IOAN ÎNAINTE-MERGĂTORUL
Lucrarea
de răscumpărare a început la consacrarea spre moarte a lui Isus
la vârsta de treizeci de ani, simbolizată prin botez. Apoi, Cel care
pentru acest scop a devenit trup, S-a dat pe Sine ca preţ de răscumpărare
pentru toţi, lucru care să fie mărturisit tuturor la vremea
cuvenită. Umilirea Logosului pentru a lua natura umană, naşterea
Pruncului din Betleem şi anii de dezvoltare, doar au condus spre acel
eveniment. La fel şi lucrarea lui Ioan Botezătorul a fost o pregătire.
Misiunea lui a fost să anunţe pe Isus ca „Mielul lui Dumnezeu
care ridică păcatul lumii”. El a mustrat păcatul şi
a îndemnat la dreptate, ca fiind necesară pentru toţi care
voiau să primească pe Mesia şi să fie acceptaţi
şi binecuvântaţi de El ca părtaşi în Împărăţia
pe care El o va stabili.
Ioan a propovăduit: „Împărăţia cerurilor este
aproape! Pocăiţi-vă!” Numai israeliţii adevăraţi,
fără vicleşug, L-au primit pe Mesia şi s-au asociat la
lucrarea Sa glorioasă. Botezul lui Ioan a fost pentru spălarea păcatelor
comise împotriva Legii Iudaice şi a fost intenţionat numai
pentru evreii care nu erau în întregime credincioşi.
Botezul lui Ioan a simbolizat curăţirea de întinăciuni
şi a fost propovăduit pentru evrei, aplicându-se numai pentru
ei. Neamurile au fost excluse. Cum se puteau ele pocăi şi întoarce
la relaţie prin legământ când nu fuseseră niciodată
în această relaţie. Evreii, încă sub legământul făcut
cu ei la Sinai prin mijlocitorul lui, Moise, aveau relaţie cu
Dumnezeu, fiindcă, aşa cum spune Sf. Pavel, ei „au fost botezaţi
în nor şi în mare, pentru Moise”. Fiecare israelit care era în
relaţie de inimă cu Dumnezeu prin Moise, a fost transferat din
Moise în Cristos şi n-a avut nevoie de alt botez în Cristos, fiindcă
era deja acceptat în Moise, tipul lui Cristos.
Când chemarea a început să treacă la neamuri, unii din Efes au
crezut şi au fost botezaţi cu botezul lui Ioan, ca şi cum
ar fi fost evrei. Aceasta a fost o greşeală. La cuvântul
apostolului Pavel, ei s-au rebotezat în moartea lui Cristos. Trebuia ca
Neamurile să fie botezate direct în moartea lui Cristos. Fapte
18:25; 19:3-5; Rom. 6:3; 11:17-25.
56
ISUS PUNÂND ÎNTREBĂRI ÎNVĂŢĂTORILOR LEGH
|
|
IOAN ÎNAINTE-MERGĂTORUL
|
PREZENTAREA LA TEMPLU
|
ÎNTOARCEREA LA IERUSALIM
|
|