Studies in the Scriptures

Tabernacle Shadows

 The PhotoDrama of Creation

 

Luther, Zwingli, Melanchthon

Nimeni nu mai crede astăzi că Martin Luther a fost atât de înaintat faţă de alţii încât s-ar putea spune despre el că a înţeles Adevărul, întreg Adevărul şi numai Adevărul. Chiar luteranii au anulat două din cele nouăzeci şi cinci de Teze ale sale, dar dorind să păstreze numărul au împărţit alte două. Toţi sunt însă de acord că aproximativ pe vremea lui Luther civilizaţia a făcut un pas înainte. Catolicii sunt mai buni catolici astăzi, şi protestanţii la fel.

Dr. Luther era capul Colegiului Catolic, unde se instruia tineretul german pentru preoţie. El auzise depre Biblie, dar la fel cu alţii din timpul celor treisprezece secole dinaintea lui, s-a încrezut în deciziile „Conciliilor Apostolice” ale Bisericii - diferitele crezuri promulgate. A crezut că acestea erau biblice.

Dar într-o zi s-a întâmplat să vadă o copie latină a Noului Testament. Curiozitatea l-a făcut să-l citească şi a fost uimit de simplitatea lui. I-a scris papei, sugerându-i să convoace un Conciliu care să stabilească dacă nu cumva se făcuse o îndepărtare treptată de la Biblie. Papa n-a privit sugestia cu amabilitate. Luther a fost înfierat ca eretic, dat afară din slujbă şi excomunicat. Acest tratament n-a făcut decât să-l convingă şi mai mult de diferenţa între metodele şi învăţăturile Bibliei şi cele moderne. El a început să scrie manifeste pe care le-a răspândit în toată Germania, printre relativ puţinii care ştiau să citească pe atunci - de orice limbă. Treptat, prin multe necazuri, Biblia a devenit mai proeminentă.

Reformatorii aceia sfinţi, cu inimă onestă, au înţeles numai parţial Biblia. Mult din fumul superstiţiei şi bigotismului le afecta încă ochii minţii. Nici noi n-am ieşit încă din ceaţă. Mulţumim însă lui Dumnezeu că studiul biblic se reînsufleţeşte, influenţând oamenii din toate denominaţiile. Să ne amintim că în vechime numai puţini puteau citi. O Biblie costa o avere. Era socotită nefolositoare, din cauza încrederii greşite în episcopii-apostoli şi în crezurile lor. 

82

 



LUTHER AFIŞEAZĂ TEZELE PE UŞA BISERICII

LUTHER ARDE BULA PAPALĂ



LUTHER DENUN
ŢAT LA CONSILIUL DIN WORMS



LUTHER PREDIC
Ă IN WARTBURG



PRESBITERIENI TIMPURII – PRIN LEGĂMÂNT

< Previous          Next>

Page: Foreword - 1 - 2 - 3 - 4 - 5 - 6 - 7 - 8 - 9 - 10  - 11 - 12 - 13 - 14 - 15 - 16 - 17 - 18 - 19 - 20 - 21 - 22 - 23 - 24 - 25 - 26 - 27 - 28 - 29 - 30 - 31 - 32 - 33 - 34 - 35 - 36 - 37 - 38 - 39 - 40 - 41 - 42 - 43 - 44 - 45 - 46 - 47 - 48 - 49 - 50 - 51 - 52 - 53 - 54 - 55 - 56 - 57 - 58 - 59 - 60 - 61 - 62 - 63 - 64 - 65 - 66 - 67 - 68 - 69 - 70 - 71 - 72 - 73 - 74 - 75 - 76 - 77 - 78 - 79 - 80 - 81 - 82 - 83 - 84 - 85 - 86 - 87 - 88 - 89 - 90 - 91 - 92 - 93 - 94 - 95 - 96 - 97 - 98 

Please mailto:day7000@sbcglobal.net for permission to use artwork.

Return to Romanian Home Page

Illustrated 1st Volume
in 31 Languages
 Home Page Contact Information