Expresiile „seară şi dimineaţă” şi „zi” nu se pot referi la zile de douăzeci şi patru de ore, pentru că Soarele şi Luna n-au fost vizibile până în Ziua a Patra. Pământul era învăluit în întuneric dens.

Cuvântul „zi” se aplică la orice perioadă sau epocă, de exemplu „Ziua ispitirii în pustie” - care a fost de patruzeci de ani (Ps. 95:8). La fel citim despre „Ziua lui Hristos”, evident referindu-se la Ziua de o mie de ani în care Mesia va fi împărat peste tot Pământul (Isa. 2:11). în vorbirea curentă folosim cuvântul „zi” în mod similar, când ne referim la ziua lui Cezar, ziua lui Napoleon etc.

Noi acceptăm teoria că cele şapte zile ale Săptămânii de Creare au fost perioade de câte şapte mii de ani. De şapte ori câte şapte mii de ani fac patruzeci şi nouă de mii de ani (7x7.000=49.000), introducând grandioasa Epocă Jubiliară.

Când inelele de apă şi minerale din jurul Pământului s-au apropiat de el, acestea s-au întins ca o boltă mare, dar au fost împiedicate să cadă pe Pământ din pricina aerului înconjurător, la care se face referire în Scripturi ca „întindere”. Inelele lui Saturn n-au căzut încă.

Dumnezeu a făcut întinderea în Ziua a Doua, sau Ziua Paleozoică, şi a despărţit apele de sub întindere de cele de deasupra ei (Gen. 1:7). Apele bogat mineralizate de deasupra Pământului, reţinute de firmament şi de forţa centrifugă care era mai mare la ecuator, s-au concentrat treptat spre poli, de unde mai târziu au căzut pe Pământ, formând straturi suprapuse de pământ mineralizat depus de apa care s-a revărsat de la poli spre ecuator. Gen. 7:11, 18.

Aceste inele sau centuri de apă şi minerale au urmat unele după altele ca mari potopuri asupra Pământului - probabil la intervale de mii de ani. Potopul din zilele lui Noe a fost ultimul, numai apă pură, mineralele mai grele fiind atrase mai înainte. De aceea mineralele se găsesc în general sub câteva straturi de roci argiloase şi pământ.