Noul
Testament confirmă istoria din Geneza, că mama Eva a fost înşelată
şi că tatăl Adam a cedat la neascultare prin influenţa
ei. Sf. Pavel arată că Adam n-a fost înşelat şi de
aceea el a avut responsabilitate mai mare. Scripturile arată peste
tot că prin neascultarea lui Adam condamnarea a trecut asupra întregii
sale rase. Adam a fost capul rasei şi el a fost răspunzător
de ea. „Printr-un singur om a intrat păcatul în lume şi prin
păcat moartea, şi astfel moartea a trecut asupra tuturor
oamenilor.” Rom. 5:12.
Relatarea biblică ne spune despre setea de cunoaştere a mamei
Eva şi despre faptul că Satan a profitat de aceasta, amăgind-o
spre neascultare. Nu trebuie să presupunem că şarpele a
vorbit cu voce tare, ci mai degrabă, aşa cum obişnuim să
spunem, „Faptele vorbesc mai bine decât cuvintele”. Probabil că
şarpele a vorbit în felul acesta.
Dumnezeu a autorizat pe primii noştri părinţi să mănânce
în voie din toate roadele din Paradis, cu excepţia celui numit „pomul
cunoştinţei binelui şi răului”. Acesta le-a fost
interzis o vreme ca probă a loialităţii. Ei au fost preveniţi
că mâncând din rodul lui îşi vor atrage blestemul -
condamnarea la moarte. Şarpele a mâncat din diferitele roade şi
s-a arătat încântat mai ales de cel oprit. Observaţia a
dovedit că fructul nu l-a omorât pe şarpe şi mama Eva a
dedus că Dumnezeu le interzisese să guste din cel mai bun fruct
din Eden. Concluzia ei a fost că Dumnezeu avea un motiv egoist în
interzicerea folosirii fructului, şi anume, El se temea că făpturile
Sale vor deveni înţelepte precum este El.
Mama Eva n-a spus soţului ei aceste suspiciuni. Ea va mânca, va
primi cunoştinţa pe care Dumnezeu o reţinea de la ei, apoi
îl va ajuta şi pe Adam s-o obţină. Gen. 3:6.
Adam a înţeles gravitatea nesupunerii Evei. El s-a gândit la
lungile zilele de dinainte de a-i avea tovărăşia. Acum iar
va fi singur. În disperare Adam a hotărât să se alăture
Evei la păcat şi la pedeapsa lui. Moartea lui Adam a fost o
sinucidere lentă! Procesul morţii lui a durat 930 de ani.
10
ISPITIREA LA NEASCULTARE
|
|
AMĂGIREA MAMEI EVA
|
ŠARPELE OBSEDAT, INSTRUMENTUL LUI SATAN
|
„SPINI ŠI PĂLĂMIDĂ”
|
|