunt
primite în inimi bune şi oneste, avem încredere că el va fi o
putere pentru a-i separa de lume şi a-i coace ca grâu pentru grânar.
Noi înţelegem că obiectivul pentru care au fost intenţionate
de Domnul nostru aceste profeţii acum în desfăşurare este
să stimuleze, să maturizeze şi să separe astfel pe
sfinţi, ca pe grâu de neghină, în acest timp de seceriş.
((B17))
Cei cărora li s-a permis să vadă marele
plan al veacurilor al lui Dumnezeu, care înfăţişează
atât de clar aranjamentul sistematic, scopul adânc şi sfera minunată
a planului divin aşa cum este prezentat în volumul precedent, ar
trebui să fie nerăbdători să descopere tot ce binevoieşte
Dumnezeu să reveleze cu privire la timpurile şi sezoanele
acestuia. Interesul lor pentru acest subiect ar trebui să fie de
multe ori mai mare decât al oricărora din veacurile trecute, care
n-au văzut marile binecuvântări păstrate pentru toţi.
Copiii credincioşi ai lui Dumnezeu doresc mult să ştie când
va apărea Împăratul Slavei, iar prinţul întunericului va
fi legat, când vor străluci copiii luminii ca soarele, iar întunericul
va fi împrăştiat; când vor fi primiţi sfinţii în
deplina înfiere divină, iar creaţia gemândă va fi
eliberată din robia stricăciunii; şi când va fi pe deplin
descoperit lumii uimite caracterul glorios al Tatălui nostru ceresc,
făcând ca toţi cei care iubesc dreptatea să-şi aplece
inimile în adorare, iubire şi ascultare.
A fi lipsit de asemenea dorinţe indică o lipsă
de interes şi de apreciere faţă de planurile lui Dumnezeu.
Apostolii, profeţii şi îngerii au dorit cu toţii şi
au căutat cu sârguinţă să cunoască ce timp
a indicat spiritul lui Dumnezeu prin profeţi. Iar acest interes din
partea copiilor Săi este totdeauna plăcut lui Dumnezeu; căci,
deşi până acum El niciodată n-a satisfăcut asemenea
dorinţe într-o măsură considerabilă, fiindcă nu
sosise încă timpul cuvenit, totuşi n-a mustrat niciodată
un asemenea interes. Dimpotrivă, atunci când Daniel a întrebat, El
l-a numit om preaiubit şi i-a răspuns la întrebare în măsura
în care era compatibil cu planul Său.
O asemenea cercetare n-ar trebui, prin urmare, să
fie privită ca amestec nepotrivit în tainele lui Dumnezeu. Dumnezeu
vrea ca noi să manifestăm faţă de planurile Sale acel
interes care să „cerceteze Scripturile” şi să „ia
aminte la cuvântul sigur al prorociei”, şi astfel să fim în
acea atitudine potrivită de aşteptare care va discerne repede
adevărul pe ((B18)) măsură ce acesta îşi are
timpul cuvenit. Lucrurile ascunse aparţin lui Dumnezeu, dar
lucrurile descoperite sunt ale noastre şi ale copiilor noştri pe
vecie (Deut. 29:29). De aceea, dacă ne limităm strict la Cuvântul
lui Dumnezeu şi evităm speculaţia deşartă, suntem
pe teren sigur. Dacă planul şi timpurile şi sezoanele lui
Dumnezeu nu sunt consemnate în Scripturi, atunci nimeni nu le poate găsi
acolo; şi desigur Dumnezeu n-a consemnat prin profeţii şi
apostolii Săi nimic ce dorea să ţină secret pe vecie.
La timpul cuvenit şi în ordinea cuvenită, fiecare din aspectele
consemnate ale planului divin, şi timpul şi anotimpul lor, le
sunt arătate celor veghetori; dar planul ca un întreg, împreună
cu aspectele timpului legate de el, nu era cuvenit a fi înţeles până
la perioada numită „timpul sfârşitului” (Dan. 12:9, 10).
Şi să nu uităm că până la timpul când Dumnezeu
are ca scop să-Şi descopere tainele, nici învăţătura
nici pietatea nu le pot descoperi. Cu toate că profeţiile au
fost timp de secole în faţa ochilor tuturor, ele n-au putut
fi dezlegate şi tainele lor n-au putut fi desluşite până când
a sosit timpul cuvenit.
Când unii dintre ucenici au venit la Domnul nostru întrebând
în privinţa timpului stabilirii Împărăţiei lui
Dumnezeu, înainte să fi sosit vremea ca acesta să fie
descoperit, El le-a răspuns: „Nu este treaba voastră să
ştiţi timpurile sau perioadele; pe acestea Tatăl le-a pus
sub stăpânirea Sa” (Fapt. 1:7). Cu altă ocazie El a zis
referitor la acelaşi subiect: „Cât despre ziua aceea sau ceasul
acela, nu ştie nimeni: nici îngerii care sunt în cer, nici Fiul, ci
numai Tatăl. Luaţi seama: vegheaţi şi rugaţi-vă,
căci nu ştiţi când va fi timpul acela. . . Şi ceea ce
vă zic vouă, zic tuturor: Vegheaţi!” Marcu 13:32,
33, 37.
Nu trebuie să înţelegem că aceste
cuvinte ale Domnului nostru înseamnă că nimeni în afară
de Tatăl nu va cunoaşte vreodată timpurile şi
sezoanele Sale; ca atare ele nu dovedesc că noi nu putem cunoaşte
aceste timpuri şi sezoane acum, după cum nu dovedesc nici
că Domnul nostru nu le poate ((B19)) cunoaşte acum.
Şi însuşi faptul că toate elementele planului Tatălui
nostru, precum şi timpurile şi sezoanele Lui se pot discerne
clar acum, este o dovadă tare că acum trăim în timpul sfârşitului
stăpânirii prezente a răului şi în zorii Zilei Milenare,
când cunoştinţa trebuie să crească şi înţelepţii
trebuie să înţeleagă (Dan. 12:4, 10). Dacă profeţia
nu era dată cu scopul de a fi înţeleasă, atunci darea ei
nu avea nici un obiectiv raţional.
Aceste expresii ale Învăţătorului indică
faptul că Dumnezeu nu execută diferitele părţi ale
planului Său într-o manieră întâmplătoare, hazardată,
ci El are Iar puterea şi înţelepciunea Sa infinită
garantează că nu poate fi eşec sau întârziere.
Aceste cuvinte dau şi ideea că până la
vremea aceea Tatăl nu descoperise nimănui, nici chiar Domnului
nostru Isus, timpurile şi sezoanele legate de planul Său. În
loc să justifice presupunerea generală, că Domnul nostru a
mustrat cercetarea şi interesul cu privire la timpuri şi sezoane,
şi prin aceste cuvinte a interzis o asemenea examinare, adevărul
este tocmai contrariul. Cuvintele Sale arată clar că deşi
lor încă nu le fusese dat să cunoască timpurile
şi sezoanele, acestea vor fi foarte importante cândva şi atunci
ele vor fi descoperite celor veghetori. În vederea faptului că ele
vor fi desigilate cândva şi că atunci vor fi foarte
importante, El îi îndeamnă să „ia seama” şi să
nu îngăduie indiferenţei să vină peste ei, ci să
„vegheze” continuu, ca să poată şti când va
veni timpul potrivit.
Cei care au vegheat de-a lungul veacului, deşi
n-au văzut toate lucrurile pentru care au vegheat, au fost totuşi
mult binecuvântaţi şi păstraţi despărţiţi
de lume prin faptul că au făcut astfel; pe când cei care vor fi
în viaţă la „timpul cuvenit” şi vor „veghea”
cu supunere, vor şti, vor vedea, „vor înţelege”
şi nu vor fi în necunoştinţă în mijlocul minunatelor
evenimente ale „secerişului” acestui veac. ((B20)) Cel
care, în oricare timp, neglijează să vegheze, pierde o binecuvântare
pe care Învăţătorul a pus mare accent şi se dovedeşte
că este fie orbit de prejudecată, de către dumnezeul
acestei lumi, fie supraîncărcat cu lucrurile acestei vieţi
şi cu interesele prezente, spre neglijarea angajamentului său de
consacrare deplină faţă de Domnul, angajament de a căuta
mai întâi Împărăţia şi viaţa viitoare.
Apostolii Petru şi Pavel atrag atenţia asupra
acestui subiect al timpurilor şi sezoanelor. Petru declară (2
Pet. 1:16) că noi nu urmăm basme meşteşugit alcătuite;
că el a văzut într-o ilustraţie gloria Împărăţiei
viitoare a lui Cristos pe muntele schimbării la faţă, când
a contemplat glorioasa „viziune” a lui Moise, Ilie şi Isus
în veşminte strălucitoare. Moise reprezentând pe vrednicii din
vechime (Evr. 11:38-40), care vor fi reprezentanţii pământeşti
ai Împărăţiei cereşti, iar Ilie reprezentând pe „biruitorii”
din acest Veac al Evangheliei -- scena în întregul ei reprezentând „gloria
viitoare”, după ce suferinţele pentru dreptate vor fi
completat alegerea potrivit favorii. Totuşi Petru, chiar în timp ce-şi
relata viziunea, indică mărturia profetică zicând: „Şi
avem cuvântul prorociei şi mai sigur, la care bine faceţi
că luaţi aminte, ca la o lumină care străluceşte
într-un loc întunecos, până se va crăpa de ziuă” (2
Pet. 1:19). El ştia bine că atunci nimeni nu putea înţelege
pe deplin toate profeţiile, şi astfel a îndemnat pe sfinţi
la o atitudine veghetoare -- nu să privească cerul, ci să
vegheze pentru împlinirea a tot ce a spus Dumnezeu prin sfinţii
proroci cu privire la restituţie şi la „timpurile
restabilirii”, care formează o parte atât de mare şi de
importantă din mărturia lor. El ne asigură că profeţia
va avea tot timpul adevăruri importante pentru noi, pe tot parcursul până
în zorii Zilei.
Apostolul Pavel declară: „Cât despre timpuri
şi perioade nu aveţi nevoie să vi se scrie, fraţilor,
pentru că voi înşivă ştiţi foarte bine că
ziua Domnului va veni ca un hoţ noaptea.
((B21))
(Va veni în tăcere, pe furiş, şi după
ce a venit mulţi nu vor şti că sunt în ea.) Când vor zice:
«Pace şi linişte!» atunci o nimicire neaşteptată va
veni peste ei (neaşteptată sau rapidă în comparaţie
cu procesul lent al celor şase mii de ani trecuţi, întocmai cum
zilele noastre sunt numite zilele rapide ale aburului şi electricităţii
-- nu neaşteptat ca fulgerul, ci neaşteptat) ca durerile naşterii
peste femeia însărcinată. . . Dar voi, fraţilor, nu sunteţi
în întuneric pentru ca ziua aceea să vă surprindă ca un
hoţ”. 1 Tes. 5:1-4.
„Fraţii” au cu toţii candela, cuvântul
sigur al prorociei menţionat de Petru, ca o lumină într-un loc
întunecos; şi câtă vreme îşi vor menţine atitudinea
potrivită de fraţi, ca examinatori credincioşi, blânzi
şi smeriţi ai Cuvântului, ei nu vor fi niciodată în întuneric:
lor li se va da întotdeauna adevărul ca hrană la timp
cuvenit. Ca atare, cei care au trăit în deplină armonie cu
Dumnezeu n-au fost niciodată lăsaţi în necunoştinţă
de adevărul necesar, să-şi caute drumul orbecăind în
întuneric cu lumea. Avraam şi Lot au ştiut dinainte
despre nimicirea Sodomei, Dumnezeu zicând: „Să ascund Eu oare de
Avraam ceea ce am să fac?” (Gen. 18:17). Noe a ştiut despre
potop la timp ca să construiască arca şi a fost informat chiar
despre ziua când trebuia să intre în ea. La prima venire tot
aşa, Simeon, Ana şi înţelepţii de la răsărit
au ştiut să aştepte pe Mesia; de fapt aşteptarea era
atunci generală (Luca 2:25-38; 3:15; Mat. 2:2). Şi dacă
Dumnezeu a procedat aşa cu casa robilor, va face El mai puţin
pentru casa Fiilor? Domnul şi Capul nostru a zis: „Nu vă mai
numesc robi, pentru că robul nu ştie ce face stăpânul său,
ci v-am numit prieteni, pentru că v-am făcut cunoscut tot ce
am auzit de la Tatăl Meu”. Domnul nostru trebuie desigur să
cunoască timpurile şi sezoanele la vremea potrivită,
fiindcă El trebuie să execute planul, şi dacă nu S-a
schimbat, El le va face cunoscut planurile celor apropiaţi Lui
şi asociaţi la opera Sa -- prietenilor Săi, sfinţilor
Săi.
((B22))
Raţiunea, deci, ne învaţă că pe cât
este de sigur că scrie, „Stăpânul Domnul nu face nimic, fără
să descopere taina Sa slujitorilor Săi, prorocii” (Amos 3:7),
şi că cea mai mare parte din ceea ce le-a descoperit nu era
pentru ei, ci pentru noi, Biserica Evanghelică (1 Pet. 1:12), pe atât
este de sigur că credincioşii nu vor fi lăsaţi în întuneric,
incapabili să discearnă Ziua Domnului când aceasta va fi sosit.
Ea nu va veni peste ei ca un hoţ şi ca o cursă -- fără
să ştie, pentru că ei vor fi veghind şi vor avea
lumina făgăduită, cuvenită atunci, asupra subiectului.
Apostolul spune de ce a făcut el afirmaţia
hotărâtă, că voi, fraţilor, veţi şti cu
privire la timpuri şi sezoane când se cuvine şi nu veţi fi
în întuneric, zicând (vers. 5): „Pentru că voi sunteţi
fii ai luminii şi fii ai zilei”. Aceştia sunt concepuţi
de adevăr şi trebuie să fie dezvoltaţi prin adevăr
din ce în ce mai mult până la ziua deplină -- căreia îi
aparţin. Iac. 1:18; Ioan 17:17, 19.
Să se observe cu câtă grijă pronumele voi,
vi, vă şi ei, lor, din aceste scripturi şi
din altele, deosebesc clasele la care se referă -- deosebesc pe sfinţi
de lume. Cunoştinţa pe care o vor avea sfinţii despre
semnificaţia şi tendinţa evenimentelor care au loc în ziua
Domnului este pusă în contrast cu ignoranţa lumii -- „(Voi)
(ei) vor zice: «Pace şi linişte!» atunci o nimicire neaşteptată
va veni peste ei . . . şi nu va fi chip de scăpare. Dar voi,
fraţilor, nu sunteţičîn întuneric pentru ca ziua aceea să
vă surprindă ca un hoţ; voi toţi sunteţi
fii ai luminii . . . ”. „Luaţi seama la voi înşivă”,
zice Domnul, „ca nu cumva să vi se îngreuneze inimile cu îmbuibare
de mâncare şi băutură şi cu îngrijorările vieţii
şi ziua aceea să vină peste voi fără veste.
Căci ea va veni ca o cursă peste toţi cei care
locuiesc pe toată faţa pământului. Vegheaţi
deci (vegheaţi asupra voastră înşivă şi asupra
cuvântului prorociei) tot timpul şi rugaţi-vă ca să
fiţi socotiţi vrednici ((B23)) să scăpaţi
de toate acestea care se vor întâmpla şi să staţi în
picioare înaintea Fiului Omului”. Luca 21:34-36.
Înseamnă deci, că dacă un copil al lui
Dumnezeu care trăieşte în ziua Domnului rămâne în întuneric
sau în necunoştinţă în privinţa acestui fapt, el
trebuie să fie ori îngreunat de lucrurile acestei vieţi şi
îmbătat de spiritul lumii, ori altfel, supraîncărcat cu
grijile acestei vieţi, şi în oricare dintre aceste cazuri el
neglijează cu indiferenţă să vegheze cu candela curăţată
şi arzândă şi cu ulei în vas -- adică, cu Cuvântul
lui Dumnezeu în inimă şi minte şi cu spiritul adevărului
în el însuşi.
Cu toate că mult în legătură cu
timpurile şi sezoanele, precum şi cu amănuntele planului a
fost prezis de profeţi, ei şi-au mărturisit neştiinţa
cu privire la importanţa profeţiilor pe care le-au exprimat. (Vezi
Dan. 12:8; Ezec. 20:49; Mat. 13:17; 1 Pet. 1:10-12). Formulate în limbaj
tainic şi simbolic, şi legate de evenimente pe atunci încă
viitoare, era imposibil ca aceste profeţii să fie înţelese.
Astfel, cu toate că au fost consemnate mai dinainte şi date ca să
mărturisească în privinţa preştiinţei şi
aranjamentului divin, ele au fost pentru învăţătura celor
care vor trăi la timpul cuvenit pentru împlinirea lor, şi nu
pentru cei care le-au rostit (Rom. 15:4). Ei au aşteptat desfăşurarea
diferitelor aspecte ale planului divin legate de istoria umană, care,
prin aranjamentul lui Dumnezeu, să deschidă aceste profeţii
şi să-i îmbogăţească pe copiii lui Dumnezeu răbdători
şi cercetători, cu „hrană la timp potrivit” pentru
ceasul de ispitire şi de nevoie din „ziua cea rea” -- ziua de strâmtorare
prin care se sfârşeşte acest veac, şi în mijlocul căreia,
de asemenea, se iveşte noua eră şi dispensaţie.
O minunată invenţie modernă care serveşte
bine pentru a ilustra aranjamentul divin al profeţiei timpului este
numită Închizătoarea cu Cifru Programat, folosită în
unele din băncile mai mari. Ca şi la alte închizători cu ((B24))
cifru, cheia sau clanţa rămâne permanent în broască.
Pentru a putea deschide trebuie făcute anumite mişcări,
cunoscute numai de către cel care cunoaşte aranjamentul, în
timp ce chiar şi cea mai uşoară deviere de la mişcările
cuvenite nu face decât să complice problema şi s-o facă cu
atât mai greu de deschis. Închizătoarea cu Cifru Programat are
în plus aspectul deosebit că, printr-un aranjament cu ceas înăuntru
trezoreriilor băncii, noaptea când se închid uşile, ele sunt
în aşa fel zăvorâte încât nu pot fi deschise de nimeni până
în dimineaţa următoare la ora fixată, iar atunci numai ca
răspuns la folosirea cifrului corect, stabilit pentru închizătoare.
Astfel Tatăl nostru ceresc a închis şi a
sigilat multe aspecte ale planului Său în cursul nopţii cu
marea Sa Închizătoare Programată, care a fost fixată
aşa încât să împiedice deschiderea lor până la „timpul
hotărât” -- în dimineaţa Zilei mari a restabilirii.
Iar atunci Unsul lui Iehova, „Cel care are cheia” şi înţelege
cifrul stabilit, „deschide şi nimeni nu va închide” (Apoc. 3:7).
El ne deschide dându-ne informaţia necesară despre felul în
care trebuie folosită cheia profeţiei de către cei doritori
să afle comorile înţelepciunii infinite. Şi noi putem
deschide acum comorile înţelepciunii divine, pentru că ora
dimineţii a sosit -- chiar dacă este devreme şi nu s-a
luminat încă pentru lume. Dar numai ţinând seama cu grijă
de instrucţiuni şi aplicând cheia la cifrul stabilit de marele
Proiectant ni se vor deschide comorile ei.
De fapt, această ilustraţie se potriveşte
cu întregul plan al lui Dumnezeu în toate părţile lui: fiecare
aspect al adevărului şi fiecare profeţie nu este decât o
parte a acelui mare cifru care poate fi deschis acum pentru că este
dimineaţă -- pentru că zăvoarele marii Închizători
Programate sunt retrase. Iar acest mare cifru odată deschis, dezvăluie
deplin şi grandios comorile nemărginite ale înţelepciunii,
dreptăţii, iubirii şi puterii divine. Cel care va deschide
va cunoaşte într-adevăr pe Dumnezeu ca niciodată înainte.
((B25))
Să examinăm deci Scripturile cu un spirit
reverenţios, ca să putem învăţa ceea ce lui Dumnezeu
Îi place să ne arate cu privire la timpurile şi sezoanele Sale.
Deoarece El ne-a clarificat de curând marile elemente ale planului Său,
în mod raţional ne putem aştepta să fie momentul cuvenit
ca El să ne călăuzească în cunoaşterea
aspectelor timpului acestui plan. Timpurile şi sezoanele au fost cu
înţelepciune ascunse în trecut, şi astfel sfinţii au fost
feriţi de descurajare, fiindcă timpul a fost lung; dar pe măsură
ce planul se apropie de glorioasa lui împlinire, sfinţii au
privilegiul să-l cunoască, pentru ca ei să-şi poată
ridica sus capetele şi să se bucure, ştiind că
eliberarea lor se apropie (Luca 21:28). Descoperirea timpului la „vremea
sfârşitului” va fi tot aşa de folositoare şi
stimulatoare pentru sfinţi, după cum descoperirea lui mai înainte
ar fi fost pentru ei nefolositoare şi descurajatoare.
Evident că Dumnezeul nostru este un Dumnezeu al
ordinii. Tot ce face El este în armonie cu un plan precis aranjat
dinainte; iar timpurile şi sezoanele Sale nu sunt o parte neînsemnată
sau neimportantă din planul Său. Să notăm că Isus
S-a născut la timp --„Când a venit împlinirea timpului
Dumnezeu a trimis pe Fiul Său” (Gal. 4:4). Nu înainte, nici după,
ci exact când s-a împlinit timpul. Prima propovăduire a Domnului
nostru a avut ca subiect timpul -- El a venit predicând şi zicând: „S-a
împlinit timpul. . . Pocăiţi-vă şi credeţi
în Evanghelie” (Marcu 1:15); „Hristos, la timpul cuvenit, a
murit” (Rom. 5:6); El „a înviat a treia zi (la timpul hotărât),
după Scripturi” (1 Cor. 15:4). În decursul misiunii Sale,
duşmanii Săi au căutat adeseori să-L prindă, dar
este declarat că n-au putut, „căci încă nu-I venise
ceasul”. Ioan 7:30.
Profeţiile timpului n-au fost date pentru a
satisface o simplă curiozitate, ci pentru a permite celui care
studiază Cuvântul să recunoască evenimentele prezise când
acestea sunt cuvenite. De pildă, cu toate că profeţia
a marcat timpul ((B26)) şi felul primei veniri, ea n-a fost înţeleasă
până după ce a venit Cristos, şi atunci ea a ajutat pe cei
care studiau cu atenţie Scripturile să recunoască în omul
Isus pe Cristosul, trimis de Dumnezeu potrivit cu ceea ce fusese hotărât
şi cu profeţia. Şi la fel, profeţiile care marchează
timpul şi modul celei de-a doua veniri sunt potrivite a fi înţelese
aproape de timpul când trebuie să se petreacă acest eveniment,
ca să ne ajute să recunoaştem ziua Lui atunci când ea va
fi venit -- precum şi ordinea evenimentelor ei şi datoriile
acelei ore. Nu se pot citi cu luare aminte scripturile Vechiului Testament
fără să se remarce importanţa care se dă datelor
şi marea precizie cu care unele sunt notate, chiar şi ziua, deşi
adesea ele sunt legate de evenimente ce par a fi foarte nesemnificative.
Dar cel care studiază cu atenţie va afla că aceste diferite
date şi referinţe cronologice sunt verigi ale unui minunat lanţ
de mărturie care arată cu mare precizie mai ales două
dintre cele mai importante şi mai semnificative evenimente ale
istoriei lumii, şi anume: prima şi a doua venire a Răscumpărătorului
şi Domnului lumii şi lucrurile importante în legătură
cu ele.
Faptul că majoritatea creştinilor sunt
indiferenţi faţă de aceste lucruri nu este un motiv ca
aceia care iubesc arătarea Lui şi doresc să fie găsiţi
aprobaţi de El să cadă într-o stare similară de încropeală.
Trebuie avut în vedere că Israelul trupesc, cu
excepţia „prietenilor” lui Dumnezeu, s-au poticnit şi nu
şi-au cunoscut timpul cercetării (Luca 19:44), şi că
profetul a prezis poticnirea ambelor case ale lui Israel -- casa
nominală evreiască şi casa nominală creştină
(Isa. 8:14). Numai „o rămăşiţă” la sfârşitul
sau în secerişul fiecărei dispensaţii este pregătită
să primească şi să aprecieze adevărurile cuvenite
atunci, şi ca atare să intre în privilegiile şi binecuvântările
speciale ale dispensaţiei care se iveşte. De aceea rămâne
ca fiecare creştin, individual, în perioada de încheiere a acestui
veac, să caute să fie unul din numărul acestei „rămăşiţe”,
şi nu ((B27)) unul din masa celor încropiţi, apatici
şi indiferenţi ai Bisericii creştine nominale, care
desigur că se vor poticni, aşa cum a fost prezis de către
profet, de către Domnul şi de către apostoli, şi aşa
cum a fost preumbrit prin cursul Israelului trupesc, despre care s-a spus
că este umbra sau tipul ei.
Dar în timp ce profeţia timpului va fi de mare
folos la timpul ei cuvenit, arătând diferitele aspecte ale planului
lui Dumnezeu cu privire la seceriş etc., este adevărat şi că
o cunoaştere a modului venirii şi arătării Domnului
nostru este foarte necesară. Pentru aceasta, la locul ei potrivit, se
cere o foarte mare atenţie. Iar în spatele acestei întregi cunoştinţe
trebuie să se găsească sfinţenia şi umilinţa,
care trebuie să pregătească terenul pentru primirea ei,
prin aceea că va permite copilului lui Dumnezeu să înlăture
prejudecata din inima sa şi să caute cu sârguinţă să
cunoască ceea ce a fost descoperit. Aşa a fost şi la prima
venire: numai cei serioşi, consacraţi, blânzi au discernut
timpul şi felul. Cei lumeşti şi cei prea îngreunaţi,
cei sătui, nu vor discerne nici profeţiile, nici semnele
timpurilor care le împlinesc pe acestea, până când secerişul
va fi trecut şi vara favorii speciale se va fi sfârşit.
La sfârşitul sau în „secerişul”
Veacului Iudeu, „israeliţii cu adevărat”, umiliţi
şi serioşi într-adevăr, se aflau într-o stare de aşteptare
care se deosebea mult de a celor mândri dintre ei, a celor lumeşti
şi a celor convinşi că numai ei au dreptate; aşa încât
ei erau mai pregătiţi nu numai să accepte planul lui
Dumnezeu aşa cum l-a orânduit El, ci erau mai pregătiţi
şi să asculte şi să examineze adevărul atunci când
au venit în contact cu el. Iar Domnul nostru, în timp ce respingea prin
răspunsuri evazive sau misterioase tertipurile pline de mulţumire
de sine, cicălitoare ale fariseilor, Şi-a făcut timp şi
a avut grijă să clarifice şi să explice adevărul
celor care-l căutau cu smerenie şi seriozitate (Mat. 13:10-17;
16:1-4; Marcu 7:1-23; Luca 18:18-30; Ioan 1:45-51; Luca 24:13-49; Ioan
20:24-28; 21:1-12). Cei mândri şi mulţumiţi de sine,
şi ((B28)) toţi care îi urmau pe aceştia, s-au
poticnit (Mat. 15:14), pe când cei umiliţi, cei flămânzi după
adevăr se interesau de adevăr cu seriozitate (Mat. 13:36; Marcu
4:10). Iar Domnul le explica unora ca aceştia cuvintele tainice, spunând:
„Vouă vă este dat să cunoaşteţi taina Împărăţiei
lui Dumnezeu; dar pentru cei ce sunt afară (care nu sunt israeliţi
cu adevărat) toate lucrurile sunt înfăţişate
în pilde, pentru ca, privind, să privească şi să nu
vadă; şi auzind, să audă şi să nu înţeleagă”.
Tot aşa este şi la sfârşitul acestui
veac. Acum, ca şi atunci, adevărul separă pe cei serioşi
şi smeriţi şi-i conduce mai departe în cunoştinţa
cuvenită acum pentru unii ca aceştia, şi-i întăreşte
şi-i luminează pentru ca ei să nu se poticnească împreună
cu masa creştinilor nominali; în timp ce acei încropiţi şi
mulţumiţi de sine resping adevărurile cuvenite acum, fiindcă
sunt orbiţi prin starea nepotrivită a inimii lor. Prin urmare,
ei vor fi respinşi de Domnul ca nevrednici să devină
Mireasa Lui. Efes. 4:1; 1 Cor. 9:27.
O greşeală mare în care mulţi cad constă
în a crede că o cunoaştere a acţiunilor şi planurilor
lui Dumnezeu este de mică importanţă, că tot ce cere
Dumnezeu de la noi sunt harurile caracterului creştin, iar acestea se
pot păstra mai bine prin ignoranţă. Cât de diferit prezintă
Scripturile această problemă! Ele ne sfătuiesc nu numai să
cultivăm harurile caracterului creştin, ci şi să păstrăm
constant acea stare a inimii care ne face capabili să discernem adevărul
-- mai cu seamă acest mare adevăr al prezenţei Domnului
atunci când acesta este cuvenit -- şi când au loc schimbările
dispensaţionale. Cunoaşterea adevărului dispensaţional
la sfârşitul acestui veac este tot atât de importantă cum a
fost şi la sfârşitul Veacului Iudeu. Cei care n-au discernut
adevărul cuvenit atunci, n-au primit favorurile cuvenite atunci.
Şi chiar aşa este şi la sfârşitul acestui veac: cei
care nu pot discerne Adevărul cuvenit acum, fiind orbiţi de
necredinţă şi de felul de viaţă lumesc, nu pot
primi favorurile speciale cuvenite acum. Ei nu sunt biruitori,
şi ca atare sunt nepotriviţi să fie mireasa lui ((B29))
Cristos şi să intre în glorioasa moştenire a sfinţilor
ca moştenitori împreună cu El. Adevărul în acest veac, în
împrejurări contrare pentru primirea lui, devine o încercare a
credincioşiei noastre faţă de Dumnezeu; şi prin urmare
separă ca o seceră pe cei potriviţi de cei nepotriviţi
-- grâul de neghină.
Studiul timpului profetic atrage după sine dispreţ,
din cauza aplicărilor lui greşite din trecut făcute de
„adventişti” şi de alţii, şi în consecinţă
din cauza neîmplinirii evenimentelor aşteptate să se întâmple
la timpurile declarate. Noi vedem însă că până şi
aceasta a făcut parte din planul lui Dumnezeu de a ascunde subiectul
pentru toţi, afară de o clasă pentru care era intenţionat,
prin permiterea ca el să atragă după sine dispreţ
şi luare în derâdere, împiedicând astfel ca acesta să fie înţeles
de către cei înţelepţi şi precauţi în felul
lumii (Mat. 11:25). Nu ne îndoim că aceasta a făcut parte din
planul divin, întocmai ca trimiterea lui Isus la Nazaret, un loc dispreţuit,
ca să Se numească „Nazarinean” (Mat. 2:23), cu toate că
în realitate El S-a născut în onorabila cetate Betleem. După
cum cei înţelepţi şi cei precauţi în felul lumii din
vremea aceea au zis: „Poate ieşi ceva bun din Nazaret?”, la fel
şi astăzi, când se menţionează timpul profetic sau
ceva legat de a doua venire a Domnului, mulţi strigă, „adventişti!”
-- ca şi cum ar zice, „poate veni ceva bun de la adventism?” --
chiar dacă admit că multe profeţii referitoare la timp nu
s-au împlinit încă şi că a doua venire a Domnului nostru
este cel mai proeminent subiect din Scripturi.
Avem o mare simpatie atât pentru adventiştii de
la prima venire (evreii), cât şi pentru cei de la a doua venire, deşi
numai puţini dintre ambii şi-au dat seama de adevărurile de
a căror înţelegere au fost atât de aproape, dar pe care nu
le-au putut înţelege, fiecare fiind orbiţi de aştepări
false. Prietenii noştri adventişti n-au recunoscut nici
modul, nici scopul întoarcerii Domnului aşa cum învaţă
Scripturile; prin urmare ei n-au aşteptat să-L vadă „aşa
cum este”,ci aşa cum a fost. Ei consideră
obiectivul venirii Lui ca un lucru care va ((B30)) umple de spaimă
şi groază inimile tuturor, cu excepţia celor sfinţi; că
obiectivul Lui este să adune pe cei aleşi, să nimicească
tot restul omenirii şi să ardă lumea. Având astfel de
idei, ei au folosit profeţiile timpului ca un bici cu care să
biciuiască lumea şi s-o aducă la Dumnezeu. Dar lumea a
privit cu răceală şi a zis că aceştia erau
entuziaşti iraţionali, şi, dacă există un
Dumnezeu, de bună seamă El este mai înţelept şi mai
drept de-atât. Dispreţul lumii s-a intensificat tot mai mult,
deoarece tot mereu au prezis o nimicire a tot ce este material şi o
prăbuşire a lumilor, şi tot mereu prezicerile lor au dat
greş -- până când acum chiar şi menţionarea timpului
profetic este privită în mod foarte general cu un zâmbet neîncrezător
sau cu dispreţ făţiş, chiar de către creştini
care ştiu bine că profeţia şi cronologia constituie o
bună parte din revelaţia lui Dumnezeu.
Dar binecuvântat este
„Cel care suportă nemişcat a lumii încruntare
Şi nu dă atenţie surâsului ei dispreţuitor;
Pe acela mări de strâmtorare nu-l pot îneca
Şi nici uneltirile lui Satan nu-l pot înşela”.
Dar Dumnezeu n-a dat profeţiile timpului cu un
astfel de scop, şi El nici nu va încerca să convertească
lumea într-un astfel de mod; deoarece El caută închinători
care I se închină în duh şi adevăr (Ioan 4:23), şi
nu din aceia care vin de frică în serviciul Său. Dacă El
ar fi intenţionat să-i aducă pe oameni la ascultare prin
teroare, ar fi putut plănui o metodă mai eficace decât vestirea
timpului -- după cum au dovedit prietenii noştri adventişti.
Timpul profetic a fost dat, nu pentru a alarma lumea -- nu pentru lume, în
nici un sens -- ci pentru a lumina, a întări, a mângâia, a încuraja
şi a călăuzi Biserica în vremurile tulburi de la sfârşitul
veacului. De aceea este scris: „Nici unul din cei răi nu va înţelege,
dar cei înţelepţi vor înţelege”. Pentru aceştia
profeţia timpului va deveni hrană la timp potrivit, iar aceasta,
împreună cu altă hrană, va întări pe cei care o
folosesc, aşa încât vor „putea sta în ziua cea rea” --
ziua de strâmtorare prin care se încheie acest veac. Ea le va permite să
înţeleagă evenimentele minunate care se petrec în jurul lor,
astfel încât ((B31)) ei nu vor fi nici mistuiţi de frică
şi groază, nici înghiţiţi de proiectele şi
teoriile false -- pe nedrept numite ştiinţă -- care vor fi
din belşug în această zi. Şi, mai mult, ei pot să
fie, în mijlocul focului mistuitor (al strâmtorării), martori
pentru Dumnezeu şi pentru planul Său şi să înveţe
poporul -- să arate gloriosul rezultat al planului lui Iehova, ridicând
un steag pentru popor. Isa. 62:10.
Acesta este scopul profeţiei timpului, şi cât
este de important, cât este de indispensabil -- pentru ca omul lui
Dumnezeu să fie desăvârşit şi cu totul pregătit
în acest timp. Fără aceste dovezi profetice ale timpului noi am
putea vedea evenimentele din această Zi a Domnului şi să nu
ştim nimic despre ea sau despre datoriile şi privilegiile
noastre în ea. Ca atare, nici unul dintre adevăraţii consacraţi
să nu subaprecieze aceste dovezi profetice ale timpului, care au fost
date cu scopul de a călăuzi cuvintele şi faptele noastre în
Zorii timpurii ai Zilei Milenare, înainte de răsăritul
soarelui, în timp ce lumea şi biserica nominală sunt încă
adormiţi, ignoranţi şi neatenţi la schimbările
dispensaţionale care au loc acum. Aceste dovezi profetice ale
timpului au fost în mare măsură mijloacele lui Dumnezeu de a-i
atrage atenţia scriitorului mai deplin şi cu mai mare grijă
asupra altor trăsături ale planului divin. Atenţia dată
acestora trebuie să aibă ca rezultat un profit durabil pentru
cel care studiază, nu numai prin faptul că-l vor informa asupra
„adevărului prezent”, dar şi prin faptul că va da forţă
şi realism vital tuturor adevărurilor scripturale, furnizând
dovada că toate planurile lui Dumnezeu conlucrează în timp,
precum şi în fel, pentru dezvoltarea glorioaselor Sale
scopuri.
Insuccesul prezicerilor adventiştilor, care au încercat
să fixeze un timp pentru arderea lumii etc., etc., a fost mai mult în
privinţa caracterului evenimentelor aşteptate decât în privinţa
timpului. Ca şi în cazul evreilor, ei au greşit căutând lucrul
incorect la timpul corect. Aceasta a fost cauza secundară
a neputinţei lor de a înţelege clar adevărul, dar cauza ((B32))
principală a fost că nu sosise încă timpul pentru o
descoperire mai clară. Şi totuşi era timpul ca sfinţii
să fie stimulaţi să se aştepte la arătarea
Domnului -- să iasă în întâmpinarea Mirelui şi să
aibă o dezamăgire înainte de adevărata venire a Sa --
toate acestea fiind arătate în pilda Domnului nostru despre Cele
Zece Fecioare, aşa cum se va arăta pe larg mai târziu. După
cum s-a arătat în volumul precedent, focul care trebuie să
mistuie pământul în Ziua Domnului este simbolic, nu literal; iar în
capitolele următoare se va arăta că aplicările unor
profeţii ale timpului pe care adventiştii le-au dat la o parte
ca fiind greşite, n-au fost greşite, ci corecte, şi că
ele arată clar focul simbolic din acest timp -- deja în desfăşurare.
Adventiştii, ostenind sub dificultatea aşteptării
unei arderi literale a pământului, au încercat să introducă
forţat toate perioadele profetice ca să se termine într-o
singură zi obişnuită -- o zi de douăzeci şi patru
de ore -- şi astfel au forţat unele profeţii pentru a le
face să se potrivească şi să se termine odată cu
altele. Dar o vedere mai clară asupra planului divin descoperă
acum armonia perfectă a diferitelor profeţii cu privire la timp,
şi nu este necesar să se deformeze sau să se forţeze
vreuna pentru a o face să se potrivească cu altele. Deoarece în
capitolele următoare facem o examinare a principalelor profeţii,
noi nu formăm o teorie şi apoi să ne străduim să
adaptăm la ea toate perioadele profetice, ci urmărim cu grijă
fiecare perioadă până la terminarea ei, şi apoi ţesem
laolaltă teoria sau planul astfel indicat de marele Descoperitor al
tainelor. Se va constata că ordinea şi armonia planului lui
Dumnezeu sunt tot atât de evidente în timpurile şi sezoanele lui ca
şi în caracteristicile glorioase ale acestui plan urmărite în
volumul precedent şi reprezentate grafic pe Planul Veacurilor. Şi
când marele orologiu al veacurilor bate orele indicate pe cadranul
profetic, evenimentele prezise urmează tot aşa de sigur cum este
de sigur că Dumnezeu le-a prezis.
