„Şi Dumnezeu a zis: «Să se strângă la un loc apele care sunt dedesubtul cerului şi să se arate uscatul!» Şi aşa a fost. Şi Dumnezeu a numit uscatul pământ, iar îngrămădirea de ape a numit-o mări. Astfel a fost seară şi a fost dimineaţă: ziua a treia.”

Frumoasa simplitate a acestor cuvinte ar putea să ne inducă în eroarea de a gândi că formarea oceanelor şi ridicarea munţilor au fost opere magice. Chiar dacă toate operele divine sunt mari şi minunate, ele sunt de obicei realizate prin metode raţionale, numite „căi naturale”. Căile naturale trebuie însă alese de către Dumnezeul naturii.

Teoria cosmogonică a inelelor afirmă că în a treia Zi-epocă au căzut pe Pământ mai multe inele. Conform intenţiei divine, ele au exercitat presiune asupra scoarţei Pământului, făcând-o să se încreţească. Depresiunile au devenit oceane, iar ridicăturile au devenit lanţuri muntoase. Astfel s-a făcut lucrarea Zilei a Treia. Apele s-au adunat în mări şi oceane, iar solul s-a ridicat şi s-a uscat, pregătindu-l pentru vegetaţie. Uscarea trebuie să fi necesitat mult timp. Gen. 1:9, 10.

Să nu se presupună că toate continentele, aşa cum sunt acum, au ieşit la suprafaţă în a treia Zi-epocă. După toate probabilităţile, continentul american a apărut mult mai târziu decât Europa, Asia şi Africa. Chiar şi cutremurele actuale au schimbat suprafaţa uscatului. Aceasta ne dă o idee raţională despre felul în care s-a executat porunca divină în Ziua a Treia, ca pregătire pentru vegetaţie.