((i))
ÎMPĂCAREA OMULUI CU DUMNEZEU
———
Prefaţa autorului
PRIMA EDIŢIE a acestui volum a fost publicată
în 1899. Ea este acum în mâinile unui mare număr din poporul
Domnului, în diferite limbi, în toată lumea civilizată.
Numeroase scrisori ne spun despre marele ajutor primit din paginile
acestui volum în clarificarea Adevărului divin — în explicarea
Bibliei. Unii au găsit ajutor special într-o privinţă, alţii
într-alta, alţii în toate privinţele. Capitolul intitulat „Cel
fără pată”, care se referă la faptul că Domnul
nostru Şi-a însuşit stările pământeşti când
S-a născut prunc în Betleem, a atras atenţia în mod deosebit
şi mulţi au spus că a adus mare lumină asupra multor
subiecte scripturale şi ştiinţifice.
Cu un sistem teologic ce-şi recunoaşte
imperfecţiunea şi cere şi aşteaptă îndrumare
şi iluminare divină până la sfârşitul călătoriei
Bisericii, pare remarcabil că acest Volum, scris cu 19 ani în urmă,
are nevoie numai de puţine corecturi pentru a fi în deplin acord cu
gândirea recentă a Studenţilor Bibliei în privinţa învăţăturilor
Cuvântului Divin.
Ideea fundamentală a acestui volum este preţul
de Răscumpărare. Evident această doctrină, din care
radiază toate celelalte doctrine legate de mântuirea noastră, a
fost în mare măsură pierdută din vedere, ascunsă, de
când apostolii au adormit în moarte şi până acum. Studenţii
Bibliei au găsit că Răscumpărarea este cheia care
deschide întreaga Biblie — care hotărăşte imediat ce
este Adevăr şi ce este eroare.
Nu este surprinzător că, apreciind subiectul
şi studiindu-l cu atâta grijă, vederile noastre în privinţa
lui au devenit din ce în ce mai clare. Declaraţiile Bibliei despre Răscumpărare
nu s-au schimbat în nici un fel, nici încrederea noastră în ele nu
s-a schimbat, ci ele sunt mai luminoase; noi le înţelegem mai bine.
Susţinem că declaraţiile Bibliei cu privire la acest
subiect sunt infailibile, şi pentru că noi nu suntem infailibili,
vederile noastre se pot lărgi pe măsură ce cercetăm
Scripturile şi suntem conduşi în înţelegerea lor aşa
cum a fost promis, prin Spiritul sfânt. Noi nu obiectăm împotriva
Planului Divin de descoperire treptată, ci ne bucurăm de el. Nu
avem nimic pentru ce să ne cerem scuze. Răscumpărarea se
conturează în faţa noastră mai măreţ cu fiecare
rază nouă de Lumină Divină.
((ii))
Acum vedem că Domnul nostru Isus a lăsat
Gloria cerească pentru a putea realiza o operă de răscumpărare
pentru Adam şi pentru rasa lui. Vedem că schimbarea Sa de la
natura spirituală la cea umană s-a făcut cu scopul de a
putea fi preţul Răscumpărării — un om perfect pentru
un om perfect — Antilutron — un preţ corespunzător.
Acum vedem că Isus S-a dat pe Sine ca preţ de Răscumpărare
pentru toţi la consacrarea Sa la vârsta de 30 de ani, la Iordan. El
a continuat în depunerea preţului de Răscumpărare, adică
în depunerea vieţii Sale, care la timpul cuvenit va constitui preţul
de Răscumpărare pentru Adam şi pentru rasa lui. El a sfârşit
această lucrare de depunere a vieţii Sale, predând-o, sacrificând-o,
permiţând să-I fie luată, când a strigat pe cruce: „S-a
sfârşit!”. Nu se putea da nimic mai mult decât s-a dat — o Răscumpărare,
un preţ corespunzător pentru Tatăl Adam. Dar acest preţ
n-a fost plătit pentru achitarea datoriei lui Adam, altfel Adam
şi întreaga rasă păcătoasă ar fi fost predată
atunci şi acolo lui Isus. Preţul a fost doar pus în mâinile
Dreptăţii Divine ca un depozit, în contul Celui care a murit,
pentru ca El să-l poată aplica mai târziu în armonie cu Planul
Divin. Domnul nostru Isus a fost înviat din morţi ca fiinţă
spirituală de natură divină, ca răsplată a
credincioşiei şi loialităţii faţă de
Dumnezeu în predarea vieţii Sale pământeşti ca sacrificiu.
„De aceea şi Dumnezeu L-a înălţat foarte sus, şi
I-a dat Numele care este mai presus de orice nume.”
Isus n-a putut folosi preţul de Răscumpărare
cât a fost pe pământ. El n-a putut nici măcar să-Şi
aducă ucenicii în relaţie de părtăşie cu Tatăl.
Astfel El a declarat: „Mă sui la Tatăl Meu şi la Tatăl
vostru, la Dumnezeul Meu şi la Dumnezeul vostru”. De asemenea a
declarat: „Dacă nu Mă duc Eu, Spiritul sfânt nu va veni”.
La zece zile de la înălţarea Domnului, urmaşii Lui, fiind
adunaţi în odaia de sus după îndrumarea Sa, au primit binecuvântarea
Cincizecimii — dovada că fuseseră acceptaţi de Tatăl
prin meritul sacrificiului lui Isus. Isus folosise ca atribuire
meritul Răscumpărării pe care-l depusese în mâinile Tatălui,
dar El n-a dat ucenicilor acest merit. Nu era pentru ei ca o
posesiune, ci pentru lume — „o răscumpărare pentru toţi”.
Toţi ucenicii lui Isus au renunţat la partea lor din binecuvântările
Răscumpărării care vin pentru lume la a Doua Venire a
Domnului nostru, pentru ca ei să poată avea parte cu Răscumpărătorul
de o binecuvântare mai mare — onoare şi nemurire. Preţul de răscumpărare
este intenţionat să aducă lui Adam şi rasei sale viaţa
pământească, drepturile şi onorurile ((iii)) pământeşti
pierdute prin Tatăl Adam, când prin neascultare el a devenit păcătos,
pierderea afectând toată familia sa, întreaga omenire. Timpul
pentru a da rezultatele Răscumpărării, adică
Restabilirea lui Adam şi a rasei sale, este după a Doua Venire a
Domnului nostru, când El Îşi va stabili Împărăţia,
destinată însuşi scopului de a readuce rasa răzvrătită
la deplină părtăşie cu Tatăl şi la viaţă
veşnică — pe toţi câţi vor vrea.
Chemarea Bisericii nu este pentru a da încă un
preţ de Răscumpărare, nici pentru a adăuga la cel pe
care l-a dat Isus, deoarece al Său este suficient. Invitaţia
Bisericii este să demonstreze că ei au acelaşi spirit,
aceeaşi dispoziţie pe care a avut-o Isus, să facă voia
Tatălui cu orice preţ — până la moarte; iar cei care
demonstrează aceasta pot fi acceptaţi de Tatăl ca membri ai
Preoţimii Împărăteşti, al cărei cap este Isus,
ca clasa Miresei, Isus fiind gloriosul Mire ceresc. Se cere ca aceştia
să se întoarcă la Dumnezeu sub un Legământ la fel cu cel
pe care la făcut Isus: „Adunaţi-Mi pe credincioşii Mei
care au făcut legământ cu Mine prin jertfă”. Ps. 50:5.
Numai când aceştia vor fi fost chemaţi, aleşi,
găsiţi credincioşi şi glorificaţi, va veni timpul
ca Cristos şi Clasa Mireasă să preia controlul lumii pentru
ridicarea ei; şi numai atunci va fi potrivit ca Mântuitorul să
transfere Dreptăţii divine meritul morţii Sale, pe care El
l-a pus în mâinile Tatălui ca un depozit când a murit, prin
cuvintele: „Tată, în mâinile Tale Îmi încredinţez duhul!”
— viaţa Mea şi toate drepturile ei. Când acest preţ de Răscumpărare
va fi fost formal predat Dreptăţii la sfârşitul acestui
Veac, acesta nu va mai fi un depozit la dispoziţia Mântuitorului,
ci va fi dat în schimb pentru Adam şi pentru rasa lui, toţi
fiind imediat transferaţi Fiului de către Tatăl, pentru ca
Împărăţia Sa Milenară să poată începe
şi toate familiile pământului să fie supuse Răscumpărătorului,
pentru ca El să-i ridice din stările păcatului şi morţii
la tot ce a fost pierdut în Adam — la tot ce a recâştigat Isus
pentru om prin moartea Sa.
Dar membrii clasei Bisericii, în proces de alegere de
aproape nouăsprezece secole, nu puteau fi sacrificii acceptabile
pentru Dumnezeu cum a fost Răscumpărătorul lor Isus,
deoarece numai El a fost sfânt, nevinovat, nepătat — noi suntem
imperfecţi, păcătoşi, şi Dumnezeu nu acceptă
sacrificii imperfecte, cu neajunsuri, păcătoase. Atunci ce se
putea face ca să devenim sacrificii acceptabile şi să ni se
permită să fim ((iv)) asociaţi cu Isus pe plan
spiritual? Lucrul potrivit a fost făcut — Dreptatea Divină a
acordat o atribuire a meritului lui Isus pentru toţi cei care vor
intra în Legământ de Sacrificiu şi pentru care Isus va deveni
Avocat sau Garant. Această atribuire a meritului sacrificiului Său
Bisericii de către Isus ar putea fi asemănată cu o ipotecă,
sau cu o datorie, asupra jertfei de Răscumpărare, care l-ar împiedica
să fie aplicat lumii până când aplicarea lui pentru Biserică
va fi terminată.
Legământul Bisericii este să-şi
sacrifice toată viaţa şi drepturile pământeşti,
ca să devină Creaturi Noi în Cristos şi comoştenitori
cu El pe plan spiritual.
Pe baza acestei atribuiri a viitoarelor noastre binecuvântări
ale Restabilirii şi a consacrării noastre personale Domnului, Răscumpărătorul
nostru, acţionând ca Marele nostru Preot şi Avocat, ne-a adus
în acea relaţie cu Planul Tatălui, care ne-a permis să
primim conceperea Spiritului sfânt, să încetăm a mai fi din
familia umană şi să devenim membri ai familiei spirituale,
al cărei Cap este Isus. Toţi din Biserică, prin urmare,
sunt participanţi cu Isus în lucrarea de sacrificiu de sine, prin
aceea că noi ne oferim Domnului, iar El, ca Mare Preot al lui
Dumnezeu, ne prezintă ca parte a propriului Său sacrificiu.
Astfel noi „împlinim ce lipseşte necazurilor lui Hristos”.
Astfel suferim împreună cu El ca să putem domni împreună
cu El. Numai când toţi concepuţii de spirit vor fi trecut în
moarte, numai atunci meritul lui Cristos, pus ca un depozit în mâinile
Dreptăţii când El a murit, şi ipotecat în interesul
Bisericii, va fi eliberat din acea ipotecă şi va fi gata pentru
aplicare deplină în cumpărarea lui Adam şi a rasei sale
sub termenii Noului Legământ.
Dacă ar fi să scriem din nou acest volum, am
face ici şi colo mici modificări de exprimare, în armonie cu
ceea ce am prezentat aici. Rugăm pe cititorii noştri să reţină
aceasta. Modificările nu sunt de aşa natură încât să
ne permită să spunem că expresiile din carte sunt greşite
— numai că ele nu sunt atât de complete şi clare cum puteau
fi dacă am fi scris cartea acum.
Pentru unele comentarii la zi asupra Noului Legământ,
rugăm pe noii cititori să remarce prefaţa autorului la
Studii În Scripturi, Vol. VI.
Slujitorul vostru în Domnul,
Charles T. Russell
Brooklyn, N. Y.
1 octombrie 1916
