PREDICA DE LA CINCIZECIME

Numai cei doisprezece au fost rânduiţi pentru funcţia de apostoli, ca să fie purtătorii de cuvânt ai lui Isus către Biserică. Deciziile lor urmau să lege pe pământ ce este legat în cer şi să dezlege pe pământ ce este dezlegat în ochii lui Dumnezeu. Nici chiar aceştia n-au primit aprobarea Tatălui ceresc până la Cincizecime, când au primit Spiritul sfânt. Din punct de vedere scriptural nimeni nu este autorizat să propovăduiască sau să înveţe decât cel care a primit Spiritul lui Dumnezeu. Oricine a primit acest Spirit are autoritate divină de a propovădui, cu totul independent de rânduirile pământeşti. Isa. 61:1.

Acesta este, după cum ni se spune, sensul cuvintelor profetice în privinţa lui Isus, Capul, şi a Bisericii, corpul Său: „Duhul Stăpânului DOMNUL este peste Mine, căci DOMNUL M-a uns să aduc veşti bune celor blânzi”. Toţi câţi au primit această ungere divină au însărcinarea divină să propovăduiască veştile bune. Oricine n-a primit această autoritate cerească, nu poate fi un ambasador divin.

În împlinirea cuvintelor lui Isus, „Îţi voi da cheile împărăţiei”, Sf. Petru a folosit două chei simbolice în legătură cu Evanghelia: prima la Cincizecime, ca să deschidă tuturor evreilor uşa invitaţiei pentru a deveni membri ai corpului lui Cristos, Biserica, prin conceperea Spiritului sfânt. După trei ani şi jumătate a folosit cealaltă cheie, ca să deschidă uşa pentru neamuri. Corneliu a fost primul păgân admis ca membru în Cristos.

Mii dintre evreii cei mai evlavioşi, în ascultare de porunca lui Dumnezeu, veneau an de an la Ierusalim să sărbătorească Cincizecimea. Mii de astfel de oameni au fost atraşi de propovăduirea de la Cincizecime şi au dus binecuvântarea şi iluminarea primită de ei în toată lumea.

Dar va mai fi încă o binecuvântare a Cincizecimii. Numai servitorii speciali ai Domnului au parte de prima binecuvântare şi obţin Împărăţia. Sub Împărăţia lui Mesia, Spiritul lui Dumnezeu va fi turnat peste toată carnea. Ei vor vedea ceea ce au profeţit profeţii din vechime. Ioel 2:28, 29; Fapte 2:16-18. 

73