Studies in the Scriptures

Tabernacle Shadows

 The PhotoDrama of Creation

 

VRĂJITOAREA DIN ENDOR

Am menţionat deja că după potop îngerii căzuţi au fost opriţi să se materializeze. De atunci ei au căutat să influenţeze omenirea altfel. Puţini ar avea comunicare cu ei dacă ar cunoaşte caracterul lor adevărat; prin urmare ei se prezintă ca fiind prietenii şi rudele noastre care au murit. Astfel încearcă să comunice cu cei vii prin „medii”, care sunt înşelate, altfel n-ar servi ca „medii” pentru demoni. Isa. 8:19; Deut.18:9-12.

În vechime aceste medii se numeau vrăjitoare, vrăjitori, necromanţi. Ei aveau „spirite familiare” sau erau familiari cu spiritele care au fost neascultătoare în zilele lui Noe. Dumnezeu prevenise pe israeliţi împotriva acestor spirite rele şi a mediilor. El a spus să nu-i fie permis nici unui astfel de mediu să trăiască în ţara lui Israel. Ele puteau lucra printre neamurile care nu erau în grija divină, dar Saul, reprezentantul lui Dumnezeu, a primit porunca să le nimicească pe toate acestea.

Când împăratul Saul a pierdut tovărăşia lui Dumnezeu, care a refuzat să mai comunice cu el, acesta s-a dus să ceară sfatul unei vrăjitoare din Endor şi i-a cerut să-l trezească pe profetul Samuel care între timp murise. Spiritele rele au personificat destul de uşor pe Samuel şi vrăjitoarea i-a dat împăratului mesajul în numele lui, în timp ce Samuel era mort şi nu putea da sau primi nici un mesaj. Împăratul Saul n-a văzut nimic, ci a primit doar un răspuns de la vrăjitoare care a zis că ea îl văzuse şi-l auzise pe Samuel.

Spiritele rele au mijloace de a afla multe lucruri despre viitor. Dar în acele împrejurări oricine ar fi putut cunoaşte soarta lui Saul şi a armatei sale. Împăratul însuşi ştia ce-l aşteaptă. Tocmai aceasta l-a tulburat şi l-a făcut să caute pe vrăjitoare, contrar poruncii divine. Nu se poate presupune nici măcar o clipă că Dumnezeu şi Samuel, după ce au refuzat să comunice cu Saul, îşi schimbau părerea şi permiteau unei vrăjitoare, condamnată de Legea divină, să conducă lucrurile. 1 Cron. 10:13, 14. 

42



VRĂJITOAREA DIN ENDOR



SCOATEREA UNUI DEMON



DEMONIZATUL DIN GADARA

< Previous          Next>

Page: Foreword - 1 - 2 - 3 - 4 - 5 - 6 - 7 - 8 - 9 - 10  - 11 - 12 - 13 - 14 - 15 - 16 - 17 - 18 - 19 - 20 - 21 - 22 - 23 - 24 - 25 - 26 - 27 - 28 - 29 - 30 - 31 - 32 - 33 - 34 - 35 - 36 - 37 - 38 - 39 - 40 - 41 - 42 - 43 - 44 - 45 - 46 - 47 - 48 - 49 - 50 - 51 - 52 - 53 - 54 - 55 - 56 - 57 - 58 - 59 - 60 - 61 - 62 - 63 - 64 - 65 - 66 - 67 - 68 - 69 - 70 - 71 - 72 - 73 - 74 - 75 - 76 - 77 - 78 - 79 - 80 - 81 - 82 - 83 - 84 - 85 - 86 - 87 - 88 - 89 - 90 - 91 - 92 - 93 - 94 - 95 - 96 - 97 - 98 

Please mailto:day7000@sbcglobal.net for permission to use artwork.

Return to Romanian Home Page

Illustrated 1st Volume
in 31 Languages
 Home Page Contact Information