Studies in the Scriptures

Tabernacle Shadows

 The PhotoDrama of Creation

 

PĂMÂNTUL RESTABILIT, DESĂVÂRŞIT

Urmând gândul cu care am început, noi înţelegem că a şaptea zi sau epocă de creare este o perioadă de şapte mii de ani. Sub domnia glorioasă a lui Mesia, lucrarea glorioasă a miei de ani de Restabilire va aduce Pământul la starea intenţionată iniţial de Dumnezeu! Ea va completa crearea Pământului şi a omenirii ca rasă de stăpânitori ai afacerilor Pământului în asemănarea lui Dumnezeu. Omul, după ce a gustat atât binele cât şi răul şi după ce a ales binele, va primi viaţă veşnică. Iubitorii răului fiind neascultători vor fi nimiciţi în moartea a doua. 2 Pet. 2:12; 2 Tes. 1:9.

Nu stă în puterea limbii sau a peniţei să descrie perfecţiunea glorioasă a stării Paradisului pământesc. Cele mai slăvite calităţi ale minţii şi inimii cunoscute printre oameni sunt imperfecte în comparaţie cu perfecţiunea chipului lui Dumnezeu aşa cum acesta va fi restabilit în toţi cei care vor dori şi vor asculta - cei care nu vor dori şi nu vor asculta fiind distruşi.

Vedem deja începutul binecuvântărilor Restabilirii promise în profeţie. Totuşi, suntem doar la începutul miei de ani în care, sub îndrumarea lui Mesia, Înţelepciunea şi Puterea lui Dumnezeu vor face fără îndoială schimbări miraculoase pe o cale naturală. Este încurajator pentru toate inimile şi pentru credinţa creştinului să ştie că după cum a spus profetul, „pustietatea se va înveseli şi va înflori ca trandafirul” şi „în pustie vor ţâşni ape”, aşa încep să se realizeze aceste lucruri. În părţile de vest ale Statelor Unite şi în Mesopotamia, ţara lui Avraam, ingeniozitatea umană, realizările inginereşti fac minuni. În spatele lor stă Înţelepciunea divină, întocmai cum Puterea divină binecuvântează acum toate afacerile Pământului şi face lumea minunat de bogată.

Dacă priceperea umană poate produce asemenea fructe şi flori cum se văd acum peste tot, cum nu ne putem aştepta să fie condiţiile Pământului perfect când „blestemul” va fi cu totul îndepărtat de către gloriosul Răscumpărător? În mod sigur aceasta va fi „dorinţa tuturor neamurilor”. Hag. 2:7. 

95

 



PĂMÂNTUL, LOCUL PICIOARELOR LUI DUMNEZEU – GLORIOS



PUSTIETATEA VA ÎNFLORI”



SUB VIŢĂ ŞI SUB SMOCHIN



“SUB VIŢĂ ŞI SUB SMOCHIN”

< Previous          Next>

Page: Foreword - 1 - 2 - 3 - 4 - 5 - 6 - 7 - 8 - 9 - 10  - 11 - 12 - 13 - 14 - 15 - 16 - 17 - 18 - 19 - 20 - 21 - 22 - 23 - 24 - 25 - 26 - 27 - 28 - 29 - 30 - 31 - 32 - 33 - 34 - 35 - 36 - 37 - 38 - 39 - 40 - 41 - 42 - 43 - 44 - 45 - 46 - 47 - 48 - 49 - 50 - 51 - 52 - 53 - 54 - 55 - 56 - 57 - 58 - 59 - 60 - 61 - 62 - 63 - 64 - 65 - 66 - 67 - 68 - 69 - 70 - 71 - 72 - 73 - 74 - 75 - 76 - 77 - 78 - 79 - 80 - 81 - 82 - 83 - 84 - 85 - 86 - 87 - 88 - 89 - 90 - 91 - 92 - 93 - 94 - 95 - 96 - 97 - 98 

Please mailto:day7000@sbcglobal.net for permission to use artwork.

Return to Romanian Home Page

Illustrated 1st Volume
in 31 Languages
 Home Page Contact Information