SCRIPTURE
STUDIES
Vol.
5 - Împăcarea omului cu Dumnezeu
SPIRITUL UNEI MINŢI SĂNĂTOASE
———
Studiul X
Spiritul lui Dumnezeu din poporul
Său scoate afară spiritul fricii — Omenirea în general este
nesănătoasă mintal şi fizic — Sensul în care
Spiritul sfânt este spiritul minţii sănătoase — Operaţiile
care produc acest rezultat — Dovezile Spiritului unei minţi sănătoase
„Dumnezeu nu ne-a dat un duh de frică, ci de
putere, de dragoste şi de chibzuinţă.” 2 Tim. 1:7.
POTRIVIT tuturor legilor limbii, spiritul fricii este
pus aici în contrast cu un alt spirit. Dacă spiritul iubirii, al
puterii, al minţii sănătoase ar fi o persoană sau trei
persoane, atunci ar exista toate motivele ca Spiritul fricii să fie
considerat o altă persoană. Falsitatea unui astfel de argument
este atât de evidentă încât n-are nevoie decât de o simplă
declaraţie pentru a-i dovedi netemeinicia.
În măsura în care cei din poporul Domnului sunt
umpluţi cu Spiritul sau influenţa Sa sfântă şi sunt
dezvoltaţi sau lărgiţi tot mai mult de el, ei au tot mai puţin
din spiritul fricii. La un creştin, spiritul fricii este spiritul îndoielii
şi marchează o lipsă de credinţă, o lipsă de
Spirit sfânt. Spiritul fricii este o sursă rodnică a răului
în chestiunile spirituale, în fiecare aspect al creşterii creştine,
individual şi ca Biserică; şi de asemenea este strâns
legat de slăbiciunea şi incapacităţile fizice. Copilul
lui Dumnezeu care este umplut de Spirit sfânt este un uriaş în
comparaţie cu eul său natural; fiindcă el şi-a liniştit
temerile, şi-a stabilit inima, şi-a înrădăcinat
şi întărit credinţa şi şi-a ancorat sigur şi
stabil sufletul înăuntru vălului. Astfel el este ferit de a fi
împins pe stâncile dezastrului când predomină vânturile
furtunoase ale necazului. Spiritul sfânt este astfel o putere pentru cei
care-l posedă, producând adesea uimire vrăjmaşilor lor.
((250))
Noi nu pretindem că Evanghelia lui Cristos are
trecere la cei cu o minte puternică şi la cei cu un corp
puternic, şi de aceea cei care sunt ai Săi sunt puternici;
tocmai dimpotrivă, noi susţinem că în realitate, precum
şi prin mărturia scripturală, Evanghelia lui Cristos are
trecere de obicei la cei mai slabi, care-şi simt slăbiciunea
şi care-şi dau seama mai mult decât cei mai tari că au
nevoie de ajutor. Totuşi, influenţa transformatoare a Spiritului
sfânt asupra celor care-l primesc este astfel încât în slăbiciunea
lor ei sunt întăriţi. Lucrurile slabe ale acestei lumi sunt făcute
puternice prin Dumnezeu (prin Spiritul, puterea lui Dumnezeu), pentru dărâmarea
întăriturilor erorii şi păcatului şi pentru îndurarea
unei lupte bune ca soldaţi buni ai Domnului Isus Cristos, spre marea
surprindere a celor care le sunt superiori din punct de vedere natural. 1
Cor. 1:27; 2 Cor. 10:4; 2 Tim. 2:3, 4.
Acest lucru a fost adevărat în trecut, când cei
slabi au îmbrăţişat cauza lui Cristos şi au fost
fermi chiar până la sfârşitul vieţii, ca martiri, îndurând
neclintit încercări şi dificultăţi în faţa cărora
cei mai tari din lume au pierdut curajul. Şi acelaşi lucru este
încă adevărat despre aceeaşi clasă, căci chiar
dacă aspectele specifice ale persecuţiilor sau schimbat mult,
totuşi este necesar să „ne luăm partea noastră la
suferinţă ca buni ostaşi” şi să ne „dăm
viaţa pentru fraţi”; iar lucrurile slabe din lume, da, cele
care nu sunt, pe care le-a ales Dumnezeu, fac încă de ruşine înţelepciunea
şi puterea acestei lumi. 1 Cor. 1:27, 28.
Spiritul lui Dumnezeu în noi nu este numai un Spirit
de putere, ci şi un Spirit de iubire, zice apostolul. Iubirea menţionată
aici nu este iubirea naturală posedată într-o anumită măsură
de toată omenirea, chiar şi de creaţia animală — în
mare măsură un spirit de egoism. În cei care primesc Spiritul
sfânt al iubirii, această iubire naturală trebuie să se
intensifice, să se lărgească, să se adâncească,
să-şi piardă tot mai mult caracteristicile egoiste şi
să devină o iubire generoasă, o iubire sacrificatoare de
sine, nu bazată pe egoism, ci pe principiile dreptăţii, ale
adevărului, ale bunătăţii, şi pe posesia ((251))
în general a Spiritului, a dispoziţiei lui Dumnezeu. Şi acest
Spirit al iubirii trebuie să continue, crescând şi prisosind
tot mai mult până când va veni ceea ce este desăvârşit,
iar ceea ce este în parte se va sfârşi. 1 Cor. 13:10.
Nu există o manifestare mai minunată a
Spiritului sfânt în poporul Domnului decât aceea pe care apostolul o
numeşte în textul nostru „Duhul chibzuinţei” [minţii sănătoase
— subsol, n. e.]. Poporul Domnului, de la natură, nu este mai sănătos
la minte decât oamenii din lume. Chiar dimpotrivă. După cum am
văzut deja, tendinţa Evangheliei este să atragă pe cei
mai imperfecţi, care-şi dau seama de neputinţa lor şi
de nevoia lor de har şi de putere de sus, mai degrabă decât să
influenţeze pe aceia care au o minte mai puternică şi mai sănătoasă
— care, comparându-se cu alţii, au un spirit sau o minte satisfăcută
de sine, autoîndreptăţită.
Dar, ori de câte ori Adevărul este primit în
inimi bune şi oneste şi produce roadele sale legitime, iar cei
din poporul Domnului devin părtaşi ai Spiritului Său sfânt,
fie că sunt tari sau slabi în mod natural, prin aceasta ei obţin
„Duhul unei minţi sănătoase” — judecata lor este mai
clară, mai adevărată, mai demnă de încredere decât
înainte; fiindcă ei au în faţa minţii lor, întâi de
toate, îndrumările explicite ale Cuvântului Domnului în legătură
cu ceea ce să facă şi ceea ce să nu facă — îndrumări
care cuprind aproape fiecare aspect şi scop al vieţii. Cei care
L-au acceptat pe Domnul ca instructor şi învăţător al
lor şi care au spiritul Său de supunere la voinţa Tatălui,
au „Duhul unei minţi sănătoase”, fiindcă ei
nu se încred numai în propria lor judecată, numai în propria lor
înţelegere, ci prin supunere la îndrumările Domnului ei sunt
apăraţi în vicisitudinile vieţii, de capcanele şi
dificultăţile care vin peste cei care nu au îndrumarea şi
conducerea înţelepciunii supraomeneşti.
Ca rezultat al căderii omenirii în păcat
şi în condamnarea lui, moartea, întreaga lume este nesănătoasă,
mintal şi fizic — dar în grade diferite, în funcţie de
circumstanţe şi de ereditate. După cum unii sunt mai puţin
sănătoşi fizic decât ((252)) alţii, tot aşa
unii sunt mai puţin sănătoşi mintal decât alţii,
dar toţi sunt nesănătoşi, după cum spun
scripturile: „Nu este nici un om drept [perfect, sănătos, fie
la minte fie la trup], nici unul măcar” (Rom. 3:10). În mod
figurat, toţi sunt acoperiţi de răni, de vânătăi
şi bube în putrefacţie — mintal şi fizic (Isa. 1:5, 6).
Blestemul păcatului şi-a lăsat mâna grea asupra omului întreg
— minte şi corp.
Este un fapt bine cunoscut că suferinţa unui
membru al corpului cauzează îmbolnăvirea întregului corp,
inclusiv a minţii. Mintea n-ar putea fi perfect sănătoasă
în timp ce ar fi susţinută şi hrănită de un corp
nesănătos. Stomacul deranjat al unui dispeptic are efect direct
atât asupra minţii sale, cât şi asupra întregului organism
fizic. Persoana care are plămâni bolnavi nu poate evita un grad
corespunzător de afectare mintală; la fel, când alte organe,
inima, ficatul, rinichii, sunt bolnave şi îşi împlinesc funcţiile
imperfect, efectul este fără îndoială dereglarea sângelui
şi a sistemului nervos, al cărui centru este creierul. La fel
creierul care este hărţuit de durere sau imperfect hrănit
prin malnutriţie, sau este afectat din cauza nefuncţionării
organelor secretoare, în mod sigur va fi prejudiciat în toate funcţiile
sale diferite; el nu va putea gândi şi raţiona aşa de
corect, aşa de logic cum poate când este în stare perfectă.
Dereglările minţii sunt aşa de obişnuite, încât cuvântul
dereglare nu se aplică decât chiar în cazurile extreme de lipsă
a sănătăţii, de dezechilibru care depăşeşte
media. Dar nimeni care are judecată şi experienţă nu
va pune la îndoială aceste concluzii.
Se ridică întrebarea: Cum sau în ce sens
primirea Spiritului sfânt de către creştin serveşte la
repararea judecăţii sale şi devine pentru el Spiritul unei
minţi sănătoase? Răspundem că mintea divină
este perfectă, „sănătoasă”, şi prin urmare în
măsura în care creştinii pot lăsa la o parte propria lor
minte sau judecată asupra vreunei chestiuni sau asupra tuturor
chestiunilor şi pot accepta în locul ei mintea, voinţa,
judecata divină, pentru a le controla viaţa, în acea măsură
ei vor avea spiritul sau dispoziţia unei minţi sănătoase
— mintea lui ((253)) Dumnezeu. Nu vrem să spunem prin
aceasta că creierul creştinilor suferă o schimbare sau o
inversare a ordinii naturale în funcţionarea lui, ci sub conducerea
Spiritului sfânt, a Spiritului Adevărului, aceştia învaţă
treptat să-şi corecteze erorile de judecată în
privinţa tuturor chestiunilor care le apar în faţă, să
o armonizeze cu învăţătura Spiritului sfânt prin Cuvântul
lui Dumnezeu. Pentru a ilustra: să presupunem că am avea un ceas
care nu arată exact timpul şi n-am avea mijloace de reglare; să
presupunem de asemenea că am avea în mod frecvent acces la un
cronometru de o corectitudine absolută, care ne-ar arăta că
ceasul nostru întârzie cu trezeci de minute la fiecare douăzeci
şi patru de ore, atunci am învăţa şi cum să-l
corectăm, reglându-l la fiecare douăzeci şi patru de ore.
Mai mult, să-i estimăm eroarea la orice timp din zi. La fel este
şi cu judecata noastră şi cu diferitele chestiuni şi
afaceri ale vieţii: când le măsurăm cu standardul perfect,
aflăm că suntem fie prea iuţi fie prea înceţi, fie
prea slabi fie prea tari în emoţiile noastre mintale şi fizice.
Şi în timp ce noi suntem cu totul incapabili să ne schimbăm
metodele de gândire şi de acţiune aşa încât ele să
fie perfecte şi în deplin acord cu cele ale Domnului nostru Isus,
standardul nostru, totuşi noi suntem făcuţi în stare să
ne reglementăm gândurile, judecăţile, potrivit
standardului pe care-l avem în faţă, într-un mod şi într-un
grad pe care aceia care nu au acest standard perfect, sau care nu caută
să fie reglaţi de el, nici nu-l vor aprecia, nici nu vor putea să-l
copieze.
Cine n-a observat la prietenii şi la vecinii săi
(precum şi la sine însuşi) abundente dovezi ale unei asemenea
lipse a sănătăţii minţii încât nu sunt în
stare să-şi conducă afacerile lăudabil, şi care
totuşi cauzează mare neplăcere prin încercările lor
de a conduce afacerile altora? Prin încredere în sine ei judecă pe
alţii, sunt bârfitori care se amestecă în treburile altora, deşi
dau dovadă de completă incapacitate de a-şi conduce
propriile afaceri. Nu este aceasta o dovadă a unei minţi nesănătoase
— a unei măsuri de boală mintală? Nu găsim noi oare
că acelaşi principiu, dus până la încă şi ((254))
mai mare extremă, se poate observa în cazurile tuturor celor care
sunt atât de nesănătoşi încât trebuie să fie închişi
întrun azil? Fără îndoială, încrederea în sine, dorinţa
de a fi aprobat şi frica, sunt bazele tulburărilor mintale la
majoritatea celor care sunt închişi în aziluri de boli mintale —
multe din restul cazurilor fiind obsesie demonică. Dacă intrăm
într-un azil de boli mintale găsim pe unii dintre cei care sunt
acolo trudind sub iluzia că sunt bogaţi, că sunt regi, sau
regine, sau nobili, sau prinţi, şi ca atare sunt plini de mândrie,
sunt prea sensibili şi se ofensează uşor. Alţii au îndurat
un rău închipuit şi îşi imaginează că nu sunt
suficient apreciaţi şi că prietenii lor caută să-i
dea la o parte din cale, de teama influenţei pe care o au, sau să
le ascundă capacitatea, sau să-i împiedice de a câştiga o
avere. Alţii, de teamă, îşi imaginează că
fiecare caută să le ia viaţa, că toată lumea este
nebună şi numai ei sunt sănătoşi; sau că
Dumnezeu este împotriva lor, iar soarta lor este chinul veşnic,
fiindcă au comis păcate care nu se pot ierta etc.
Toate acestea nu sunt decât extreme ale condiţiilor
mintale şi caracteristici pe care cei ce le observă le pot vedea
în jurul lor în fiecare zi în toate profesiile. Tendinţa lumii
şi spiritul lumii, cu ambiţiile şi mândria ei, cu superstiţiile,
erorile şi temerile ei, sunt ca să intensifice aceste condiţii
naturale; şi ca rezultat găsim că boala mintală în
forma ei extremă creşte rapid în toată lumea civilizată.
Ce le trebuie acestora — ce ne trebuie nouă
şi întregii lumi — este mintea sănătoasă; dar
timpul pentru vindecarea generală a bolilor mintale şi fizice a
unei lumi întregi prin Marele Medic este Veacul Milenar, când acesta va
fi introdus pe deplin; dar veacul acela nu poate fi introdus şi
ajutorul şi binecuvântarea lui nu pot veni până la timpul
cuvenit. Între timp însă, Biserica Evanghelică chemată obţine,
prin Domnul ei şi prin Cuvântul Său, Spiritul Său
sfânt — Spiritul minţii Sale care este acelaşi cu
mintea sau Spiritul Tatălui. Şi în măsura în care fiecare
membru îşi foloseşte privilegiile sale în ((255))
această privinţă, el va fi ajutat să treacă peste
necazurile naturale mintale şi fizice care ne asaltează ca
şi pe restul omenirii. Cuvântul Domnului prin apostol ne îndrumă
astfel: „Eu spun fiecăruia dintre voi să nu aibă despre
sine gânduri înalte, mai presus de ceea ce se potriveşte, ci să
aibă gânduri cumpătate despre sine [nu potrivit cărnii, ci
potrivit noii sale naturi], potrivit cu măsura de credinţă
pe care Dumnezeu a împărţit-o fiecăruia” (Rom. 12:3).
Pentru mulţi este o lucrare de o viaţă să-şi
cucerească prea înalta lor apreciere de sine şi să obţină
Spiritul unei minţi sănătoase în privinţa talentelor
proprii, dar în această muncă de corectare a mândriei lor sunt
ajutaţi de cuvintele Învăţătorului, care spune: „Ferice
de cei blânzi, căci ei vor moşteni pământul”. Sunt
ajutaţi şi de cuvintele apostolului care declară că
„Dumnezeu stă împotriva celor mândri, dar dă har [favoare]
celor smeriţi”. „Smeriţi-vă deci sub mâna cea tare a
lui Dumnezeu, pentru ca, la timpul potrivit, El să vă înalţe”.
Mat. 5:5; Iac. 4:6; 1 Pet. 5:5, 6.
Dar, în realitate, Dumnezeu n-a ales mulţi mari,
mulţi înţelepţi potrivit mersului acestei lumi şi
potrivit aprecierii propriei lor înţelepciuni; ci mai degrabă
pe săracii acestei lumi, bogaţi în credinţă — care
nu se încred în înţelepciunea lor, nici în dreptatea lor, ci Îl
acceptă pe Cristos ca înţelepciunea lor, îndreptăţirea
lor, ca tot ce-i al lor.
Tot aşa, cei care au „duhul fricii” de
asemenea sunt ajutaţi să-l contracareze prin „Duhul adevărului”,
„Duhul dragostei”, dacă-l primesc — deoarece „dragostea desăvârşită
izgoneşte frica” (1 Ioan 4:18). Învăţând să-L
cunoască pe Dumnezeu prin Cuvântul Său şi prin planul
generos al veacurilor prezentat acolo, aceasta îndepărtează din
mintea lor marea povară a fricii şi spaimei care chinuie pe atâţia.
În locul fricii le dă speranţă — o speranţă
care nu dezamăgeşte, pentru că dragostea lui Dumnezeu a
fost turnată în inimile lor prin Spiritul sfânt — Spiritul unei
minţi sănătoase.
Astfel şi cei care sunt prea umiliţi (prea
lipsiţi de încredere în sine) ca să realizeze ceva în viaţă,
sunt încurajaţi, ridicaţi ((256)) şi făcuţi
folositori pentru ei înşişi şi pentru alţii, prin
acelaşi Spirit al adevărului care mustră şi corectează
pe cei prea încrezători, ambiţioşi, conştienţi
de sine, mândri. Primii sunt încurajaţi prin asigurările de
ajutor divin; iar ultimii sunt înfrânaţi, moderaţi, aduşi
în supunere şi învăţaţi în legătură cu
ceea ce este plăcut lui Dumnezeu şi folositor pentru ei: după
cum spune apostolul: „Dacă cineva [încrezător] socoteşte
că ştie ceva [prin propria înţelepciune], încă n-a
cunoscut cum trebuie să cunoască” (1 Cor. 8:2). Să ne
amintim însă că transformările caracterului nu vin prin
aceea că zicem Doamne, Doamne, nici prin aceea că avem o Biblie
în posesie, nici prin aceea că ne alăturăm unei organizaţii
omeneşti numite biserică, ci prin aceea că ne alăturăm
lui Cristos şi primim de la El Spiritul Cuvântului Său,
Spiritul adevărului, Spiritul sfinţeniei, Spiritul unei minţi
sănătoase — Spiritul sfânt al Său şi al Tatălui.
Omul care, prin darul lui Dumnezeu şi prin
acceptarea acestui dar, a ajuns în posesia Spiritului minţii sănătoase,
are mari avantaje în toate modurile faţă de restul omenirii,
deoarece Spiritul minţii sănătoase este un Spirit de înţelepciune.
Un astfel de om apreciază mai corect decât alţii lucrurile
acestei vieţi — bogăţie, faimă, poziţie socială
etc. Din acest punct de vedere nou, el vede legate de toate acestea
lucruri pe care alţii nu le observă. Mintea sa, instruită
de Cuvântul Domnului, îşi dă seama că, chiar dacă ar
aduna toată bogăţia din lume, n-ar putea lua nimic cu el când
moare. El vede că faima este un lucru foarte gol şi foarte trecător
şi că în goana vieţii cei morţi sunt repede uitaţi.
El vede că societatea este superficială, iar declaraţiile
ei de stimă etc. sunt adesea nesincere şi efervescenţa ei
se termină odată cu moartea — dacă nu chiar mai repede
prin dezastru financiar. Ei văd, cum spune lumea, că „jocul [loteria
pentru faimă lumească, bogăţie şi plăcere]
n-a meritat osteneala”. Şi într-adevăr, din punctul de vedere
al bărbatului şi femeii medii, viaţa nu este decât un joc
de cărţi — este ((257)) nesatisfăcătoare în
rezultatele ei, deoarece chiar şi pentru cei mai plini de succes ea
nu înseamnă în final nimic.
Pe de altă parte, copiilor lui Dumnezeu, concepuţi
acum de Spiritul sfânt pentru „chemarea de sus” a acestui Veac
Evanghelic, li se oferă ceva ce le îndepărtează mintea de
la nimicurile şi amăgirile ce captivează şi adesea înnebunesc
mintea omenirii în general. Bucuriile lor sunt mai înalte, ambiţiile
lor sunt mai înalte — pentru o stare socială mai înaltă,
pentru bogăţii mai mari şi pentru o Împărăţie
— pentru bogăţii cereşti şi pentru o Împărăţie
cerească şi eternă. Ambiţiile inspirate de aceste făgăduinţe
cereşti sunt ambiţii sfinte, pline de îndurare şi
de roade bune, şi acţionează pe linia iubirii, în timp ce
acţiunile ambiţiilor pământeşti sunt pe linia
egoismului.
Bărbatul sau femeia al căror scop se ridică
de la aceste jucării, deşertăciuni şi ambiţii pământeşti
şi se fixează pe cele cereşti, desigur că au mult mai
bune ocazii pentru exercitarea unei judecăţi sănătoase
în privinţa tuturor afacerilor acestei vieţi prezente —
deoarece ei le privesc dintr-un punct de vedere relativ dezinteresat. Unul
ca acesta este în lume şi este obligat să trăiască
şi de aceea să se îngrijească de lucrurile necesare,
cinstite şi cuviincioase în ochii oamenilor; dar fiind uşurat
de ambiţiile necontrolate după lucruri pământeşti, el
este proporţional eliberat de presiunea avariţiei, lăcomiei,
mândriei etc., şi făcut cu atât mai capabil să gândească
şi să acţioneze just şi să exercite în mod blând
simpatie faţă de toţi. Acest Spirit al minţii sănătoase
sau această judecată mai bună a creştinului
experimentat nu este socotită ca o corectare sau reparare a minţii
sale pământeşti sau trupeşti, ci ca o minte sau dispoziţie
nouă, concepută în el de sus, prin făgăduinţele
nespus de mari şi scumpe din Cuvântul Domnului (2 Pet. 1:4). El este
astfel ajutat datorită dispoziţiei sale noi, a Spiritului sau
dispoziţiei unei minţi sănătoase, a Spiritului sfânt
al Domnului. Iar mintea lui va fi sănătoasă în măsura
în care ((258)) el primeşte şi se umple cu Spiritul sfânt.
Şi aceasta va fi repede sau încet, în măsura în care iubirea
lui pentru Domnul şi pentru dreptatea Sa este fierbinte sau rece.
Domnul nostru a întrebat: „Ce ar folosi unui om să
câştige toată lumea, dacă şi-ar pierde sufletul [fiinţa
— existenţa]?” (Mat. 16:26). Un om cu o minte sănătoasă
nar schimba cel mai valoros lucru pe care-l are (fiinţa sa) cu nimic
— bogăţie, faimă sau funcţie. Şi în măsura
în care cineva primeşte Spiritul minţii sănătoase, aşa
va estima lucrurile. Dimpotrivă, vedem lumea de astăzi făcând
contrariul şi astfel dovedind nechibzuinţă mintală.
Oamenii recunoscuţi ca cei mai înţelepţi din lume îşi
cheltuie truda pentru ceea ce nu mulţumeşte — în acumularea
de bogăţie, în lupta pentru onoare, stare socială şi
întâietate, în laudă deşartă şi în plăcerile
păcatului. Chiar dacă n-ar exista o viaţă viitoare, toţi
cei care au Spiritul minţii sănătoase pot vedea că
astfel de căi sunt neînţelepte; căci majoritatea îşi
petrece viaţa prezentă pregătindu-se pentru a se bucura
şi apoi cade în moarte, dându-şi seama că n-a obţinut
ce a căutat — şi că bogăţia sau faima pe care o
lasă în urmă se va risipi repede, sau dacă nu se va risipi,
va rămâne un monument al nebuniei, avariţiei şi nechibzuinţei
minţii lor.
Viaţa lumii, lipsită de scopuri şi ambiţii
raţionale, este ceea ce apostolul numeşte „felul deşert
[neroditor] de vieţuire [viaţă] pe care l-aţi moştenit
de la părinţii voştri” (1 Pet. 1:18). Obiceiul de a munci
pentru obiective nevrednice este ereditar; oamenii nu se opresc să se
gândească la această chestiune, ci calcă în făgaşele
în care au călcat părinţii lor. Dar apostolul arată că
schimbarea căii noastre este fiindcă noi am aflat că am
fost răscumpăraţi cu sângele preţios al lui
Cristos. Noi am descoperit prin Cuvântul harului că mersul lumii
este deşert şi că toţi urmează calea deşartă
din pricina depravării — a nechibzuinţei minţii lor prin
cădere — şi aflând despre marea cumpărare ne ((259))
consacrăm cu bucurie Celui care ne-a răscumpărat şi
primim din Spiritul Lui — Spiritul minţii sănătoase.
Dacă viaţa actuală este privită din
punctul de vedere al Spiritului sfânt, prezentat în Cuvântul sfânt, se
vede că ea este numai o perioadă de şcoală, o pregătire
pentru o viaţă viitoare pentru toţi cei care văd
premiul şi aud „chemarea”. Totuşi, numai cei care au ochii
deschişi şi care văd dinăuntru îşi pot da
seama cât de neînţeleaptă este calea majorităţii,
care, departe de a-şi înfrâna înclinaţiile egoiste şi de
a-şi cultiva elementele mai nobile şi mai adevărate ale
naturii lor decăzute, în multe cazuri îşi subminează
caracterul, plecând din lume la moarte mai slabi în caracter decât când
s-au născut în ea, adesea cu o moştenire de slăbiciune
care se transmite şi asupra urmaşilor lor.
Pe de altă parte, în timp ce Cuvântul lui
Dumnezeu şi Spiritul sfânt al acestui Cuvânt ne limitează ambiţiile
pentru bogăţii pământeşti şi ne asigură că
„iubirea de bani este o rădăcină a tot felul de rele”
(1 Tim. 6:10), acestea ne apără de extrema cealaltă, de
lenevie, de indolenţă — învăţând că fiecare
trebuie să se îngrijească de ceea ce este bine înaintea
tuturor oamenilor şi mai cu seamă de ceea ce este necesar
propriei case. Ele ne îndeamnă: „în activitate, nu fiţi leneşi;
în duh, fiţi fierbinţi, slujind Domnului” (Rom. 12:11).
Astfel, cei care au Spiritul Domnului sunt păziţi de nechibzuinţa
celor care-şi petrec viaţa cu „grebla de gunoi” a lui
Bunyan, adunând comori fără valoare reală; ei sunt de
asemenea păziţi de nechibzuinţa indolenţei şi
sunt îndemnaţi să fie energici în toate serviciile bune, care
vor fi de folos omenirii şi care vor avea aprobarea divină
şi vor fi acceptate ca un serviciu „făcut Domnului”, care va
avea răsplata Lui abundentă în viaţa veşnică.
Spiritul minţii sănătoase vede în viaţa
prezentă ocazii pentru obţinerea bogăţiilor de
caracter, a bogăţiilor de har, şi pentru adunarea comorilor
pe care nici molia, nici rugina nu le strică, dar care vor fi
durabile — bucurii veşnice. Nu ((260)) înseamnă că
Spiritul minţii sănătoase ne conduce să trăim în
viitor, să neglijăm prezentul: mai degrabă el trăieşte
înţelept în prezent, având în minte viitorul.
Spiritul minţii sănătoase lărgeşte
şi adânceşte caracterul pe toate liniile lui bune; el ajută
pe posesorul lui să aibă vederi corecte nu numai despre sine, ci
şi despre tovarăşii săi în degradare, şi îi lărgeşte
compătimirea. El îşi dă seama de deteriorarea minţii
şi corpului său prin cădere, şi de nevoia sa de milă
şi corectare folositoare, precum şi de deranjamentul asemănător
al întregii omeniri şi de nevoia generală de simpatie şi
ajutor spre corectare. Pe măsură ce învaţă să îndrepte
deficienţele şi inegalităţile minţii sale, el
compătimeşte mai mult cu alţii care sunt fără
acest principiu reglator, fără acest Spirit al minţii sănătoase,
şi care sunt împiedicaţi să-l accepte, datorită împotrivirii
Adversarului, „dumnezeul veacului acestuia”, care le orbeşte minţile
celor care nu cred, pentru ca nu cumva lumina bunătăţii
divine, în faţa lui Isus Cristos, să strălucească în
inimile lor şi să le aducă Spiritul unei minţi sănătoase.
2 Cor. 4:4.
Pe măsură ce el se dezvoltă în acest
Spirit sfânt al înfierii sale, o „creaţie nouă în Hristos
Isus”, prin acţiunea lui, acesta devine din ce în ce mai răbdător,
mai compătimitor, mai generos, mai iubitor — mai asemenea lui
Dumnezeu. Iar aceste însuşiri bune ale caracterului vor afecta nu
numai faptele exterioare ale vieţii sale, ci şi cuvintele şi
gândurile sale. În măsura în care Spiritul său sfânt
dezaprobă o acţiune ruşinoasă, necinstită, în
aceeaşi măsură dezaprobă şi un cuvânt ruşinos
sau necinstit în privinţa unui prieten sau vecin sau duşman;
şi la fel dezaprobă chiar şi cea mai uşoară
nedreptate sau neomenie faţă de vreunii dintre aceştia.
De aceea, treptat dar sigur, Spiritul minţii sănătoase
va face din soţ un soţ mai bun, din tată un tată mai
bun, din fiu un fiu mai bun, din soţie o soţie mai bună,
din mamă o mamă mai bună, din fiică o fiică mai
bună. Va face aceasta, deoarece ((261)) baza gândului, cuvântului
şi conduitei s-a schimbat de la egoism la iubire. Cel care este stăpânit
de Spiritul minţii sănătoase, Spiritul sfânt, Spiritul
iubirii, pe măsură ce va intra în posesia lui, va fi mai puţin
pretenţios în privinţa drepturilor, privilegiilor şi
preferinţelor sale şi mai plin de consideraţie pentru
drepturile, sentimentele şi preferinţele altora. Desigur, voia
Domnului este întâi, dar după ce va dori să fie plăcut
Domnului, va dori să fie plăcut şi altora cu care ar putea
veni în legătură, în special celor din familia sa; şi în
armonie cu această dorinţă de a servi şi a fi plăcut
mai întâi Domnului, apoi familiei Domnului şi tuturor oamenilor după
cum ar avea ocazia, vor opera gândurile sale, vor fi îndrumate şi
reglate cuvintele sale şi se va forma conduita sa.
Aceasta nu înseamnă că bărbatul sau
femeia care a primit Spiritul minţii sănătoase va fi prin
aceasta cel mai bun soţ, cea mai bună soţie, cel mai bun
frate, cea mai bună soră, cel mai bun tată, cea mai bună
mamă, în toate amănuntele; pentru că, după cum am
sugerat deja, misiunea Evangheliei lui Cristos, în efectele ei asupra
lumii civilizate, este să aibă trecere la lucrurile neînsemnate
ale acestei lumi, la lucrurile care nu sunt (de valoare), şi să
le ridice pe acestea în măsura în care ei se consacră Domnului
şi primesc Spiritul minţii sănătoase. Unii, dimpotrivă,
au fost născuţi în familii mai bune, pe un plan mai înalt,
sunt mai înclinaţi spre siguranţă de sine şi refuză
ajutorul oferit de Domnul. Aceştia pot fi soţi nobili, soţii
nobile, copii nobili, părinţi nobili fiindcă s-au născut
în familii mai bune, fiindcă au moştenit de la părinţii
creştini o minte mai echilibrată şi o înţelepciune
mai mare. Dar dacă aceştia nu-L acceptă pe Mântuitorul
şi oferta unei minţi noi, ei vor degenera fără îndoială,
iar bunătatea, blândeţea lor etc. vor deveni mai mult o
chestiune de formă exterioară, acoperind un egoism interior,
care mai curând sau mai târziu va da roade în urmaşii lor, ducându-i
iarăşi pe un plan inferior.
((262))
Ideea pe care dorim s-o fixăm este că
indiferent pe care plan al decăderii, imoralităţii sau
lipsei de înţelepciune mintală ar găsi adevărul
şi harul lui Dumnezeu pe un bărbat sau pe o femeie, acesta i-ar
ridica şi i-ar face mai nobili, mai curaţi, mai buni, mai blânzi,
mai atenţi faţă de alţii — în măsura în care
el sau ea ar primi această minte nouă, acest Spirit al minţii
sănătoase.
Nechibzuinţa minţii umane în general este
ilustrată în chestiunea înmulţirii nesocotite a rasei umane.
Ea se înmulţeşte aproape fără a ţine seama de
legile sănătăţii şi aproape fără nici o
prevedere pentru întreţinerea cuvenită a urmaşilor, şi
încălcând complet legile naturii, recunoscute în creşterea
animalelor inferioare, a vitelor, a oilor, a cailor, a câinilor. Nu este
de mirare că apostolul îndeamnă pe credincioşi la
exercitarea minţii sănătoase în folosirea celei mai înalte
puteri naturale a omului, procrearea, zicând: „Soţilor, locuiţi
cu ele potrivit cunoştinţei” (1 Pet. 3:7). Dacă
acest sfat ar fi urmat, dacă Spiritul minţii sănătoase
ar stăpâni, cu cât mai multă atenţie ar arăta soţii
cu adevărat iubitori delicatelor şi împovăratelor lor soţii
— tratându-le conform cunoştinţei.
Dar numai robii şi roabele Domnului au primit până
acum acest Spirit sfânt al lui Dumnezeu — acest Spirit al minţii sănătoase.
Mulţumim lui Dumnezeu că timpul este aproape, când prin
slujirile acestor robi şi roabe, glorificaţi şi împuterniciţi
împreună cu Împăratul slavei, întreaga omenire va fi binecuvântată
şi Domnul va turna Spiritul Său sfânt, Spiritul minţii sănătoase
„peste orice făptură”.
