CINA DE AMINTIRE

După cinci zile de la intrarea călare pe asin în Ierusalim când Isus S-a oferit lui Israel ca Împărat, au fost Paştele, simbol al cruţării Bisericii întâilor-născuţi.

Isus a fost Mielul lui Dumnezeu care să ridice păcatul lumii. Pentru a face acest lucru, El trebuia să fie Mielul de Paşti. Sf. Pavel spune: „Hristos Paştele nostru a fost jertfit. De aceea să luăm parte la sărbătoare”. Isus a mâncat mielul tipic de Paşti cu ucenicii Săi. Apoi a luat pâine nedospită şi rodul viţei, care simbolizau trupul şi sângele Său, şi a instituit o Cină de Paşti antitipică.

Ucenicii urmau să facă aceasta în amintirea morţii Sale ca Mielul antitipic. El a spus: „Dacă nu mâncaţi trupul Fiului Omului şi dacă nu beţi sângele Lui, n-aveţi viaţă în voi înşivă”. Desigur, ţinerea doar formală n-ar însemna nimic dacă aceasta n-ar simboliza experienţele inimii. Urmaşii lui Isus trebuie să-şi dea seama în inima lor că moartea Lui este preţul de răscumpărare pentru păcatele întregii lumi; că fără aceasta n-ar exista viaţă veşnică. Astfel de credincioşi constituie Biserica întâilor-născuţi, care intră în viaţă înaintea lumii - la Întâia Înviere. Apoc. 20:6.

Sf. Pavel arată un sens încă şi mai adânc al Cinei de Amintire. Toţi urmaşii lui Isus sunt reprezentaţi într-o singură pâine care se frânge şi în părtăşia unui singur pahar de suferinţă, ruşine, înjosire şi moarte (1 Cor. 10:16, 17). Numai aceştia vor fi membri ai „Corpului” Său glorios, „Profetul” lumii „asemenea lui Moise”. Fapte 3:19-23.

Ucenicii au neglijat spălarea picioarelor unul altuia, şi chiar lui Isus. Isus a făcut acest serviciu ca o lecţie de smerenie - nu ca un ceremonial. Spiritul lecţiei este ca noi să ne facem unul altuia orice serviciu posibil, ca „membri” ai lui Cristos. Fapte 9:5; 1 Cor. 12:27.

După Cină Isus a plecat cu cei unsprezece în Ghetsimani, unde Iuda L-a vândut oficialităţilor cu un sărut. Apoi au urmat scenele memorabile de încheiere a vieţii Domnului nostru.

67