((B249))
STUDIUL VIII
ÎNTÂI VA VENI ILIE
Cum se raportează această importantă
profeţie la a Doua Venire -- O împlinire parţială şi
tipică în Ioan Botezătorul -- Împlinirea reală --
Viziunea de pe muntele sfânt -- Corespondenţe remarcabile între
Ilie, tipul, şi Ilie Cel antitipic -- A sosit timpul -- Perspectiva
-- Elisei, succesorul lui Ilie
„Iată, vă voi trimite pe prorocul Ilie, înainte
de a veni ziua Domnului, ziua aceea mare şi înfricoşătoare.
El va întoarce inima părinţilor spre copii şi inima
copiilor spre părinţii lor, ca nu cumva (altfel), la venirea
Mea, să lovesc ţara cu blestem.” Mal. 4:5, 6.
ÎN timp ce examinăm dovezile că a sosit
timpul stabilirii Împărăţiei lui Mesia pe pământ, nu
trebuie să trecem cu vederea această profeţie, care arată
că mai întâi trebuie să vină Ilie.
Textul nostru are o exprimare ciudată. Ideea pare
să fie că lucrarea lui Ilie va fi să întoarcă
(adică, să convertească) părinţii la o
stare smerită, de copil; şi după ce-i va face ascultători
ca nişte copilaşi, să le întoarcă inimile de la
eroare, de la păcat şi necredincioşie, şi să-i
aducă iarăşi în armonie cu „părinţii” lor --
nume dat de evrei patriarhilor şi profeţilor lor credincioşi.
Profeţia lui Maleahi, ultimul mesaj trimis de
Iehova Israelului, pare să-i fi impresionat adânc -- în special
ultimele două capitole, care se referă în mod deosebit la
venirea lui Mesia şi la încercările speciale pe care ziua
prezenţei Domnului le va aduce cu ea. (Vezi Mal. 3:1-3, 13-18;
4:1-6.) Înţelegând din aceasta că încercarea va fi deosebită,
ei au primit mângâiere din ultimele versete citate mai sus, care promit
că Ilie profetul, care odinioară convertise naţiunea ((B250))
întreagă de la închinare lui Baal înapoi la închinare lui
Dumnezeu, va veni iarăşi ca să-i pregătească înainte
de acest timp aspru de încercare pe care-l va aduce venirea lui Mesia.
Această profeţie nu s-a împlinit la
prima venire a Domnului nostru -- nici partea legată de Mesia, nici
cea care se referă la Ilie. Profeţia se referă în mod
evident la a doua venire, la venirea „Solului legământului” în
glorie şi putere, precum şi la încercarea şi strâmtorarea
mare a Zilei Domnului din timpul acela. Cu toate acestea, prezentarea lui
Cristos la Israelul tipic şi marea strâmtorare care a venit peste ei
ca naţiune atunci când L-au respins, a fost, aşa cum Dumnezeu
prevăzuse şi intenţionase, o altă umbră care
ilustrează în multe amănunte lucrurile prezentate în această
profeţie. Ioan Botezătorul, în spiritul lui Ilie, a făcut
pentru Israel o lucrare asemănătoare cu cea a lui Ilie făgăduit,
însă fără succes, şi ca rezultat a venit necazul (un
blestem) asupra acelui popor. Adevăratul Ilie la care se referă
profetul urma să facă o mare lucrare pentru tot „pământul”,
să pregătească toată omenirea pentru a doua venire;
şi pentru un timp nici el nu va avea succes, şi ca rezultat
marele timp de strâmtorare (blestemul) va lovi întregul pământ.
Venirea lui Ilie menţionată de profet este
„înainte ” de această „mare şi înfricoşătoare
zi a lui Iehova”.* Şi deoarece, aşa cum tocmai am arătat,
Ziua cea mare a lui Iehova, începută în 1874 d. Cr., va continua
timp de patruzeci de ani şi se va sfârşi cu expirarea
Timpurilor Neamurilor, prin răsturnarea completă a stăpânirii
lumeşti şi satanice a pământului şi prin învestirea
deplină a lui Emanuel -- Cristos Isus şi sfinţii Săi
-- cu toată puterea şi stăpânirea, este important pentru
noi să arătăm aici că Ilie a venit. El n-a reuşit
să întoarcă inimile oamenilor la asemănarea copiilor
şi la înţelepciunea (adevărată a) celor ((B251))
drepţi; şi de aceea va veni marele timp de strâmtorare, aşa
cum a prevăzut şi prezis Dumnezeu. În strâmtorare, Dumnezeu va
învăţa omenirea prin experienţe aspre şi amare lecţiile
pe care trebuie să le înveţe amănunţit, ca să-i
pregătească să accepte cu recunoştinţă pe
Cristosul -- Solul Noului Legământ al lui Iehova -- cu toate
aranjamentele, legile drepte etc. ale acelui legământ.
*Vezi Vol. I, cap. 15
După cum tocmai am văzut, la prima venire
multe din făgăduinţele şi planurile lui Dumnezeu s-au
împlinit pe o scară limitată cu o naţiune, Israelul, ca o
ilustraţie a marilor, grandioaselor realităţi care trebuie
să se împlinească la a doua venire a lui Cristos. Şi după
cum minunile, vindecările etc. au reprezentat lucrările mai mari
din Veacul Milenar, iar intrarea Domnului nostru călare pe un măgar
ca Împărat a reprezentat preluarea de către El a puterii,
maiestăţii şi onoarei mai mari la a doua venire a Sa ca Împărat
al împăraţilor şi Domn al domnilor, tot aşa, „Omul
Hristos Isus” şi mica Lui ceată de ucenici au reprezentat pe
Domnul Slavei mult înălţat, asociat cu sfinţii, mireasa
şi comoştenitorii Săi, la a doua venire a Sa. Şi astfel,
conducerea lui, încercând a converti pe Israel şi a-l pregăti
să primească pe Mesia, au reprezentat pe adevăratul Ilie
(adevărata Biserică creştină), a cărui lucrare a
fost să încerce să convertească omenirea înainte
de venirea lui Mesia pentru lume -- Domnul spiritual al slavei şi Împăratul
împăraţilor. Ioan Botezătorul, în spiritul şi
puterea lui Ilie, n-a reuşit să reformeze pe Israel şi, ca
urmare (Mat. 17:12), Israel a respins pe Isus în trup şi şi-a
atras asupră-şi o mare „zi de răzbunare”, strâmtorare
şi mânie (Luca 21:22). În mod asemănător, însă pe
scară mai largă, Ilie cel adevărat şi mai mare
n-a reuşit să convertească lumea şi s-o pregătească
pentru a-L primi pe Împăratul Slavei, iar acum, drept urmare,
trebuie să vină asupra lumii ziua cea mare a mâniei, ((B252))
ca să topească, să înmoaie, să smerească şi
să pregătească pe toţi să strige din adâncul
inimii: Osana! Binecuvântat este Cel care vine în numele lui Iehova!
Vedem astfel că Biserica în trup (Cristosul
în trup, Cap şi corp) este Ilie sau premergătorul Bisericii
în slavă, Unsul lui Iehova. Nu biserica nominală, ci
Biserica consacrată cu adevărat, care dincolo de mormânt va fi
marele Eliberator Uns -- aceştia îl constituie pe Ilie. Misiunea lor
este să mustre eroarea şi păcatul şi să arate
spre Împărăţia viitoare a slavei. Domnul nostru Isus,
apostolii şi toţi credincioşii în Cristos Isus de atunci
încoace fac parte din acest mare Ilie antitipic, profet sau învăţător
-- aceeaşi clasă (Cap şi corp) care în curând va forma pe
Împăratul Slavei. Lucrarea în care se află angajată acum
Biserica este numai pregătitoare pentru lucrarea ei viitoare, în
ceea ce priveşte reformarea lumii. În funcţia ei împărătească,
Biserica va îndeplini pentru lume ceea ce ea nu reuşeşte să
facă în calitate de Ilie ca învăţător.
Să nu fim greşit înţeleşi; până
aici am arătat că planul lui Dumnezeu nu merge până la
convertirea lumii în Veacul Evanghelic. El n-a intenţionat să
facă aceasta, ci a intenţionat numai alegerea şi încercarea
Bisericii acum, iar binecuvântarea lumii prin Biserică, prin
Cristosul, într-un veac ce urmează acestuia. Nu contrazicem aceasta
când spunem că Ilie (Cristos în trup) a încercat să
convertească lumea şi n-a reuşit, cu excepţia înfăptuirii
unor reforme parţiale; căci deşi Dumnezeu a ştiut
şi a prezis că misiunea noastră pentru lume va fi în mare
măsură o nereuşită, cu excepţia selecţiei
unei turme mici alese, totuşi, ştiind că acest efort va
reacţiona favorabil asupra noastră, însărcinarea Lui
pentru noi prin Domnul nostru a fost să încercăm să
convertim lumea, când a spus: „Duceţi-vă în toată lumea
şi predicaţi Evanghelia la orice făptură”. Văzând
că El a prezis nereuşita noastră actuală, dar şi
succesul nostru viitor, când ((B253)) ne va glorifica şi ne
va înzestra cu putere divină, ne putem bucura chiar în timp ce
vedem insuccesul relativ al celor optsprezece secole trecute, dându-ne
seama că truda clasei adevăratului Ilie n-a fost zadarnică,
ci a servit scopului divin de a dezvolta Biserica adevărată în
timp ce dădea mărturie înaintea lumii -- care va aduce foloase
la timpul cuvenit.
Ioan Botezătorul n-a fost în realitate Ilie întors
pe pământ şi nici Biserica nu este; dar, după cum a fost
adevărat despre Ioan că el a făcut o lucrare a lui Ilie
pentru Israel (Luca 1:17) ca să-i pregătească, şi L-a
prezentat pe Domnul în trup, la fel este adevărat şi despre
Biserică -- ea face pentru lume lucrarea prezisă a lui Ilie, în
„spiritul şi puterea lui Ilie”, şi vesteşte a doua
venire a Domnului nostru aproape în aceleaşi cuvinte pe care le-a
folosit Ioan la întâia venire: „În mijlocul vostru stă Unul, pe
care voi nu-L cunoaşteţi. El este Acela care vine după mine
şi care este înaintea mea”. Ioan 1:26, 27.
Nu toţi au putut primi mărturia lui Ioan
şi nici nu şi-au dat seama că el era înaintemergătorul
Împăratului în trup. Dacă ar fi primit-o, ar fi fost pregătiţi
prin ea să primească pe Isus ca Mesia al lor. Pentru toţi
aceia dintre ei care au putut accepta şi au acceptat mesajul lui Ioan
şi L-au primit pe Cristos, pentru aceia Ioan a făcut
lucrarea lui Ilie. Aşa cum le-a spus Domnul despre Ioan (Mat. 11:14):
„Dacă vreţi să primiţi, el este Ilie, care
trebuia să vină”, deşi Ioan şi lucrarea lui n-au îndeplinit
toată prezicerea cu privire la Ilie, aşa cum nici Domnul nostru
în trup n-a îndeplinit tot ceea ce era prezis despre Mesia.
Pentru toţi cei care L-au putut primi El a fost Unsul lui Iehova,
chiar înainte de a-Şi fi sfârşit lucrarea de jertfire sau înainte
de a fi fost glorificat, sau de a fi venit iarăşi în exerciţiul
marii funcţii de Mesia sau de Eliberator. La întâia venire Ioan a
fost, într-o anumită măsură, într-adevăr încheierea
tipului început în persoana şi lucrarea lui Ilie; iar lucrarea lui
Ioan la întâia venire a preumbrit lucrarea finală a Bisericii la a
doua venire. Aceştia, ((B254)) picioarele lui Cristos în trup
-- picioarele lui Ilie -- vestesc Împărăţia (Isa. 52:7).
Acelora care „pot acestora care „pot primi” noi le-am
arătat pe antitipicul Ilie prezis. Unii, probabil, nu „vor primi”,
ci vor fi în căutarea unui om care să îndeplinească
prezicerile lui Maleahi şi nu vor cunoaşte „timpul cercetării
lor” până când marea zi a strâmtorării va arde ca un cuptor.
Se va vedea atunci că insuccesul lui Ilie (Cristosul
în trup) de a converti şi restabili lumea a fost un rezultat prevăzut,
tot aşa cum a fost şi insuccesul lui Ioan de a converti Israelul.
Totuşi, aceeaşi clasă Ilie, însă glorificată
şi înzestrată cu putere, va fi cea care în Veacul Milenar va
binecuvânta şi va învăţa lumea, şi va restabili
toate lucrurile după cum a fost făgăduit prin gura tuturor
sfinţilor profeţi (Fapt. 3:19-21); tipul Ilie încetează
odată cu calea noastră pământească numai ca nume
şi ca asemănare. În armonie cu aceasta avem cuvintele Domnului
nostru, date ca răspuns la întrebarea ucenicilor Săi care au întrebat:
„Oare de ce zic cărturarii că întâi trebuie să vină
Ilie?” Răspunsul Domnului nostru nu încearcă să le dea o
explicaţie deplină a faptului că Ilie era un tip, iar Ioan
era continuarea acestui tip şi totodată o împlinire neclară
a lui etc. -- lucruri pe care ucenicii nu erau atunci pregătiţi
să le înţeleagă şi care de altfel nici nu-şi
aveau timpul să fie înţelese atunci; şi de aceea, arătând
insuccesul lui Ioan ca împlinire parţială a profeţiei,
Domnul nostru adaugă: „Într-adevăr, Ilie va veni* şi va restabili
toate lucrurile” (Mat. 17:11). Evident El se gândea la propria Sa
lucrare glorioasă din veacul viitor, în asociere cu „trupul” Său
glorificat care va fi fost ales şi probat în Veacul Evanghelic. El
privea dincolo de văl în Veacul Milenar şi vedea clasa Ilie răpită
în carele de foc, în putere şi mare slavă -- înălţare
spirituală.
*Manuscrisele cele mai vechi omit întâi
((B255))
Ilustraţia folosită când se referă
numai la Biserică, separată de Domnul şi Capul ei, este o femeie.
Separată şi distinctă de Domnul ei, Mirele, este o fecioară
logodită. Dar în cazul de faţă ilustraţia folosită
este un bărbat, Ilie, fiindcă lucrarea prefigurată nu este
lucrarea Bisericii separată de Domnul ei, ci lucrarea ambilor. Domnul
nostru a fost Capul şi Înaintemergătorul Bisericii în trup (Ilie),
întocmai cum El este Capul Bisericii biruitoare -- Cristosul. Sunt
numeroase alte exemple în care este folosită ilustraţia unui bărbat
pentru a simboliza lucrarea comună a lui Cristos Isus şi
a corpului Său, Biserica; de exemplu, Aaron şi toţi
succesorii săi în slujba de Mare Preot au reprezentat pe Domnul, iar
preoţii subordonaţi pe membrii corpului Său; Melhisedec în
mod asemănător a reprezentat corpul întreg în glorie;
la fel a fost şi cu Moise, David şi Solomon. Ca atare, folosirea
lui Ilie ca ilustraţie pentru a reprezenta o lucrare unită
a lui Cristos şi a Bisericii este în armonie cu uzanţa
scripturală.
În legătură cu clasa reprezentată de
Ilie, ce puternic semnificativă a fost „viziunea” pe care
Domnul le-a arătat-o celor trei ucenici pe muntele schimbării la
faţă (Mat. 17:1-9). Apostolul Petru spune că a fost o
viziune a Împărăţiei viitoare (2 Pet. 1:16-18). Domnul
nostru schimbat a apărut strălucitor înaintea ochilor lor, în
timp ce figura lui Moise a reprezentat Dispensaţia Mozaică sau a
Legii, iar figura lui Ilie a reprezentat Dispensaţia Evanghelică
sau Creştină. Ambele dispensaţii privesc spre, arată
şi vorbesc despre jertfa şi suferinţele lui Cristos şi
despre gloria care urmează.
Înainte de a părăsi acest subiect, vom arăta
unele aspecte şi întâmplări din viaţa profetului Ilie,
tipul, comparându-le cu istoria Bisericii, antitipicul Ilie, care desigur
că vor uimi pe toţi cei care nu le-au observat mai înainte.
Pentru ca această comparaţie să poată fi uşor văzută,
le aşezăm pe acestea în coloane paralele.
((B256))
ILIE
-------
Ilie a fost persecutat pentru credincioşia sa faţă
de adevăr şi dreptate.
-------
Principalul său persecutor a fost Izabela, regina
cea rea a lui Israel, care este menţionată cu numele, ca fiind
tipul duşmanului sfinţilor. Apoc. 2:20.
-------
Puterea persecutoare a Izabelei a fost exercitată
prin soţul ei, împăratul Ahab.
-------
Ilie a fugit de Izabela şi de Ahab în pustie, într-un
loc pregătit de Dumnezeu, unde a fost hrănit în mod miraculos.
1 Împ. 17:5-9.
-------
Ilie a petrecut în pustie „trei ani şi şase
luni” şi în timpul acela n-a plouat deloc, iar în ţară
a fost o mare foamete. Iac. 5:17; 1 Împ. 17:7; 18:2.
-------
După cei trei ani şi jumătate sau 1260
de zile, când Ilie s-a întors din pustie, erorile preoţilor
Izabelei au fost scoase la iveală, adevăratul Dumnezeu a fost
onorat şi au urmat ploi abundente. 1 Împ. 18:41-45.
-------
La început împăratul şi poporul s-au
bucurat, iar Ilie şi Dumnezeul său au fost onoraţi; dar
spiritul Izabelei era neschimbat. Ea căuta încă să ia viaţa
lui Ilie, iar el a fost din nou silit să fugă în pustie. 1 Împ.
18:40, 45, 46; 19:1-4.
-------
Calea lui Ilie s-a terminat prin luarea lui de pe pământ.
BISERICA
-------
Biserica a fost persecutată pentru credincioşia
ei faţă de adevăr şi dreptate.
-------
Principalul persecutor a fost Biserica apostată a
Romei, care pretinde că este „împărăteasă” şi
conducătoare peste Israelul spiritual. Apoc. 18:7.
-------
Puterea persecutoare a papalităţii a fost
exercitată prin Imperiul Roman, cu care a fost unită.
-------
Biserica adevărată a fugit în pustia
simbolică -- sau în starea de izolare -- în locul ei, pregătit
de Dumnezeu, unde a fost susţinută. Apoc. 12:6, 16.
-------
Biserica a petrecut trei ani şi jumătate
simbolici (o zi pentru un an -- 1260 de ani literali) în starea de
pustie, în timpul cărora a fost o foamete spirituală din cauza
lipsei adevărului -- a apei vii. Compară cu Apoc.12:6; 11:3;
Amos 8:11.
-------
La sfârşitul celor 1260 de ani (în 1799 d. Cr.)
puterea adevărului şi a martorilor lui s-a manifestat; şi
de atunci adevărul s-a revărsat în proporţie de milioane
de Biblii pe an, înviorând lumea şi producând roade.
-------
Biblia a adus asemenea binecuvântări, încât
imperiile pământului recunosc mâna Domnului; dar principiile
papalităţii -- Izabela -- în aşa-zisele secte protestante
îi obligă iarăşi pe sfinţi să fugă în
starea de pustie.
-------
Sfinţii vor fi schimbaţi de la stările pământeşti
la cele cereşti.
((B257))
Acestea sunt coincidenţe izbitoare, şi ele nu
sunt întâmplătoare. Iar faptul că Ilie urma să vină
înainte de ziua cea mare şi că acum am găsit în
Biserică antitipul lui Ilie la care s-a referit profetul Maleahi
şi pe care mai departe l-a simbolizat Ioan Botezătorul, ar
trebui socotit ca o altă dovadă că a sosit timpul --
că Marea Zi a Domnului a venit. Dar, în afară de aceasta, există
sugestii în acest tip, susţinute de alte scripturi, intenţionate
să călăuzească şi să pregătească
pe sfinţi ca să-şi facă bine partea lor de lucrare,
precum şi să-i întărească şi să-i susţină
în ziua furtunoasă care se află chiar asupra noastră.
N-avem deloc dorinţa să înfăţişăm
un tablou întunecat, am prefera mai degrabă să ne gândim
şi să arătăm gloria care va urma după marea zi a
mâniei şi bucuriile Zilei Milenare care acum intră, decât
necazurile şi descurajările viitorului mai apropiat, care preced
răsăritul deplin al soarelui. Dar este necesar ca sfinţii să
fie cel puţin într-o măsură avertizaţi în legătură
cu evenimentele iminente, pentru ca atunci când acestea se vor întâmpla,
ei să nu se alarmeze sau să se descurajeze, ci, fiind înarmaţi
din timp, să poată şti cum să le întâmpine; şi,
de asemenea, ca ei să poată aprecia mai deplin binecuvântările
prezentului, astfel încât să lucreze cu sârguinţă „cât
timp este ziuă, căci vine noaptea (un timp mult mai întunecat
în comparaţie cu cel prezent numit ziuă) când nimeni
nu mai poate să lucreze”.
Scurta perioadă prezentă, înainte ca norii
grei de furtună să se ivească asupra lumii, este timpul cel
mai favorabil pentru lucrarea clasei Ilie, şi ea corespunde zilelor
încununate de succes atât ale lui Ilie cât şi ale lui Ioan. Este
un timp favorabil pentru creşterea personală în har şi
cunoştinţă, şi de asemenea pentru răspândirea
adevărului -- cel mai favorabil timp cunoscut vreodată. Cum s-ar
fi bucurat căutătorii timpurii ai adevărului, de exemplu
bereenii, dacă ar fi avut ajutoarele de studiu pe care le avem noi
astăzi, cum sunt: Biblii cu trimiteri, complete şi tipărite,
concordanţe, istorii, enciclopedii, dicţionare şi alte preţioase
lucrări de referinţă, la preţuri accesibile ((B258))
tuturor şi care pot fi consultate gratuit de către toţi în
bibliotecile publice, chiar şi ale oraşelor de mărime
mijlocie; şi pe lângă toate acestea, lumina crescândă a
aurorei Zilei Milenare şi posibilitatea pe care o au toate clasele
sociale de a citi şi gândi inteligent pentru ele însele. Cu astfel
de ajutoare putem învăţa într-o singură zi mai mult din
Cuvântul şi planul lui Dumnezeu decât puteau învăţa într-un
an cei din vremuri mai puţin favorizate. N-a fost vreodată un
timp atât de prielnic pentru efortul creştin, ori atât de încurajator
pentru zelul şi activitatea creştină, ca acest timp al
mesajului glorios al secerişului din timpul prezenţei Domnului
şi al veştilor de bucurie ale Împărăţiei care se
apropie.
Dacă am vrea să călătorim din loc
în loc pentru a ne întâlni cu alţi credincioşi, putem călători
într-o săptămână cât Pavel într-o lună sau mai
mult, şi cu mult mai mare confort. Dacă vrem să vorbim în
public, o putem face fără ca nimeni să ne supere sau să
ne sperie; şi trăim într-un timp când masele populare ştiu
să citească şi să scrie, ceea ce în vremurile trecute
puteau numai foarte puţini, şi când Evanghelia tipărită
este ieftină, convenabilă şi adesea mai eficientă decât
predicile orale. Inima binevoitoare poate face astfel cu mult mai mult
acum decât au putut face Acuila şi Priscila în felul lor şi la
timpul lor cu acelaşi efort. Putem predica prietenilor şi străinilor
de peste tot din lume atât prin pagina tipărită cât şi
prin cea scrisă de mână, cu ajutorul minunatului sistem poştal
din zilele noastre şi aproape fără cheltuieli.
Dar apostolul, referindu-se la Biserica nominală
din zilele din urmă, afirmă că „va fi un timp când
oamenii nu vor suferi învăţătura sănătoasă”
(2 Tim. 4:3). În timp ce acest lucru este adevărat acum, în acelaşi
sens în care a fost adevărat timp de secole, aceasta trebuie să
aibă o împlinire mai convingătoare şi mai clară în
viitor. Este adevărat acum că Biserica nominală nu va
suferi predicatorii care ignoră crezurile lor şi „vestesc Cuvântul”,
„tot planul lui Dumnezeu”; ci, pentru că le „gâdilă
urechile”, ei iubesc speculaţiile omeneşti asupra evoluţiei
şi filosofiile pe nedrept numite astfel, mai degrabă decât Cuvântul
((B259)) lui Dumnezeu. Totuşi, pentru că n-o pot împiedica,
ei suportă doctrina sănătoasă într-o oarecare măsură
-- într-o măsură mult mai mare decât ar fi suportat Roma în
zilele ei de triumf.
Chiar înaintea cuvintelor pe care le-am citat aici,
apostolul se referă direct la timpurile periculoase din zilele din
urmă ale acestui veac (2 Tim. 3:1-13), scoţând în relief
caracteristicile lui de îngâmfare, iubire de plăceri şi dispreţuire
a binelui, cu formalismul, zgârcenia, mândria şi nerecunoştinţa
lui; şi el declară că (în Biserică) oamenii răi
şi conducătorii care duc în rătăcire (de la adevăr)
vor merge din rău în mai rău, înşelând pe alţii
şi fiind ei înşişi înşelaţi de sofismele lor.
Şi deoarece apostolul se gândea şi scria în mod special despre
zilele din urmă, şi nu despre Evul Mediu, suntem cu certitudine
îndreptăţiţi să ne întrebăm dacă nu cumva
timpul este la mică depărtare în faţa noastră, în
aceste „zile din urmă”, când învăţătura sănătoasă
nu va mai fi suferită sau permisă în nici o măsură.
Deşi este adevărat acum, într-o mare măsură,
că nimănui nu-i este permis să cumpere sau să vândă
(să facă negoţ cu adevărul) în pieţele sau
sinagogile obişnuite, cu excepţia celor care au semnul fiarei
sau numărul numelui ei (Apoc. 13:17), totuşi cei pe deplin
consacraţi au învăţat că magnificele temple moderne,
numite biserici, nu sunt mai necesare acum pentru predicarea evangheliei
decât erau în timpul apostolilor, şi că marile orgi şi
coruri pregătite nu sunt accesorii necesare pentru a atrage atenţia
oamenilor; căci acum, ca şi în zilele timpurii, oamenii de rând
ascultă cu plăcere Evanghelia la colţuri de străzi, în
pieţe publice, primită prin poştă şi din pagina
tipărită. Întrebarea este: oare această declaraţie a
Revelatorului n-ar putea însemna totuşi mai mult decât ceea ce se
întâmplă în prezent? Şi, la fel cu declaraţia lui Pavel,
oare n-ar putea implica faptul că va veni vremea, în zilele din urmă,
când învăţătura sănătoasă nu va mai fi suferită
deloc? Oare experienţa noastră în această privinţă
nu corespunde oarecum cu experienţa lui ((B260)) Ioan Botezătorul
(tipul), care a fost închis în temniţă? Cu alte cuvinte, ce
putem aştepta între timpul relativ favorabil de acum -- cu toate că
nu este lipsit de dificultăţi -- şi timpul binecuvântat
viitor, de dreptate nestânjenită? Va continua el să fie tot atât
de favorabil pentru lucrarea în vie ca cel din prezent -- sau, va fi mai
favorabil sau mai puţin favorabil? Să remarcăm ce indică
aceste tipuri; pentru că, de vreme ce Domnul ne-a îndreptat atenţia
asupra lor, orice am găsi în viaţa şi experienţa lui
Ilie şi a lui Ioan, care pare să se potrivească bine cu
experienţele Bisericii şi cu mărturia privitoare la mersul
ei pământesc viitor, suntem îndreptăţiţi să
recunoaştem ca fiind tipic.
Ilie a fost despărţit de scenele pământeşti
printr-un car de foc, reprezentând gloria spirituală şi înălţarea
care-i aşteaptă la sfârşitul alergării lor pământeşti
pe membrii Bisericii care sunt în viaţă şi rămân până
în zilele din urmă. Dar trebuie să ne amintim, de asemenea, că
el a fost luat într-un vârtej de vânt sau furtună, iar furtuna
este simbolul strâmtorării, după cum carul de foc este o
ilustraţie a biruinţei şi a scăpării glorioase
din acea strâmtorare.
Experienţele finale ale lui Ioan Botezătorul
sunt încă şi mai clar marcate prin aspectul strâmtorării.
Deşi oamenii nu l-au ascultat (Mat. 17:12), ei l-au recunoscut pentru
scurtă vreme ca slujitor şi profet al lui Dumnezeu (Ioan 5:35);
dar când a vestit prezenţa lui Mesia, influenţa lui a început
curând să scadă, aşa cum a mărturisit el că se
va întâmpla, vorbind despre Cristos: „Trebuie ca El să crească,
iar eu să mă micşorez”. Aşa trebuie să fie
şi la sfârşitul acestui veac: lucrarea clasei Ioan (clasa Ilie)
se încheie prin vestirea că Împărăţia cerului este
sosită şi că Împăratul este prezent. Acest lucru se
face acum; iar cuvintele exacte ale mărturiei lui Ioan se aplică
în acest timp al venirii a doua a Domnului cu aceeaşi forţă:
„În mijlocul vostru stă (este prezent) Unul, pe care voi
nu-L cunoaşteţi”, „Acela Îşi are lopata în mână,
Îşi va curăţi cu desăvârşire aria (de ((B261))
treierat) şi Îşi va strânge grâul în grânar; dar pleava o
va arde într-un foc care nu se stinge” -- marele timp de strâmtorare.
Ioan 1:26; Mat. 3:12.
După cum Ioan a scăzut -- lucrarea sa specială
fiind împlinită când şi-a dat mesajul -- tot aşa Biserica
în trup trebuie să scadă când ultimul ei mesaj este dat, până
când cel din urmă membru îşi va fi depus viaţa sa
consacrată şi va fi trecut dincolo de văl, în „slavă”,
ca de atunci încolo să fie un membru al Cristosului glorios,
domnind. După cum Ioan a spus că Isus trebuie să crească,
tot aşa acum, când Împărăţia adevărată
este pe punctul de a fi stabilită, putem spune cu încredere că
Împăratul este prezent şi că Împărăţia Lui
trebuie să crească până când va umple pământul. Iar
vestirea lucrării „secerişului” de către Ioan --
adunarea grâului şi strâmtorarea care a venit peste pleavă --
îşi găseşte de asemenea paralela în timpul prezent.
Libertatea lui Ioan a fost restrânsă la puţin
timp după darea mesajului său, care anunţa pe Cel
prezent şi lucrarea care-I stătea în faţă; iar el
a fost aruncat în temniţă din cauză că l-a mustrat pe
împărat pentru căsătoria lui nepotrivită cu o femeie
(Mat. 14:4). Şi deşi copiii credincioşi ai lui Dumnezeu au
arătat adesea că unirea Bisericii cu puterea civilă este
nepotrivită, fiind numită în Scripturi curvie (Apoc. 17:5)
şi deşi lumea s-a retras în mare parte din biserici, unirea încă
există, şi Scripturile par să arate că în timpul de
strâmtorare care se apropie, bisericile nominale, pretinse fecioare ale
lui Cristos, vor fi de partea regilor pământului şi unite cu
aceştia; iar Biserica adevărată, asemenea tipului ei, Ioan
Botezătorul, va fi nepopulară şi restrânsă de la
libertate, din pricina credincioşiei în împotrivirea la eroare
şi în condamnarea ei.
În cazul lui Ioan, ca şi în cel al lui Ilie, cea
care a persecutat a fost o femeie -- împăratul acţionând ca
agentul şi instrumentul ei; în cazul Bisericii adevărate, ceea
ce este simbolizat aici s-a întâmplat în trecut şi fără
îndoială aşa va ((B262)) fi şi în viitor --
biserica nominală este reprezentată printr-o femeie, iar puterea
civilă printr-un împărat. Profeţia evidenţiază
nu numai o unire între aceştia, mai strânsă decât cea care
există acum, dar oricare observator atent poate vedea că pârghia
principală prin care aristocraţia regală conduce masele
este superstiţia că Dumnezeu i-a numit pe aceşti „oameni
mari”, deşi adesea slabi şi vicioşi, ca să stăpânească
peste ele, şi că a se răzvrăti împotriva tiraniei
şi nedreptăţii şi a cere dreptate, libertate şi
drepturi egale înseamnă a se împotrivi voinţei lui Dumnezeu.
Astfel tendinţa guvernelor şi a bisericilor este spre o unire
deschisă sau secretă, pentru binele lor reciproc în furtuna
care vine.
Nu numai atât, dar lupta viitoare între aristocraţia
şi masele din fiecare ţară civilizată va fi atât de
neobişnuită, atât de diferită de orice experienţă
de până acum, încât oamenii moderaţi, conservatori, cu înclinaţii
religioase, temându-se de naufragiul total al societăţii în
haos şi anarhie, vor prefera în mod natural monarhia, opresiunea
şi robia, oricărei alte forme, care, după părerea lor,
în mod sigur ar fi mai rea. Ca atare, aceştia se vor asocia cu
biserica şi cu imperiul, cu bogăţia şi cu aristocraţia,
în efortul lor general de a reprima şi a preîntâmpina acest
conflict de nestăpânit -- „războiul zilei celei mari a
Dumnezeului Celui Atotputernic”.
În cele din urmă, probabil că singurele
excepţii de la această cale, printre iubitorii păcii şi
religiei adevărate, vor fi cei cărora Împăratul împăraţilor
va binevoi să le descopere planurile Sale prin Cuvântul Său
(Ioan 16:13) şi care au o deplină încredere în înţelepciunea
şi iubirea Sa, precum şi în puterea Sa de a face ca toate să
lucreze potrivit făgăduinţelor Sale. Numai aceştia,
printre oamenii conservatori, iubitori de ordine, care văd rolul pe
care trebuie să-l joace revoluţia socială viitoare
în planul lui Dumnezeu, prin înlăturarea sistemelor decadente a căror
vreme a trecut şi prin pregătirea lumii, printr-un mare proces
de nivelare, pentru domnia ((B263)) milenară de dreptate, vor
fi capabili să înţeleagă situaţia şi să acţioneze
în consecinţă. Dar aceştia vor fi greşit înţeleşi,
iar străduinţele lor de a arăta adevărata stare de
lucruri şi adevăratul şi singurul remediu vor fi probabil
împiedicate de către cei care nu văd marele rezultat şi
care, nefiind dispuşi să-şi supună propria voinţă,
propriile idei şi planuri, nu sunt capabili să vadă
planurile lui Dumnezeu. Când se va socoti că sunt necesare măsuri
de represiune, de restrângere şi de constrângere, astfel de măsuri
vor include probabil nu numai organizaţiile muncitoreşti şi
publicaţiile care susţin cererile lor legitime şi
nelegitime, ci şi acelea care arată planul lui Dumnezeu şi
cauza adevărată a marelui necaz asupra popoarelor şi
singurul lui remediu. Da, probabil timpul nu este departe, când vor putea
fi exercitate măsuri represive împotriva tuturor eforturilor sfinţilor
de a răspândi vestea bună a Împărăţiei care
vine, toate sub pretextul că interesele generale şi binele
public cer asemenea măsuri.
În acest mod se vor împlini prezicerile Psalmului 2,
şi poate la sfârşit cu mai multă amărăciune decât
se poate acum imagina, deşi în parte s-au împlinit deja cu Capul
corpului. Fapt. 4:25-29.
Aceeaşi necesitate pentru restrângerea libertăţii
în chestiuni politice şi sociale se va pretinde probabil a se aplica
la fel şi la libertatea de exprimare în chestiuni religioase, care
de fapt stă la baza oricărei libertăţi. N-ar fi
surprinzător dacă într-o bună zi, un „guvern tare”, o
monarhie, va înlocui într-o zi Marea Republică de acum (a Americii
de Nord -- n. e.); şi este cu totul posibil săfie socotit
eficient şi să fie promulgat un standard comun de credinţă
religioasă; a învăţa ceva în afara acestuia să fie
tratat şi pedepsit ca o ofensă politică. O atare persecuţie,
la sfârşitul sau în secerişul acestui veac, ar da nu numai o
altă paralelă la secerişul Veacului Iudeu (Fapt. 4:10-13;
23-30; 5:29-41; 11:19), ci şi o mai largă şi mai adâncă
semnificaţie cuvintelor apostolilor Pavel şi Ioan (2 Tim. 4:3;
Apoc. 13:17) şi ilustraţiilor tipice de ((B264)) la sfârşitul
căii pământeşti a Bisericii adevărate, aşa cum
sunt reprezentate prin plecarea lui Ilie într-un vârtej de vânt şi
prin întemniţarea şi decapitarea lui Ioan Botezătorul.
Două lecţii folositoare putem scoate din
aceasta, fie că evenimentele viitoare vor dovedi că am
interpretat corect mărturia profetică fie că nu; şi
acestea sunt următoarele: Prima, noi ar trebui să fim aşa
de pregătiţi, aşa de înarmaţi şi aşa de
perfect echipaţi cu invincibilul adevăr, încât persecuţiile
să nu facă altceva decât să ne îndemne spre mai mare zel,
şi nu să ne facă, din cauza surprinderii sau fricii, să
coborâm steagul nostru, sau să capitulăm când regii pământului
se vor ridica şi împreună cu conducătorii religioşi
ai poporului se vor aduna împotriva noastră şi împotriva adevărurilor
pentru care Dumnezeu ne-a dat privilegiul să mărturisim, ca
slujitorii şi ambasadorii Săi (1 Ioan 3:1). A doua: astfel de
consideraţii privind viitorul, comparate cu privilegiile din prezent,
ar trebui să servească spre a stimula pe fiecare copil consacrat
al lui Dumnezeu ca să se folosească cu sârguinţă de
marile ocazii şi privilegii prezente ale secerişului, amintindu-şi
că „cine seceră primeşte plată”, la fel ca şi
cel care a sădit şi a udat, şi că acum în mod special
este un timp de strângere a roadelor pentru viaţă veşnică.
Perioada scurtă de linişte din timpul prezent favorabil, cu
libertăţile şi avantajele ei mai mari în toate modurile,
este divin aranjată pentru pecetluirea pe frunte (intelectuală,
cu adevărul) a adevăraţilor slujitori ai lui Dumnezeu.
Apoc. 7:3.
„«Între-timpul», care-i scurt,
Haideţi să-l privim mai mult
În lumina lui cea vie,
Minunată, aurie.”
Învăţătorul a spus: „Cât este
ziuă, trebuie să împlinesc lucrările Celui care M-a
trimis; vine noaptea, când nimeni nu mai poate să lucreze”.
„Lucraţi nu pentru mâncarea pieritoare, ci pentru mâncarea care rămâne
pentru viaţa veşnică.”
Aşadar, în timpul potrivit de acum, vedem că
profetul Ilie a venit, aşa cum a fost prezis, înainte de marea
şi importanta ((B265)) zi a Domnului. Iar noi îi auzim ultima
mărturie, ca şi pe aceea a lui Ioan, zicând: „În mijlocul
vostru stă Unul pe care voi nu-L cunoaşteţi”; -- care Îşi
are lopata în mână şi Îşi va curăţa cu desăvârşire
aria de treierat: El Îşi va strânge grâul în grânar, iar pleava
(ca pleavă, nu ca oameni) o va arde într-un foc nestins în marele
timp de strâmtorare -- blestemul, care trebuie cu necesitate să vină
pentru a pregăti calea marelui Împărat al împăraţilor.
El trebuie să crească, dar Ilie trebuie să scadă
şi în final va fi cu totul oprit. Nu numai că acum auzim această
mărturie din partea unora din clasa Ilie, dar nu peste mult timp
fiecare din clasa Ilie va fi găsit vestind acest mesaj şi
angajat în lucrarea lui Ilie. Numai aceştia care sunt astfel
credincioşi vor fi din Ilie cel glorificat şi li se va permite să
participe la opera de restabilire a tuturor lucrurilor, care, în decursul
Mileniului, va fi un mare succes. În numele Ilie se află o
semnificaţie adâncă. Înseamnă Dumnezeul
(puternicul) lui Iehova. Este astfel un nume potrivit pentru
Unsul lui Iehova, a cărui grandioasă lucrare va fi să
restaureze toate lucrurile despre care Dumnezeu a vorbit prin gura tuturor
sfinţilor Săi profeţi de la începutul lumii.
Încheind acest subiect, observăm pe scurt faptul
că la sfârşitul căii sale profetul Ilie l-a chemat pe
Elisei, care, după ce a adus jertfă, a părăsit totul
şi a urmat împreună cu Ilie, şi a devenit succesorul lui
ca profet când Ilie a fost luat într-un vârtej de vânt -- primind
mantaua lui de autoritate şi o mare măsură din spiritul
şi puterea lui (1 Împ. 19:16; 2 Împ. 2:9-16). Şi deoarece Ilie
reprezintă Corpul lui Cristos în carne -- Biserica biruitoare, o
companie, un număr -- nu este decât raţional să deducem că
şi Elisei reprezintă o clasă; o clasă care va ajunge
în strânsă solidaritate cu clasa Ilie şi va urma împreună
cu ea conducerea Domnului; şi totuşi o clasă care nu va aştepta
să fie glorificată. Aceştia vor fi separaţi de clasa
Ilie prin „vârtejul de vânt” al necazului, dar vor păstra totuşi
un interes şi vor primi o binecuvântare. După plecarea lui
Ilie, Elisei a devenit îndrăzneţ şi puternic, ((B266))
aşa încât teologii din zilele acelea („fiii profeţilor”)
au zis: Spiritul lui Ilie este acum peste Elisei!
Numele Elisei înseamnă eliberator
puternic, iar cariera de profet a lui Elisei a fost cea a unei lucrări
de restabilire. Aceasta fără îndoială a preumbrit o
lucrare făcută de o clasă ai cărei membri vor fi în
viitor agenţi activi printre oameni pentru continuarea lucrării
de restabilire în puterea Bisericii atunci glorificată. Printre alte
lucrări minunate, Elisei a vindecat apele, aşa încât de atunci
încolo să nu mai existe moarte sau pământ sterp, a înmulţit
untdelemnul văduvei sărmane ca să-şi poată plăti
datoriile, a ridicat la viaţă pe fiul Sunamitei, iar când a
fost foamete în ţară şi s-a descoperit că ciorba
teologilor („fiii profeţilor”) era otrăvită, aşa
încât nimeni nu putea să mănânce din ea, Elisei a vindecat-o
şi a făcut-o bună de mâncat. A făcut ca pâinea care
era suficientă doar pentru puţini să prisosească chiar
şi pentru un număr mare. A vindecat lepra lui Naaman. De
asemenea a fost agentul lui Dumnezeu pentru ungerea lui Iehu, prin care,
după Cuvântul Domnului dat prin Ilie, familia regală a lui
Ahab, inclusiv Izabela, a fost în întregime nimicită, şi de
asemenea toţi preoţii ei. 2 Împ. 2:19-22; 4:1-7; 18:44; 5:1-14;
9:1-37; 10:28.
Nu este greu a se urmări în aceste fapte ale lui
Elisei o asemănare strânsă cu însăşi lucrarea
restabilirii care poate fi aşteptată curând, atunci când apele
adevărului nu vor mai fi sălcii de eroare, fiind vindecate chiar
la izvor printr-o mai clară înţelegere a Cuvântului lui
Dumnezeu; când cei săraci vor fi ajutaţi să-şi
asigure untdelemnul bucuriei în locul unui spirit întristat; când cei
morţi vor fi restabiliţi; când în mijlocul foametei hrana
(adevărul) va fi făcută sănătoasă şi
abundentă; şi când puterile şi sistemele reprezentate prin
Ahab şi Izabela, şi toţi cei care se unesc cu ele împotriva
Domnului, vor fi cu desăvârşire şi definitiv răsturnaţi.
